7,229 matches
-
pentru victoria președintelui, a fost scos din cărți la negocierile dregătorilor care au avut loc la tabăra patrulaterului negru." Se alunecă în aluzii vulgare ("ocupat prin scorburile pupezelor din teii de la Cotroceni"), pe care politicianul vrea probabil să le compenseze stilistic prin aluzii culturale; acestea produc devieri necontrolate de la o temă oricum extrem de neclară ("Așa a fost pusă în scenă celebra piesă ŤScauneleť, inspirată din teatrul absurdului al lui Eugen Ionesco, după ce pupila autorului, mandatara testamentară a tatălui său, din ură
Declarații by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10048_a_11373]
-
fac valuri. Or, în apele cu valuri nu cresc nuferi (sentență de tip oriental: las viitorimii plăcerea să o descifreze)." (pp. 146-147). În acest mod tranzitiv, fără generalizări comode și aluzii greu de înțeles, sunt scrise epistolele de la Olănești, diferențiate (stilistic și tematic) și în funcție de cel căruia îi sunt destinate. Scrisorile către ,Cis" sunt mai bârfitoare și mai picante, autorul punând sub lupă moravurile lumii literare și prezentându-și adversarii în lumina faptelor, nu a teoriilor susținute. El ironizează acid ,opinia
Un hacker intelectual by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10044_a_11369]
-
se compune din chiar semnele dezagregării, ale eșecului, ale "pierderii" astfel cum o biserică ar fi construită din materialele unui templu păgîn. încredințarea vine pe o cale ocolită. Cuvintele de ordine ale crizei: neliniștea, frigul, uscăciunea se instituie drept insigne stilistice ale unei coerențe expresive. Ele salvează ființa de la înecul în spumele din care "se-alege doar noapte/ cu chipuri de lei sîngeroși" (înfrîngere), de la prăbușirea în "gropile anonime": "Sînt mai aproape de veghe/ decît de somn/ o neliniște albastră/ se lasă
Prezența scriptică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10073_a_11398]
-
culturală i-au servit imbolduri pentru abordarea istoriei muzicii universale, susținând conferințe, emisiuni radiofonice, cursuri, lăsându-ne studii și numeroase fișe destinate celor mai diverse aspecte ale domeniului: genuri și forme muzicale: liedul, sonata, simfonia, opera, poemul simfonic, rapsodia, epoci stilistice, lucrări, ori reprezentanți ai literaturii muzicale, etc. Cele mai cunoscute rămân materialele consacrate lui Mozart - la loc de cinste situându-se omagiul românesc la bicentenarul genialului compozitor<footnote Breazul, George - La bicentenarul nașterii lui Mozart, 1756 - 1956, București, Uniunea Compozitorilor
GEORGE BREAZUL LA SEMICENTENARUL TRECERII SALE ?N ETERNITATE by Vasile Vasile () [Corola-journal/Science/84199_a_85524]
-
Jacopo Peri, ajungând la Monteverdi, cu Orfeu și Încoronarea Popeei - studiu bazat pe o vastă bibliografie de specialitate, cuprinzând lucrări în limbile amintite. Marii dirijori europeni care au fost prezenți pe scenele de concert bucureștene cu lucrări ale marilor epoci stilistice rețin atenția criticului român: Herbert Albert, Hans von Benda, Karl Böhm, Herbert von Karajan, Ernest Kunwald, Maurice Ravel, Pierre Monteux, Hermann Scherchen, Felix Weingartner și alții. Lista pianiștilor concertiști occidentali la București, elogiați pentru prestațiile lor, cuprinde numele lui Claudio
GEORGE BREAZUL LA SEMICENTENARUL TRECERII SALE ?N ETERNITATE by Vasile Vasile () [Corola-journal/Science/84199_a_85524]
-
ai acesteia. De aceea, el elogiază direcția „de creare a unui repertor(iu) de muzică pentru școlile primare datorită lui Timotei Popovici și D. G. Kiriac”<footnote Breazul G. - Patrium Carmen...., p. 608; footnote> , repertoriu ce rezultă din sinteza trăsăturilor stilistice ale celor trei categorii de bunuri recomandate pentru activitățile educaționale, amintite mai sus. Împreună cu N. Saxu, Breazul realizează în anul 1943, culegerea de cântece „din care copiii români vor cânta românește și vor simți românește cântând” - antologia de Cântece românești
GEORGE BREAZUL LA SEMICENTENARUL TRECERII SALE ?N ETERNITATE by Vasile Vasile () [Corola-journal/Science/84199_a_85524]
-
