1,018 matches
-
în apartamente separate, nici sfiala neverosimilă a relațiilor conjugale nu sînt altceva decît expresia tolerării unui locuitor efemer. Văzută sub această tensiune, prezența Lenorei în palatul / sanatoriu apare dramatic încorsetată (autoarea nu ezită să asocieze un complement material acestei evidențe sufocante: "Strînsă în corset încă de dimineață, Lenora își stăpînea respirația cam anevoioasă..."). Forma de opresiune spațială astfel resimțită se transformă fără știrea ei în lupta cu timpul neîncăpător, vital, cînd cancerul Lenorei se instalează necruțător. Aceasta și pentru faptul că
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
viață. În paradisuri artificiale, poetul aspiră spre absolut, poezia devine un mod de cunoaștere a lumii. TEMELE BACOVIENE O sinteză a temelor bacoviene, întâlnite în diferite studii conturează mai bine figura spiritului creator: 1. Lumea orașului de provincie, a târgului sufocant, cu o umanitate degradantă fizic și psihic: a. Mahalaua cu lume în descompunere sub acțiunea intemperiilor (ploaie, zăpadă, vânt, ceață, frig, arșiță): "E-o noapte udă, grea, te-neci afară/ Prin ceață obosite, roșii fără zare,/ Ard afumate triste felinare
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
horticol • Uleiul horticol este un produs folosit împotriva a numeroase specii de insecte. Este un ulei mineral de origine naturală care asfixiază insectele și împiedică eclozarea ouălelor. Aplicarea acestui ulei este ca o capcană pentru dăunători. • Insectele vizate de efectul sufocant al uleiului sunt acarienii, Trombidium holosericeum, păianjenii roșii, Cicadella viridis, Dactylopius coccus, Kermes, Tetranychus telarius, Phyllocoptruta oleivora, Tetranychidae. • Aplicarea uleiului horticol trebuie să se facă primăvara devreme, după perioadele geroase (între 15 și 30 aprilieă, dar înainte de înflorire. • Acest produs
ABC-ul grădinăritului. Peste 600 de sfaturi şi sugestii pentru grădinarii amatori by Etienne Blouin () [Corola-publishinghouse/Science/1853_a_3178]
-
un alt spirit, care nu se poate obține decât pe seama unei reforme morale, iar această reformă își trage adesea argumentele din sfera vieții materiale. Mai există, desigur, o șansă: minunea! Dar cine a crezut că abolirea unei dictaturi anacronice și sufocante determină prin ea însăși, peste noapte, minunea "schimbării la față" s-a înșelat. Deziluzia avea să fie la fel de mare ca și propensiunea utopică. De unde lunga serie de lamentații pe care presa ni le servește de la începutul acestui an cu o
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
în mână, tamponându-și frunțile cu batistele. Seară, nici un cunoscut..." Nici schimbarea decorului cu cel autumnal ("Răsuflarea vântului scutură salcâmilor de pește zid frunze mici, îngălbenite, ovale. Era trist, umed, frig") nu aduce o modificare de perspectivă: același mediu închis, sufocant, în care o sensibilitate exacerbata nu poate traversa decât stări dintr-o gamă monocorda, glisând așadar între neliniște, anxietate, panică și teroare. Exact gamă trăirilor protagonistului, tânărul dezabuzat Ion Theodorescu, care nu își mai poate mască disperarea de a trăi
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
nu dovedește practic nimic. Căci în Glissando totul curge, într-adevăr, conform principiului enunțat, discret, de protagonist ("Lucrurile alunecă, domnule Ordeanu!"), totul glisează între realul terifiant și oniricul nu mai puțin coșmaresc, între o viață asfixianta și o moarte egal sufocanta, în sfârșit, între o istorie agonica și o alta, identic deliranta. Dintre comentatorii recenți ai filmului, doar Cristian Tudor Popescu a observat, destul de exact, finalitatea acestui perpetuu glissando: "Sensul filmului nu poate să stea în povestea plină de clișee a
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
devine, in mod rapid, o problemă globală, tot mai strict reglementată. Astfel, importanța ei în previzionarea strategiilor de dezvoltare este prioritar. Această realitate menține asupra organizațiilor și a managerilor acestora o presiune care, negestionată la timp și eficient, poate deveni sufocantă și în final, chiar letală. Din acest punct de vedere, implementarea de către organizațiile sau companiile care interacționează semnificativ cu mediul a unor sisteme de management de mediu performante și recunoscute devine stringentă. Pentru a supraviețui și a construi ceva durabil
Managementul calității by Roșca Petru, Nan Costică, Gribincea Alexandru, Stroe Cosmin () [Corola-publishinghouse/Science/1648_a_3159]
-
semnale către lumea exterioară. În schimb, își poate repovesti, retrăi și valoriza episoade și modele umane care i-au marcat copilăria și adolescența, care l-au făcut să treacă de la tăcerea sceptică și precaută la reacția pe față în contra retoricii sufocante. În zilele Rezistenței îl cunoscuse pe anarhicul Gragnola, un fel de blând și generos Socrate atotștiutor și care problematizează totul sub semnul unei amare teologii negative, dar și al unei filosofii a libertății (a liberului arbitru). Instructajul peripateticianului tuberculos Gragnola
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
