50,569 matches
-
ochiul percepe forme, descifrează structuri, cîntărește densități, vibrează tactil și jubilează festiv ca în fața unui mare spectacol. Ion Dumitriu nu rămîne, însă, nici la acest nivel. Limpezimea și sobrietatea noțiunilor se topesc încet în ambiguitate și în mister. Un imens sentiment al solitudinii învăluie totul și în imagine se instalează aburii melancoliei. Dincolo de convenții și de rigorile limbajului, obiectele se animă pînă dobîndesc psihologia unor personaje cu un statut bizar. De-a latul unui peisaj ori pe textura vibrată a scîndurii
Ion Dumitriu, între metafizică și experiment by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12220_a_13545]
-
acțiunea". Filmul spune povestea a doi vecini, Su Li Zhen, doamna Chan (Maggie Cheung), și domnul Chow (Tony Leung), care descoperă că soții lor au o aventură. Petrecând mult timp împreună, protagoniștii sunt atrași unul de celălalt, dar își reprimă sentimentele ca să nu ajungă în situația penibilă a soților lor adulteri... Cel puțin pe ecran, iubirea lor nu se consumă; mai târziu, îți vine greu să crezi că cei doi au întreținut relații sexuale al căror rezultat e un băiețel. Această
Wong Kar Wai la rampă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12218_a_13543]
-
camera 2046, număr care o evocă pe Zhen din filmul precedent. Amintirile legate de ea sunt atât de pregnante, încât îl împiedică să aibă o relație reușită cu vreuna din aceste femei. Iar dragostea rămâne neîmpărtășită, așa că în final verbalizarea sentimentului nu ia forma vreunui dialog între el și ea, ci forma unui... roman SF intitulat, firește, 2046. Care sunt punctele forte ale filmului? Ca și în filmul precedent, jocul actorilor. Arareori vezi o distribuție atât de armonioasă din punctul de
Wong Kar Wai la rampă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12218_a_13543]
-
reînființa de la sine). În primele zile de după căderea lui Ceaușescu și destrămarea ca un fum a sumbrului edificiu al comunismului, mulți activiști și securiști au trăit o spaimă îngrozitoare, crezând că a venit vremea să plătească pentru faptele lor. Un sentiment de nelegitimitate și chiar de vinovăție, fie și neconștientizat, avuseseră de altfel tot timpul, inclusiv în momentele lor de glorie. Dar acum părea că venise scadența. Unii dintre ei au și fugit din orașele mari, ascunzându-se în casele părintești
O campanie "inutilă" by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/12215_a_13540]
-
exagerat, elogiul epocii Gorbaciov. Se întâmpla însă în 1985. El e încântat de civilitatea polițiștilor și a vameșilor, de buna, colegiala primire de la Uniunea Scriitorilor. Venit din bezna de acasă, aici este uluit de atâta lumină, de "curata orgie publicitară", sentiment pe care l-am încercat și noi, aproape cu un deceniu mai înainte, întorcându-ne din Berlinul fostei R.D.G. și de la Praga. De asemeni, se miră de abundența alimentară, de "munții de carne" și prețurile modice, care-i stârnesc o
Terapia Jurnalului by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/12235_a_13560]
-
pe memorialist și mai apăsător, devine ireversibilă după alegerile din 2000, când scrie cu amărăciune: "Pentru generația mea s-a stins orice speranță de a mai apuca vreun tren spre Europa". La finele cărții remarcabile a lui Radu Ciobanu, ai sentimentul că "țărmul" începe iar să se îndepărteze. Oare când se vor apropia de el cu adevărat noii și mult încercații oșteni mai puțin însoțiți de noroc decât aceia conduși de grecul Xenofon cu celebra lui operă Anabasis? Erată: în articolul
Terapia Jurnalului by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/12235_a_13560]
-
