730 matches
-
și ceilalți se împrăștiaseră care-încotro pe la casele lor, el era cel care nu mai avea somn, el se scula cu noaptea-n cap și, fără să vrea, își trezea nu numai consoarta, ci și câinele care în cotlonul lui încă sforăia tolănit nepăsător. De data aceasta rolurile s-au inversat. Adormise de cu seara, mai devreme ca de obicei, cu gândul la ce i se întâmplase în București și la geanta cu cinci fermoare care stătea burdușită în fața lui, gata-gata să
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
bunicul Toma, bătrân și beteag, ca să-și dezghețe picioarele și mâinile rebegite, asculta înfricoșată pe bătrân, între două pufăieli de tabac, povestindu-i grozăvii petrecute în pădure. Focul trosnea în sobă, și, în timp ce ei dormeau pe laițe ori pe cuptor, sforăind, ea asculta urletul sinistru al vântului împletit cu urletele jalnice de lupi înfometați. Era sinistru și înfricoșător. La început se temea, dar, cu timpul, s-a învățat... nu-i mai era frică, așa ca altădată... frica, izbutise s-o alunge
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Imaginea lui Suru și a căpriorului îi alungă ultimele umbre ale coșmarului lăsându-i numai o amintire îndepartată, vagă. Numai Suru și Nică aveau această putere fermecată de a face să uite pe moment atâtea amărăciuni din viața ei. Sultan sforăi încet pe nările-i mici, să nu tulbure gândurile. Toamna purta nori albi pe sus, pe un cer frumos și senin, parcă spălat cu lacrimi decurând.. La horă Era de Sf. Maria Mare... Arșița nu mai contenea... Cerul neclintit, rămânea
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
20-30 de pași, tot mai limpede, se deslușea a fi silueta unui animal mare. „Lupul..!“ gândi cu voce tare Anuca, să pară că nu-i singură. Pârvu mârâi amenințator și i se umflă părul pe gat și pe spate... Sultan sforăi pe nări, nervos, de nestăpânit, simțind în apropiere fiara. Anuca, cu stăpânire de sine, îl struni și-i liniști, pe amândoi cu glas blând și calm. Știa de la tatăl și bunicul ei ce să facă, față în față cu animalele
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
celor cincizeci de grade, iar coroanele palmierilor stăteau atât de neclintite, încât puteai crede că nu sunt reale, ci doar pictate pe cer. Cu gura deschisă, cu fețele acoperite de sudoare, vlăguiți și rupți ca niște păpuși fără viață, oamenii sforăiau, răpuși de arșiță, incapabili până și să sperie muștele ce ajungeau să li se așeze pe limbă, în căutarea unui strop de umezeală. Cineva visă scurt cu glas tare, aproape un soi de tânguire, și un caporal se trezi brusc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
se întoarcă niciodată în viață, dar era mai bine decât să continue să dea cu lopata la nisip zi de zi, până în clipa când alții aveau să să arunce lopeți de nisip peste corpurile lor. în baraca lui, căpitanul Kaleb-el-Fasi sforăia și el ușor, visând, poate, caravana pierdută și bogățiile ei, și dormea atât de adânc, că nu-și dădu seama că o umbră înaltă se profilă pentru o clipă în cadrul ușii, ca să alunece apoi, fără cel mai mic zgomot, până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
încercă cu cheia și cu maneta în același timp. Nimic. Cheia și pedala. Nimic. Cheia și pedala din dreapta, și motorul urlă accelerat peste măsură, dar continuă așa, și când, foarte încet, slăbi apăsarea piciorului, constată satisfăcut că mergea în continuare, sforăind domol. Continuă să încerce cu frâna, ambreiajul, acceleratorul, cu frâna de mână, întrerupătoarele de lumini și schimbătorul de viteze și, când tocmai îl apucase disperarea, vehiculul facu un salt înainte, roțile din spate trecură peste caporalul Osman și mașina se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
bucceaua cu pături, cearșafurile, penru fiecare câte unul, pernuțele, apa de băut și se așezară să prânzească. Prânziră. După care, adormiră. Mama dormea mai profund. Băieții se mai foiau, se mai mișcau, apoi, reveneau la locurile lor, și iar mai sforăiau câte puțin. Mai neliniștit era cel mărișor. Își găsea de joacă printre micile tufe de iarbă și flori dintre cursul apei și drumeag. La un moment dat, auzi, de către deal, un zgomot necunoscut lui. Ceva, care-l înfioră. În același
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
