1,489 matches
-
manifestă printr-o "confuzie între subiect și obiect" în dragoste, și care este "cel mai capital simptom în schizofrenie", dr. C. Vlad face observația că "Eminescu n-a iubit niciodată în afară", și în acest sens apelează la operele scriitorului ("sfâșietoarele spovedanii literare a lui Eminescu") în care eroii, ca și bolnavii de schizofrenie, stau "în fața unei oglinzi, sau, mai cu seamă în fața unei aripe de fereastră deschisă privindu-și ceasuri întregi imaginea proprie". Exemplele nu sunt puține: în La aniversară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
altul al moralei, sau al filozofiei etc., dar și o nevoie de adevăr, o patimă în a exprima adevărul, căci, "crede Eminescu, adevărul este etern prezent în lume, ca și păcatul originar, de unde dualitatea funciară a lumii și dificultățile, contradicțiile sfâșietoare ale sufletului care se caută în lume". Se identifică apoi un adevăr de credință (adevărul credinței religioase), în plus asocierea adevărului cu înțelepciunea se arată ca "sursă a păcii inimii și a pacificării cu lumea". Se evidențiază și "adevărul tradițional
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
contagiunii intelectualiste, care lo vește de impotență toate Încercările de până acum de a ne afla măcar rostul existenței noastre aci. Căci, Într adevăr, discuțiunile de până acum sunt, cum prea bine s-a mai spus aici, de-a dreptul sfâșietoare. Nu știm cu hotărâre ce vrem; nu știm cum să Începem efectiv o treabă și, mai ales, ne căutăm nod În papură unul altuia În subtile procese de cuvinte și de intenții, sau ne congratulăm reciproc și fariseic cu calificative
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
Vae, boier Țamblac! Vae! Cerșesc milă! Dar lor le-a fost milă când mi-au secerat atâta tinerețe în floare?! Mă uit la plaiurile Moldovei 'nălbite cu vitejii mei ce stau cu țărna-n gură și mă cuprinde o jale sfâșietoare. Unde sunt flăcăii mei frumoși și veseli, și isteți, și viteji?... Să plătească! Să plătească! Ce-au cătat în țara mea?! se dezlănțuie Ștefan înverșunat. Noi n-am făcut alta decât să ne apărăm! Am luptat pentru dreptul nostru de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
părăsit de însuși Dumenzeu-Tatăl: "Era un om... și suferea ca dânsul... Un Dumnezeu nu ne-ar fi înțeles plânsul". Toată suferința, și batjocura, și umilința, și frica da, frica de moarte atât de omenească și, mai presus de toate, durerea, sfâșietoarea durere că oamenii pentru care se jertfea nu l-au înțeles, că l-au scuipat, și l-au bătut, și l-au părăsit, că i-au răsplătit iubirea prin moarte... Dar altfel nu se putea, că ce preț ar fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ferestrei aruncă pe dalele de piatră pete multicolore ce se răsfrâng destrămând dulcea semiobscuritate a paraclisului. Pe perete, Iisus, bătut în cuie pe o cruce mare de stejar, și umbrele pâlpâitoare ale lumânărilor ce-i joacă pe chip dau viață sfâșietoarei dureri că oamenii nu i-au înțeles jertfa. La picioarele Lui, îngenuncheat, Domnul Ștefan cufundat în rugăciune. Alături icoana aurită a Sfintei Fecioare și candela ce licăre nestinsă, Sfântul Gheorghe ucigând balaurul, alți sfinți întunecați, uscați, afumați: sfinți bizantini. Pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
o făclie de eternă speranță ce se stingea de pe suprafața pământului. Durerea nu a fost numai morală, ci aproape fizică, cu atât mai mare cu cât după cetatea luminii s-a prăbușit și Franța. Și într-adevăr, în urma acestor vești sfâșietoare o umbră deasă s-a întins asupra sufletului și minților celor care credeau în dreptate și libertate. Ultima licărire de speranță în inima celor mai mulți s-a stins. Pe acest fond regele Carol al II-lea s-a decis să modifice
COMUNITATEA EVREILOR DIN DOROHOI by LIDIA BAROI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/659_a_1117]
-
exemplu, generalul Ion Antonescu, fost șef al Marelui Stat Major și ministrul apărării naționale, în iulie 1940, a trimis o scrisoare regelui Carol al IIlea, în care atrăgea atenția că „Țara se prăbușește, în Basarabia și Bucovina se petrec scene sfâșietoare. Mari și mici unități, abandonate de șefi și surprinse fără ordine, se lasă dezarmate la prima amenințare...Poporul și armata se lasă dezarmați fără luptă. Ion Antonescu a avut curajul să exprime o realitate și mai mult, arăta disponibilitatea de
COMUNITATEA EVREILOR DIN DOROHOI by LIDIA BAROI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/659_a_1117]
-
