981 matches
-
acum Patriarh Latin, a refuzat totuși să-l încoroneze pe Baldwin în Ierusalim, ceremonia având loc totuși în Betleem. Baldwin a reușit să extindă fruntariile regatului, cucerind orașele Acra (1104), Beirut (1110) și Sidon (1111), în același timp extinzându-și suzeranitatea și asupra altor state cruciate din nord: Comitatul de Edessa (al cărui fondator fusese de altfel), Principatul Antiohiei și, după cucerirea orașului Tripoli în 1109, și asupra Comitatului Tripoli. Balduin a reușit să respingă în 1113 invaziile musulmane în bătăliile
Regatul Ierusalimului () [Corola-website/Science/306487_a_307816]
-
a reușit să facă față atacurilor lui Zengi de-a lungul întregii sale domnii, William din Tyr l-a criticat pe Fulk pentru că nu a asigurat securitatea frontierelor. Statele cruciate din nord au început de asemenea să nu mai recunoască suzeranitatea Regatului Ierusalimului și au luptat împotriva forțelor lui Fulk. Fulk a murit într-un accident de vânătoare în 1143, iar Zengi a profitat de moartea liderului latin și a cucerit Edessa în 1144. Regina Melisende, regentă a celui mai în
Regatul Ierusalimului () [Corola-website/Science/306487_a_307816]
-
Israelului de azi și a sudului Libanului, inclusiv orașele Jaffa, Arsuf, Caesarea, Tyr, Sidon și Beirut. În vremurile cele mai bune, regatul includea încă câteva alte orașe importante, așa cum era Ascalonul, sau unele fortărețe din interiorulul țării, și își exercita suzeranitatea asupra orașelor Tripoli și Antiohia. Noul rege, Henry de Champagne, a murit accidental în 1197, iar Isabella s-a căsătorit pentru a patra oară, de data asta cu Amalric de Lusignan, fratele lui Guy. Au fost făcute pregătiri pentru Cruciada
Regatul Ierusalimului () [Corola-website/Science/306487_a_307816]
-
semnificativă a volumului de comenzi, crește numărul meșterilor clujeni, iar breslele se vor dezvolta și reorganiza, numeroase bresle reînnoindu-și statutul și extinzându-se. După cucerirea Ungariei de către otomani și transformarea acesteia în pașalâc, Transilvania a devenit principat autonom sub suzeranitate otomană. Trupele lui Gheorghe Rákóczi I și ale lui Constantin Basarab vor fi învinse la Florești de către trupele otomane. După bătălia de la Florești, Mohamed Pașa din Buda, va elibera o proclamație de supunere a poporului, proclamație citită și în limba
Istoria Clujului () [Corola-website/Science/306610_a_307939]
-
și Alexius al III-lea a fost prins de Bonifaciu și a fost trimis în exil în sudul Italiei. Bonifaciu a fost înfrânt de despotul Epirului, Ducas, rudă a lui Alexius Ducas, iar Regatul Tesalonicului a trecut din nou sub suzeranitatea bizantină în 1224. La un an de la cucerirea Constantinopolului, împăratul Baldwin a fost înfrânt la Adrianopol pe 14 aprilie 1205, a fost luat prizonier, torturat și executat din ordinul țarului vlaho-bulgar Ioniță Caloian. Diferitele fiefuri feudale franco-latine din întreaga Grecie
Cruciada a patra () [Corola-website/Science/306635_a_307964]
-
fost excomunicat. Regele Ludovic al VIII-lea a intrat în fruntea armatei sale în regiunea cathară în iunie 1226. Castelele și orașele din zonă s-au predat unul după altul fără luptă. Avignon, care se afla în mod oficial sub suzeranitatea împăratului german, a opus rezistență și a fost nevoie de trei luni până când să fie cucerit în septembrie. După ce regele Ludovic al VIII-lea a murit în noiembrie, a fost urmat pe tron de regele minor Ludovic al IX-lea
