5,099 matches
-
de enunțare literară cu alta populară. În afara narațiunii, există și alte tipuri de enunțuri care nu conțin mărci legate de enunțare: proverbele, articolele de dicționar, legile fizicii etc. În ceea ce privește enunțarea, legătura sa cu subiectivitatea locutorului se concretizează și în particularități sintactice și semantice: vocativ, interogativ, enunțuri neterminate, substantive care califică etc. Naratorul își poate manifesta punctul de vedere și prin substantive ce califică și prin prezentul istoric (sau de narațiune), ale căror posibile valori stilistice sunt comentate nuanțat, îndeosebi efectul de
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
literare. Ne putem referi astfel la statistica lexicală sau, într-o și mai mare măsură, la analizele inspirate din lexicologia structurală: studii distribuționale, câmpuri semantice, descompuneri semice... Vom observa că, de cele mai multe ori, vocabularul studiat nu făcea parte din structura sintactică sau textuală, ci era considerat o rețea de unități decontextualizate, presupusă a fi reprezentativă pentru operă. Lingvistica structurală, ca lingvistică a semnului, favoriza acest tip de cercetare. O dată cu dispariția entuziasmului față de structuralismul literar, lingvistica s-a recentrat pe faptele de
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
complement în dativ al locuțiunii verbale "deprinde obiceiuri", în timp ce această locuțiune exclude prezența acestui tip de complement (*"Paul i-a deprins Luciei unele obiceiuri"). Aceste întrebuințări, numite în mod tradițional "expletive", manifestă un fel de exces de enunțare în domeniul sintacticii. Rezervat limbii vorbite și enunțărilor care narează evenimente spectaculoase sau neașteptate, dativul etic se interpretează ca o operație de "luare drept martor" a co-enunțătorului. Altfel spus, co-enunțătorul se regăsește în poziția de actor al enunțării, însă nu al procesului evocat
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
narațiunea implicând în ea naratarul (= destinatarul povestirii): nu pe cititorii reali ai Fabulelor, desigur, ci pe figurile care îi construiesc scenografia. Dativul etic este una dintre multiplele mărci ale implicării naratarului care convertește fabula într-un fel de conversație. "Excesul" sintactic pe care îl presupune folosirea dativului etic trimite la un exces mai radical, cel al enunțării narative referitoare la ceea ce este narat. Pretinzând că este doar un mijloc de a "transmite" o istorioară, de a o face plăcută, narațiunea lui
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
Întâlnim astfel fenomene dialogice (vocative, interogații, "nu", "n-o vei avea"...), enunțuri neterminate etc. Dintre aceste ele-mente subiective, putem evidenția două grupuri nominale cu statut remarcabil: "un prost", "fățarnicul". Este vorba despre substantive de calitate 98. Din punct de vedere sintactic, le identificăm datorită proprietății de a putea figura în două poziții speciale: acest sau -l + Substantiv de calitate + cum e + Substantiv (acest perfid cum e Contele), și în incident în diferite locuri ale frazei (Citea, rîzând, perfidul!). Acestor particularități sintactice
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
sintactic, le identificăm datorită proprietății de a putea figura în două poziții speciale: acest sau -l + Substantiv de calitate + cum e + Substantiv (acest perfid cum e Contele), și în incident în diferite locuri ale frazei (Citea, rîzând, perfidul!). Acestor particularități sintactice le sunt asociate particularități semantice care le separă de substantivele obișnuite. În timp ce acestea din urmă au un semnificat relativ stabil, independent de cutare sau cutare enunțare specifică, care face să li se atribuie o clasă de referenți virtuali (va fi
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
săracilor" plenar și adevărat, care s-ar opune limbii îngrijite a "bogaților". Prin izbucnirea elementarului (foamea, dorința, teama...), se intenționează demascarea discursurilor mincinoase din societatea oficială, și nu revenirea la o anumită Origine pierdută. În această scriitură caracterizată prin dislocarea sintactică (cf. "Păreau că vor să-și ia zborul, [...] membrele mele"), cuvântul popular, departe de a întări legăturile de solidaritate între oameni, între oameni și lume, dezarticulează corpul textual. În Călătorie la capătul nopții, prezența unui registru al "povestirii" la perfect
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
În Călătorie la capătul nopții, prezența unui registru al "povestirii" la perfect simplu păstrează un minim de continuitate narativă. În schimb, în operele de după Moarte pe credit, tensiunea dintre "discurs" și "povestire" va face loc unei dezmembrări generalizate a articulațiilor sintactice naturale, datorită punctelor de suspensie care perforează narațiunea. În aceste condiții, asigurarea continuității textului într-un univers sfârtecat îi revine enunțării vociferante a naratorului. 2.11. Prezentul narațiunii Până în prezent am asociat "povestirea" folosirii prezentului simplu. De fapt, această asociere
