935 matches
-
concert, în vacarmul de claxoane, înjurături și hohote în delir. 17 iunie, sâmbătă Bruxelles VITALIE CIOBANU: Vom ieși din Lille cu autocarul, abandonând pentru prima dată vehiculul care ne-a consacrat. Nu înainte de a ne lua rămas-bun de la fetele din stafful francez, conduse de Katrin Oebel (o blondă ochelaristă, c-un aer de profesoară emancipată), fete care ne-au însoțit, discret, în toate drumurile noastre. Emoții, jurăminte șoptite, mici cadouri la despărțire. Franța! Franța! Deocamdată, țara în care traseul Expresului Literar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
suntem serviți, printre rafturi cu cărți, cu sendvișuri, fursecuri cu pește, calmar, bere foarte bună, turnată în cupe, și vin: alb și roșu. Lumea își developează febril lunga foame acumulată în tren. Urmează câteva speech-uri de bun sosit din partea staffului local. Aflăm câte ceva despre Dortmund - un centru industrial și minier. Din partea noastră iau cuvântul Falțoaica (Jessica Falzoi) și Inga Lindqvist. Amândouă sunt grizate, abia de îngaimă ceva, izbucnesc în râs la fiecare frază, ca niște școlărițe isterice. Lumea consemnează faptul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
cum li se spune în engleză) -, turcoaica, așadar, mânca, șezând în primul rând de scaune, în fața primarului de Dortmund, care ni se adresa de bun-sosit, și nu se sinchisea nici unul din ei de ce făcea celălalt. VASILE GÂRNEȚ: Nelly Möller, din stafful german, a adunat într-un buchet mare trandafirii galbeni cu care am fost întâmpinați la gară. Discursul primarului Adolfe Micksha e scurt și la obiect. Dortmundul este al șaptelea oraș ca mărime din Germania Federală și datează de peste 1.100
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
un turnir între călăreți, cum se organizează, de pildă, duminicile, la Visegrad, castelul din Praga! Dar posibilitățile celor din Malbork sunt mai modeste. VITALIE CIOBANU: Scriitorii sunt invitați să lupte în armurile cavalerilor. Prima se oferă Jessica Falzoi, blonda din stafful german. Deși arată tare caraghios în „corsetul de fier al cavalerilor teutoni”, nu-i pasă, râde cel mai tare. Vasile dă curs și el invitației gazdelor și încearcă să-și tragă straiele cavalerești. E un întreg ritual îmbrăcarea lor. Ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
de județ (cu alte cuvinte: o dublă provincie), la vreo 50 de kilometri de Kaliningrad. Din echipă mai fac parte Andrei Bodiu, Verghinja Zacharieva, bulgăroaica, compatriotul ei, Georghi Borissov, și una sau două persoane din grupul de însoțitori angajați de stafful german - figuri mai mult șterse decât eficiente. Străbatem cu microbuzul niște șosele pustii. Pe ambele părți, câmpuri verzi, colinele se succed într-o vălurire legănată. Hotărât lucru, îi spun lui Andrei, acesta nu este relief rusesc. Seamănă mai curând cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
fost ca o „escală în timp”. Studenții ne ajută la bagaje, peronul gării e invadat din nou de rafale de marș militar. Aflat încă la hotel, prind un fragment dintr-un interviu TV al unei doamne pe nume Kalinina, din stafful organizatorilor, care declară cu seninătate că scriitorii europeni sunt încântați de orașul Kaliningrad. „E o exagerare”, ar fi spus Petre Țuțea. Turcoaica Sezer Duru, care a dansat la intrare în Kaliningrad și s-a străduit să articuleze rusește, aruncă acum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Basarabia sovietizată. La frontiera lituaniană staționăm mai mult timp pentru controlul pașapoartelor. Grănicerii sunt foarte riguroși, verifică datele din pașaport cu cele trecute pe o listă pe care au primit-o, bănuiesc, din timp. Pentru „nedumeriri” sunt consultați oamenii din stafful german. Procedura durează, dar îi înțeleg perfect pe vameși și pe grăniceri: au o sarcină destul de dificilă la frontiera cu enclava rusă Kaliningrad. E cald și deschidem fereastra vagonului... O lituaniancă se apropie și ne oferă în pungulițe brânză de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
victime câțiva colegi de-ai noștri pe drum. „Să nu caști gura!” - este dezideratul imperios pe care mi-l rostesc mie însumi în fiecare zi, martor al acestor întâmplări ce otrăvesc din când în când atmosfera generală și produc încurcături staffului german. Dar mai bine să vorbesc despre lucrurile plăcute: dincolo de evenimentul de la Președinție, m-a impresionat amplasarea reședinței șefului statului, unde a avut loc recepția. Clădirea împarte, practic, aceeași curte cu Universitatea din Vilnius. Nu există nici un fel de zid
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
