30,037 matches
-
odinioară ; e vorba de o fantasmă lirică, liber alcătuită în spațiu, a unei neobosite ființe omenești, foarte atașante, neîncetat în mișcare : vorbește gesticulează înfulecă / bucăți de pâine de text, o fantasmă adevărată prin esențialitatea ei dinamică! Omul își depășea infirmitățile, suferințele, îndoielile printr-o imensă disponibilitate față de ceilalți. El țopăia ca un pițigoi, se consuma în solidaritatea eficace față de ceilalți - până nu mai rămânea din el decât: scrumul propriei sale umbre / zumzăitoare cum o albină... Un capitol special îl ocupă în
Poetul Gheorghe Grigurcu (II) by Ilie Constantin () [Corola-journal/Imaginative/12307_a_13632]
-
scripeți, 1999) ; doar cineva slab de înger s-ar îngrijora de-a binelea în privința valorii estetice astfel puse sub semnul întrebării de cel ce o produce. E un joc complex între Eul creator și el însuși, mergând foarte departe, până la suferință și disperare, joc și dramă în același timp : Cum ai vrea să semeni cu tine / dar nu izbutești / în aceste versuri nepretențioase/ ca niște șireturi dezlegate / ca o cămașă din care-ai scos o mână // cum ai vrea să treci
Poetul Gheorghe Grigurcu (II) by Ilie Constantin () [Corola-journal/Imaginative/12307_a_13632]
-
căsca dulapul, masa se clătina în valuri moi de pîrîu, cu peștii prelungi țîșnind din sertare, cu gîngănii cu picioroange crăcănate traversînd în iuțeala și-n zig-zagul fulgerului superficia tăbliei lucioase... vazele desfoliau în aer nuferi globulari, suav atingîndu-se, spre suferință, unul de altul... paturi cu frunza groasă, cărnoasă, suculentă, se scuturau lîngă trupurile noastre... păpădii umflate cît perna explodau la cea mai plapîndă suflare... pălăriile de pai, șepcuțele cool, aruncate neglijent pe scaune, căpătau culoarea și izul inconfundabil al ciupercilor
Povestește-mă, băi by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/12421_a_13746]
-
parte din acel grup de cetățeni români care ar fi putut părăsi oricînd țara, din 1947 și pînă astăzi; ar fi putut-o părăsi cu acte în regulă, oficial, ba chiar cu posibilitatea revenirii periodice în locurile natale. împinși de suferințe, de mizeria generalizată de marginalizarea căreia îi căzuseră victime, mulți au emigrat; foarte puțini dintre cei aflați în situația lui Paul Cornea au rămas pe loc, neclintiți; imensa majoritate s-a expatriat, salvîndu-se individual, dar penalizînd grav țara de origine
Profil și efigie by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Imaginative/12352_a_13677]
-
oareșcare spațiu... "Uah"! strigă cel din Mehedinți alungând graurii din vie. După care trece imediat la faza sforăit. Am spus: fiecare cu ale lui. A doua zi sunt urcat pe masa de operație. Arterita mea își cere dreptul ei de suferință. Sunt transmutat la rezerva "unu". M-au operat doctorii Gheorghe Dumitrașcu și Mihai Dumitrașcu. Ca în cel mai autentic capitalism: "Tatăl și Fiii!" Firma asta "Tatăl și Fiii" am văzut-o cândva la Balș, scrisă cu litere mari pe-un
Civilii dau buzna la Spitalul Militar by Anatolie Paniș () [Corola-journal/Imaginative/12216_a_13541]
-
lujeri de crini, bucuros că se întîmplă totul într-o clipă așa cum înfloresc pe cer fulgerele iar printre ele aleargă îngerii să o salveze încă o dată, trist că apoi vine veșnicia din care numai frumusețea ei mai revine ca o suferință pe care n-o mai pot obloji cu nimic, om ca toți oamenii aruncînd ultima carte în joc, fără să fi știut cum se trișează cînd rămîi singur cu toți așii în față, - dar poate numai viața mea e de
Dama de pică by Gellu Dorian () [Corola-journal/Imaginative/12658_a_13983]
-