-și distra vreo prietenă venită în vizită cu lacrimile mele inundându-mi obrajii, când susținea că eu n-aș fi progenitura alor mei, ci am fost cumpărat de la țigani. Lacrimile ca lacrimile, dar sufletul mi se umplea de o tristețe sfâșietoare, ce persista mult timp după restabilirea adevărului.“ Având o structură psihică de „fiu“ perpetuu, copilul I. Negoițescu seamănă, într-un sens, cu un alt „fiu“ ilustru, Kafka, așa cum se descrie acesta în faimoasa Scrisoare către tata. Adevărate răni narcisice sunt
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
-și distra vreo prietenă venită în vizită cu lacrimile mele inundându-mi obrajii, când susținea că eu n-aș fi progenitura alor mei, ci am fost cumpărat de la țigani. Lacrimile ca lacrimile, dar sufletul mi se umplea de o tristețe sfâșietoare, ce persista mult timp după restabilirea adevărului și consolările de rigoare. Consolări orale și niciodată sărut sau alint. Tata interzisese astfel de manifestări sentimentale, considerate de dânsul ca de prost-gust. Nici pe ei nu i-am surprins vreodată sărutându-se
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
homosexual, îmi era cam silă să vin în atingere fizică cu el. Atingerea fizică de K. (într-un fel, mediocritatea - normalitatea - întruchipată, acea mediocritate-normalitate care constituie idealul corespunzător năzuințelor mele practic instinctuale) îmi provoca, în schimb, o voluptate de nedescris, sfâșietoare, prelungită, intensă și în amintire, urmărindu-mă atunci mereu, umplându-mi existența de fericire și melancolie. Nu ne-am prins, cred, niciodată de mână, dar în timpul lecțiilor gambele noastre stăteau adesea lipite una de alta, feroce apăsate, acea apăsare accentuată
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
umană e failibilă, dar dragostea o redresează prin harul umilinței și al curajului. Egoismul e laș și orgolios, dragostea niciodată. Considerațiile acestea nu ne depărtează de Eugen Ionescu. Le-am dedus din opera lui. În Victimele datoriei, dragostea se revarsă sfâșietor, patetic, dureros. Dragostea și mila. Dragostea lui Choubert pentru Madeleine, mila lui pentru căderea ei sub dominația polițistului, nădejdea lui mereu amânată de a o regăsi ; dragostea Madeleinei pentru Choubert, regretele și remușcările ei, mila pentru interminabila și epuizanta lui
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
și să se restaureze. Când, în sfârșit, femeia Marie Madeleine, ̀ împreună cu fetița, Marthe, ajung la poarta acelui loc (mănăstire ? închisoare ? falanster ?), ele nu pot intra, el, Jean, nu mai poate ieși ; vor reuși vreodată să mai fie împreună ? Speranță sfâșietoare, dar speranță ; „Ceux qui s’aiment et qui sont séparés peuvent vivre dans la douleur, mais ce n’est pas le désespoir ; ils savent que l’amour existe”, scrie Albert Camus (La mer au plus près, în L’été). În
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
Rugați-vă pentru el ! De la Matei cetire... (Patru note) 1. „...un vals care era una din slăbiciunile lui Pantazi, un vals domol, voluptuos și trist, aproape funebru. În legănarea lui molatecă, pâlpâia, nostalgică și sumbră fără sfârșit, o patimă așa sfâșietoare că însăși plăcerea de a-l asculta era amestecată cu suferință” (M.I.C., Opere, București, 1936, pp. 65 și 188). Discutând cu prietenii, ne întrebam : ce vals o fi fost ăsta ? Întrebare perfect stupidă : ce vals să fie ? Un vals imaginat
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
știe părerea despre spectacol. [...] Piesa? O piesă de atmosferă; trăsătura ei dominantă: plictiseala morbidă, spleenul, deprimarea dintr-un orășel de provincie în care garnizoana este singurul lucru la care poți visa, prin care poți scăpa de banalitate. Un nichevo dureros, sfâșietor, domină toată piesa. Cele trei surori se îndrăgostesc sau sunt pe punctul de a se îndrăgosti de un donjuan de provincie, cam banal și stereotip. Dar jocul e desăvârșit; decorul vetust, gen stampă din 1885, iar cele trei actrițe Maria
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
vremuri, una lângă cealaltă. M. 39/1950 I 4 iunie 1950, duminică Am să profit de singurătatea asta minunată ca să răspund scrisorii tale, scumpa mea prietenă de departe. O fac imediat, ca să înnădesc gândurile noastre, fără odiosul interval dintre nota sfâșietoare a strigătului și cealaltă notă, care răspunde chemării. [...] Urna. Și în privința asta, mă deosebesc de Tine. Este superb felul în care vezi tu lucrurile; ai dreptate, ai vrut să-mi alini suferința, ai vrut să pui balsam pe rana mea
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