full color sau cu bruiajul adesea polemic ale dezbaterilor video. Le Clézio este un scriitor al solitudinii și peregrinării (l'errance) pe continente invizibile, tip lumile dispărute ale Americii Latine. Decât să zugrăvească Parisul, cu răsștiutele sale străzi și cafenele sufocante, și în general Occidentul "mișunând de viață", autorul preferă să scrie despre "periferia lumii", ca de pildă Israel, taberele palestiniene (Steaua rătăcitoare), despre Africa, despre condiția inumană a indigenilor, să descrie câmpiile imense dar deșertice, cerurile limpezi și înmiresmate, munții
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
care se propagă ca deochiul. Boala a atins deja proporții de masă, catastrofele se produc în lanț, ceea ce a dus la sistarea transporturilor aeriene și rutiere. Frica reușise să învingă simțul proprietății. Complementară acestei stări, viața orbilor internați, și-așa sufocantă, devine o osândă infernală. Conviețuiesc claie peste grămadă, drept care n-au cum să nu cedeze instinctelor și animalității (acuplarea spontană și încăierarea pentru spațiu); în plus, coridoarele se transformă într-o hazna fetidă, într-un oribil covor continuu de excremente
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
uluind trecătorii cu ochii lui rătăciți și fața asimetrică și gălbejită. Realitatea inventariată spectacular, plastic, cromatic este un repertoriu de materie degradată, aflată parcă sub un blestem al descompunerii și putrefierii, textul înaintând printr-o acumulare de senzații dureroase, viscerale, sufocante. Zilele de vacanță petrecute în tabără de la Budila, dar mai ales episodul cu personajul Lulu la carnavalul de adio va declanșa criza lui Victor, care îl va marca pe viață, mai ales psihic. Mircea Cărtărescu a reușit să-și aproprieze
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
teme ale liricii sale, erosul ca factor de armonizare a ființei cu universul, dar și cu un sine convulsiv: "ca pe o salvare miraculoasă/ ca pe-un pod posibil ridicat/ deasupra îndoielilor/ ca pe un tub de oxigen/ într-o sufocantă prăbușire/ ca pe o pată de lumină/ într-un tunel infinit,/ așa te-am așteptat!//așa te-am așteptat/ așa te-aștept!" (Eșuări binefăcătoare, din Ce mai aștept). Ultimele două opuri ale lui Dorin Popa, Când o femeie vine către
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
în ansamblu. Imaginea femeii în literatura și arta secolului al XIX-lea a suferit metamorfoze mari. Spre sfârșitul secolului aproape nu mai întâlnim imaginea Muzei, Madonei sau Îngerului. Ele se preschimba spre sfârșitul secolului în soție morocănoasa, mama castratoare, amantă sufocanta, femeie insolenta, femeie devoratoare. Românul premodern, de la cel antic până la cel realist, se caracterizează prin valorizarea femeii că muză sau madona, ființa care guverneaza destinele masculine. Această aureola a femeii va fi disputată de românul realist, care-i refuză femeii
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Problema este dacă această "periodicitate", pusă cu titlu de ipoteză, există realmente și dacă ea joacă vreun rol în istoria culturii. Să fie vorba despre un proces spasmodic prin care o epocă se scutură brutal de balastul de amintiri devenit sufocant sau este un fenomen constant, simplă progresie dialectică a formelor, în care orice operă se constituie în funcție de cele anterioare?11 Sunt invitați să sprijine o teorie sau alta Harold Bloom 12 și Marshall McLuhan 13. Primul este adept al periodicității
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Blandiana aflată într-o permanentă evoluție interioară, spirituală și intelectuală este în strânsă legătură cu rănile provocate de ideologia vremii. Aflându-se într-o continuă căutare de resurse interioare, cu ajutorul cărora să lupte sau, cel puțin, să supraviețuiască realității exterioare sufocante, ea devine, odată cu trecerea timpului, mai matură. Țipătul entuziast de la început devine tăcere, iar tăcerea, consolare. Acel du-te vino, inițial, de recreare a unei realități moarte, prin prisma nemuritorului foșnet interior, capătă o întorsătură de 180 de grade și
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
semenilor, realitatea interioară a Anei Blandiana regăsind suficiente resurse de luptă contra celei exterioare, care nu este, pare-se, chiar atât de aprigă și de neînvins, așa cum o percepe ea la acea minunată vârstă a tinereții, spre final, exteriorul devine sufocant, poeta simțindu-se captivă într-un Univers pe care nu îl înțelege, în care nu se regăsește, dar, mai ales, contra căruia nu mai are puterea să lupte. Și în acest lucru stă tragicul. S-ar spune că Ana Blandiana
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
printr-o insesizabilă trecere de la teluric la uman, autoarea folosește metafora desfrunzirii drept punte de trecere între cele două medii. Desfrunzirea este un atribut al toamnei, dar și al perioadei de sfârșit a vieții, care poate fi generată de univewrsul sufocant persecutor, în care aceasta trăiește. Identificarea cu natura se realizează, astfel, nu numai în bucurie, ci și în tristețe. Deconstruindu-și propriul canon, în care natura este atașată vârstei lipsite de griji a copilăriei, autoarea reconstruiește un alt canon, în care
