717 matches
-
și pisica. Destul cu învârtitul pe după plop. Era vremea să trag cortina, pentru începutul actului doi. — Hai jos, Rory, am spus. Sunt unchiul Nat și nu plec din casa asta până nu stau de vorbă cu tine. Am sărit de pe sofa și am trecut pe lângă Minor, până am ajuns la piciorul scării, avansând rapid, la gândul că ar putea să încerce să mă împiedice să ajung la ea. — Doarme, l-am auzit spunând în spatele meu, chiar în clipa în care zăream
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
Eu aș fi rrupt-o la fugă, adică ... spuse gazda și se înroși puțin. Nicu se grăbi să continue, ca și cum n-ar fi băgat de seamă. Păi nu, că obrazul era destul de frumos, ca... sora ta de-acolo, arătă Nicu deasupra sofalei, unde era un mic portret pastelat. Nu știu cum, da’ m-a dat gata. N-o să-l uit câte zile oi avea. C-o fi fost un înger, c-o fi vreun drac, mie să știi că mi-a plăcut mult. Așa
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
matale, în timp ce altora le spunea dumneata -, Jacques se gândi că ar putea să fie vorba și despre el, fiindcă și el voia un frate). M-a întrebat... Tocmai atunci intră, prin ușa întredeschisă, chipul „destul de frumos“ din portretul aflat deasupra sofalei, dar mai aprins la pielița obrazului decât era în ramă, domnișoara Iulia Margulis, îmbrăcată într o rochie de catifea verde, aducând două farfurii, două cuțitașe de argint și două mere bot de iepure. Doctorul le cerea copiilor să mănânce măcar
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
putea să compare, și a ajuns la un bulevard cu lumină electrică și tramvaie, a luat-o la dreapta și apoi pe-o străduță scurtă de lângă parc. Wilhelm murise, din păcate, iar proprietarul actual l-a ținut o noapte, pe sofa, fără să plătească, dar nu mai mult. A ajuns aici, la Frascati, e ținut tot gratis, cu condiția să refacă zugrăveala din bucătării și dependințe, la primăvară. Își caută însă de lucru serios, pe la vreo biserică, fiindcă stă rău cu
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
înseamnă asta? încuviință cu un gest: — O să-l prindem. — Cum? Acum nu e însoțit de un tinerel fanatic și prost, ci de un targuí care cunoaște aceste ținuturi cum noi n-o să le cunoaștem niciodată. Se așeză în fața lui pe sofa și își netezi părul cu un gest mecanic. Și când mă gândesc că eu te-am propus pentru acest post și am insistat pentru tine... — Regret. — Regreți? dădu drumul unui scurt hohot de râs amar și disprețuitor. Dacă măcar ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
fără copii la prezentare"). "Fără copii la prezentare" m-a aruncat în brațele disperării. Mi-am adus însă aminte că nimeni nu-mi luase titlurile de depravat și pușlama și, cât ai clipi, am început să joc rolul adormitului pe sofaua cam paradită a Ninetei. Magiciana Olimbiada a înghițit hapul, așa că, vă imaginați, eram în al nouălea cer: mai tare decât magicienii! Ninetistele, curioase și respectuoase, au uitat că erau de genul feminin, atât de mare era liniștea. Când a deschis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
triumfătoare: "Ochi de tigru! Vindecă de toate, menține în formă, face minuni la pat, e miraculoasă. Pentru gazdă, gratis și cu dragoste!"... Nineta e emoționată. Și eu. Dacă face bine la pat, înseamnă că ochiul de tigru va repara și sofaua Ninetei, care tot un fel de pat e. Nineta ia ochiul de tigru și-l ascunde în palma dreaptă, ca pe o comoară... Vreme în care eu mă ghemuiesc de tot pe sofaua care scârțâie, am inima cât un purice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
că ochiul de tigru va repara și sofaua Ninetei, care tot un fel de pat e. Nineta ia ochiul de tigru și-l ascunde în palma dreaptă, ca pe o comoară... Vreme în care eu mă ghemuiesc de tot pe sofaua care scârțâie, am inima cât un purice pirpiriu, mă tem ca nu cumva pietrele miraculoase să le transforme pe ninetiste în raci, lei, scorpioni sau tauri și, chiar mai rău, mă gândesc dacă nu sunt deja raci, lei, scorpioni, tauri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
propti sub clanță, așa Încât ușa să nu poată fi deschisă dinăuntru. Se familiarizase dintr-o vizită anterioară cu Încăperea În care se afla. Era ceva Între un studio și un salon de modă veche. Înăuntru se aflau un birou, o sofa din catifea roșie, un balansoar, câteva măsuțe ici și colo, câteva gravuri mari, de secol nouăsprezece, Înfățișând copii care se jucau cu un câine și doamne aplecându-se peste ziduri de grădină. Un perete era acoperit aproape În Întregime de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