Cruciada Albigensiană () [Corola-website/Science/306655_a_307984]
-
în principal de vasali lombarzi și franci ai Sfântul Imperiu Roman (Lotharingia, înainte de înființarea acestuia), până la ascensiunea orașelor state în secolele ale unsprezecelea și al doisprezecelea. În sud a început o perioadă de anarhie. Ducatul de Benevento și-a păstrat suzeranitatea atât în fața Imperiului Bizantin, cât și în fața celui Carolingian. În secolul al nouălea, sarazinii au cucerit Sicilia, și au început să se așeze în peninsulă. Orașele de pe coasta Mării Tireniene au ieșit din sfera de influență bizantină. Diferitele state se
Evul Mediu Timpuriu () [Corola-website/Science/308404_a_309733]
-
bucurau de o largă autonomie în regiune. În plus, cazacii declanșau deseori raiduri de jaf în regiunile învecinate Imperiului Otoman, ceea ce ducea la campanii de represiune din partea tătarii, vasalii turcilor. După Tratatul de la Pereiaslav din 1654, Zaporojia a trecut sub suzeranitatea Marelui Cnezat al Moscovei și a fost divizată. Hetmanatul cazăcesc din Ucraina de pe malul stâng și-a stabilit capitala la Cihirin, iar mai apoi la Baturin și Hluhiv. Mult mai independenta regiune a cazacilor din Zaporojia de jos era condusă
Zaporojia (regiune) () [Corola-website/Science/307433_a_308762]
-
la ruinare. Acest conflict sângeros a fost oprit temporar în 1392, prin Tratatul de la Ostrów, unde Vladislav predase guvernarea Lituaniei lui Vytautas, verișorul său, în schimbul păcii: Vytautas avea să conducă Lituania sub titlul de Mare Duce până la moartea sa, sub suzeranitatea Ducelui Suprem a morahului polonez. Skirgaila a fost mutat din Ducatul Trakai și a devenit prinț de Kiev. Vytautas a acceptat inițial statutul său, dar curând, a început să urmărească independența Lituaniei de Polonia. Perioada de război între lutianiei și
Vladislav al II-lea al Poloniei () [Corola-website/Science/303057_a_304386]
-
căsătorit cu Ana de Celje, o nepoată a lui Cazimir al III-lea al Poloniei, aceasta fiind o combinație politică care îi legimita domnia. Uniunea regiunii Vilnius și Rodom în 1401 a confirmat statutul lui Vytautas ca Mare Duce sub suzeranitatea lui Vladislav, care asigura titlul de Mare Duce pentru moștenitorii lui Vladislav decât pentru moștenitorii lui Vytautas: în cazul în care Vladislav murea fără moștenitori, boierii lituanieni puteau alege un nou monarh. Din moment ce nu a fost produs încă nici un moștenitor
Vladislav al II-lea al Poloniei () [Corola-website/Science/303057_a_304386]
-
Cavalerilor o oportunitate de a interfera în Polonia. Vladislav l-a susținut pe fratele său Švitrigaila, ca Mare Duce al Lituaniei, dar atunci când Švitrigaila, care era sprijinit de Ordinul Teutonic și de nobilii nemulțumiți din Rus s-au răzvrătit împotriva suzeranității poloneze în Lituania, polonezii, sub conducerea episcopului Zbigniew Oleśnicki din Cracovia, au ocupat Podolia și Volinia, regiune pe care Vladislav o acordase Lituaniei în 1411. În 1432, un partid susținător al polonezilor în Lituania, l-a ales pe fratele lui
Vladislav al II-lea al Poloniei () [Corola-website/Science/303057_a_304386]
-
guvernamentale care făceau războiul inevitabil, pornind procesul prin care primul-ministru avea să fie forțat să demisioneze. Imediat după ce a aflat de eșecul diplomatic al lui Menșikov, Țarul a ordonat armatei ruse să intre în Moldova și Valahia, (principate autonome sub suzeranitatea otomană, în care Rusia era considerată ca un apărător special al bisericii ortodoxe), folosindu-se de pretextul eșecului rezolvării problemei Locurilor Sfinte. Nicolae I a crezut că puterile europene nu aveau să protesteze la acțiunea rusă de ocupare a unor