îmi par că invită la reflecție în doi timpi: în prima fază ele sugerează variații pe tema continuității cu lucrările lui Alexandru Țipoia, în sensul că pornesc de la stilizarea și geometrizarea figurativului pentru a spiritualiza realul și pentru a da suferinței o dimensiune ascendentă. în cea de a doua fază, descopăr că pictura fiului presupune inițierea într-o filozofie a privirii: crucea poate fi și sarcofag, emblemă a morții, dar și deschidere spre lumina învierii, săgeată metafizică și înaripare. Mobilitatea sufletească
Viața tablourilor by Monica Pillat () [Corola-journal/Imaginative/12427_a_13752]
-
cretă / Pământul", "Litere de spumă /dimineața pe ciucurele / nisipului / și pe care seara-l înflăcărează, litere fără cuvânt / lângă pietre, suspendate. /.../ Litere ghiftuite / de lumină, fredonate, / cu una singură / lipsă", - poemul "dă de vorbit" rugului de spini ce amintește de suferința cristică, "La dreapta / sau la stânga, coperta / fără de titlu. Tufiș / verde iarbă și frunze / de ciulini, stânci ieșite din apă. Cer / desprins /.../ Cer / verde-auriu, fără oră, fără / de margine, cu / cei dispăruți. // Numai / ale noastre paginile. Pe care tu / le recitești
Un poet francez in România by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/12537_a_13862]
-
infern, un oraș ostil pe toate planurile, un adevărat imperiu al întunericului, comparabil cu romanul lui Dickens, Bleak House. Încet-încet, ne lămurește autorul amplei monografii a Petersburgului, "capitala fantastică începe să fie privită ca o metropolă reală, un conglomerat de suferințe asemănător cu cele din alte mari orașe rusești sau europene. Epoca își dezvăluie fața nepoetică; și până și în literatura rusă, una dintre cele mai rezistente la 'proza vieții'(dominatoare în romanele franceze sau engleze), prozaizarea cotidianului se infiltrează în
La Petresburg! La Petersburg! by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Imaginative/12679_a_14004]
-
să-mi visez trezia arhiplin de câmpii unde îți vine să alergi să te joci să dansezi să cânți dar de fapt sunt sclavul unicei arme ce o posed împotriva haosului a fi cuminte a nu răni a nu provoca suferință de câmpiile devin caverne de jocul devine luptă de alergarea hămăleală de dansul dârdâie de cântecul carantină această armă de cumințenie o tot demontez o curăț și o fac la loc întreagă mereu altfel stânca din vis încet o rășină
Poezie by Alexandru Dohi () [Corola-journal/Imaginative/12829_a_14154]
-
4 aprilie, a murit Ion Minulescu. Vecinul său de perete, Liviu Rebreanu, s-a stins la Valea Mare (Argeș), la 1 septembrie, același an, la o zi după ce rușii intraseră în București. Istoria, când se schimbă brusc, poate curma și suferințele unor creatori. Spre a face loc altora... Doamna Vulcănescu spune că, pe 24 aprilie a.c., organizează o întâlnire de rămas bun. E pentru ultima dată când plec din România. Nu am să mai revin. Mă internez într-un azil la
Minulesciană by Ioan Lăcustă () [Corola-journal/Imaginative/12870_a_14195]
-
joace copiii în lagăr, poate că am împărțit o coajă de pâine, la Kazmazov, sau poate că am zăcut alături, de tifos, în cumplita iarnă a anului 1943, la Obuhov. Și chiar dacă nu am parcurs situații asemănătoare, este sigur că suferința noastră a fost identică. Așadar și cu Norman Manea am avut o "regăsire" la fel de ciudată în realitate și atât de firească în idealitatea ei, precum aceea cu Florin Mugur din Munții Neamțului, în aglomerația de poporeni puși pe distracție, de pe
Amintiri despre Florin Mugur și Norman Manea by Horia Gane () [Corola-journal/Imaginative/12682_a_14007]
-
în stepele Ucrainei și a ne aduce, în lagărul în care fusesem deportați de autoritățile românești antisemite, mâncare și haine. Din dragoste pentru părinții mei și pentru mine ea cerea, plângând, să rămână acolo, în lagăr, cu noi... România este suferința de neuitat, dar și bucuria, atâta cât a putut să fie. Dar România este astăzi, pentru mine, mai ales limba română". Trebuie să acordăm trecutului mai multă atenție pentru că, la urma-urmei, nu sântem decât niște ființe producătoare de trecut. Iar