primul termen al ecuației intră, evident, Mircea Bochiș, cel care se găsește la cea de-a opta lui participare, iar acest fapt a creat deja un reper formal în spațiul patrimoniului de lucrări, dar a și identificat, simultan, un vector stilistic. Toate lucrările sale sînt concepute înlăuntrul celeiași dominante verticale și urmăresc o anumită conciliere între preocupări diferite, unele dintre ele constituind, de multe ori, zone de interes exclusiv pentru sculptură. Așadar, formele lui Bochiș se nasc la intersecția sculpturii cu
Muzeul Florean, un bilanț la sfîrșitul lui 2006 by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10027_a_11352]
-
punctuației românești actuale - mult mai mare, de fapt, decît cel ortografic sau al variațiilor morfologice, atît de discutate în ultima vreme în legătură cu noua ediție din DOOM - există mai multe explicații: specificul sistemului (combinația de reguli ferme cu zone de variație stilistică), lipsa unor instrumente actualizate și foarte detaliate (ghiduri și tratate), neglijarea punctuației în învățămînt, răspîndirea - în Internet, în mesajele telefonice - a scrisului rapid, neglijent, care simplifică punctuația, renunțînd aproape total la o serie de semne; în fine, chiar și influența
Din istoria punctuației... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10075_a_11400]
-
acțiunea brută și reacția vulgară. În esență, întreaga pictură a lui Florin Mitroi este o încercare de stopare a lumii, de suspendare a acesteia în efigie, și nicidecum un comentariu narcisiac pe marginea unei expresivități tranzitorii. Ca dinamică sufletescă și stilistică generală, Florin Mitroi este un nonfigurativ, un spirit platonician sau oriental, iar raporturile sale cu nivelul senzorial și vizibil al realului se stabilesc în termeni absoluți, lipsiți de orice echivoc. Cînd pictorul experimentează forme pure, cînd cercetează disponibilitățile ascunse ale
Florin Mitroi (un portret) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10082_a_11407]
-
retoricii până la paradigma postmodernă a discursului performant în politică, filosofie, literatură și deopotrivă în publicistică, propagandă vizuală, reclamă. Diversitatea domeniilor nu trădează nici legătura cu dialectica, nici unitatea mecanismelor de construire a discursului, mecanisme de ordin logic, ideatic, argumentativ și stilistic, înțelese ca norme de obținere a persuasiunii. în demonstrația acestui adevăr autorul, excelent inițiat în istoria acestei arte, se bizuie pe argumente extrase din substanța marilor contribuții teoretice, începând cu Retorica lui Aristotel (citită în traducere franceză, prefațată profetic despre
Retorică și politică by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/10093_a_11418]
-
destrame. Viața este fundamental prozaică. Iată adevărul la care ajunge aproape fiecare personaj, chiar dacă majoritatea au încă puterea să observe frumusețea în lucrurile înconjurătoare. Deseori, printre scene grotești, între două observații sarcastice ale autoarei apar mici oaze de poezie, bijuterii stilistice capabile să pună în evidență indiscutabilul talent literar al Adrianei Bittel: Am umblat fără noimă pe străzile vechi. Soarele expia pe fațade ocru, cenușii, gălbui, se filtra prin frunzele înroșite ale iederei ca prin palme bătrâne, cu sânge subțiat, și
Fustele lui Mitică by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10088_a_11413]
-
în al șaselea deceniu al secolului XX este una prin definitie eterogena (a) atât prin multitudinea curentelor și orientărilor care grupează în jurul lor mai mulți compozitori (spre exemplu, pan-serialismul, experimentalismul, minimalismul) sau concepții care înglobează "genomurile" mai multor imagini stilistice (Stravinski, Ligeti sau Stockhausen), cât și concepții individuale detașate într-un mod clar de filoanele majore ale muzicii moderniste (Xenakis, Kagel sau Kurtag). Iar aceasta eterogenitate, la rându-i, reprezintă consecință acumulărilor realizate pe traiectoria evolutivă a mai multor filoane
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
Pierre Boulez, Luigi Nono, Karlheinz Stockhausen) și filonul experimentalist (Luigi Russolo, Charles Ives, Eric Satie, Edgard Varèse, Henry Cowell, John Cage). Evident, este vorba și despre excepții de la aceasta "puritate" tipologica, cazul lui Igor Stravinski prezentând un cumul de "identități" stilistice fără o axă conceptuală principala. Este vorba despre evoluția paralelă a cel puțin două tradiții cu diverse grade de profunzime a liniilor de continuitate, ele fiind diferențiate în mai multe filoane conceptuale-estetice, dintre care putem deduce cel puțin patru tipologii
