706 matches
-
o voi descrie mai departe, nu poate fi ruptă de reflexivitate; numai împreună cu aceasta, deschiderea capătă și sensul reciprocității, fiindcă "modelul" Celuilalt este ființarea conștientă determinată (aflată în relație cu Celălalt). Nu este vorba despre un model întocmai, ci despre survenirea viitorului ca moarte proprie; această proprietate reprezintă indiciul unui model: de aceea Celălalt este după ființarea conștientă determinată. Deschiderea este totodată către sine și către Celălalt, iar acesta din urmă nu este, în primă instanță, ceva în afară, dat ca
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sensul în cauză aparține chiar aspectului alethic, după cum a scos la iveală deja reducția. De aceea transcendența pare a domina orice relație, de la aceea cu sine se pretinde o dedublare a celui care relaționează cu sine, așa cum se întâmplă prin survenirea viitorului în sens de moarte a mea -, până la relația cu un lucru (ființare-simplu-prezentă, constituită obiectual). Totuși, ea nu ar fi posibilă fără relația cu sine a ființării conștiente, așadar fără ca ea să fie un sens al timpului, care, timporizând prin
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
totul posibil de împlinit între granițele dictaturii judicativului, prin acte exclusiv timporizatoare; dar el trebuie gândit judicativ în acest moment, căci prin el putem căpăta un semn despre o cale către non-judicativ. Cum apare Celălalt? Într-un chip propriu, ca survenire a viitorului în chip de moarte a mea. Dar "ființa" Celuilalt (el însuși ființare conștientă, reflexivă și deschisă) se constituie tot printr-o reciprocitate care se impune ca sens al Celuilalt al său; printr-o aprezentare reciprocă, ar spune Husserl
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
identitatea celor astfel legați, iar pe de altă parte, unitatea pe care ei o formează. Această unitate este păstrată, de fapt, de timp: timporizând prin prezentuirea care îngăduie ca sensul ei, al unității, să fie împlinit prin chemarea trecutului și survenirea viitorului. Celălalt mă constituie pe "mine" prin aceleași acte prin care "eu" îl constitui pe "el". Un asemenea fenomen, care desăvârșește, de fapt, tot ce se află în acest orizont: timp și timporizare, în-ființare și ființare, ființa ființării și ființa
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
însuși ca o ființare reflexivă și deschisă, face de asemenea ca timpul să primească sensul unei despicări de sine, adică al separației între timpul care în-ființează și care, astfel, este ființare (timporizând prin prezentuirea care îngăduie și chemarea trecutului și survenirea viitorului, el este ființarea conștientă), și timpul ca măsură a mișcării constante a lucrurilor. Fără îndoială, există anumite corespondențe între aceste două sensuri de timp. Totuși, reciprocitatea (ființării conștiente), precum și sensurile originare ale acesteia reflexivitatea și deschiderea reprezintă fenomenul semnificativ
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nu constituie doar o formă a ființării, ci ființarea însăși pe care o în-ființează. Și tocmai datorită identității sale funcționate și ființiale el poate fi împlinit în timporizarea realizată ca prezentuire a ființării conștiente care îngăduie, totodată, chemarea trecutului și survenirea viitorului. Paradoxal, odată trecut în ființare conștientă, desăvârșit în propria sa ființă, timpul trece asupra ființării chiar și accentul ființial al cărui purtător era el, în virtutea identității sale constitutive cu ființa. Pe această cale, ființarea conștientă pre-ia funcția (sensul) de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
își întărește caracterul său funcțional; desigur, nu îl pierde pe cel ființial, dar acesta este susținut mai degrabă de timp, ființarea în cauză fiind timpul, anume acel timp care timporizează prin prezentuirea ființării conștiente, care îngăduie și chemarea trecutului și survenirea viitorului. Tocmai de aici decurge faptul că preeminența ființării conștiente este doar funcțională ea preluând funcțiunea de ființă, pentru sine și pentru întreaga ființare -, iar ființial ea este asemenea oricărei ființări, conștiente (reflexive și deschise) sau non-conștiente: ființare determinată, timporizată
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
constituirii, ca "ceva" ce este și care, spre deosebire de însăși ființa, se constituie continuu sau este în curs de constituire factică. Transferul funcțional dinspre ființă către ființare, prin timporizare (dar prin acea timporizare, care, ca prezentuire, îngăduie și chemarea trecutului și survenirea viitorului, fiind valabilă pentru ființarea conștientă și pentru Celălaltul său) nu poate fi nesocotit, pentru că nu reprezintă un sens marginal pe care reducția judicativă îl formulează. Și, de altfel, el poate fi privit chiar dincolo de ființarea timporizată conștient, adică poate
