1,367 matches
-
al imaginarului, menținând foarte vie conștiința rupturii („neantizării”), pe de o parte, iar pe de alta exaltând promisiunile conținute în actul „depășirii” în imaginar a „existentului”. De aceea, ei se concentrează asupra relației dintre elemente cât mai îndepărtate între ele. „Suprarealismul - scrie Ferdinand Alquié - este semi-revelație sau, dacă preferați, revelație a unei nopți în care nu vrei să pătrunzi pe de-a-ntregul, în sânul unei zile a cărei lumină nu poate nici ea să ne satisfacă și care, de altfel, și-
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
futuriștilor (fără, aici, cultul mașinismului), ca și despre „orfismul” - ca variantă a cubismului - unui Robert Delaunay; apropieri relative, desigur, atâta vreme cât ne aflăm în spațiul limbajului poetic, cu legile-i specifice. Și nu se poate trece nici peste sugestiile reținute din suprarealism, cu al său dicteu automatic, prezent aici în forme oarecum mai moderate. E de notat, totuși, abandonul în voia hazardului asociativ, o anume estompare a contururilor obiectelor, fluența și transparența materiei, ușoară atmosferă onirică. Colomba, spuneam, e o suită imnică
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
a visului în spațiul asociativ îl situează pe autorul Brățării nopților în aceeași arie de rezonanță. Cu toate acestea, scrisul lui Voronca nu atinge decât rareori, în modul de construcție al imaginii, gradul de imprecizie și de stranietate pe care suprarealismul autentic îl realizează (destul de rar, ce-i drept, chiar la promotorii săi francezi cei mai înflăcărați!). Similaritatea (metaforei) și contiguitatea (metonimică) funcționează la el nu atât (sau aproape deloc) în sensul revelării unor obscure straturi ale inconștientului, cât în direcția
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
precis organizat, tutelar - fie și în chipul cel mai liber - de o, ca să spunem așa, temă-matrice, ca reper generator al luxuriantei vegetații imagistice. Poezia lui Voronca din Brățara nopților iese, așadar, din cadrele stricte (sau nu ajunge la ele) ale suprarealismului, pentru a se situa între mai multe orizonturi ale liricii, individualizându-se îndeosebi prin acel, numit de Perpessicius, „pointilism poetic”, - formulă ce trebuie corectată doar în sensul că nu e vorba de un adevărat „impresionism”, căci nu atât notația în
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
continuă să-și conceapă universul ca suită de itinerarii, ca desfășurare a unor parcursuri revelatoare, ce-și iau drept termen de opoziție, manifest sau ascuns, obstacolul, limita, închiderea. Însăși poetica avangardistă a lui Voronca gravitând fie în jurul constructivismului, fie al suprarealismului, era de natură să întrețină asemenea scheme de organizare a spațiului imaginar. În varianta sa constructivist-integralistă, exigența, de pildă, a de-subiectivizării poeziei (antisentimentalismul, repudierea retoricii, anecdoticului, cultul „obiectivității” și al sintezei intelectuale aplicate unei lumi a obiectelor ce miza
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
de absolută disponibilitate asociativă, oferindu-și mereu noi pretexte de punere în ecuație a „impresiilor” și „stărilor” de spirit, - de unde senzația de dinamism și de imprevizibil, de unică supunere a rostirii la creșterile și descreșterile tensiunii lăuntrice. Relativa apropiere de suprarealism de mai târziu nu afectează, ci, dimpotrivă, sprijină perpetuarea principalelor tipare structurante ale universului imaginar. Toată poezia de după Punct și Integral rămâne obsedată, în fond, de dinamica metamorfozelor descoperite pe itinerarii multiple, căutând acele - numite de André Breton - „afinități secrete
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