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
din somn,/ Unde nimeni n-aude/ Își dau drumul la gură./ Ce liber vacarm/ Trebuie să fie acolo,/ În somnul din somn". (În somn) Țipătul produce vacarmul, care poate fi haosul primordial sau demolarea, ruptura, neputința evadării din aerul exterior sufocant, acest simbol guvernând întreaga poetică blandiană. Cum demolarea presupune reasamblare, așa cum deconstrucția presupune reconstrucție, nici țipătul acestor versuri nu este încărcat cu conotații negative. Dimpotrivă, vacarmul produs de o grupare de voci este liber, în interiorul somnului din somn, "poziția fiind
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Când norii spun povești prin care/ Suntem salvați în veșnicii?// Veniți, furtuni deasupra noastră/ Și înflorește-ne durere/ Cât timp mai știi cu abur sacru/ Pe cerul lumilor să scrii...". Credința intervine în reconstrucția interioară, autoarea refugiindu-se de exteriorul sufocant și reconsturind o lume nouă în interiorul său, guvernată de lumina credinței și a dragostei. Noua lume este creată la nivel stilistic prin renunțarea la cuvinte și prin îndepărtarea de metafore. Vidul stilistic reconstruiește un alt fel de interioritate, în care
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
adâncul unui somn etern răbdător,/ Fără să spună nimic,/ Pregătindu-mă doar/ Pentru mai aspre și mai lungi învieri". Deconstrucția canonului universal se realizează și prin intermediul ochiului întors spre interior imagine romantică asemănătoare ochiului de greier. Autoarea, neputând suporta universul sufocant care o înconjoară, dominat de persecuția frumosului, a culturii, a sufletului și chiar a spiritualității, hotărăște construirea unei noi realități, interioare. Asemenea unui poet maudit ea trăiește în afara și contra societății, totodată, închiderea către lume, presupunând, de fapt, o deschidere
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
totul știut de milenii,/ Frumoasele milenii de altădată/ Când fugeau în păduri.../ Acum numai în propriile noastre măruntaie". (Înăuntru) Depărtarea de spațiul originar, fie el cadrul natural sau satul copilăriei, dar, în orice caz, unul edenic, accentuează criza, care devine sufocantă. Stea de pradă devine vocea celor mai profunde țipete ale poetei, în fața disperării, a singurătății, a pierderii de sine. Cuprins totul de o Apocalipsă generală, bacoviană, iubirea însăși se pierde în acest haos al pierderii de sine, abia mai putând
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
între epic și liric. Funcția referențială, al cărui rol capătă amploare la Derrida, este absolut necesară în realizarea corectă a dialogului scriitor-cititor, referirea la context constituind, de fapt, cheia oricărei interpretări, nu doar aceleia de tip deconstructivist. Realitatea exterioară devine sufocantă pentru scriitor, în consecință el simte nevoia acută să își țipe durerea. Ca într-un haos apocaliptic, acest țipăt este redat prin utilizarea unui vocabular cosmopolit, menit să reflecte, ca într-o oglindă, sufletul zdruncinat al omului, părtaș al unei
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
cenzurate. Astfel, incapacitatea de revoltă transformă oamenii într-un popor vegetal care așteaptă desfrunzirea. Consecința lipsei luptei o reprezintă boala, nebunia sau gratiile. Entitatea ontologică inedită pe care o dezvoltă textele subversive este tocmai omul alienat, într-o societate limitată, sufocantă, traumatizantă, în jurul căreia acesta se încolăcește zadarnic, încercând să evadeze. "Cele patru poezii de mare curaj din 1984 (Eu cred că suntem un popor vegetal, Cruciada copiilor, Totul și Delimitări cu cuvintele-cheie "foame", "frică", "gratii", "fuga") marchează o nouă etapă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
printr-o reconstrucție a celor existente deja. Ambele născute într-un context ideologic tulburător, nu doar la nivel național, cât la nivelul întregii Europe, aceste curente vin ca o soluție salvatoare din partea artistului creator, printr-o evadare din realitatea exterioară sufocantă, într-o realitate intimă, interioară. În consecință, studiul nostru a urmărit două direcții: 1. Una teoretică, în care, după un periplu general, în ceea ce filozoful Derrida numește Deconstructivism, (urmărind nu o cercetare integrală a fenomenului, ci doar având în vedere
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
poezia Anei Blandiana stă sub semnul căutării de sine, provocat de o acută criză identitară, care domină întreaga Generație șaizecistă. Aflându-se într-o continuă căutare de resurse interioare, cu ajutorul cărora să lupte sau, cel puțin, să supraviețuiască realității exterioare sufocante, întreaga sa poezie vizează o permanentă evoluție spirituală și intelectuală, care constă în trecerea de la cuvânt la tăcere. Exuberanța inițială, marcată de țipătul entuziast, devine tăcere, iar tăcerea, consolare. Acel du-te vino, inițial, de recreare a unei realități moarte
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]