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sine întreaga putință de a trece în una sau alta dintre "poziții". Ambele sensuri sunt prinse de o anume concentrare a "ecstazelor" temporale în prezentuire (fără a fi aduse aici, cu sens de ne-prezență, atât chemarea trecutului, cât și survenirea viitorului). Și de aici nota formalistă uneori dominantă a reconstrucțiilor filosofice din orizontul dictaturii judicativului. A doua timporizare a subiectului și predicatului, al cărei sens a fost doar descoperit aici, face loc, în orizontul reducției, "termenului" care a însoțit de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de recunoaștere a ființei, act al recunoașterii Celuilalt, care nu poate fi ființa de un alt rang decât această ființare, ca fenomen constituit -, ci o altă ființare, anume timpul; al Celuilalt care, deocamdată nu-mi poate apărea altfel decât ca survenire a propriului "meu" viitor ca moarte: iată-mă constrâns să nu pot căpăta încă înălțime către non-judicativ. O suprapunere de sensuri, avem mai sus, care este simptomatică pentru covârșitoarea preluare și prelucrare judicativă a acestor "teme ontologice", aparținând unei ontologii
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ierarhiilor logice și ontologice în funcțiune ("autorizate"); în fond, ființarea căreia i se revelează ființa Celuilalt în propria-i ființă nu are nevoie de un intermediar în relația sa cu ființa însăși sau cu sine, atâta vreme cât Celălalt este timporizat ca survenire a viitorului "meu". Și, într-un fel, acest fapt are șanse de valabilitate: datorită dominației judicative, însă. Numai că aici nu mai este vorba despre ceva strict formal, așa cum este vorba, preeminent, în orizontul dictaturii judicativului, ci despre altceva: eveniment
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
viitorului "meu". Și, într-un fel, acest fapt are șanse de valabilitate: datorită dominației judicative, însă. Numai că aici nu mai este vorba despre ceva strict formal, așa cum este vorba, preeminent, în orizontul dictaturii judicativului, ci despre altceva: eveniment, act, survenire, ivire (din neant!), surprindere, cruzime (frăgezime), hybris generator de "nou", răsărire etc. Timpul reprezintă toate acestea la un loc: de aceea el este determinat, apărând ca o ființare anume, care de fiecare dată este ea însăși și nu altceva. Ființarea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ordonarea și autorizarea survin prin prezentuirea timpului, ceea ce a însemnat, mai devreme, fenomenul celei de-a doua timporizări. Am observat că, deși atunci când avem de-a face cu timpul nu putem nesocoti nici una dintre "ecstazele" sale prezentuirea, chemarea trecutului și survenirea viitorului prin a doua timporizare timpul se prezentuiește, iar celelalte două momente ale sale "se concentrează" ele însele în fenomenul prezentuirii timpului. De aceea capătă preeminență, din perspectiva acestor fenomene, aspectul pragmatic al gândirii, rostirii și făptuirii, iar timpul, ființare
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de-a treia sarcini, lucrurile se complică, oarecum, dat fiind faptul că cele trei acte din structura formei ideologie devin posibile tocmai prin prezentuirea timpului din a doua timporizare, adică printr-o (aparentă) scoatere din scenă a chemării trecutului și survenirii viitorului, ca ecstaze temporale. În al patrulea rând, trebuie arătat că trecerea de la logic la ontologic nu este suficientă bineînțeles, în orizontul de operare a reducției judicative pentru ca dictatura judicativului să ajungă la ipostaza sa desăvârșită, ideologia; este necesar, în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sensul prin poziționările propriu-zise ale actelor, forma și-l capătă prin unitatea lor. Structura păstrează pozițiile actelor, așezarea acestora, în vreme ce forma se sprijină doar pe coincidența timporizării, pe faptul că același eveniment le "poziționează" în aceeași structură. Coincidența originarității și survenirii celor trei acte are valabilitate numai din perspectiva reducției judicative; altfel, cele trei acte sunt discriminate, așezate în funcție de fel de fel de criterii, utilizate divers, în funcție de motivații exterioare actelor însele, dar nu din afara structurii și formei pe care ele o
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cum am facut-o deja "ideologie". Dar acest nume are și o altă îndreptățire, atâta vreme cât prezentuirea, sub care structura celor trei acte survine, cuprinde, "constrângător", adică după un sens dependent de structura însăși, alături de prezentuirea propriu-zisă, și chemarea trecutului și survenirea viitorului. Căci idea timporizată pe linia survenirii viitorului este un ideal, adică un sens de a fi pentru om care se anunță ca o promisiune de împlinire de sine a omului, cu toate că o asemenea "stare" nu este posibilă atâta vreme cât gândirea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
acest nume are și o altă îndreptățire, atâta vreme cât prezentuirea, sub care structura celor trei acte survine, cuprinde, "constrângător", adică după un sens dependent de structura însăși, alături de prezentuirea propriu-zisă, și chemarea trecutului și survenirea viitorului. Căci idea timporizată pe linia survenirii viitorului este un ideal, adică un sens de a fi pentru om care se anunță ca o promisiune de împlinire de sine a omului, cu toate că o asemenea "stare" nu este posibilă atâta vreme cât gândirea, rostirea și făptuirea sunt constituite strict judicativ