taxi comandat aici sau anulat dincolo, un prânz - măcar o dată fără vin -, apoi scările abrupte spre birou și, la etaj, mărginitul și lealul Joyce verificând conturile. Și În tot acest interval, În apartamentul acela modern, doamna Eckman va sta pe sofaua ei de inox, Împletind hăinuțe de bebeluș pentru misiunea anglicană, iar Biblia aceea mare și ferfenițită, prima impostură a domnului Eckman, va aduna praf pe paginile neîntoarse. Q.C. Savory apăsă butonul storului cu arc, iar lumina lunii Îi atinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
iar domnul Eckman Își mângâia mustața și bătea darabana cu stiloul pe birou, În timp ce un păianjen Își trăgea sforile plasei peste o călimară uscată. Lumina electrică era slabă și fereastra era murdară de funingine, iar Într-un colț, pe o sofa de inox, doamna Eckman ședea și croșeta hăinuțe de copii. — Recunosc totul, spuse domnul Eckman. Brusc, scaunul lui se ridică până când acesta ajunse sus, deasupra lui, și bătu cu un ciocănel de licitație. Răspunde-mi la aceste Întrebări, spuse domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
etajul Întâi, iar valetul Îl conduse printr-un pasaj cam colbăit și deschise o ușă. Soarele năvălea În Încăpere și putu auzi zgomotul mașinilor prin geamul deschis. Un bărbat blond și Îndesat, Într-un costum de tweed, se ridică de pe sofa. — Domnul Carleton Myatt? Întrebă el. Myatt era surprins. Nu-l mai văzuse pe omul acesta niciodată. Se uită la cartea de vizită din mâna lui și citi „Domnul Leo Stein“. — Ah, domnul Stein! — Sunteți surprins că mă vedeți? spuse domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
domnul Stein. Sărmanul Eckman a fost agentul dumneavoastră acreditat. L-ați Împuternicit să negocieze. — N-a fost niciodată Împuternicit să semneze asta. Nu, domnule Stein, mă tem că asta nu vă e de nici un folos. Domnul Stein se așeză pe sofa și-și Încrucișă picioarele. Mirosea a tutun de pipă și a lână de calitate. — Evident, domnule Myatt eu nu vreau să vă vâr nimic pe gât, spuse el. Deviza mea este: Nu lăsa niciodată la ananghie un tovarăș de afaceri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
în întreaga ei splendoare. Dânșii, deși cam în etate, prinseră a se juca, mai dihai ca-n tinerețe.și urmă, ce de multă vreme aștepta, ea, să urmeze. De data aceasta, lui Durlig, nu-i mai alunecară picioarele, ca de pe sofa, ori, ca de pe bătrânul pat de țară, fără cap și fără coadă, cum zicea, el, mereu, că e. La momentul potrivit, își înșurubă picioarele în metalul din partea din spate, a patului, și se împinse cu atâta putere, încât, ea, gemu
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
aminte. Covorul din dormitor, Randle, scaunele ei de răchită, Jeepul galben, casa. Doar amintirile unei seri, dar erau suficiente ca să-mi dau seama că nu se întâmplase din nou, că eram încă aceeași persoană din noaptea trecută. Stăteam întins pe sofa. Adormisem aproape de-ndată ce mă întorsesem de la doctorița Randle și televizorul era încă deschis, viu colorat, vesel și deloc obosit după o perioadă de funcționare atât de îndelungată. M-am ridicat în capul oaselor și m-am frecat la ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
și alte lucruri: nu dădeam peste nici un fel de scrisori, extrase de cont sau facturi, nici măcar peste plicuri de corespondență nesolicitată. Nici un singur lucru care să poarte pe el numele meu nu era aruncat la întâmplare, dosit sau rătăcit sub sofa, sub pat sau în spatele scrinului. Nimic. Și nimic fi legat de Clio Aames. Șocul provocat de toate astea laolaltă, nivelul de luciditate și control pe care-l implicau, m-au izbit destul de tare. Eram speriat și jignit. Ceea ce începuse ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Cum? — Nu. Doctorița Randle purta un pulover verde, cu cerbi sau reni roșii și pantaloni maro, de tweed, în carouri. — Doar că... până acum n-ai spus că ai un motan. Păi, acuma am unul. Când am plecat, stătea pe sofa și se uita la Richard și Judy. — Interesant. — Da? — Spui că avea numele și adresa ta pe zgardă? — Nu, numele lui și adresa mea. Crezi că face cineva vreo glumă? — Mmm... n-ar fi o glumă prea bună, nu? — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
