1,757 matches
-
de barba albă, ondulată, arăta calmă și sănătoasă. Se uita atent la femei, le măsura siluetele, sânii, picioarele, coafurile. Era unul dintre bărbații care știu să aprecieze, care acordă meritul cuvenit calităților unei femei. Complimentele pe care le făcea nu stânjeneau pe nimeni. Încerca o plăcere dezinteresată În a clasa femeile. Dar manierele lui de abordare erau civilizate, nu se dădea În spectacol, și puține femei se arătau iritate de interesul lui. Când a sosit Herbst, eu m‑am eclipsat. Fiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
s-a întâmplat să fie un vice-amiral. — E femeie... isterică... așa sunt femeile... le apucă isteria... ea n-a vrut... are medalia de aur pentru cel mai bun părinte..., i-a zis el viceamiralului. Viceamiralul nu s-a arătat nici stânjenit nici iritat. Nu se simțea distribuit într-un rol nepotrivit. Cu aleasă demnitate i-a dat omului iertarea. Totu-i în regulă, a spus el. E de înțeles. Nu vă faceți probleme. Profesorul a rămas uimit de maniera lui de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
sun la chinezi sau la pizzerie? m-a întrebat în șoaptă. De ce mă întrebi pe mine, i-am zis, întreabă-i pe toți, ideea e, a răspuns el, că nu pot să cheltui mai mult de un milion, și sunt stânjenit de lucrul ăsta, pe care aș vrea să nu-l mai știe nimeni. Ca mormântul, Corni, i-am zis, te înțeleg, cel mai bine e să suni la chinezi. Firește că nu i-am zis-o serios, dar trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
m-aș putea Întoarce la facultate. Nu mă gândesc la asta așa de mult. — Din cauza morții sergentului Foster? Împinse stetoscopul cu un deget, se uită la el, apoi Înapoi În jos la mâna sa. — Doctore Peters, Începu el, simțindu-se stânjenit de cât de colocvial avea să sune asta În engleză. Nu sunt sigur ce se Întâmplă aici, dar știu că sergentul Foster n-a fost ucis de-un tâlhar sau În timpul cine știe cărei Încercări amatoricești de jaf. A fost ucis, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
de-a face cu Viscardi ar trebui să fie foarte atent. Brunetti se hotărî să trateze asta cu lejeritate și zise: Nu mă tem de cuțite. Răspunsul lui Fosco fu imediat: — Nici eu nu mă temeam de mitraliere, Guido. Apoi, stânjenit de remarcă, adăugă: — Vreau să spun, Guido, să ai grijă cu el. — Bine, o voi face. Și mulțumesc, spuse, apoi adăugă: Încă m-am auzit nimic, dar când voi auzi, Îți voi da de veste. Majoritatea polițiștilor care-l cunoșteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
plastic și cizme vechi să fie aruncate de ape și acoperite cu alge mâloase. Dacă mai vorbește prietenul tău cu Ruffolo, să-i spună că voi fi acolo. Satisfăcut că făcuse pentru ceea ce venise, băiatul se ridică În picioare, clătină stânjenit din cap spre ambii bărbați și părăsi biroul. — Probabil c-o să meargă să caute un telefon, ca să-l poată suna pe Ruffolo, să-i spună că afacerea-i În picioare, zise Vianello. — Așa sper. Nu vreau să petrec o oră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
decât tatăl ei, dar se vedea că sunt oameni gospodari; aveau o curte îngrijită și curat în casă. Frusinei îi plăcu; era cald și bine iar masa îmbelșugată cu toate bunătățile din porcul tăiat de Ignat. În timpul mesei se simți stânjenită de întrebările curioase din partea mamei lui Petre. O întrebă de serviciu, cât câștigă, dacă știe să împletească; chiar și despre costumul cu care era îmbrăcată, dacă este împletit de ea. Apoi, dacă știe să facă pâine de casă, mămăligă, fel
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
de ani de când erau celebrate liturghii zilnice în oratoriu pe altarul din fața imaginii. Înainte ca oratoriul să fie construit (din nou conform procuratorului bisericii), era o alee fără ateliere, dar acum zgomotul de lovituri de ciocan de la fierăria lui Giovanni "stânjenea foarte mult celebrarea și ascultarea liturghiilor și altor îndeletniciri sfinte"175. Procuratorul lui Giovanni, în prezentarea cazului, a adăugat câteva detalii importante, inclusiv pe acela că oratoriul era numit "oratorio del Rinaldescho", ca în 1501 "o imagine a preaslăvitei Fecioare
Sacrilegiu și răscumpărare în Florența renascentistă by William J. Connell, Giles Constable [Corola-publishinghouse/Science/1047_a_2555]
-
dacă mă gândesc bine, acum trei luni am picat aici ca din lună. Niciodată până acum nu am pus preț pe lumea reală. Venisem la București tocmai ca să am libertatea să-mi construiesc o bulă perfectă, fărĂ să mă mai stânjenească nimeni. — Ai dreptate, e o mare lașitate să fii artist, Încuviință Catinca, râzând cu satisfacție, Îmbrățișând ideea. Dacă ești artist, trăiești În lumea ta și nimic nu te poate atinge, Într-un fel. Hai să bem pentru asta, spuse ea
