5,168 matches
-
și i-o puse pe farfurie. Desigur, puteți apela oricând la adopție, zise ea, urmărindu-l atent. Sau ați putea avea grijă de un copil, în cazul în care nu vreți să adoptați. Ați putea lua... Făcu o pauză și sorbi din cană. Ați putea lua oricând un orfan. Apoi adăugă repede: Sau chiar o pereche de orfani. Domnul J.L.B. Matekoni își studie cu atenție pantofii. — Nu știu ce să zic. Nu cred că mi-ar plăcea să adopt un copil. Însă... — Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
în fața garajului, ștergându-și mâinile de o bucată de cârpă unsuroasă, după ce reparase exemplar o cutie de viteze complicată. Și, pe fundal, așezați în birou, el și Mma Ramotswe, mult mai în vârstă de-acum, cu părul încărunțit de ani, sorbind ceai de rooibos. Asta se va întâmpla în viitorul îndepărtat și mai erau multe de făcut până la realizarea acestui final fericit. În primul rând, o să-i ducă în oraș și o să le cumpere haine noi. Ca de obicei, orfelinatul fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
când le-a auzit mârâiturile, n-a mai stat pe gânduri, și-a făcut vânt, a sărit peste poartă, a fugit repede în casă, a îngrămădit masa și scaunele în ușă. I-a auzit toată noaptea săpând la temelia casei... Sorb cu înghițituri mici zeama din fața mea. Măcar e rece și, dacă faci abstracție de gustul de marmeladă, merge. - N-aveți de unde ști ce-a văzut Iacob, s-a enervat Lazăr. Mai ales după o halbă, două, poa’ să te ducă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
deschid ușa să văd cine-i. Și-mi arată un pachet legat cu sfoară. Credeam că dispăruse cu totul din oraș. Mai bine spus, speram că s-a evaporat pe undeva. - Am dus-o tare rău, mai rău ca oricând... soarbe din cafea. N-ai și vreo tărie? - Acum nu... - Bine și-așa... Trebuie să cumperi tabloul, am nevoie de bani. Altfel n-am cu ce să mă întorc acasă și nu pot să dorm în gară. Nu-l mai văzusem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
cînd începea pămîntul să se zbicească, în Vladia și din Vladia nu mai pleca nimeni. Totul se întîmpla și se sfîrșea înlăuntrul ei, chiar dacă începutul se afla cine știe unde, în afară. Odată intrat în Vladia nu mai puteai ieși, așezarea te sorbea ca o apă adîncă și primejdioasă. De aceea Radul Popianu nici nu-și mai pusese problema, după prima iarnă petrecută acolo, de a mai pleca din Vladia. Singurul lucru pe care îl dorea, îl pretindea, celor de afară era să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
brusc privirea, de parcă s-ar fi ars cu buzele în lichidul auriu, înmiresmat. "Și prințul? Prințul știe?" K.F. a făcut o față lungă și severă. A tăcut preț de un minut, poate chiar două. Adjutantul Popianu se străduia să nu soarbă cu zgomot ceaiul de tei și din pricina asta gîtul i se înroșise, cum i se înroșise obrazul întreg, încît pistruii se pierduseră cu totul. "Prințul, ei, prințul, cu viața lui...", a început K.F. și în clipa următoare s-a auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
se înroșise obrazul întreg, încît pistruii se pierduseră cu totul. "Prințul, ei, prințul, cu viața lui...", a început K.F. și în clipa următoare s-a auzit scara interioară ce ducea la camerele de sus scîrțîind abia perceptibil. Dacă ar fi sorbit cum îi plăcea îndeobște să facă, dacă s-ar fi simțit în largul său, Radul Popianu n-ar fi auzit pașii domnișoarei Sofie, care umbla atît de încet și de ușor, încît putea crede că de fapt plutește, abia atingînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
purta. Îi dădea o senzație strașnică de putere, de bărbăție, era nemaipomenit de înviorător dimineața cînd îl strîngea cu încă o gaură, chiar dacă peste zi trebuia să-i dea drumul. Domnișoara K.F. nu s-a grăbit cu răspunsul. Auzea cum soarbe încet din ceașcă, un țăcănit aproape metalic, a pus ceașca la loc în farfurie, un foșnet, și-a aranjat rochia albastră, trosnetul nuielelor uscate, s-a așezat mai bine, lăsîndu-și, probabil, brațele să se odihnească pe spetezele arcuite, ușor tocite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
