1,708 matches
-
portretul ce se află la Începutul operelor sale. Iată impresia pe care mi-a făcut-o la prima Întrevedere Înfățișarea viitorului autor al Florilor răului. În Noi camee pariziene de Théodore de Banville, unul dintre cei mai Îndrăgiți și mai statornici prieteni ai poetului, a cărui pierdere o deplângem, găsim portretul de tinerețe al poetului, scris, ca să spunem așa, avant la lettre. Să-mi fie Îngăduit să transcriu aceste rânduri În proză, egale ca perfecțiune cu cele mai frumoase versuri; ele
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
1998, p. 82. 998 Idem. 999 J. M. Keynes descrie inflația în cuvinte memorabile: "Se zice că Lenin ar fi spus că cel mai bun mijloc pentru a nărui sistemul capitalist era să se dezorganizeze circulația monetară. Printr-un spor statornic al inflației guvernele pot confisca în taină și fără să se bage de seamă o parte însemnată din avuția naționalilor lor. Prin această metodă ele nu numai confiscă, dar confiscă în mod arbitrar și pe când acest sistem sărăcește pe cei
Feţele monedei: o dezbatere despre universalitatea banului by Dorel Dumitru Chiriţescu () [Corola-publishinghouse/Science/1442_a_2684]
-
devin trăgători de foloase, profitori, obiect de ură atât pentru burghezie, pe care inflația a sărăcit-o, cât și pentru proletariat. Cum inflația tot merge înainte și valoarea reală a banului se schimbă destrăbălat din lună în lună, toate legăturile statornice dintre datornici și creditori care alcătuiesc temelia din urmă a capitalismului sunt cu desăvârșire tulburate, așa că sfârșesc prin a nu mai putea fi înțelese și mijloacele de îmbogățire se prefac într-un joc de noroc și de loterie. Lenin,de
Feţele monedei: o dezbatere despre universalitatea banului by Dorel Dumitru Chiriţescu () [Corola-publishinghouse/Science/1442_a_2684]
-
formă de stat recunoscută de Roma. Pârvan considera pe goți "de la 270-275 înainte ca fiind oarecum reprezentanții oficiali ai siguranței romane" aceasta deoarece Imperiul nu era un obiect de ură sau dispreț, ci un model sau îndreptar. Barbarii rămâneau clienții statornici ai Imperiului.1 Dacă acestea erau raporturile între barbari și Imperiu, să vedem care era situația provincialilor din nordul Dunării, după plecarea legiunilor romane. Hotărârea lui Aurelian de "părăsire" (Iorga pune cuvântul în ghilimele) a Daciei, în 275, n-a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
autohtone (străinii nu puteau intra în obște), expresie a unei comunități etno-lingvistice și religioase (creștine), social-economice și culturale. Aceste sate autohtone, grupate în obști sau uniuni de obști, pe anumite zone geografice, constituiau acele "romanii populare" (N. Iorga), puternice și statornice nuclee demografice. "Romaniile populare" s-au dezvoltat constant și au avut un rol hotărâtor în asimilarea alogenilor stabiliți în nordul Dunării. Aceste zone cu densă populație romanică existau deopotrivă în Moldova și Basarabia, în Muntenia, Oltenia și Dobrogea.24 Numărul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
la aceasta și acceptarea timpurie a creștinismului, apoi generalizarea lui. În acest fel, s-au definitivat trăsăturile esențiale ale civilizației autohtone, nord-dunărene. Vestigiile descoperite sunt dovada existenței în regiunile extra-carpatice, ca și în restul teritoriilor daco-romane a unei dense și statornice populații de agricultori, crescători de animale și meșteșugari. Culturile acestei perioade sunt: Costișa, Botoșana, Hansca, în Moldova și Basarabia, Ipotești, Cândești, în Muntenia, Bratei,Țaga, Bihor, în Transilvania și în nord-vestul Daciei. Această civilizație și spiritualitate veche românească, din secolele