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
miros de mochetă stătută al holului. la care ușă să bat ? mi-am amintit atunci de Dana, românca. Știam sigur că ea nu plecase acasă. De obicei nu Îi căutam compania, pentru că era prea amară și prezența ei Înnegurată mă stânjenea. Dar acum nici nu se putea companie mai potrivită. Ea m-ar fi Înțeles. Poate am fi reușit să plângem Împreună. Am bătut la ușa Danei, dar nu mi-a răspuns nimeni. mi-am amintit că Își petrecea mai toată
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
dacă mă gândesc bine, acum trei luni am picat aici ca din lună. Niciodată până acum nu am pus preț pe lumea reală. Venisem la București tocmai ca să am libertatea să-mi construiesc o bulă perfectă, fără să mă mai stânjenească nimeni. — Ai dreptate, e o mare lașitate să fii artist, încuviință Catinca, râzând cu satisfacție, îmbrățișând ideea. Dacă ești artist, trăiești în lumea ta și nimic nu te poate atinge, într-un fel. Hai să bem pentru asta, spuse ea
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
miros de mochetă stătută al holului. la care ușă să bat ? Mi-am amintit atunci de Dana, românca. Știam sigur că ea nu plecase acasă. De obicei nu îi căutam compania, pentru că era prea amară și prezența ei înnegurată mă stânjenea. Dar acum nici nu se putea companie mai potrivită. Ea m-ar fi înțeles. Poate am fi reușit să plângem împreună. Am bătut la ușa Danei, dar nu mi-a răspuns nimeni. mi-am amintit că își petrecea mai toată
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
câtă bucurie se citea pe chipul ei. ,, Doamne, trece viața pe lângă noi și nici măcar n-am realizat asta! Iuliana, oare de când n-ai mai alergat ca o copilă? Ce frumoase sunt femeile fericite și ...” Revenind pe alee, Iuliana înainta oarecum stânjenită de izbucnirea ei, dar conștientă că nu mai este cale de întoarcere, întinse pur și simplu brațele în întâmpinarea bărbatului care o privea cu plăcere și îngăduință: - Iartă-mă, m-am comportat ca o puștoaică... dar... nu credeam că ... Eugen
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
rost pe undeva. Felix se temu ca Aglae să nu înrîurească pe moș Costache și ca acesta să nu fie cumva în stare să-l împiedice, măcar nedîndu-i cele trebuitoare. Dar moș Costache, ca de obicei, nu numai nu-l stânjeni, ci părea mândru de împrejurarea asta, și, mai târziu, primi pe colegii tânărului cu mimica lui particulară, însă cu o desăvârșită îngăduință. Numai când Felix avu trebuință de bani pentru înscriere, moș Costache se fâstâci, întrebă dacă nu se poate
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ar fi așteptat să dibuie "și vreo câțiva pui de arme de foc". Sosiră însă 40 de ani mai târziu. Cu 40 de ani în urmă, Securitatea cărase prin închisori pe toți acești foști semi-demnitari, tocmai pentru a nu se stânjeni unii pe alții, ei și plutonierii Miliției populare, când aceștia din urmă le vor percheziționa locuințele în căutare de armament. Din apartamentul unui angajat al unei ambasade africane se făcură cu un revolver miniatural, de damă, placat cu fildeș, dar
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
este o întindere ștearsă pe care lunecă surd teroarea. Nimic nu unduiește deșertul monoton al imbecilității și nici o culoare nu însuflețește clipa veșnică și zările ei moarte. Putința de a fi vesel printre oameni, și mai cu seamă când te stânjenește și privirea unei păsări, este unul din secretele cele mai ciudate ale tristeții. Totul e înghețat și tu ești risipitor de zâmbete; nici o amintire nu te mai poartă spre cel ce-ai fost și-ți scornești șăgalnic un trecut; sângele
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
a Încurcat În explicații legate de inventar, pierderi și scăderi, a ajuns În cele din urmă la finalul discursului. „Ideea este că”, a rezumat el, „n-am câștigat bani deloc”. Confruntat cu o tăcere mormântală, el a continuat să vorbească stânjenit despre „costurile afacerilor”. În cele din urmă, s-a așezat pe scaun. Impactul „traistei goale” a Moșului n-a fost deloc unul pozitiv. Angajații de la petrecere s-au Împărțit În grupulețe pentru ședințe de vărsare a nervilor. „Cum naiba”, a
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