Războiul Crimeii () [Corola-website/Science/303095_a_304424]
-
Românești între februarie 1510 - ianuarie 1512, fiu al lui Vlad Călugărul și a celei de a doua soții, Maria (călugărită sub numele de Eupraxia). În primul an de domnie, caută să își consolideze relațiile cu Regatul Maghiar punându-se sub suzeranitatea lui Vladislav al II-lea Jagiello, așa cum reiese dintr-o diplomă din 17 august 1511 în care se intitulează " Noi, Vlad, din mila lui Dumnezeu voievod transalpin, recunoaștem că domnul nostru preaîndurător, Vladislav, s-au milostivit a ne întări în
Vlad cel Tânăr () [Corola-website/Science/302072_a_303401]
-
lumea elenistică. Perșii sunt un popor indo-iranian stabilit în Iran (Persia) în jurul anului 1000 î.Hr. Triburile perșilor sunt unificate, potrivit tradiției, către 700 î.Hr., de Achaemenes, întemeietorul dinastiei Ahemenizilor. Succesorul său, Teispes, extinde posesiunile Persiei spre apus. Cyrus I recunoaște suzeranitatea Asiriei, iar Cambyses I (600 î.Hr. - 559 î.Hr.) pe a Mediei. Cirus al II-lea cel Mare (559 î.Hr.- 529 î.Hr.), una din cele mai strălucite personalități ale antichității, transformă Persia, în numai 3 decenii, dintr-o putere locală în
Imperiul Persan () [Corola-website/Science/302127_a_303456]
-
II-lea sprijină reconstrucția flotei ateniene care obține în 394 î.Hr. victoria de la Cnidos asupra celei spartane. Sprijină încheierea, la Susa, a păcii lui Antalcidas (387/386 î.Hr.), numită și "pacea regelui", care punea capăt luptelor din Grecia și confirma suzeranitatea Imperiului Persan asupra orașelor grecești din Asia Mică și a insulei Cipru. Artaxerxes al III-lea (358 - 338 î.Hr.) înăbușe în 343 î.Hr revolta Egiptului începută după moartea lui Darius al II-lea. Urmat la tron de fiul său
Imperiul Persan () [Corola-website/Science/302127_a_303456]
-
a depins de acțiunile armate. Cele mai multe orașe anexate nu au fost cucerite prin luptă, ci au fost de acord să devină vasalii Lituaniei. Cum aceste orașe erau deja vasalii Hoardei de Aur sau ai Principatului Moscovei, decizia de a accepta suzeranitate lituaniană nu era una care să pună în discuție independența, ci era accea de a schimba un stăpân mai dur cu unul mai tolerant și mai puternic. Așa a fost cazul Novgorodului, care a acceptat pentru o perioadă să se
Marele Ducat al Lituaniei () [Corola-website/Science/302128_a_303457]
-
Conform părerii unei părți din specialiști, domnul ar fi avut și dreptul de stăpânire supremă a întregului teritoriu al țării, așa-numitul "dominium eminens". Atribuțiile de politică externă s-au diminuat considerabil odată cu intrarea Moldovei și a Țării Românești sub suzeranitatea Imperiului Otoman, domnia fiind asimilabilă unei înalte dregătorii în ierarhia imperiului. La începutul secolului al XVIII-lea, Poarta a impus regimul domniilor fanariote, care aveau să dureze circa un secol. În secolul al XIX-lea, odată cu unirea celor două principale
Domn () [Corola-website/Science/302171_a_303500]
-
pretendenți sprijiniți de o parte a boierimii și de una dintre puterile din vecinătate. Acest sistem ereditar-electiv de transmitere a coroanei a permis creșterea rolului puterilor străine în destinele țării, care alimentau pretențiile candidaților la domnie pentru a-și impune suzeranitatea.