fiind, iar tavanul prea sus pentru statura ei, nu putea face singură treaba pentru care se urcase pe taburet. Cornete dormea, pe fotoliu, cu fața în sus, cu picioarele răscăcărate, cu mâinile larg date în lături, ca un broscoi. Nu sforăia tare. Din când în când icnea. și-și trăgea răsuflarea, mai adânc, și o lua de la capăt. Mai întâi, femeia nu îndrăzni să-i tulbure odihna. Lipsise toată noaptea deacasă și se gândea c-o fi ostenit, cine știe pe
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
doarme deamiază, o muscă i se așează pe față, i se plimbă, deși îl jenează, Molocea nu face, totuși, nici o mișcare; rabdă, atâta timp cât dihania are treabă pe acolo , apoi, numai după ce musca a zburat, se așează, gospodărește, pe somn. și sforăie, măi frate, încât, dacă acel somn și-l face pe lotcă, în timp ce doarme, aceasta pare că suportă un cutremur de calibru mediu. Acum, în preziua despre care va fi vorba în cele ce urmează, lui Molocea i s-a cristalizat
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
A adormit la rândul său și, mai târziu, s-a întrebat de multe ori de ce a făcut-o. Atât de puțin îi păsa de viață, sau prefera să nu vadă moartea venind? Dumnezeule mare! Nimeni nu-i spusese vreodată dacă sforăia. Visul lui fusese unul fericit. Un vis în care făcea dragoste cu Clarence pe masa din bucătărie, peste făina de prăjituri, cu urechea atentă la pașii posibili ai bătrânei, mușcându-și buzele ca să nu țipe. S-a trezit așa cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
la facultate acumulase ceva, dar a pierdut prea ușor totul, după aceea. Omul reface drumul parcurs și constată că nici nu i-a plăcut cultura. Seara, Mirela citea cîte o carte și adormea tîrziu de tot, pe cînd el, Marcel, sforăia zgomotos. Acum dorm în camere diferite și lumina din camera jumătății sale stă deseori, pînă hăt, tîrziu, aprinsă. Pe undeva Marcel simțea că este inferior nevestei și încerca să se cocoațe mai sus, prin șmecherii ușoare. Era sigur că la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
drept, aducea a rît. Prin urmare, cum Frasin lipsea noaptea, cum și Botgros era bolnav de plimbărită pe aleile altora. Soțul celei care se dezbrăca mai încerca să-i schimbe obiceiurile. Cine să mă vadă, dragule? Mama, stă cu tine. Sforăie de la lăsarea întunericului. Dar mai trece cineva... Din stradă nu vede nimeni. Cu un binoclu, totuși s-ar vedea. Abia te poți fuduli cu ce ai! Frasin era un zgîrcit fără pereche. Iluminarea curții se făcea prin furt de la iluminatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
ceva a înțepat-o drept în inimă. Noroc de Dan, care nu era prea priceput în toate cele. În noaptea de după nuntă Dan a făcut ceea ce el credea că trebuie să facă și apoi a căzut într-un somn adînc. Sforăie încetișor și un firicel de salivă curgea abia văzut, la colțul gurii. Doamne, toți sînt așa de porci?! se întreabă Claudia plîngînd. Trage de plapumă, dar Dan ține și el la căldura patului conjugal și nu cedează. Similitudinea o exasperează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
ierarhia intereselor mele gloria coboară vertiginos ca termometrul de cameră pe măsură ce Înaintăm În iarnă. Vreau doar să se știe cum am trăit. CÎnd scriu aceste rînduri, o femeie bătrână, umflată cît un boloboc, doarme pe canapeaua extensibilă din salon și sforăie. Deschide și Închide ritmic gura și dinții i se ciocnesc cu zgomot. E și caraghioasă, și Înfricoșătoare În același timp. Cum se Înfrățește imaginea clovnului cu imaginea mortului. Nu o pot vedea frumoasă deși e ființa cea mai devotată pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
În sfîrșit, văd că nu ești dispus să iei În considerație părerile unui nespecialist — CÎți ani ai, marchizo? Hai, că mă faci să plîng. Ai uitat cum discutam noi nopți În șir pe plajă la 2 Mai, cînd mormolocul tău sforăia de mult, despre eliberarea prin experiment și despre infinitele șanse de comunicare ale limbajului abstract și parcă te văd Înnebunită țhappening-urile lui Radu cînd a Îngropat heringul afumat Într-un mormînt de nisip și eu am scos din sacoșa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
celor veniți să caute adăpost. Afară, deasupra lor, avioanele păreau să se depărteze, huruind. Era o noapte relativ calmă, căci bombele căzute cu o jumătate de milă mai Încolo nu prea erau luate În seamă. Pe o bancă, un bătrîn sforăia de zor, iar la capătul adăpostului, doi Îndrăgostiți dormeau pe o saltea, cu brațele și genunchii lipiți. „Pentru maică-mea, Își spuse Rowe, ar fi și ăsta un vis urît: nici n-ar putea să-și creadă ochilor.“ Maică-sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