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
material pe tejghea; serii care țin de ceea ce lingviștii numesc câmpuri semantice conceptuale, obiecte privilegiate ale analizei semice structuraliste. Plecând de la un domeniu lexical decupat în univers extralingvistic (vocabularul locuinței, al transporturilor, etc.) comparăm unități: 1) are aparțin aceleiași categorii sintactice (substantive, adjective...); 2) ale căror semnificați se delimitează unii de ceilalți, își obțin "valoarea" (în sens saussurian) din opoziții. În textul nostru, avem cazul tripletului verdele-crud, auriul-stins și culoarea gingașă a rășinii care sunt cohiponime ale unui hiperonim, culorile lor
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
totuși un simulacru al unui alt act de enunțare, fără să disocieze cele două domenii enunțiative, așa cum face discursul direct. Nu este discurs raportat decât prin sens, în măsura în care constituie un fel de traducere a enunțării citate. Din punct de vedere sintactic, nimic nu diferențiază Paul spune că Jean doarme de Paul vede că Jean doarme: în ambele cazuri, este vorba despre completive directe și doar sensul verbului a spune permite identificarea unui citat. Cum discursul indirect nu propune un simulacru, ci
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
între ghilimele, și doar prima intervenție este asociată unui verb de expresie, plasat la început. Este semnificativă însăși posibilitatea de a plasa la început aceste verbe din discursul direct: rolul începutului este tocmai acela de a fi oarecum exterior nucleului sintactic al frazei. 5.5. Discursul direct liber În literatura narativă modernă, mulți scriitori renunță chiar la fraze de început și la mărci tipografice. Ei adaptează frontiera dintre discursul care citează și discursul citat, făcând dificilă perceperea decalajului dintre cele două
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
dacă se renunță la orice indiciu, se ajunge la ceea ce astăzi este numit discurs direct liber (DDL). În ciuda denumirii, nu este vorba de un procedeu simetric al discursului indirect liber. Se pornește de la "discursul direct liber" pentru că nu există subordonare sintactică (cum este în discursul indirect) și de "discurs direct liber", pentru că reperele deictice rămân cele ale discursului citat. Această "libertate" este o emancipare față de constrângerile tipografice (liniuța, ghilimelele, italicele) asociate prin excelență discursului direct. Iată un exemplu: (a) La ce
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
de exclamare, greu de explicat printr-o emoție a naratorului și distanța ironică din ultimele două fraze: naratorul își poate asuma niște păreri atât de ingenue. În alte texte, discordanța ar fi perceptibilă prin prezența unor cuvinte, a unor turnuri sintactice care nu aparțin neapărat de registrul narativ. Atunci își aminti de eroinele din cărțile pe care le citise, și mulțimea lirică a acelor femei adultere începu să îi cânte cu glasuri de surori care o vrăjeau. Ea însăși era o
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
determină să se detașeze tocmai de acest limbaj (deoarece încetinește acțiunea, deoarece riscă să fie obscur și ilegitim, din punct de vedere literar, deoarece este parte a limbii vorbite, cu tot ceea ce implică aceasta, cu vorbe reluate, neterminate, cu stângăcii sintactice, cu mimări...). Or, datorită discursului indirect liber, cititorul poate auzi doi "enunțători" în vorbirea populară: vocea naratorului, care stăpânește citatul, și "poporul", care imprimă propria lui alteritate de limbaj în instituția romanescă. Doamna Bovary și Gervaise, două opere consacrate ca
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
naratorului. La rândul lui, monologul interior se desprinde atât de interlocuțiune deoarece pretinde că redă fluxul de conștiință al subiectului, discursul său interior dar și de narator. Astfel, el depășește un anumit număr de constrângeri uzuale ale comunicării, ale corectitudinii sintactice, îndreptându-se către claritatea desemnării. Discurs al sinelui cu sinele, el poate să se desprindă și de tot ceea ce presupune comunicare publică și relația cu alți subiecți. Să analizăm următorul fragment de Dujardin: Pe un scaun, pardesiul și pălăria mea
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
caracterul "obiectiv" al unui adjectiv poate apărea astfel: proprietățile "a fi albastru", "a fi rotund" etc., se definesc independent de orice enunțare particulară și permit delimitarea claselor (cărțile albastre constituie un subansamblu al tuturor cărților). În schimb, în anumite contexte sintactice, adjectivele subiective nu sunt interpretate decât într-o enunțare unică în care ele apar: clasa de obiecte "cumplite", "frumoase", "fermecătoare"... nu există înaintea actului de enunțare; nu sunt "cumplite", "frumoase", "fermecătoare"... decât obiectele numite astfel de către un enunțător în momentul
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