Amintiri despre Florin Mugur și Norman Manea by Horia Gane () [Corola-journal/Imaginative/12682_a_14007]
-
singurul spectator care contează, îmi joc splendoarea într-o sală goală un happening a cărui miză e chiar amânarea... așa că anunț antract după antract iar aceasta e chiar cea mai bună reprezentație a mea machiajul prăfuit și crăpat surprinde perfect suferința hainele lipite de trup mă fac incredibil de uman decorul plesnit și copt pare încă mai autentic sufleorul e inutil căci monologul meu repetat noapțile acasă transcede cortina uscată și face scena să se rotească plutind în vârtejul posibilelor replici
Poezie by Marius Chivu () [Corola-journal/Imaginative/12905_a_14230]
-
reușite "romane " ale lui Mircea Eliade. Faptul că el însuși joacă rolul unuia dintre cei doi eroi principali nu diminuează interesul textului, dimpotrivă: prozatorul Eliade ăl prezintă, cu o mănă sigură, pe eroul de roman Eliade, surprinzăndu-i acestuia nu doar suferința sinceră, ci și ambiguitățile, lașitatea funciară, snobismul, mondenitatea vinovată (vezi episodul plecării absolut inutile la un congres la Córdoba, în octombrie 1944, atunci cănd soția lui era pe moarte, - și aceasta doar pentru a se autoproteja). Personajul de roman " Eliade
Jurnalul tuturor sincerităților by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Imaginative/12877_a_14202]
-
lecturile romanești cele mai dragi, adică Balzac, Dostoievski și Tolstoi, comentați deseori în detalii tehnice, în glose de romancier îndrăgostit. Perioada portugheză se încheie fără strălucire, de-a dreptul tragic: Nina moare în noiembrie 1944, lăsăndu-l pe Eliade bolnav de suferință, România e ocupată de ruși, întoarcerea în țară devine imposibilă, diplomatul (dat afară din Ministerul de Externe în toamna lui 1944) nu are nici un mijloc de subsistență și trăiește din banii oferiți cu titlu personal de generosul Brutus Coste. Și-
Jurnalul tuturor sincerităților by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Imaginative/12877_a_14202]
-
ceva nu se întămplase la fel cu mii de români? Autorul nostru era însă prea lucid pentru a nu-și da seama că se aruncă în necunoscut. Oricum, la Lisabona, acolo unde fusese diplomat, nu mai putea rămăne: prea multă suferință se lega de acest loc. "Patru ani și șapte luni de Portugalia. Joi 13 sept., la ora 8,40, pleacă trenul spre Hendaya. Aici rămăne Nina, a opta parte din viața mea; și foarte multe suferințe ": astfel se încheie Jurnalul
Jurnalul tuturor sincerităților by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Imaginative/12877_a_14202]
-
putea rămăne: prea multă suferință se lega de acest loc. "Patru ani și șapte luni de Portugalia. Joi 13 sept., la ora 8,40, pleacă trenul spre Hendaya. Aici rămăne Nina, a opta parte din viața mea; și foarte multe suferințe ": astfel se încheie Jurnalul, cu notația din 5 septembrie 1945. Și, totuși, oricăt ar părea de curios, speranța ăi rămăsese întreagă: e adevărat că Mircea Eliade venea la Paris fără nici un ban, fără nici un sprijin material ori moral; dar aducea
Jurnalul tuturor sincerităților by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Imaginative/12877_a_14202]
-
la Paris. După cățiva ani de mizerie materială crăncenă, scrierile sale vor începe să fie apreciate și să se impună. Fără episodul portughez, această înălțare în glorie n-ar fi avut poate loc: a fost nevoie de o meditație în suferință timp de aproape cinci ani, departe de casă, uneori la limita desperării, pentru ca scriitorul, jurnalistul de succes și diplomatul Eliade să se transforme în "marele Mircea Eliade " din anii "70- "80. Rolul Portugaliei în această fantastică alchimie se desenează acum