izolare, umbra de sub apă prinde mirosul. Un semnificant încovoiat, în ascensiune, o idee neagră o înotătoare plină de avânt și concentrare străbate distanța care ne desparte într-o ploaie de meme [1]. Am deschis ochii. Eram în living, întins pe sofa. Telefonul suna. Cu excepția unei dăți când doctorița Randle mă sunase ca să mute o ședință, telefonul nu dăduse niciodată vreun semn de viață. M-am împleticit prin antreu amețit de somn, luptându-mă să mă trezesc, dar, când am ajuns la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
frică în viața lui, și se gudură pe lângă picioarele mele. Am deschis o conservă cu ton pentru el și-am luat votca și sticla cu mine, în living. Televizorul, marele element normalizator. L-am deschis și m-am trântit în sofa, cu votca la picioare, cu dosarul roșu alături. Înainte să deschid dosarul și să scot foaia de hârtie, am luat câteva gâturi zdravene ca să-mi calmez nervii. Iată ce scria: Imaginează-ți că ești într-o barcă, pe un lac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
uiți cu mare atenție. Am citit textul de câteva ori. Am pus pagina înapoi în dosar. Am golit paharul de votcă. M-am frecat la ochi. Am spus: Iisuse! Mi-am mai turnat un pahar și m-am tolănit în sofa. Motanul a trecut pe lângă mine, ignorându-mă complet. Frigiderul huruia. Restul se reducea la ploaia bătând în geamuri și la dramele nocturne ale insectelor. Nimic nu avea absolut nici un sens sau, dacă avea, eram prea obosit, prea sleit de puteri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
nici un sens sau, dacă avea, eram prea obosit, prea sleit de puteri ca-l să înțeleg. Am închis ochii și m-am concentrat asupra arsurii, învârtejirii și clinchetului votcii și asupra simplelor greutăți cursoare ale respirației. M-am trezit pe sofa, în toiul unei vii amintiri a celei de-a doua întâlniri cu doctorița Randle. — Dar nu este... am spus cu voce tare, apoi m-am oprit, dându-mi seama că fusese doar un vis. Cât timp dormisem, ceva se schimbase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
de șaisprezece săptămâni perfect, în întregime, fiecare detaliu fiind viu și distinct. Puteam să văd până și visul-amintire derulându-se pe ecranul minții mele, banda încetinindu-și rotirea, pierzându-și coerența și avântul. M-am ridicat în capul oaselor pe sofa. Senzația de claritate se extinse. Totul din cameră, toate lucrurile și relațiile lor cu spațiul înconjurător, toate culorile, lumina, umbrele, texturile, tot spațiul, toată presiunea aerului și toate undele sonore deveniră de-o precizie tăioasă, totul nemilos focalizat. Ochii mei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Era ceva îndepărtat și viU în adâncimile zgomotului alb - o alunecare însuflețită de gânduri înotând spre suprafață, un corp mișcător de concepte și imagini pe jumătate întrezărite. D i s T an ț ă m-am dat încet jos de pe sofa și m-am târât pe podea, spre televizor, încercând să pătrund mai adânc cu privirea în vastele profunzimi ale zumzetului gol din spatele sticlei. M-am apropiat și creatura a prins știre de prezența mea. A mărit viteza și a ieșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
sonor și toate luminile se stinseră. Televizorul ateriză cu o bufnitură grea, sticloasă, în întuneric și eu, cuprins de-o panică animalică, m-am tras îndărăt, târându-mă pe călcâie și pe podul palmelor. M-am lovit cu umerii de sofa și m-am cățărat neîndemânatic pe ea, trăgându-mi genunchii de pe podea și vârându-i sub bărbie, cu mâinile strânse în jurul gleznelor. Trupul meu se chirci, disperat s-o ia la fugă, dar întunericul, tăcerea și panica mă paralizau, țintuindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
fie de-ajuns ca să văd. Și odată ce reușeam să văd și să zăresc ușa, aveam să fiu în stare să-mi silesc picioarele să iasă din amorțeala lor adâncă și să fug. Ceva violent se izbi de celălalt capăt al sofalei, iar zdruncinătura puternică ce urmă mută totul din loc. M-am lăsat pe partea dreaptă, afundându-mi degetele în brațul de pânză moale, încercând să mă opun impulsului care m-ar fi aruncat la podea și reușind cu greu. Așezându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]