podul lung spre hotel, pe o vreme ca asta, mă îngrozește. Urc, până la urmă, cu francezii într-unul din taxiurile care așteaptă, sadic, să ne hotărâm să plătim în valută. VITALIE CIOBANU: La hotel, Nelly Möller - una din fetele din stafful german - mi-a povestit aventurile ei în Moldova, Transnistria și Ucraina: stații auto părăsite, hărțuială cu poliția etc. - o disponibilitate enormă pentru aventură. Am întâlnit-o la mulți occidentali, care s-au repezit, după 1989, să exploreze „Estul sălbatic” pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
nu au memorie... Foarte puțini dintre ei înțeleg că au fost și mai sunt încă ocupați de ruși. VITALIE CIOBANU: La Biblioteca Municipală ajungem cu taxiul, eu, Vasile, Andrei Bodiu și Adrian Popescu, ghidați de Datze - o fată blondă din stafful local, foarte ageră și receptivă. O cafea preliminară cu șefele bibliotecii. Tot aici ne reîntâlnim cu Gheorghe Tofan, președintele Asociației moldo-letone, care ne întâmpinase cu flori pe peronul gării. În sala de conferințe se adună cam vreo 30 de persoane
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
spus odată: „Când îl citesc pe Saroyan, mă simt armean”. Butada lui Vangheli l-a măgulit... 30 iunie, vineri Tallin VITALIE CIOBANU: Despărțire emoționantă, la gară, de prietenii noștri letoni. Facem o poză cu Andrei Bodiu și cu fetele din stafful local, pe fundalul roș-galben al trenului nostru, pe care scrie în spaniolă „Literaturos Ekspresas Europa 2000”. După dansul nebun de pe navă, fetele mă înghesuie cu întrebări. La insistențele lor, le promit să mai vin și anu’ următor la Riga, când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
va trebui să ne cărăm singuri bagajele prin gara de trenuri. Și nu doar să le cărăm, dar să le și păzim... În compartiment ne vizitează Dmitry Golinko-Wolfson, un tânăr rus, ochelarist, poet și critic literar, care face parte din stafful de la Sankt-Petersburg. Vorbește engleză și germană (e un familiar al Centrului Goethe din oraș), iar cu noi, basarabenii, are plăcerea să vorbească în rusă. Ce aflu de la el nu e deloc îmbucurător. Comitetul de la Sankt-Petersburg e în relații destul de proaste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
ca un abur otrăvit, începuse să-și facă loc în inima mea de îndată ce părăsiserăm Tallinul. Ba chiar de mai înainte. Ca în fața unei fatalități inexorabile: când înțelegi cât de „perfid” s-a dovedit contractul pe care l-ai semnat cu stafful Expresului Literar. Aparent, acest acord îți oferea promisiunea unei libertăți nevisate, erai invitat într-un proiect cum nu mai existase vreodată: să străbați mii de kilometri prin Europa, traversând țări și frontiere, optimist și surâzător, împlătoșat în conștiința unicității ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
se prăbușească, răspândit în toată clădirea, te asediază consecvent. Într-un asemenea hotel, drumul până la sala de mese, unde îți este rezervat micul dejun, este o aventură cu final incert. Toată lumea are serioase probleme de adaptare aici, iar colegii din stafful german încearcă să-și învăluie contrarierea într-un atitudine amuzată: It's OK. That's Russian transition! You are former soviet citizen, Vitalie, you understand! Da, înțeleg că nu avem încotro, de aceea, va trebui să luăm partea bună a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
și ofensați de condițiile de cazare oferite de organizatori, unii scriitori au găsit o formă originală de a protesta. S-au închis în camere și boicotează întâlnirile din cadrul programului. Am fost rugat de vreo două ori de niște domnișoare din stafful local să substitui pe unul sau pe altul dintre colegii „indisponibili” la o lectură sau la o dezbatere. „Mai ales că vorbiți rusa”, suna argumentul lor hotărâtor. Nu m-au convins... După-amiază, plecăm, întregul colectiv, cum se spune pe-aici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Iakovlev a lipsit de la recepția „spartană” - sobră și cam meschină - oferită de primăria Petersburgului în continuarea excursiei de la Institutul Smolnîi. Un nou prilej să constatăm că noi, scriitorii, am fost „victimele colaterale” în conflictul dintre șeful regiunii și organizatorii din stafful rusesc al Trenului Literaturii. A fost prezent un viceprimar tânăr și nonconformist, care ne-a salutat și ne-a îndemnat să bem câte ceva din puținul pe care ni-l poate oferi municipalitatea în aceste vremuri de restriște. Unii au băut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
de la Moscova, impresii, detalii care ne-au scăpat unora dintre noi. Când, în sfârșit, renunțăm la vorbă și încercăm să adormim, răpuși de oboseală, ne trezește o bătaie insistentă, nervoasă, în ușă. După destule ezitări, îi deschidem. O fată din stafful german își dă seama, mirată, că a încurcat adresa. Wow, I’m sorry, I’m sorry!... Aud pentru prima dată un torent de înjurături românești în Trenul Literaturii... 9 iulie, duminică Minsk-Brest VITALIE CIOBANU: E 9.15. Minskul ne întâmpină