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
continuitate, ele fiind diferențiate în mai multe filoane conceptuale-estetice, dintre care putem deduce cel puțin patru tipologii principale: - prima tradiție, cu cea mai întinsă linie de continuitate; în contextul progresismului avangardist își adjudeca titulatura de orientarea moderată sau tributara concepțiilor stilistice ale secolului XIX (clasicismul vienez și romantismul austro-german, școlile naționale europene și începutul modernismului muzical): - filonul tonalității la Rachmaninov și neo-tonalismul la Prokofiev, Șostakovici, Hindemith, Orff, Britten, dar și filonul modal la Debussy<footnote Înrâurirea modala se prezintă la Debussy
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
cazul postmodernismului. Această atitudine de privilegiere prin acordarea unui statut exclusiv în sens valoric reprezintă un coeficient al procesului de canonizare, normativa, spre exemplu, în imaginea romantică asupra lui Beethoven și total eludata în atitudinea postmodernismului muzical față de tot trecutul stilistic al muzicii europene. 2. Muzică postmodernă: între dezmembrare și resuscitare În consecință, imaginea evoluției istorice-stilistice a practicilor muzicale nu poate fi reprezentată la modul liniar, drept o simplă concatenare de perioade stilistice, întreaga succesiune fiind orientată, evident, sub forma unei
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
eludata în atitudinea postmodernismului muzical față de tot trecutul stilistic al muzicii europene. 2. Muzică postmodernă: între dezmembrare și resuscitare În consecință, imaginea evoluției istorice-stilistice a practicilor muzicale nu poate fi reprezentată la modul liniar, drept o simplă concatenare de perioade stilistice, întreaga succesiune fiind orientată, evident, sub forma unei progresii orientată înspre viitor. În termenii acestei imagini "metonimice", postmodernitatea ar trebui să reprezinte o următoare verigă a lanțului istoric, postmodernismul ar fi un stil de actualitate privilegiat, iar celelalte s-ar
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
înspre viitor. În termenii acestei imagini "metonimice", postmodernitatea ar trebui să reprezinte o următoare verigă a lanțului istoric, postmodernismul ar fi un stil de actualitate privilegiat, iar celelalte s-ar confirmă unei legitime „pensionari” și ar intra, logic, în muzeul stilistic. Însă lucrurile se prezintă într-o ordine totalmente opusă, toata suma de ambiguități postmoderne precum confuzia cu periodizarea, refuzul unei identificări stilistice "ortodoxe", metisajul genurilor și formelor sau hibridizarea estetică, se prezintă mai degrabă ca reacție față de amplificarea și, implicit
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
stil de actualitate privilegiat, iar celelalte s-ar confirmă unei legitime „pensionari” și ar intra, logic, în muzeul stilistic. Însă lucrurile se prezintă într-o ordine totalmente opusă, toata suma de ambiguități postmoderne precum confuzia cu periodizarea, refuzul unei identificări stilistice "ortodoxe", metisajul genurilor și formelor sau hibridizarea estetică, se prezintă mai degrabă ca reacție față de amplificarea și, implicit, diversificarea tipologiilor de practici muzicale, cumulul atingând punctul critic la care se produce o reconexiune calitativa care pune în imposibilitate definițiile, imaginile
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
a muzicii, fenoment definit, spre exemplu, drept sfârșit al artei de către filosoful și criticul de artă american Arthur Coleman Danto<footnote Arthur Coleman Danto, "Après la fin de l'art", Éd. du Seuil, 1996. footnote>. Astfel, cumulul critic de tipologii stilistice determina, în același timp, inaplicabilitatea definițiilor liniare, precum și elaborarea unor definiții care ar corespunde contextului în care (1) pluralismul stilistic și nu hegemonia unui stil privilegiat reprezintă constantă și, implicit, dominantă culturală a momentului de actualitate. Concomitent, fiecare stil acumulează