nu prea avea chef, de fapt nici nu se omora după coniac, era băutor de vinuri, șampanii, nu se despărțea cu una cu două de trecut, avea convingerea că vinul conservă organismul, "e chiar atît de nemaipomenit italianul?!" Pangratty a sorbit încetișor, căutînd cu privirea grupul de tineri ofițeri care roiau în jurul lui Balbo. Era foarte greu să răspundă la o întrebare care avea în ea de la început sîmburele îndoielii. După ce a cumpănit pe dinlăuntru, l-a privit drept în ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
la îndemînă tava întinsă de un chelner, șampanie. Bună șampanie, te aduce la realitate, prințul vorbea de parcă ar fi văzut în acel moment imaginile legate de sfîrșitul unui om nu doar viu, ci deja nemuritor pentru cei ce-l înconjurau. Sorbi cu lăcomie și auzindu-și înghițiturile percepu și liniștea care se lăsase, Balbo tăcea ostentativ, toată lumea din jurul său se întorsese către ei, nu se auzea nici vocea lui Corvino, tălmaciul. Șerban Pangratty nu se fîstîci, continuă pe același ton egal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
părerea că întîlnirea de la Cantacuzino poate constitui baza unei acțiuni conspirative ce va avea în cele din urmă o expresie, cum să spun, violentă!" Leonard Bîlbîie se ghemui în sinea sa, își căută salvarea în ceașca de cafea, coborî privirea, sorbi zgomotos, mai că se înecă. "Așa ceva nu am scris în raport, cu siguranță n-am scris. Dar, este adevărat, m-am gîndit că toată petrecerea de la Cantacuzino nu e decît un moment psihologie, un moment în care ofițerimea aia a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
goală, ca astfel Suntul Duh să le rodească pântecele. Și toate astea le săvârșeau fără de răsplată, dacă prin răsplată nu se Înțelegea o coajă de pâine pe care o primeau cu smerenie sau un urcior cu apă rece din care sorbeau cu Înghițituri mici, printre șopoteli. Așa se Înnădeau, unul după altul, propovăduitorii, de toate semințiile și graiurile, bărboși sau nu, rostind aceleași predici, dar Întrecându‑se În Înfățișarea minunii și Învierii Nazarineanului. Treptat, popoarele Iudeii, Samariei și Anatoliei Începură să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
drum și cu bărbile Înspicate, acum și ei glăsuiau cu vocea stinsă, ținând mâinile Încrucișate pe piept. Vorbeau despre minunile Lui, despre pildele Lui, Îi propovăduiau Învățătura, disprețuiau tot ce e desfătare, purtau straie ponosite, se hrăneau cumpătat, iar când sorbeau vinul, ridicau potirul cu ambele mâini. Tare se mai Înfierbântau când cineva Îi Încontra ori le nesocotea Învățătura, și vai de acela care s‑ar fi Îndoit de viața veșnică sau grădina raiului. Atunci, cu vorbe Însuflețite și amenințătoare, Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
era doar faptul că pe atunci fusese și ea tânără, presque une enfant, aproape un copil. Îl vedea aievea pe grecul acela respingător, o pocitanie, luând‑o de mână la un carnaval, palidă și cam amețită de la berea căreia‑i sorbise spuma, ca orice copil; cum mergea docilă după grec, cu pași mărunți, de sălbăticiune Înfometată, pe străduțele Înguste ale Marsiliei, ce coborau În port; cum apoi urca niște trepte Într‑o clădire Întunecoasă din preajma depozitelor, alunecând cu mâna pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
balcon, le vorbea, le fluiera, ținând colivia deasupra capului, precum felinarul În bezna suferințelor umane. Sau, aruncându‑și brusc pijamaua, se‑mbrăca la repezeală, Își punea pălăria și pleca la Poșta Centrală să‑și cumpere mărci. Ca apoi, după‑masă, sorbindu‑și cafeaua În fotoliu, cu un nepoțel lângă el, să le rânduiască cu o pensetă fină În album. Uneori, În momentele de deznădejde, Își plângea soarta și‑și căina bătrânețile; cum nu‑l ajutase Dumnezeu să urmeze școli Înalte și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
doar că acum avea chipul a două femei Îngemănate, În timp, de amintirea sa Într‑unul singur, Într‑o deplină potriveală, căci trupul se zămislise din pulberea și cenușa a două amintiri, din lutul a două făpturi, din care visul sorbise doar un suflet, pe al ei. Iar cele două chipuri i se Învârtoșau În cuget, În Închipuire, frământând lutul din care ele fuseseră zămislite, Încât aproape nu mai avea cum desluși două femei, două vise, ci doar una singură, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