Virgil Teodorescu sau Paul Păun. Lucru de înțeles, atâta vreme cât sloganul racordării sensibilității la „pulsul epocii” intrate în „faza activistă industrială” invită la descoperirea de „mereu inedit” și exaltă „invenția”, iar mai apoi, - cu cât înaintăm spre zonele de influență ale suprarealismului - exercițiul apropierii, în „lumina imaginii”, a unor „realități cât mai îndepărtate între ele” trebuie să asigure accesul la „iluminare” și „miraculos”. Or, nimic nu sugerează mai bine eliberarea de orice constrângeri, absoluta libertate, decât jocul alimentat de imaginație, oferind prilejuri
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
pe care urma să le reia, aproape fără modificări, în Istoria literaturii române de la origini până în prezent: „Dl. Ilarie Voronca scrie un fel de poezie pentru care declararea școalei literare ar fi o ușurință făcută cititorului. E futurism, dadaism sau suprarealism? Sunt toate și nici una. Lipsa copulației obicinuite între cuvinte, a ortografiei și arhitectura babilonică a paginei aparțin futurismului. Împerecherea întâmplătoare a imaginilor (metoda scoaterii din pălărie) este dadaismul. Iar pretenția de ocultism mai semnificativ decât realitatea prin extragerea esenței lucrurilor
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
toate și nici una. Lipsa copulației obicinuite între cuvinte, a ortografiei și arhitectura babilonică a paginei aparțin futurismului. Împerecherea întâmplătoare a imaginilor (metoda scoaterii din pălărie) este dadaismul. Iar pretenția de ocultism mai semnificativ decât realitatea prin extragerea esenței lucrurilor aparține suprarealismului. // Dar nici ortografia nu-i așa de originală în absența sa, nici asociația imaginilor nu e lipsită de oarecare gând, ca să fie vorba de dadaism și nici gândul nu e așa de muzical și nestatornic ca să ne aflăm în fața unui
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
pe rând, în publicistica de la revistele 75 H.P., Punct și Integral, apoi de la unu, spații de confluență ale unor idei emanate fie dinspre dadaismul târziu, futurism și, mai ales, constructivism, fie - prin rapide ajustări și adaptări ale primelor adeziuni, dinspre suprarealism. Fapt remarcabil, atari remodelări n-au căpătat un aspect „dramatic”, realizându-se în genere prin contaminări progresive, pe temeiul mai degrabă al unor constante caracteristice pentru „starea de spirit” avangardistă, astfel că - așa cum am observat - Voronca ar putea acoperi aproape
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
pentru libertatea cuvintelor din futurism. Și ni se pare că în multe pagini ale lui Voronca, luxuriant acoperite de „ecuatoriala floră” a imaginilor, putem descoperi urma fertilă a spuselor unui Louis Aragon din Le paysan de Paris despre „viciul numit suprarealism”, care ar consta - recitim - în „folosirea dereglată și pasională a stupefiantului imagine, sau mai degrabă a provocării fără control a imaginii pentru ea însăși și pentru ceea ce atrage ea după sine în domeniul reprezentării ca perturbări imprevizibile și metamorfoze: căci
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
al revistei. . v. Punct, 1924, nr. 6-7. . Gramatică, ibidem. Pe marginea unui festin, în Integral, 1927, nr. 10. . Între mine și mine, în unu, 1929, nr. 19. . Gramatică, loc. cit. . 1924, în 75 H.P. . Arhitectura, în Punct, 1925, nr. 9. . Suprarealism și integralism, în Integral, 1925, nr. 1. . v. unu, 1929, nr. 19. . Tudor Arghezi - fierar al cuvîntului, în Integral, 1925, nr. 3. . Gramatică, loc. cit. . Ibidem. . Gramatică, loc. cit. . Cicatrizări (Poezia nouă), în Integral, 1925, nr. 1. . Marin Mincu notează
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
artelor plastice contemporane, II, București, Ed. Meridiane, 1971, p. 102. . G.C. Argan, Walter Gropius și Bauhaus-ul, București, Ed. Meridiane, 1976, pp. 62-63. . Cicatrizări..., loc. cit. . St. Bann, Op. cit., p. 1011. . v. articole ca Glasuri (în Punct, 1925, nr. 8) sau Suprarealism și integralism (în Integral, 1925, nr. 1). . Ora 10 dimineața, în unu, 1928, nr. 6. . Cicatrizări (Poezia nouă), în Integral, 1925, nr. 1. . v. Integral, 1927, nr. 13-14. . v. unu, 1930, nr. 25. . „Poeme în aer liber” de Stephan Roll
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