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
footnote Arthur Coleman Danto, "Après la fin de l'art", Éd. du Seuil, 1996. footnote>. Astfel, cumulul critic de tipologii stilistice determina, în același timp, inaplicabilitatea definițiilor liniare, precum și elaborarea unor definiții care ar corespunde contextului în care (1) pluralismul stilistic și nu hegemonia unui stil privilegiat reprezintă constantă și, implicit, dominantă culturală a momentului de actualitate. Concomitent, fiecare stil acumulează în evoluția lui o istorie particulară specifică, imposibil de definit prin reducționismul schematic al unor aserțiuni raționale liniare care vor
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
ceea ce determină într-un mod evident mai degrabă încercarea de a inventa o altă definiție decât "castrarea" fenomenului. (2) istoria liniară privilegiată<footnote Atunci cand folosim atributul de "privilegiată", ne referim la istoria universală a artei în sensul în care titulaturile stilistice reprezintă consecință unei selecții, aceasta din urmă sinonima cu privilegierea unei dominante artistice, extragerea acesteia din consistentă unui câmp cultural definibil drept pluralist și atribuirea numelui acestei constituente întregii perioade stilistice-istorice drept însușire intrinseca. Este vorba aici despre titulaturi precum
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
și 3. A treia avangardă (1945-anii '60) - postbelică. footnote>. În această imagine postmodernitatea în general, precum și postmodernismul (muzical) în particular, se relevă că un nor de fragmente "răcite" provenite din destrămarea unui grup de "asteroizi" sau chiar "comete" (ansamblul filoanelor stilistice) orientate năvalnic pe o traiectorie progresista de expansiune a volumului și masei și suportând într-un mod legitim procesul de dezagregare sub greutatea propriilor acumulări și, implicit, o explicabila „calcinare” în virtutea unor temperaturi de ardere deziderativa mult prea avansate. Postmodernitatea
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
presupune (1) o dispersie ulterioară, dar și o (2) cristalizare anterioară a unui set de parametri de specificitate, spre exemplu, ale unui stil sau ale unei școli. Obținem astfel trinomul evolutiv cristalizare-criză-dispersie că și coeficienți ai procesului evolutiv în plan stilistic, termenul median - criză - reprezentând atât indiciul unei disfuncții, cât și imperativul unei schimbări de paradigmă. Termenii marginali ai trinomului - cristalizare și dispersie - îi putem asocia cu imaginea estetică și ideologică deopotrivă a celor două stări stilistice paradigmatice în esență lor
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
procesului evolutiv în plan stilistic, termenul median - criză - reprezentând atât indiciul unei disfuncții, cât și imperativul unei schimbări de paradigmă. Termenii marginali ai trinomului - cristalizare și dispersie - îi putem asocia cu imaginea estetică și ideologică deopotrivă a celor două stări stilistice paradigmatice în esență lor care sunt clasicismul și romantismul că "blazoane" istorice ale proceselor de cristalizare și dispersie<footnote Ideea relaționării modern/postmodern după logică binomului clasic/romantic se regăsește în articolul "Postmodernism" (The New Grove Dictiionary of Music and
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
postmodern dialectic is an alternating aesthetic cycle like classic/romantic...". footnote>. În egală măsură, putem asocia clasicismul că tensiune obiectivizantă, pe când romantismul va tinde înspre radicalizarea subiectivității. Chiar mai mult, putem încerca aplicarea acestui binom cel puțin la succesiunea etapelor stilistice cuprinse între Renaștere și Postmodernitate obținând următoarea imagine: Prima etapă (orfica): Renaștere (cristalizare, clasicism - nouă paradigmă - fetișizarea Antichității) - Baroc (dispersare - romantism); - perioadă tranzitiva (preclasicism - rococo) - A doua etapă (prometeica): Clasicismul vienez (cristalizare - clasicism - nouă paradigmă - beethovenocentrism) - Romantism (dispersare - romantism); contextul
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]