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
aspecte, formal și alethic, împreună cu elementele lor, subiectul și predicatul, respectiv verbul și timpul trebuie ele însele să fie ordonate, funcțional și ontologic, apoi autorizate, înseamnă că părtinirea, ordonarea și autorizarea trebuie să fie, cumva, înainte sau măcar concomitente cu survenirea tuturor acestor elemente. Actele celei de-a doua timporizări, așadar, trebuie să fie cel puțin simultane cu elementele judecății, adică să fie funcționale în chiar actul primei timporizări, care are rolul principal de a le în-ființa (constitui). De aici am
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de bază a întregului complex judicativ, așadar a formei ideologie, cu cele trei acte ale sale, dar și a aspectelor și elementelor judecății: este vorba despre funcția de autorizare în orizontul dictaturii judicativului. Prin autorizare, evenimentul prezentuirii este deschis către survenirea viitorului; de fapt, el constă într-o asemenea survenire, este el însuși survenire, dar a unui fapt care întotdeauna păstrează rezerva de a fi prezentuit. Din această perspectivă, autorizarea este timpul care prezentuiește limitat nelimitatul, determinat nedeterminatul, finit infinitul. Autorizarea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ideologie, cu cele trei acte ale sale, dar și a aspectelor și elementelor judecății: este vorba despre funcția de autorizare în orizontul dictaturii judicativului. Prin autorizare, evenimentul prezentuirii este deschis către survenirea viitorului; de fapt, el constă într-o asemenea survenire, este el însuși survenire, dar a unui fapt care întotdeauna păstrează rezerva de a fi prezentuit. Din această perspectivă, autorizarea este timpul care prezentuiește limitat nelimitatul, determinat nedeterminatul, finit infinitul. Autorizarea este timpul infinit prezentuitor, constrâns, neîncetat, la a prinde
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
acte ale sale, dar și a aspectelor și elementelor judecății: este vorba despre funcția de autorizare în orizontul dictaturii judicativului. Prin autorizare, evenimentul prezentuirii este deschis către survenirea viitorului; de fapt, el constă într-o asemenea survenire, este el însuși survenire, dar a unui fapt care întotdeauna păstrează rezerva de a fi prezentuit. Din această perspectivă, autorizarea este timpul care prezentuiește limitat nelimitatul, determinat nedeterminatul, finit infinitul. Autorizarea este timpul infinit prezentuitor, constrâns, neîncetat, la a prinde sub o formă, sub
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
timpului ("retragerii timpului", pur și simplu). Să urmăm calea deschisă de gândul despre acest eveniment, care se anunță a fi inaugural, asemenea oricărui eveniment veritabil. Retragerea timpului, ca eveniment, umple de sens un întreg orizont, așa cum se întâmplă și cu survenirea timpului, care, timporizând, deschide o adevărată "lume": aceea proprie dictaturii judicativului. Dar în acest moment noi nu experimentăm un asemenea fenomen, al retragerii timpului cu atât mai puțin îl suportăm, îl "trăim" sau îl expiem -, ci doar îl proiectăm, ca și cum
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de autorizare, înșiruirea evenimentelor (mai bine zis, a întâmplărilor) în sfera publică, împărțirea de "bunuri" adică fapte care convertesc convențional ceea ce ne apărea a fi autentic, respectiv fenomenul timporizării, autorizarea ca modalitate de apariție a celei de-a doua timporizări, survenirea gândului, rostirii, făptuirii ca eveniment în unitatea de viață omenească reprezintă o de-naturare a judicativului constitutiv. Judicativul regulativ este, în sine însuși, un fapt pe deplin "autorizat", însă înlăuntru-i se ivesc astfel de fapte, care convenționalizează ceea ce apărea ca
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
majoră prevăzute la alin. (4) se efectuează de către personalul împuternicit al casei teritoriale de pensii. ... Articolul 61 Indemnizația pe durata cursurilor de recalificare ori reconversie profesională se acordă lunar și reprezintă 70% din suma veniturilor brute realizate, avută la data survenirii accidentului de muncă sau a bolii profesionale. ----------- Art. 61 a fost modificat de pct. 31 al art. I din ORDINUL nr. 213 din 18 februarie 2009 , publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 257 din 17 aprilie 2009. Articolul 62 Indemnizația pe
EUR-Lex () [Corola-website/Law/180068_a_181397]
-
majoră prevăzute la alin. (4) se efectuează de către personalul împuternicit al casei teritoriale de pensii. ... Articolul 61 Indemnizația pe durata cursurilor de recalificare ori reconversie profesională se acordă lunar și reprezintă 70% din suma veniturilor brute realizate, avută la data survenirii accidentului de muncă sau a bolii profesionale. ----------- Art. 61 a fost modificat de pct. 31 al art. I din ORDINUL nr. 363 din 23 martie 2009 , publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 257 din 17 aprilie 2009. Articolul 62 Indemnizația pe
EUR-Lex () [Corola-website/Law/180070_a_181399]