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ca și, mai ales, cu o întreagă viață a mulțimilor umile, îi putem găsi adevăratul rost."3 Acolo unde provincia romană a fost dominată de cetăți (orașe), s-a putut desfășura o "propagandă" (răspândire) a noii religii "cu grabnice și statornice urmări" (Iorga). Printre alte posibilități de pătrundere se afla și aceea de a avea biserica gata instalată în clădirea judecătorească a basilicei romane, cu trecerea sfântului îngropat în încăperea de sub pământ, lângă fântâna de apă binecuvântată, în locul zeului detronat de la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Brazda lui Novac", creștinismul se leagă de populația latinofonă, locală ori venită din sudul Dunării, și nu aparținea grupurilor alogene. Prin urmare, având ca punct de plecare comunitățile creștine răzlețe din spațiul și timpul Daciei romane, impulsionat prin acțiunile concertate, statornice și decisive provenite din sudul Dunării, în timpul lui Constantin cel Mare, creștinismul a cuprins treptat întreaga populație nord-danubiană, mai ales în intervalul 350-450. Învingând în timpul acesta rezistența păgânismului, el s-a generalizat treptat și în lumea rurală, mai conservatoare, adeptă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
fost iazigii. După plecarea lor din regiunile est-carpatice, locul lor a fost luat de roxolani. Despre sarmați, nomazi și războinici, ne vorbește geograful Pomponius Mela (prima jumătate a secolului I d.H.): "Sarmații nu locuiesc în orașe și nu au așezări statornice. Când îi atrag într-un loc pășunile, când urmăresc un dușman sau fug de el, târăsc cu ei toate lucrurile lor și astfel locuiesc totdeauna în tabere. Sunt războinici, liberi, neînfrânați și până într-atât de sălbatici și cruzi, încât
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de la Teliuc, Lozna, Târgșor, Ghelari, Șirna. Descoperirile denotă cunoștințele tehnice ale minerilor și topitorilor ce necesitau operații tehnice dificile-acestea se îmbogățeau de la o generație la alta și se transmiteau din tată în fiu, pe parcursul secolelor, în cadrul acelorași comunități umane, sedentare, statornice, cu totul străine de nomadism. Astfel, tehnologia minieră specifică cuptoare de redus minereu, controlul temperaturii și obținerea produsului finit (metalul)-o aflăm la cuptoarele de la Fizeș și Șoșdea (Banat), Ciurel (București) și Târgoviște. Era extras și prelucrat mai ales fierul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
forme inferioare la cele superioare, reprezintă problema fundamentală a permanenței istorice românești. Închegarea statală a fost rezultatul capacității și efortul continuu de organizare politică, pornind de la forme inferioare-obști și uniuni de obști, până la cele superioare-cnezate și voievodate. Aceasta denotă caracterul statornic al populației românești în "mileniul tăcerii". Au fost atestate structurile fundamentale ale societății autohtone, în cei peste o mie de ani, care separă momentul dispariției suprastructurii politice romane în Dacia de constituirea statelor medievale de-sine-stătătoare. Recapitulând, am văzut că după
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
secolul al VIII-lea, ei au coborât pe cursul inferior al Volgăi și s-au stabilit în regiunea Bașchiriei, numită de misionarii occidentali (latini), "Magna Hungaria". În vremea aceasta, ei au intrat în orbita dominației chaganatului chazarilor. Contactele îndelungate și statornice cu bulgarii, chazarii și alte comunități turanice au influențat pe unguri în planul limbii și în modul lor de trai. Astfel, ei și-au însușit numeroși termeni din alte limbi în economie, ocupația lor principală fiind păstoritul, iar coborârea triburilor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