sens nenumărate și lacrimogene mărturii), ci de modul în care literatura contemporană și-a făcut din suferință materie predilectă. Cum s-a ajuns aici? Că scriitorii s-au considerat dintotdeauna sarea pămîntului - nu-i nici un secret. Au avut acest bizar sentiment încă din Antichitatea europeană, atunci cînd depindeau în mod direct de bunăvoința publică sau de vreun Mecena: umilința lor în fața protectorului a fost mereu o falsă umilință. Indiferent cît aur ar fi primit de la Mecena și indiferent cîte statui de
Suferința scriitorului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/12239_a_13564]
-
făcute de literatura română la acest capitol, situația economică, socială și morală a țării noastre se menține deocamdată la nivel lamentabil. Un deceniu și jumătate după revoluția anti-comunistă ce ar fi trebuit să deschidă perspectivele modernizării și ale libertății reale, sentimentul de frustrare și de neputință domină autoritar. O pătură relativ subțire de foști activiști de partid și de securiști a acaparat aproape în întregime resursele economice, iar clientelismul politic de tip mafiot, aflat în slujba unui partid unic, reprezintă în
Suferința scriitorului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/12239_a_13564]
-
intuiția scriitoricească îl feresc pe Levi de exagerări. Iată, în acest sens, un exemplu elocvent: ajuns, în sfârșit, la frontiera italo-austriacă, eroul-narator privește înapoi, spre lunile petrecute la marginea civilizației, cu oarecare nostalgie. Iar spre viitor cu o firească neliniște. Sentimente contradictorii, punct culminant al acțiunii, moment de tranziție între două lumi (și două contrarii ireductibile), în fine condiții prielnice pentru a aluneca în patetism. Iată însă ce notează Levi, în stilul său simplu și perfect adecvat: Trenul, mai obosit decât
Meseria de a trăi by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/12222_a_13547]
-
rusoaică e comparată cu o pisică sălbatică, datorită ochilor oblici și mișcărilor agile. Dar cele mai expresive portrete rămân acelea ale soldaților ruși. Amestecul de perplexitate și ironie cu care Levi îi descrie (deși nutrește, în principiu, cele mai bune sentimente față de ei, privindu-i ca pe niște salvatori), lasă să se întrevadă ceea ce este de proveniență iudaică în propriul său scris (în primul rând instinctul sigur al ironiei, al nuanței și paradoxului). Cu greu poate fi uitat portretul tinerilor ruși
Meseria de a trăi by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/12222_a_13547]
-
Șerban Foarță demonstrează vitalitatea acestui tip de poezie "pour les connaisseurs". Poezia lui Cristian Bădiliță relevă cel mai bine natura contradictorie (clasic/modern; savant/ludic; mistic/rațional; livresc/existențial) a autorului ei. Poemele din Duminica lui Arcimboldo oferă cititorului un sentiment straniu. O combinație de originalitate și déjŕ vu, de sentimente și jocuri stilistice marca Bădiliță rostite în ritmurile unei muzici care sună foarte cunoscut în urechile celor familiarizați cu poezia română. Așa cum Arcimboldo construiește din fructe portretele recognoscibile ale unor
Jocurile erudiției by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12253_a_13578]
-
connaisseurs". Poezia lui Cristian Bădiliță relevă cel mai bine natura contradictorie (clasic/modern; savant/ludic; mistic/rațional; livresc/existențial) a autorului ei. Poemele din Duminica lui Arcimboldo oferă cititorului un sentiment straniu. O combinație de originalitate și déjŕ vu, de sentimente și jocuri stilistice marca Bădiliță rostite în ritmurile unei muzici care sună foarte cunoscut în urechile celor familiarizați cu poezia română. Așa cum Arcimboldo construiește din fructe portretele recognoscibile ale unor personaje ale vremii sale, Cristian Bădiliță scrie, din cuvinte și
Jocurile erudiției by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12253_a_13578]
-