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
în secolul al XVII-lea, distrus în timpul războiului și reconstruit complet în perioada 1970-1988. Corinne insistă să-mi arate fațada barocă a castelului, care poate fi observată dinspre râul Vistula... Apoi, drumurile ni se despart. Corinne se duce la biroul staffului polonez al Literatur Express-ului, de pe Rynec Starego Mista 2, aflat în apropiere, iar eu intru într-o biserică, unde asist câteva minute la o slujbă. Mulți oameni tineri. Câțiva muncitori au venit la biserică pe biciclete încărcate cu sacoșe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Imediat după prânz, la 14.00, se organizează pentru doritori o excursie la Zelazowa Wola, localitatea unde s-a născut Frederic Chopin, pe 22 februarie 1810. Plecăm cu un autocar care demarează din fața hotelului. Discut cu Diana, o studentă din stafful polonez care ne însoțește. A fost angajată, alături de vreo alți 10 colegi, să aibă grijă de buna desfășurare a programului Expresului Literar. E în ultimul an la Litere și Filozofie, după care vrea să prindă o bursă Erasmus la Londra
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
nu pretinde -, dar are orgoliul împlinit că poate trăi (chiar foarte bine) din scris. Mă gândesc să încerc și eu să scriu romane polițiste. Să văd dacă pot trăi din scris. Dacă mă va „îndrăgi” genul. VITALIE CIOBANU: La sediul staffului polonez al Expresului Literar, aciuat într-o clădire veche din partea istorică a Varșoviei, dezbatem aprins rezoluția finală a proiectului, care va fi făcută publică la Berlin. Eboșa documentului a circulat dintr-un capăt la celălalt al trenului, în drum spre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
ca o trupă dezbinată. OK!, dar să nu ni se pretindă unanimitate ideologică. El, care s-a născut în fosta RDG, ar trebui să înțeleagă acest lucru mai bine decât unii confrați din Occident cu simpatii de stânga. VASILE GÂRNEȚ: Stafful german este convins că s-a găsit „un ton neutru” pe marginea rezoluției scriitorilor din Trenul Literaturii, așa că dintre cei care se „revoltă” rămânem doar noi (românii), ucrainenii, georgienii, scriitorii baltici și croata Dubravka Ugrešic, rezidentă la Amsterdam, dar reprezentând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
resimt din nou frisoanele liniei de sosire. 14 iulie 2000, vineri Berlin VASILE GÂRNEȚ: În tren, spre Berlin, către ultima gară a Literatur Express-ului, Friedrichstrasse, unde vom ajunge la 18.39 (precizia cifrelor la nemți). Jessica Falzoi, „roșcata” din stafful german, îmi oferă un exemplar din Der Tagesspiegel, 9 iulie a.c., și-mi spune, radioasă, că „suntem așteptați la Berlin”. Ziarul publică un supliment de 6 pagini, consacrat Trenului Literaturii. Editorialul lui Joachim Sartorius, cunoscut poet german, este intitulat metaforic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
sosește la reuniune direct de la aeroport. Bogdan a fost invitat de LiteraturWERKstatt în calitate de „partener” al proiectului pentru manifestările de final din capitala germană. asemenea lui, revedem și alte persoane cunoscute, pe care le-am întâlnit pe durata călătoriei: sunt membrii staffurilor din cele 19 orașe-escale ale Trenului Literar, care ne fac de departe semne cu mâna. Frumoasă și... costisitoare inițiativă din partea gazdelor să-i reunească pe toți la Berlin, dar probabil, la cât s-a cheltuit până acum, un milion de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
le-a „combinat” destul de nefericit, încât unii dintre scriitori trebuiau să se prezinte în același timp la două adrese. Sankt-Petersburgul a oferit cele mai multe surprize în ce privește cazarea și structura sejurului, și asta din cauza faptului că guvernatorul Iakovlev s-a certat cu stafful rusesc și a renunțat să aloce sumele de bani promise... Notele critice din discursul lui Thomas nu sunt luate în discuție, eventual parate, de către partenerii proiectului (spanioli, ruși...), care sunt și ei prezenți la conferință. Ar fi și superfluu: trenul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
spunea că procesul intentat foștilor membri ai C.P.E.X., că ”el nu știe nimic, este vai de capul lui”. În ceea ce a afirmat acum circa douăzeci si patru de ani, se poate vedea ori prostie, ori lașitate. În schimb, în staff-ul lui Nicolae Ceaușescu au fost și 7 oameni capabili, dar, în același timp, cu un comportament tiranic și foarte viclean. Unul din aceștia a fost generalul Ion Dincă, supranumit ”Ion Teleagă”, adică desfăcând al doilea cuvânt, ar ieși ” te
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]