des Transalpinischen Daciens, apărută la Viena, în 1781.-1782, el afirmă originea sud-dunăreană a românilor din Balcani. Ei au început să migreze, în secolele XII-XIII, la nord de Dunăre, unde i-au aflat pe unguri și sași, instalați în așezări statornice și cu instituții întemeiate.4 Replica la susținerile lui Sulzer a fost dată, la sfârșitul secolului al XVIII-lea, de cărturarii Școlii Ardelene, Gh. Șincai, Samuil Micu, Petru Maoir, care afirmau originea curat latină și continuitatea românilor pe teritoriul vechii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
marginea Mării Negre, care n-a putut dispărea.24 Despre populațiile turce, pecenegi, uzi, cumani, instalate la noi, P. P. Panaitescu ne dă unele amănunte: iarna locuiau în regiunile joase, aproape de mare, iar vara în pășunile de stepă, nu aveau așezări statornice (sate), nici locuințe, ci trăiau în care acoperite cu femeile și copiii. Carele lor, așezate cap la cap, alcătuiau o adevărată tabără de luptă. Nu practicau agricultura, se hrăneau cu lapte și fiertură de mei, luat de la localnici, după consemnările
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
o domnie structurată" ar fi putut veni de la "ultimii barbari", care au stăpânit teritoriul dintre Carpați și Dunăre, pecenegii și cumanii. De la cumani, mai mult decât de la ceilalți barbari, "ne-am fi putut aștepta" să înființeze "o formațiune statală mai statornică", dar năvălirea mongolă din 1241 "i-a alungat din părțile noastre pe cei mai mulți din ei. Pe mulți, dar nu pe toți.". Autorul crede că ("îndrăznesc să afirm") închegarea statului românesc medieval la sud de Carpați este urmarea unei "acțiuni viguroase
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Documentul acesta specifică instalarea (prezența) dominației Coroanei ungare asupra regiunii est-carpatice, prin instituirea unui organism politic (marca-stat), condus de români, dar subordonat Angevinilor. În Diplomă se vorbește despre "restaurarea țării noastre a Moldovei (terra nostra Moldavensis)" și readucerea "pe calea statornicei credințe...a românilor răzvrătiți", ceea ce atestă că regele Ludovic considera drept legitimă suzeranitatea ungurească asupra țării din răsărit. Prezența regelui ungar în Transilvania, în iarna 1359-1360, a fost determinată și de evenimentele din Moldova. Faptul că regatul Ungariei făcuse mari
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
acea literatură, și nu în alta”), Eugen Janovics, directorul Teatrului Maghiar din Cluj („Tema Scrisorii pierdute este într-atât de internațională, încât aparține tuturor”), Emerich Kadar, traducător al pieselor lui Caragiale și ale lui Eftimiu (opera lui Caragiale conține „un statornic element al comediei politice de pretutindeni”). „Foiletonul culiselor” oferise deja un fragment din O scrisoare pierdută în transpunerea lui Kadar Imre. Alte anchete din paginile revistei: Ce cer artiștii de la critic, de la directorul de teatru și de la public, Ce se
CULISELE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286571_a_287900]
-
CURIERUL BUCUREȘTILOR, cotidian politic și literar, apărut la București între 14 iulie 1875 și 17 martie 1876. Redactorul acestei gazete trebuie să fi fost Gr. H. Grandea, prezent statornic cu versuri, nuvele și articole politice. El își republică aici, în foileton, romanul Fulga. De fapt, C. B. este o publicație de reluări, pentru care nu se indică sursa. De aceea, din partea revistei „Convorbiri literare” se primește o scrisoare în
CURIERUL BUCURESTILOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286593_a_287922]
-
, periodic politic și literar săptămânal care a apărut la Craiova (cu întreruperi) de la 7 iunie 1892 până la 20 august 1916, apoi de la 17 decembrie 1918 până la 26 martie 1939. Director și proprietar, de altfel și cel mai statornic redactor în primii ani, a fost C. N. Iovipale, cu excepția unor scurte perioade din 1894-1895, când direcția este asigurată mai întâi de A. M. Eliescu și apoi de un comitet de redacție, din care au făcut parte, între alții, Nae Constantinescu
CURIERUL OLTENIEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286598_a_287927]
-