opinia unanimă a comentatoriilor (cu precădere occidentali), în profilul estetic al unei "comedii negre", unde morbidul și umorul interacționează cu rafinament. Aș spune că romanul este chiar mai mult decît atît, stabilind filiații discrete, dar vizibile, cu acea atmosferă de suprarealism macabru, nelipsit însă de profunzime filozofică și de intensitate dramatică, din Suflete moarte a lui Gogol. Ca și în romanul predecesorului clasicizat, în volumul lui Kurkov, viața își pierde valoarea, devenind o anexă cumva derizorie a singurei realități umane palpabile
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
parcă tinerească, una din puținele proze pe care această mișcare bogată în exemplificări picturale și poetice și le-a aflat la noi. În afară de dicteul automat căruia, de altminteri, suprarealiștii nu i-au fost totdeauna credincioși -, toate refuzurile, împlinirile și idiosincraziile suprarealismului pot fi regăsite în acest roman sau, dacă preferă autorul, în acest Pohem de iubire care este Zenobia"252 confirmă nu numai valoarea cronicilor, ci și permanența valorii. Monica Lovinescu devine în timp o constantă a literaturii. Din nefericire, munca
by MIHAELANICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
nu reies simultan cu lectura, deoarece ele nu pot fi separate de plurivalența configurației sensurilor. Romanul, deși ambiguu și aparent neîncheiat, conține înăuntrul său un înțeles descifrabil. Structurile recurente, alături de cele sporadice, configurează imagistica textului, generată de atracția autoarei pentru suprarealism. În romanul Cuvântul din cuvinte, credibilitatea personajului, obscuritatea sau claritatea evenimentelor, distanța dintre autor și personaje, sunt toate create de autoarea care și-a propus de la început un scop. După cum susține Wayne C. Bootth în Retorica romanului, credibilitatea personajului depinde
by MIHAELANICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
nu reies simultan cu lectura, deoarece ele nu pot fi separate de plurivalența configurației sensurilor. Romanul, deși ambiguu și aparent neîncheiat, conține înăuntrul său un înțeles descifrabil. Structurile recurente, alături de cele sporadice, configurează imagistica textului, generată de atracția autoarei pentru suprarealism. Unitatea compozițională a romanului se stabilește dinspre viziunea întregului spre fiecare parte și are drept fundament tematic utopia. Principiul formativ al romanului nu este intriga, iar personajele nu sunt create ca funcții ale intrigii. Autorul, ca funcție, nu dispare din
by MIHAELANICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
Radian, Vasile Nicorovici ș.a. În afara poemului satiric Sfatul Domnului Cumsecade (2/1946) și a unor traduceri din József Attila și Robert Desnos, Nina Cassian este prezentă un timp și cu diverse note și comentarii critice, în care ironizează, între altele, suprarealismul și lettrismul, opunându-le, parodic, și un poem propriu în „limba șpargă”. Marin Preda publică un fragment epic, Nepotul, Toma George Maiorescu o nuvelă, Dimineața începe noaptea la 12. Sub pseudonimul S. Fantezian și sub titlul Tenebras la Universitatea din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289989_a_291318]
-
este atât de puternic marcată stilistic de propria personalitate încât vom uita de rădăcinile ei “academiste”. Între timp și contestata concepție “acade- mistă” a fost supusă, cum am mai afirmat, reevaluărilor. În ea și-au descoperit sursele mulți dintre pictorii ”suprarealismului” euro- pean sau reprezentanți ai “hiperrealismului”. Prin comparație, vom observa că românul Stahi, în picturile sale de naturi moarte, a depășit artificialitatea academistă încorporând obiectele unui mod de compoziție propriu în care descoperim vibrațiile interioare ale sen- sibilității unui pictor
Natura moart? ?n opera lui C. D. STAHI by Liviu Suhar () [Corola-publishinghouse/Science/84079_a_85404]
-