Jurnalul tuturor sincerităților by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Imaginative/12877_a_14202]
-
primire contradictorie. Dacă Ion Bianu a lăudat-o în faza de manuscris și a propus tipărirea ei, Nicolae Iorga, în rubrica sa, “Cronica” din Sămănătorul (1904, nr. 47) opinează, mai întâi, că mariologia populară românească este restrânsă: “În adevăr nașterea, suferințele de mamă, înălțarea la cer unde se sălășluia acum Fiul ei, menirea ei de sprijinitoare duioasă a oamenilor nedesăvârșiți, cărora face să li se ierte păcate, - au trezit numai ecouri puține și nu tocmai adânci în închipuirea poporului. El știe
La centenarul unei cărți by Iordan Datcu () [Corola-journal/Imaginative/13037_a_14362]
-
Domnului, ceea ce predomină este maternitatea dramatică a Fecioarei Maria. Poporul nostru cunoaște o seamă de legende asupra Maicii Domnului - dar atenția sa a fost fermecată mai ales de latura umană, umilă, a miracolului; poporul s-a înduioșat mai ales de suferințele de mamă ale Fecioarei Maria.” Ciclul acesta de legende, apreciază Mircea Eliade, “este cel mai sublim prinos pe care îl aduce sufletul poporului nostru” Fecioarei Maria. După opinia unui istoric al religiilor, menționăm una a unui critic literar, anume a
La centenarul unei cărți by Iordan Datcu () [Corola-journal/Imaginative/13037_a_14362]
-
să-l „reconstruim” cu piesele date, o umbră de durere. Dacă ar fi adevărat că pe chipurile oamenilor lasă urme toate gândurile, sentimentele și faptele lor, chipurile multor evrei din acei ani ar fi exprimat atâta groază, atâta oroare, atâta suferință cât puțini dintre noi ar îndura să vadă. Iar numărul acestora nu s-ar reduce la cei care au văzut cu ochii lor ce însemnau lagărele de muncă sau, mai rău, cele de exterminare, ci ar include și oameni ca
Piese de puzzle Sebastian și Eliade by Irina Groza () [Corola-journal/Imaginative/12957_a_14282]
-
a morții, care, inconștient, făceau sistemul antisemit să funcționeze. Se reflectă durerea și pe chipul „evreului imaginar”? La această întrebare nu ne mai ajută zicători și proverbe, ci mai degrabă desene și picturi în care diverși artiști au accentuat expresia suferinței, a tragismului acestui neam. Este interesant că, deși atât de veche, de cunoscută și de aparte, durerea „evreiască” nu i-a impresionat pe oamenii simpli în aceeași măsură ca presupusa lor frică, sau viclenie, sau mizerie fizică etc. Suferința lor
Piese de puzzle Sebastian și Eliade by Irina Groza () [Corola-journal/Imaginative/12957_a_14282]
-
expresia suferinței, a tragismului acestui neam. Este interesant că, deși atât de veche, de cunoscută și de aparte, durerea „evreiască” nu i-a impresionat pe oamenii simpli în aceeași măsură ca presupusa lor frică, sau viclenie, sau mizerie fizică etc. Suferința lor nu a devenit una „proverbială”. Dar ea face totuși parte din portretul „evreului imaginar”, însă în varianta „creată” chiar de către evrei sau de diverși intelectuali. „Evadarea” Într-un dialog cu Gabriela Adameșteanu (apud Iordan Chimet, Dosar Mihail Sebastian, Ed.
Piese de puzzle Sebastian și Eliade by Irina Groza () [Corola-journal/Imaginative/12957_a_14282]
-
pot continua, confirmând tragediile petrecute „sub cel mai frumos cer din Europa” și reflectând durerea pe care oameni de cultură străini au simțit-o la vederea lor. Chiar și cei care spun că românii erau „umili și vicleni, obișnuiți cu suferința, ușuratici, grosolani, leneși” (și tot ce mai erau și evreii după părerea multor europeni), se miră, meditând la istoria lor, „că mai sunt atât de numeroși și că n-au plecat cu toții”. Amintirea situației românilor din secolele XVIII și XIX
Piese de puzzle Sebastian și Eliade by Irina Groza () [Corola-journal/Imaginative/12957_a_14282]