cu aerul că-și mărturisește o manie. Mi-e prea frică de bombe. Numai că Într-un adăpost nu prea se poarte dormi. (Părea și mai bătrîn din pricina valizei, prea grea pentru el.) Unele persoane sînt lipsite de cuviință, știți, sforăie sau se ciondănesc Întruna... De ce ați luat-o prin parc? Îl Întrerupse Rowe. Doar nu e cel mai scurt drum! Voiam să mă odihnesc un pic, domnule. Și-apoi, copacii și păsărelele... — Îngăduiți-mi să vă duc valiza... Nu trece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
i-au făcut lui Johns? Îl Întrerupse Rowe. — Nu cred că vom afla vreodată. În timp de război, atîția morți rămîn neidentificați! Atîtea cadavre așteaptă un bombardament care să niveleze totul! Și spunînd acestea, adormi pe loc și Începu să sforăie, spre uimirea lui Rowe. Ajunseră la Londra o dată cu primele grupuri de muncitori ce se duceau la lucru; pe marile artere industriale, sute de bărbați și femei se revărsau din stațiile de metrou; din adăposturi ieșeau oameni vîrstnici, corect Îmbrăcați, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Totuși, o fată de vreo cincisprezece ani, complet goală, stătea turcește pe covorul din salon. „Gone to the beach...”, făcu ea drept răspuns la Întrebările lui, după care căzu iar În apatie. În camera Janinei, un zdrahon bărbos, vizibil beat, sforăia prăvălit de-a curmezișul patului. Marc ciuli urechea; auzea gemete sau horcăieli. În camera de la etaj domnea o duhoare cumplită; soarele, pătrunzând pe fereastra largă, lumina violent dalele albe și negre. Pe dale, fiul său se târa cu stângăcie, alunecând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
turbat spre băi. Ajuns În cameră, cu inima zbătându-i-se ca peștele-n minciog, Napoleon trânti ușa și se propti cu spinarea În ea. Un timp, podeaua și zidurile mai vibrară, ca și cum clădirea, după trezirea ocupanților, Încă ar fi sforăit Încetișor, apoi tremurul se potoli. Împăratul Își recăpătase Însă Întreaga energie. În ciuda morții pe care-o traversa, se simțea mai viu ca niciodată. Ca la Arcole, când Îi oprise pe austrieci să traverseze podul punând În capăt o plăcuță cu
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
dacă ai dispune de o viață infinită nu le-ai putea număra, darămite Înțelege sau studia. În casa lor din Normandia, acum un adevărat ansamblu rezidențial, Bouvard, cu Interpretarea viselor În mână, Îl psihanalizează pe bietul Pécuchet, care Începe să sforăie domol În timp ce se chinuie să-și amintească dacă mama sa Îl Învelea când era mic, țâșnind apoi amândoi la datul zorilor În livadă pentru a Începe construirea unei rachete cosmice, spre a se descoperi ulterior drept aprigi apărători ai mediului
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
timpul fazei de producție...“ Am deblocat apoi ușa care dădea spre casa scărilor și am coborât tiptil până la parterul magazinului. În tubul fluorescent de pe tavan se zbăteau fâșii de lumină muribundă. Un frigider ale cărui bale se scurseseră până În prag sforăia alene. Dintr-un raft, o combină audio vorbea În somn, scoțând din când În când limba găurită. Gheara pick-upului tresărea Încetișor peste discul așezat pe platan. Discul era spart. Am trecut prin fața liftului care Îmbrățișa cu ușile-i culisante automatul
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
ci... Ei, ci? Ci sunt tare. Tare obosită și mă culc. Și mă uit (God, ce copilării sfinte!) la poza ta regăsită. Te sărut. Ana. * Se aud apoi cocoșii cântând (așa cum numai În sat Îi auzi) și descoperi că bătrânul sforăie alături de tine. Aprinzi lumina și-ți privești ceasul. Mai sunt două ore până când, pe la intersecția din centrul satului va trece autobuzul de dimineață. Te Învârtești o vreme prin cameră, privești pozele Învechite de pe pereți, aprinzi lumina și le examinezi mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
nici Popescu care să afla În picioare și mai aducea câțiva snopi de viță la Îndemână bătrânului, nici ceilalți care stăteau tolăniți pe jos de-a lungul pereților lipiți cu pământ și cu atât mai puțin șoferul de ambulanță care sforăia sub șopronul de la intrare, nici unul dintre aceștia nu a avut puterea să Întrebe cum e țuica sau să se ridice s-o guste. Erau cu toții subjugați de povestitor. Când el vorbise de sete și răscolise jarul, tuturor li se uscaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]