copilărie, când a evocat satele, „Steaua“, copilașii ce tremurau de emoție, de frig și de teama câinilor răi din sat, unii plângeau în hohote, alții lăsau să le curgă pe obraji lacrimi tăcute, fără să le șteargă. Era patetic și sfâșietor. Ascultă un pic, Mie: „Mititel și-nfășețel, și la față frumușel“. Dar ascultă asta, din colindul „Ziurel de ziuă“ (ce frumos, nu?): „Mititel și înfășețel, Cu scutec de bumbăcel, Cu păruțul retezat, Eu pe Domnul l’am lăsat, Pe cea parte
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mediului „vechi-regățean”, mediului sudic, Îmbibat de orientalism - comodul, coloratul și atrăgătorul fatalism!, și de cultura franceză; În timp ce eu veneam dintr-o zonă austriaco-germană, ca și bucovinenii sau Titu Maiorescu, Eminescu și Blaga, Încă sensibil la douăzeci de ani la strigătele sfâșietoare lirice ale unui Octavian Goga sau la pășunismul idilic al excelentului traducător al lui Dante - George Coșbuc! Sau „fibra Brebanilor” mi-era prea adânc sădită În acel subconștient unde se refugiază visele, unele nume și situații care altădată ne Înfiorau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
am opus. Într adevăr, mama spusese nu o dată că „atunci cînd voi muri, să mă duceți cu banda”. Mi-o amintesc stînd în fundul grădinii, înspre Mihai al lui Gheorghe a Nuții și privind spre dealul țintirimului unde s-auzea cîntecul sfîșietor al trupcilor. Ziua era senină, soarele se aplecase blînd spre asfințit, un vînticel înfiora frunzele prunilor și perilor. „Doamne, frumos mai cîntă!”, ofta mama, sensibilă la jalea lumii, după care se întorcea la treburile amînate o clipă. Pe atunci ea
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
pretextul că trebuie să participe la o conferință privitoare la viitorul lor. La forță, atunci cînd a fost să-i îmbarce în camioane și, mai departe, în trenuri pentru a fi predați. Realizînd ceea ce-i așteaptă, au avut loc scene sfîșietoare (un bărbat și-a ucis soția și pe cei trei copii, apoi s-a sinucis lîngă ei). Imediat după predare, cei mai mulți dintre acești ofițeri au fost împușcați, iar restul împrăștiați în lagăre de muncă, unde, probabil, doar cîțiva vor fi
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
premiat în Italia și în alte cîteva țări. La realizarea lui au fost folosite scrisori și jurnale descoperite în cenușa și în pămîntul de sub temeliile barăcilor, plus benzi cu bocete evreiești (unul, cîntat de un cantor, era de-a dreptul sfîșietor prin imensa durere pe care o evoca). Lecturile alternau cu discursuri ale Führerului (aplaudate îndelung, frenetic), cu cîntece de petrecere cazone și marșuri, cu citate din însemnările medicului de lagăr (care vorbea de „hrană bună, hotel”) sau din ale unor
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
un „erzaț de dramaturg”, un propagandist care uzează de procedeele melodramei. „Om al epocii”, dedat cu năravurile rele ale acesteia, el e mai reprezentativ și mai interesant ca personaj decît ca autor de teatru. *De dimineață se aude un bocet sfîșietor în blocul de vizavi. A murit (de leucemie) fetița unui zețar. N-am lucrat cu el direct niciodată, dar îl cunosc și mă cunoaște. Are o figură spînatică, poartă un basc vechi, rotund, spălăcit și merge cu genunchii îndoiți. E
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
ceilalți; setea de bogății, îngâmfarea de a ști totul, patima de a se ames teca în toate, mai ales aceea de a cârmui totul; pizma cea mai cuprinzătoare și tot odată cea mai amănunțită, și cea mai arzătoare, cea mai sfâșietoare; jaful îndrăzneț până la a înspăimânta, lacom să facă al său tot ce e bun, de folos, onorabil pentru altul; ura fără țărm față de meritul oricui și al tuturora la un loc; pasiunea cea mai aprinsă de a domina, o viață
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
capul multor oameni, adică fără să exercite nici o influență asupra restului ideilor sau al conduitei, ci doar stârnind în ea o iritație destul de aprinsă când era contrazisă în acest punct. Am văzut această necredință măsurându-se cu încercarea cea mai sfâșietoare. Fiul cel mai tânăr al Juliei a căzut pradă unei boli de plămâni care l-a dus cu încetul la moarte; ea l-a îngrijit aproape un an, însoțindu-l din oraș în oraș, sperând mereu să dezarmeze implacabila natură
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
SALON BLEU CIEL din selectul CLUB ROYAL, fără să spună dacă va accepta sau nu provocarea la duel. Și cum zilele au trecut, ba au trecut chiar și anii, avocatul, Dr. Pupi Schnietzel, s-a adresat Curții cu o voce sfâșietoare, întrebând ce să facă mandantul său dacă (falsul) marchiz Rabindranath d'An tace acoperit de lașitate de atâta vreme? Ce altă posibilitate i-a rămas mandantului său de a-și repara onoarea decât satisfacția unei sentințe drepte dar aspre! dată
[Corola-publishinghouse/Science/1520_a_2818]