nu poate decât să le onoreze, ca și pe noi, de altfel. Fără o marcată simpatie pentru arabi, de când aceștia au încercat să cotropească Bizanțul, ai cărui moștenitori nu doar spirituali se știe că suntem, ba chiar cu un rușinat sentiment de satisfacție la reprezentarea modului în care fură ei prăjiți pe mare când cu focul grecesc - e păcat că de atunci și până astăzi grecii n-au mai inventat mare lucru - și cu o mediocră plăcere pentru cele o mie
Cinsprezece mii de miliarde de fulgi de zăpadă by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/12251_a_13576]
-
45/2004). D-l Stănescu îl socotește pe Cronicar "atins binișor" de boala trufiei ("trufia monitorizării"), atunci când "îl trage de urechi (...) nu pe un repetent oarecare ce se chinuie să treacă o clasă ci pe un premiant strălucit". Nu avem sentimentul să ne fi purtat astfel cu d-l Șiulea, dar problema nici nu este aceasta. Oricât ar fi cineva de strălucit tot poate să scrie, prin accident, un rău articol, neinformat și plin de contraziceri, cum i s-a întâmplat
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12249_a_13574]
-
Dar în județele Buzău, Vaslui, Iași, pe care le-am străbătut săptămâna trecută, ele aveau aerul unor povești cu navete spațiale și marțieni posesori de puteri miraculoase. Figura mulțumită de sine a lui A. Năstase mi-a indus un ciudat sentiment de competiție: adicătelea, cum? Numai el a ctitorit ceva în țara asta? Numai el dă de lucru, de mâncare? Numai el oferă distracție românilor? N-or mai fi și alții, mai puțin buni de gură, dar mai eficienți? Numai politicienii
Conferințele Microsoft by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12250_a_13575]
-
Port, un cuplu, și amicul lor, Tunner). Totuși, nu e cazul să subestimăm cinematografia lui Vittorio Storaro (tot el e responsabil pentru cea din Ultimul tango...): dacă face panoramare sau cadru general cu macara sau gros-plan, camera trebuie să redea sentimentul de claustrare al personajelor. Acțiunea filmului poate părea în derivă: călătorii se mișcă dintr-o localitate în alta fără a avea vreun scop, se pierd unii de alții, Port (John Malkovich) se îmbolnăvește de febră tifoidă și moare, iar Kit
Bertolucci x 3 by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12244_a_13569]
-
la școala noilor relativisme filosofice, de la Nietzsche la Bergson, el a trecut, de asemenea, cum menționeză biografii, prin operele multor autori "fin de sičcle", estetizanți crepusculari și iubitori de artificii. În spate cu prestigioasa tradiție barocă a Spaniei, marcată de sentimentul precarității tuturor lucrurilor, al spectacolului mereu schimbător al lumii prinse într-o necontenită metamorfoză, Gómez de la Serna s-a putut întâlni în chip semnificativ și fertil și cu cultul suprarealist al visului, cu a sa viziune a relației dintre eu
Ramon Goméz de la Serena în româneste by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/12246_a_13571]
-
capitolul II, o întreagă reflecție asupra "crimei" de care protagonistul s-ar simți vinovat; o întrebare ce vine în minte în secvențele următoare, privind trăirea autentică sau nu a vieții, conduce spre o lume de obiecte depozitare de timp, insinuând sentimentul abandonului și al singurătății - o veche umbrelă uitată într-un dulap, un vapor eșuat în inima orașului și dezafectat, tulburând grav ierarhiile dintre real și reverie, - ca să dăm doar câteva puncte de plecare din primele capitole. Al patrulea de pildă
Ramon Goméz de la Serena în româneste by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/12246_a_13571]
-
de realitate se amestecă cu momente onirice, viul întâlnește inanimatul și mecanicul, un cuvânt poate căpăta consistență de personaj, textele își împrumută reciproc înțelesuri și reverberații sonore etc. În cele din urmă, se impune conștiința extremei precarități a tuturor lucrurilor, sentimentul că omul trăiește într-o lume absurdă, cu structuri dereglate sau ușor dereglabile, dezorientat și "pierdut" în labirintul universal, apăsat, în fond, de perspectiva morții. Dar și cu ferestre pe care le poate deschide către miracol. Căci pe acest parcurs