acele gesturi convenționale pe care toți le folosim, în mod uzual, pentru a ne ilustra afirmațiile. Totodată, alături de gesturile ilustratoare, mai există și „gesturi de manipulare”. Elevul care minte, sau cel care încearcă să ascundă adevărul, e deseori stresat, e stânjenit și puțin încurcat de ideea că-i înșală pe cei care-l ascultă. El va încerca să-și ascundă emoțiile, dar îl vor trăda unele mișcări inconștiente precum: frecarea nasului sau a urechii, o bătaie cu degetul pe obraz, suptul
Managementul clasei de elevi. Aplicații pentru gestionarea situațiilor de criză educațională by Romiță B. Iucu () [Corola-publishinghouse/Science/2057_a_3382]
-
să se bucure [... ]; de la acest risc Îi vine, În orice moment, Întreaga lui noblețe...” Spiritul romantic trăiește din plin, În orice caz, bucuria acestui angajament. El primește ideile, locurile comune cu sentimentul că totul i se cuvine, fără a fi stînjenit În ideea de originalitate. Simțul proprietății este abolit. Retorica este proprietatea tuturor. Chiar și a acelora care o disprețuiesc. Teroarea exercitată Împotriva retoricii sfîrșește, ieri ca și azi, Într-o retorică a ternarei. Cazul poetului român este mai complicat. El
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
frigul ce se lăsase, dar se răzgândi și rămase cu ea strânsă în pumn. Caii negri, lipsiți de podoabe, de parcă fuseseră înhămați în pripă, trăgeau fără chef la dricul ponosit al primăriei. În spate, doi-trei însoțitori se uitau mai degrabă stânjeniți spre trotuare decât spre îngerii scorojiți de pe acoperișul dricului, încercând, parcă, să sugereze că, de fapt, n-au nicio legătură cu mortul. — E Steiner, croitorul, auzi o voce trecând pe lângă el. — Dumnezeu să-l odihnească, spuse Petrache, deși nu mai
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
aproape de foc, să se încălzească. Lucică întorcea, din când în când, capul spre fată, îi săruta tâmpla și cobora buzele spre gura ei. Magdalena își ștergea bărbia sângerie și își trăgea, cu sfioșenie, capul într-o parte. Bărbatul nu părea stânjenit de refuz, o mângâia pe părul neted și lung. Slabi, cu membrele alungite și carnea subțiată pe oase, păreau două lebede cu gâturile încolăcite. În spate, așezându-se grijuliu mai departe de foc, Faraon ațipise cu capul pe burduful acordeonului
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mai ales pe învinși, apoi țopăia din nou, cu zburdălnicia lui de lăcustă, ca să le arate calea. Cum haina de piele îl strângea, Maca sărea cu oarece greutate. Pe Jenică hainele nu-l strângeau, dar tocmai pentru că erau largi îl stânjeneau, căci lărgimea cămășii era menită tocmai să-i ascundă pântecul care, de atâta stat pe scaun, începuse să se rotunjească. Tili ar fi avut cel mai puțin de suferit de pe urma hainelor și a trupului. Numai că, între timp, coroanele castanilor
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și jocul se putea încheia. Ce ciudat totuși că frunzele adunate de pe jos și așezate, apoi, sub pași erau îngălbenite și roșii pe margine. Roșul lipsea de pe lozuri, ceea ce făcea ca, în jocul acesta, ceva să nu se potrivească. Îl stânjenea nepotrivirea, era în puterea lui s-o înlăture. Clămpăni foarfecele lângă încheietura mâinii, acolo unde culoarea roșie era la îndemână. Venele i se umflară de parcă așteptaseră de mult asta și nu voiau ca vârfurile ascuțite să-și greșească ținta, apoi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
consulta cu cea mai mare seriozitate. Gaittany făcu lui Ioanide o scurtă situație politică. Germanii deveneau din ce în ce mai amenințători, un război nu era exclus. Influența lor în țară era pe zi ce trecea mai simțită politicește, grupările ilegale, alimentate de ei, stânjeneau guvernul, iar alte partide în incertitudinea viitorului nu ocoleau contactul secret cu ele. Deodată Ioanide puse lui Gaittany întrebarea precisă, care-i sta de mult pe limbă: - Cunoști pe Gavrilcea? Gaittany nu se arătă surprins, dar râzând, făcând volute de
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Pomponescu avu o ezitare când simți alături pe Ioanide și manifestă pe față aceeași contrarietate solemnă ce-i era proprie la nemulțumiri. În mod învederat, ideea de a se prezenta la cot cu Ioanide, în flagrantă concurență în fața Ioanei, îl stânjenea. Din fericire, Ioanide, care se ridicase așa de brusc de pe scaun, întoarse cu aceeași bruscheță spatele și se îndreptă spre cineva din fundul sălii, ca și când nu-l interesa deloc Ioana și ar fi așteptat de mult prilejul de a fugi
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]