intensă activitate de traducător. Dintre numeroasele premii literare care i s-au decernat, trebuie amintite cele ale Uniunii Scriitorilor pentru poezie (1964, 1969, 1980) și pentru întreaga activitate literară (1986), precum și Premiul Academiei Române pentru poezie (1975). Reprezentant de marcă al suprarealismului românesc, alături de Virgil Teodorescu, Gherasim Luca, Sașa Pană, Ștefan Roll, Paul Păun și Geo Bogza, N. este autorul unei opere de o remarcabilă bogăție și consecvență stilistică, în care procedeele retorice, viziunea lirică și chiar ideologia literară a poemelor de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288373_a_289702]
-
târziu. Drumețul incendiar (1936), placheta de debut, se situează sub semnul nonconformismului și revoltei, calități care, alături de asocierile verbale șocante și violențele de limbaj, dau măsura - sau, mai degrabă, lipsa de măsură, excesul și originalitatea cultivate cu orice preț - proprie suprarealismului ca școală literară. Încrâncenat și imun la orice idealism, poetul „pipăie chiloții străvezii ai istoriei”, denunțând lipsa de substanță a gloriei și promițându-și ca, ajuns pe culmile celebrității, să-și păstreze întreg spiritul nihilist, fluturându-și „ciorapii împuțiți lângă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288373_a_289702]
-
și Lautréamont, dar trece peste limitele estetice ale maeștrilor, cerând în mod total abolirea lucidității [...]. E un poet inteligent, uneori prea inteligent ca să poată atesta senzațiile directe în poezie. Și apoi, purificarea cuvintelor prin magia cuptorului împrumutat de la alchimiști conduce suprarealismul său spre onirismul paradoxal lucid, spre o nevoie firească de ocultizare. EMIL MANU SCRIERI: Drumețul incendiar, cu trei calcuri de Victor Brauner, București, 1936; Libertatea de a dormi pe o frunte, București, 1937; Vasco da Gama, București, 1940; Culoarul somnului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288373_a_289702]
-
pref. Nicolae Balotă, București, 1970; Gérard de Nerval, Fiicele focului, București, 1974. Repere bibliografice: Virgil Teodorescu, „Drumețul incendiar”, „Meridian”, 1936, 10; Pericle Martinescu, „Drumețul incendiar”, SDM, 1936, 5; Paul Scorțescu, „Medium”, ORT, 1945, 8; Perpessicius, Opere, XI, 103-104; Vladimir Streinu, Suprarealismul - școală neliterară, „Semnalul”, 1946, 1280; Oarcăsu, Opinii, 98-103; Papu, Luminile, 75-80; Piru, Panorama, 128-131; Doinaș, Diogene, 72-78; Raicu, Structuri, 198-203; Andriescu, Disocieri, 95-103; Poantă, Modalități, 204-208; Cristea, Un an, 44-48; Petroveanu, Traiectorii, 119-126; Ciobanu, Critica, 46-52; Crohmălniceanu, Literatura, II, 433-440
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288373_a_289702]
-
și „tatăl” freudian, VR, 1995, 3-4; Pop, Pagini, 47-52; Dicț. analitic, I, 62-64, 328-329, III, 20-22, IV, 429-430, 484-486, 556-558, 646-648; Bucur, Poeți optzeciști, 17-19; Dicț. esențial, 549-551; Grigurcu, Poezie, II, 197-208; Ghițulescu, Istoria, 209-213; Simona Popescu, Salvarea speciei. Despre suprarealism și Gellu Naum, București, 2000; Gellu Naum, RL, 2001, 40 (semnează Constanța Buzea, Gheorghe Grigurcu, Adela Greceanu, Nora Iuga, Ioana Pârvulescu, Simona Popescu); Manolescu, Lista, I, 39-41; Ion Pop, Gellu Naum. Poezia contra literaturii, Cluj-Napoca, 2001; Popa, Ist. lit., I
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288373_a_289702]
-
crepusculare, îngr. Gellu Dorian, Botoșani, 2002. Repere bibliografice: Ion Vitner, Prozatori contemporani, II, București, 1962, 78-105; Damian, Direcții, 139-157; Dimisianu, Schițe, 56-61; Ardeleanu, Însemnări, 182-186; Oprea, Mișcarea, 85-93; Virgil Ardeleanu, „Îngeri biciuiți”, ST, 1968, 3; Cornel Regman, „Îngeri biciuiți” sau Suprarealism fără voie, TMS, 1968, 4; Mircea Iorgulescu, „Secol nervos”, „Albina”, 1969, 42; Mara Dănilescu, „Secol nervos”, AFT, 1969, 11; Magdalena Popescu, „Secol nervos”, RL, 1969, 48; Cristea, Interpretări, 148-153; Regman, Cronicari, 56-65; Ardeleanu, „A urî”, 89-94; Ciobanu, Critica, 135-141; Dan
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287263_a_288592]