Ramon Goméz de la Serena în româneste by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/12246_a_13571]
-
Delia Voicu Nu cunosc parcursul lui Andriy Zholdak, dar, încă de la primele spectacole văzute, am avut sentimentul că mă aflu în fața unei lumi în plin proces de fisiune și a unui artist ce-și asumă riscuri enorme. De unde vine? Nu știu decât puține lucruri despre el... Aparținând culturii ucrainene, fost elev al lui Anatoli Vasiliev, marcat de
Zholdak, un suprarealist neîmblânzit – eseu de George Banu by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12590_a_13915]
-
netedă, furniruită. Putea să fie ușa de la un dulap mare, străvechi. (Ca o jumătate de masă de ping-pong.) E timpul. Am eliberat, am slobozit în sfîrșit durerea mea comprimată și mînia mea, dar în locul furiei (așteptate) s-a eliberat un sentiment nedefinit și, din păcate, veșted. Ca o slăbiciune. Ca un gol. (Drumul a fost prea lung.) Cu efort, îmi repetam: e timpul, deja e timpul, cuțitul e rabatabil, scoate cuțitul... Iar Ciubik, luîndu-mi-o înainte, verifica reportofonul (grijuliu, a făcut în
VLADIMIR MAKANIN – Undergroud sau un erou al timpului său by Emil Iordache () [Corola-journal/Journalistic/12591_a_13916]
-
lăzi, sub căruciorul de copii. Nu m-am apucat s-o caut. Doar nu mă atinsesem de ea. Nu voiam votcă. Nu voiam să trag nici o dușcă. Totul s-a petrecut dintr-o dată. (Ca un măr copt, prăbușit la pămînt.) Sentimentul datoriei împlinite, nimic mai mult. Am coborît scara încet. Romanul este în curs de apariție la Editura Polirom, în "Biblioteca Polirom", colecție coordonată de Denisa Comănescu.
VLADIMIR MAKANIN – Undergroud sau un erou al timpului său by Emil Iordache () [Corola-journal/Journalistic/12591_a_13916]
-
presei că nu-i pasă de ai lui. Nerăbdătorul Păunescu, omul care nu scapă nici un prilej pentru a ieși în față, a preferat s-o încaseze, zile de-a rîndul, în presă, ca un soț și un tată lipsit de sentimente elementare de familie. Numai că în loc să explice simplu acest probabil calcul de cap de familie, pentru care - dacă l-a avut - îl felicit, Adrian Păuenscu a ținut o conferință de presă în care a amestecat lamentabil politica, versurile de circumstanță
Iubirea "și totuși iubirea" by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/12615_a_13940]
-
și plină de durere". Personajul lui Toma Pavel face eforturi să își înțeleagă viața povestind-o. Viața lui, ca cele ale tuturor oamenilor, este o înșiruire de fapte accidentale, mai mult sau mai puțin glorioase (mai degrabă, mai puțin), de sentimente și de revelații intelectuale. Chiar și cel mai anost episod ale unei astfel de existențe poate dobîndi semnificații cu totul speciale prin povestire. Sintetizată printr-o poveste, orice viață se reduce la esențial, la elementele cu adevărat importante, capabile să
A povesti și a înțelege viața by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12619_a_13944]
-
că și Dumnezeu, Cuvîntul Lui, de sînge L-a făcut, pentru noi. Căci prin artere, o icoană a lui Dumnezeu am în fiecare picătură de sînge" (Psalmul 26). Mai mult, o asemenea aventră a corporalizării lui Dumnezeu continuă pe calea sentimentului erotic, a nupției mistice, precum la Angelus Silesius sau la Tereza de Avila ce se închipuia aflată în căutarea echivocă a Mirelui. "Semnele de iubire" ale bardului conțin astfel de pasaje ale senzualității sublimate (bineînțeles, virtualmente psihanalizabile!): "Lasă-mă în
Un poet religios by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12622_a_13947]