altfel, George Racoveanu reia unele articole ale lui Nae Ionescu din „Cuvântul”, publică o serie de amintiri și evocări ale personalității acestuia, iar numărul 33-34 din 1965 este dedicat în întregime comemorării a 25 de ani de la dispariția logicianului. Colaborator statornic este, ca odinioară la periodicul lui Nae Ionescu, Mircea Eliade, aici cu articole, fragmente de memorii și recenzii strict literare (reia rubrica „Glossarium”), evitând o angajare directă în controversele politice ale vremii. Acestea cunosc o largă abordare în colaborările lui
CUVANTUL IN EXIL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286617_a_287946]
-
apărută postum, în 1992. A murit asasinat în clădirea Universității din Chicago. Dacă cercetările asupra gnozelor dualiste sunt cele care i-au asigurat definitiv recunoașterea științifică internațională, C. datorează volumului Éros et magie à la Renaissance. 1484 (1984) cel mai statornic succes al său. Eros și magie... se citește cu un interes sporit poate tocmai din pricina acelei peceți pe care biografia românească a autorului i-a impus-o: efortul dramatic de a înțelege situația României în războiul surd dintre cele două
CULIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286569_a_287898]
-
de o estetică prozastică moderat „revoluționară”. Justin este un roman despre putința descoperirii adevărului și despre „utilitatea” acestuia. Mai este, totodată, și o cronică, cu valoare generală, a mizeriei și neputinței viețuirii omenești, dar și a eroismului nespectaculos, ivit din statornică onestitate lăuntrică. Prozatoarea recurge la procedeul identității glisante, incerte, multiple, acreditează o „convergență” a personajelor, acestea apărând ca variațiuni ale unei teme unice: mântuirea personală. C. a preluat mult din arsenalul Noului Roman francez, dar a făcut-o cu o
COMANEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286339_a_287668]
-
publicistică, iar unii mai ales (sau numai) publicistică: Dragoș Vrânceanu, Zaharia Stancu, Aurel Baranga, Lucia Demetrius, Ștefan Roll, George Macovescu, Petru Dumitriu, Mihnea Gheorghiu, Ioanichie Olteanu, Alecu Ivan Ghilia, Ion Brad, Teodor Mazilu, Corneliu Leu, Adriana Iliescu. Unii dintre colaboratorii statornici dețin rubrici permanente, cum sunt, bunăoară, „Mușatisme” (Tudor Mușatescu), „Meridiane” (A.E. Baconsky), „Teza și antiteza” (Paul Everac), „Cronica sentimentală” (Paul Anghel), „Antijurnal” (Ana Blandiana), „Pro domo” (Al. Ivasiuc). Eugen Barbu și Teodor Mazilu asigură, succesiv, rubrica de sport. Masivă
CONTEMPORANUL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286391_a_287720]
-
deceniul al optulea, accentul principal fiind pus pe popularizarea acesteia (prin recitaluri și lecturi făcute de actori, prin dramatizări), pe conferințele și lecturile unor scriitori însemnați (cu deosebire N. Iorga, apreciat ca decanul conferențiarilor la radio, și T. Arghezi, colaborator statornic), pe scriitorii care au fost nu doar colaboratori, ci și îndrumători ai radioului (L. Rebreanu, V. Voiculescu, V. I. Popa, Horia Furtună, Em. Bucuța). În fine, în Scena undelor, C. relevă contribuția oamenilor de teatru, a scenariștilor și conferențiarilor, a
CRACIUN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286462_a_287791]
-
Eliade (1939) și Mihail Eminescu (1968) au un pronunțat caracter de popularizare. Cea de-a doua, subintitulată „biografie documentară”, nu pune în pagină descoperiri noi, ci reia date cunoscute. Avându-l profesor, la Iași, pe G. Ibrăileanu, C. manifestă o statornică pasiune pentru cercetarea și editarea operei eminesciene și pentru aceea a criticului de la „Viața românească”. Ca editor, și-a îndreptat atenția asupra atribuirii lui Eminescu a unui mare număr de articole, Opera politică (I-II, 1941) incluzând 163 de articole
CREŢU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286487_a_287816]