Domn () [Corola-website/Science/302171_a_303500]
-
se impun într-o abordare critică a izvoarelor despre primele structuri politice cunoscute din Transilvania. Este evident că Gelu a stăpânit un stat româno-slav. În schimb, celelalte două ducate, ale lui Menumorut și ale lui Glad, se aflau fie sub suzeranitatea bulgară, fie sub cea bizantină. Din aceeași cronică aflăm că ungurii care au ocupat țara lui Gelu au coabitat cu localnicii și abia Ștefan cel Sfânt, deci după anul 1000, a cucerit Transilvania. Ținând cont și de alte surse, inclusiv
Cucerirea Transilvaniei de către maghiari () [Corola-website/Science/302174_a_303503]
-
care domina creștinismul. În 1192, Papa Celestin al III-lea declară o cruciadă împotriva păgânilor de pe coasta estică a Mării Baltice. Ca rezultat, pe malul de estic a mării apar ordinele cavalerești. Livonienii populau regiunile din apropierea Mării Baltice, aceștia se aflau sub suzeranitatea Principatului Polotsk, iar Aestii sub protectoratul Novgorodului, însă creștera influențaei cruciaților în ținuturile aflate sub protectoratul cneazilor ruși, îi constrânge pe slavi să înceapă operațiile militare declarînd razboi ordinului. În 1203 încep luptele dintre Ordinul teutonic și Principatul Polotsk, iar
Cruciadele Nordice () [Corola-website/Science/302202_a_303531]
-
devastate de atacul mongolilor nu a mai reușit să-și revină. Cnezatul Vladimirului s-a fărâmițat în 11 principate mărunte: Moscova, Tver, Pereslavl, Rostov, Iaroslavl, Uglici, Belozersk, Kostroma, Nijni Novgorod, Starodub pe Kliazma și Iuriev-Polski. Toate aceste mici cnezate recunoșteau suzeranitatea Marelui Prinț al Vladimirului, acesta din urmă fiind numit de însuși Marele Han. Chiar și vestitul Alexandr Nevski al Pereslavlui a fost nevoit să meargă în Karakorum, capitala Hanului, pentru a fi investit ca Mare Cneaz al Vladimirului. Până la sfârșitul
Cnezatul Vladimir-Suzdal () [Corola-website/Science/302209_a_303538]
-
un moment convenabil. Echilibrul puterilor în Europa se reflecta direct în situația din peninsula Balcanică. Situația administrației otomane a continuat să se deterioreze de-a lungul secolului al XIX-lea, guvernul central pierzând ocazional controlul asupra unor întregi provincii, iar suzeranitatea asupra principatelor și statelor autonome nu se mai exercita decât cu numele. Reformele impuse de puterile europene au făcut prea puțin pentru a îmbunătăți condițiile populației creștine, reușind în același timp să producă nemulțumiri în rândul unei bune părți a
Războiul Ruso-Turc (1877–1878) () [Corola-website/Science/302488_a_303817]
-
24 aprilie 1877. La 12 aprilie 1877, România a permis trupelor rusești să treacă pe teritoriul său în drum spre Turcia, iar Turcia a bombardat orașele românești de pe Dunăre. La 10 mai 1877 (stil vechi), Principatul României, aflat oficial sub suzeranitate otomană, și-a declarat independența. Regele Prusiei Frederic al II-lea remarcase cu sarcasm, cu un secol în urmă, că un război între Imperiul Otoman și Rusia ar fi „un război între chiori și orbi”. La începutul războiului, rezultatul său
Războiul Ruso-Turc (1877–1878) () [Corola-website/Science/302488_a_303817]
-
dintre turci și români a crescut sensibil în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, în condițiile în care domnul român s-a confruntat încă de la începutul domniei cu presiunea politică a regelui Ungariei, Sigismund de Luxemburg. Pentru a contracara pretențiile de suzeranitate ale regelui maghiar, moștenite de la predecesorii săi, Mircea a continuat politica de independență promovată de înaintașii săi și a încheiat un tratat de alianță defensivă cu regele Poloniei în 1389. În condițiile în care regele Poloniei, Vladislav Jagello și regele
Politica externă a lui Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/302617_a_303946]
-
nouă oaste cu care a intrat în Țara Românească în iarna 1396-1397, l-a capturat pe Vlad Uzurpatorul și l-a înscăunat pe Mircea cel Bătrân. Este evident că în acest context politic și militar Mircea cel Bătrân a acceptat suzeranitatea regelui maghiar. De altfel, după insuccesul de la Nicopole regele Sigismund de Luxemburg și-a schimbat radical viziunea supra relațiilor cu otomanii. Pe plan intern a luat măsuri de organizare a armatei, cu ocazia dietei de la Timișoara. Pe plan extern a
Politica externă a lui Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/302617_a_303946]