substanțele fremătătoare sau scânteietoare prin excelență, esențele. Acest fapt se manifestă prin absența determinantului: nu se spune * o scânteiere a fildeșului. Se produce astfel o deplasare semnificativă: dacă, în limba franceză, subiectul este, prin definiție, un element care domină domeniul sintactic în care apare (în frază sau în grupul nominal), în cazul de față subiectul pare să fie dominat de elementul verbal. Dacă scriem penele fremătau sau fildeșul scânteia, desemnăm un predicat de tip procesiv pentru obiecte stabile (penele, fildeșul...); dacă
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
de regulă, sunt analizate separat.) RIFFATERRE M., 1971 Essais de stylistique structurale, Flammarion, Paris. (Capitolul 6, "Fonctions du cliché dans la prose littéraire", încearcă să revină asupra discreditării aruncate, de la romantism încoace, asupra clișeului în literatură.) Exerciții ▪ 6.1. Analizați sintactic și semantic grupurile nominale subliniate. Comparați (1) cu (2), (5) cu (6), (8) cu (9). (1) Fumuri urcau din unele colțuri, ridicându-se, înecând văzduhul cu un văl albăstrui. (Zola, L'assomoir) (2) O tânără tocmai intră. Sub un văl
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
de-al doilea război mondial, îl vom aminti doar pe V. Mathesius și, de prin anii '60, pe F. Danes și J. Firbas. Cercetările lor s-au axat mai ales pe progresia tematică, adică pe felul în care diferite grupuri sintactice dintr-o frază vehiculează două tipuri de informații: cele care, într-o anumită etapă a textului, apar ca dobândite, date și cele care apar ca fiind noi. Ceea ce presupune că o frază se analizează nu doar ca structură sintactico-semantică, ci
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
presupune că o frază se analizează nu doar ca structură sintactico-semantică, ci și ca structură purtătoare de informație în cadrul unei anumite dinamici textuale. Prin urmare, se disting două planuri de analiză pentru unități: același element are un rol în plan sintactic (de exemplu, vom vorbi despre subiect, atribut, nume predicativ...) și pe plan tematic (în acest caz vom vorbi de temă și de remă). "Tema" este grupul care prezintă informația ca fiind deja dobândită, "rema" grupul care prezintă informația ca nouă
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
mărci specifice, dar într-o limbă cum este franceza, topica joacă un rol primordial pentru determinarea temei și remei. În exemplele elementare pe care tocmai le-am dat, tema coincide cu subiectul frazei, însă această coincidență nu este obligatorie, structura sintactică și structura tematică fiind independente una de cealaltă. Într-o frază dislocată la stânga precum: Pe Paul, eu l-am zărit ieri, "Paul" este tema, dar nu este subiectul frazei. Se poate întâmpla chiar ca rema să fie întreaga frază. Dacă
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
fie întreaga frază. Dacă avem: S-a întâmplat o chestie amuzantă: Emma este amanta lui Léon, dat fiind contextul creat de prima frază, cea de-a doua este în întregime rematică. Opoziția "temei" și "remei" nu trebuie confundată cu noțiunea sintactică de "temă" care, în principiu, nu depinde de context. Într-o frază se distinge adesea "tema" predicatului sau a "trimiterii", adică ceea ce este spus despre temă. Fie următoarele trei fraze: (1) Paul, el a băut două sticle; (2) Paul a
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
adesea "tema" predicatului sau a "trimiterii", adică ceea ce este spus despre temă. Fie următoarele trei fraze: (1) Paul, el a băut două sticle; (2) Paul a băut două sticle; (3) El a fost băut două sticle. Din punct de vedere sintactic, în (3) putem considera că nu avem temă, pe când în (1), frază numită "dislocată la stânga", tema este diferită de subiect ("el"), iar în (2) tema coincide cu subiectul. Datorită ambiguității noțiunii de "temă", unii preferă să vorbească despre focus pentru
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
declara independent că un text este coerent sau incoerent, organizat corect sau incorect. Gramaticienii textului au revenit treptat la ideea potrivit căreia ar exista reguli pentru o bună formare textuală, la fel cum există și reguli pentru o bună formare sintactică: determinarea coerenței implică o muncă de interpretare ce ține de cititor sau de ascultător. Ne interesează și operațiile pe care cititorul/ascultătorul le pune în practică pentru a construi coerența, și, mai ales, normele pe care textul se presupune că
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
acel noi inclus în am cumpărat, care trimite la "eu" + "tu"; într-adevăr, restul frazei include un tu care trimite la același co-enunțător ca și pronumele "dumneavoastră", folosit inițial. În ceea ce privește determinantul dumneavoastră, el asociază ambreiorul personal dumneavoastră și o relație sintactică interpretată drept posesivă. Reperări temporale: după optsprezece ani nu este un element deictic, căci nu presupune o reperare față de momentul enunțării, ci față de un reper implicit, indicat, în continuare, de cotext (vizita castelului). În schimb, acum optsprezece ani este deictic
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]