deseori plimbându‑se Împreună. Nilus era la mijloc, cu barba sa albă și lungă, Într‑o rubașcă de culoare deschisă, Încins la brâu cu o funie, precum călugării. Cele două femei mergeau de o parte și de alta a lui, sorbindu‑i vorbele. Fetița, Însoțită de mamă, se ținea mai de‑o parte de ei. Ajungând În pădure, se așezau la umbra unui copac. Ozerova Începea să picteze În acuarelă, iar celelalte două tricotau. Nilus se tolănea pe pământ lângă ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
o podea murdară presărată cu mucuri de țigări. Actrița care-o interpreta pe bunica lui Danny, dacă erai în același cadru cu ea, te împroșca cu scuipat la fiecare cuvânt. Scuipatul ei steriliza totul: era mai mult gin decât salivă. Sorbind din vinul roșu, Ken Wilcox spune că viața lui de acum e mult mai importantă. Vindecă animale. Salvează câini. Cu fiecare înghițitură, vocea lui se fărâmă în cuvinte tot mai tărăgănate. Chiar înainte să închidă ochii, întrebă ce mai face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
ceai rămânea, mereu, plină pe jumătate. Nu avea timp de pierdut cu lucruri mărunte, lipsite de importanță. Nu reușea să înțeleagă cum puteau să stea verii ei la masă cu șervetele pe genunchi, ținând coatele regulamentar pe lângă corp și să soarbă, agale și cu talent, din cănița cu lapte. Puf! Lapte! Ce oroare! Se întreba, cu naivitatea vârstei, de ce aceștia se purtau altfel decât ea când, de fapt, erau rodul aceleiași semințe. Văzându-i atât de protocolari în propria bucătărie, comicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
să-l însoare cu o fată de familie bună și să-l vadă în fruntea clanului doctoricesc. Luana îl privi pe Renar cum stă țeapăn înfipt în scaun și ridică ceașca până sub nas, cu două degete lucind de curățenie. Sorbea fără zgomot, din vârful buzelor, înroșindu-se sub privirea ei critică. "E clar, gândi fata. E o boală de familie. Dacă voi continua să mi-l imaginez pe străbunicul, întors asudat și mort de foame de la câmp, mâncând, astfel, din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
ani în urmă, luase spre lectură atâtea cărți minunate. Fata se așeză pe un colț de scaun, în timp ce rudele ei, înfipte bine în locurile lor, o priveau cu superioritate. Anda vorbi prima. Părea că nu se simte bine pentru că tot sorbea, suspinând, dintr-un pahar cu apă. Luana, te-am chemat să-ți spunem că suntem profund nemulțumiți de tine. Am întors problema pe toate părțile, eu m-am și îmbolnăvit din cauza asta dar nu mai contează, iar concluzia a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
curtea noastră tot ce-ți trece prin cap. Nu știu ce hotărâre vom lua în ce te privește dar, până atunci, te rog să-ți vezi lungul nasului și să iei aminte la tot ce ți-am spus. Femeia suspină și mai sorbi o gură de apă. Fata nu reuși să nu-și ridice sprâncenele a nesfârșită mirare, întrebându-se dacă ea nu auzise bine ori mătușa, bolnavă cum se afla, își încâlcise ideile atunci când vorbise. N-am priceput o iotă, spuse. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
lor aruncându-i priviri din cele mai senine. Nu se putea să nu fi aflat întreaga fabrică despre moartea Rebecăi, despre arestarea lui Radu. Probabil că, pline de compasiune, vroiau s-o ferească de suferința amintirii. Luana ridică ceașca și sorbi cu nesaț din licoarea fierbinte. Apariția tânărului Noia o făcu să scape ceașca și să se uite la el aiurită, ca la o nălucă. La rându-i, Radu se fâstâci și ieși imediat, fără nici un cuvânt. Ce caută el aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
și a văzut albina zâmbitoare. Femeia a așezat pe masă, lângă ea, un pahar de sirop cu gheață, un lichid viu colorat, și s-a retras. Margaret a ezitat, Însă brusc i s-a făcut foarte sete. Mai Întâi a sorbit prudent, dar, cum nu era atât de dulce pe cât i se păruse, a terminat paharul din câteva Înghițituri. A luat și un cubuleț de gheață și, tot răsfoind ziarele, l-a supt până ce i-a amorțit limba. Așa a trecut
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
aghiotantul. — Ți -am zis doar că nu-s dispus să primesc vizite, a repli cat președintele. A luat o ceașcă și a dus-o Încetișor la gură. Căuta cu buzele marginea ceștii de parcă nu era sigur unde e, apoi a sorbit cu șovăieli, zgomotos. Pe Margaret n-a privit-o. — Promit să nu vă rețin decât câteva minute, Abang Karno. A zis asta În limba javaneză, cât se poate de clar și de calm, iar când și-a auzit vocea i
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]