1,173 matches
-
Ce cretin! Zău că da. — Sper că șeful furnizorilor de combustibil n-are nici un amestec. Își luă mîna de pe brațul meu, se opri și mă privi Îndelung cîteva clipe. Nu mai da frîu liber imaginației. Îți pierzi timpul degeaba dînd tîrcoale pe-aici. Banii... azi Îi ai, mîine nu-i mai ai... dar treizece de mii de yeni pe săptămînă nu-s tocmai de lepădat. Te rog, pleacă repede de-aici. — Dar am băut. — Ce mai contează? Dacă ăștia se pun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
are nici o valoare. Am privit-o foarte atent, Încercînd să remarc orice schimbare cît de mică În expresia feței cînd am adus vorba de fratele ei. Buzele ușor Întredeschise denotau Încordare, sprîncenele Încruntate... Oare era tulburată, uluită... sau Îi dădeau tîrcoale niște presimțiri... se aștepta la ceva neprevăzut din partea fratelui... Își mușcă Însă buza de jos și zîmbi răutăcios. — Fratelui meu tare-i mai place să ia lumea prin surprindere. Așa a fost dintotdeauna... — Dacă citesc jurnalul soțului, poate-mi fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
mici de hîrtie luate de vînt concurau parcă la gura luminată a metroului, care să fie prima. Am luat cina la un restaurant ieftin din fața stației: karQraisu și ouă. Deși ne aflam În toiul iernii, o muscă uriașă verzui-argintie dădea tîrcoale pe-acolo ca și cînd ar fi vrut să se strecoare peste abajur; s-a tot Învîrtit, dar nu era cazul să mă Îngrijorez pentru că muștele cunosc anotimpurile mai bine chiar decît oamenii - trebuie că sînt tare Înțelepte. RAPORT 14
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
vizuală și toate simțurile Îmi erau concentrate cu nerușinare asupra mîinii ei gingașe pe care și-o pusese pe brațul meu, de parcă aceasta ar fi constituit centrul cosmosului. M-am plecat puțin Înainte, luptîndu-mă disperat cu voma ce-mi dădea tîrcoale din clipă-n clipă. Pentru prima oară treceam de ușa acelei camere... l-am văzut patul alb Încă răvășit după o noapte de somn... și adîncitura pe care o lăsase În așternut, l-am simțit parfumul, deși aveam nasul Înfundat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
cu Liviu și starea de bine liniștit pe care o am lângă el. La Guggenheim am descoperit împreună un regal de Matisse și Klee. Ne-am simțit amândoi ca pe vremuri la Ermitaj. Sentimentul de fabulos ne-a dat adesea târcoale: din nou mă întreb cum e cu putință să te împrietenești cu cineva din Bucureștiul comunist tocmai la Riga protestatară, să dezvolți toată povestea într-un ritual de creștere bucureșteano-sinăiană și să o plimbi identică sieși la New York, greu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
spre un cotlon tainic. Atunci ofta și se trăgea ca o mâță spre ușă. Și n-o simțea nimeni, așa umbla, cu pași de umbră, cu inima bătând de spaimă, și de fericire. Dar unul din șpionii femeiești care dădeau târcoale de când începuse războiul, simți curând toată afacerea. Și cum înțeleseră deplin adevărul, madama Luța și madama Natalița avură grijă să se întâlnească cu Alexa Grecu și-și alăturară cu taină mare capetele lor uimite și spăriete de barba cea zbârlită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ziaristele veneau însoțite de colege așa că eram și mai multe care nu mâncam singurul desert pe care îl comandaserăm ca să-l împărțim. Era ca un meci de box - cine va da prima lovitură? Cine va lua prima bucată? Ne dădeam târcoale circumspecte, dar, ca gazdă, protocolul dicta că era datoria mea. Totuși, trebuia s-o iau foarte încet pentru că, dacă mâncai prea mult, le pierdeai respectul. În prima lună de la întoarcere fusesem scutită de Prânzuri - nu din vreun strop de compasiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
pomenise un nepoțel blond cu pălărie? N-avea toată lumea unul. Cu un fior de neliniște, am început să-mi fac griji pentru JJ. Dacă Leisl îmi transmisese un avertisment? Dacă se întâmpla ceva cu JJ? Teama mi-a tot dat târcoale, până când n-am mai avut de ales și am sunat să văd dacă e bine, deși în Irlanda era unu dimineața. A răspuns Garv. —Te-am trezit? am întrebat în șoaptă. Da, mi-a răspuns el tot în șoaptă. — Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
zic „Tocmai am primit jafurile astea crimă și pedeapsă de scumpe din Italia - supeeeerbe, nu-i așa?“ sau „Ți-ar sta minunat în nuanța asta de galben, Annette, chiar îți pune în evidență dinții“. N-am intrat, am dat doar târcoale prin față ca un vagabond pentru că a) dugheana era prea mică și Detta m-ar fi observat și b) odată ce ai intrat într-un magazin ca ăsta, dacă încerci să pleci fără a cumpăra ceva, te împușcă în spate cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
și că locuința ei avea să fie un „bârlog“. Dar casa ei era decorată cu mult gust și hainele ei costă o avere, îți dădeai seama de asta doar privindu-le. Nu-mi place să recunosc, dar gelozia îmi dădea târcoale. Apoi i-am făcut poze lui Racey O’Grady ținând aparatul invers, și Helen iar a luat-o razna, zicând că Mr Big o s-o răstignească și că va trebui să „fugă“ din țară. Apoi s-a calmat și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
se cunoșteau foarte bine. Mama nu văzuse ce rost avea să-i cunoască pe soții Costello înainte ca fiul lor să facă „ce se cuvine“ față de fiica ei. Învăluiți în zâmbete strălucitoare, artificiale, amândouă perechile de părinți și-au dat târcoale circumspecți, ca niște câini care își adulmecă fundurile, încercând să-și dea seama care are mai multe de ascuns. Cineva a strigat, alarmat: Nu-mi spuneți că e fericitul cuplu! Toți s-au întors să vadă mașina aurie de epocă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
neguțători bogați cu părul vopsit cu hena și despărțit în două, la fel ca și al meu, de o cărare cu grijă desenată. După ce se înclinaseră în fața lui Boabdil, majoritatea vizitatorilor se retrăgeau spre curtea Mirților, unde dădeau câtăva vreme târcoale în jurul bazinului, pierzându-se în salamalecuri. Cei mai de vază dintre ei se așezau pe divanele acoperite cu covoare, rezemate de pereții imensei încăperi, făcându-și din greu loc cu mișcări din șolduri spre a se apropia pe cât posibil de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
grădinile publice, sute de nevoiași în zdrențe, lipsiți de cele necesare înaintea iernii ce se anunța lungă și aspră, își disputau ultimele crengi ale celui din urmă copac făcut bucăți; oamenii șeicului, pe cât de descumpăniți pe atât de dezlănțuiți, dădeau târcoale pe străzi în căutarea unui vinovat bun de pedeapsă. În jurul orașului împresurat, luptele erau mai rare, mai puțin violente. Călăreții și pedestrașii Granadei, decimați la fiecare dintre ieșirile lor de către artileria castiliană, nu mai cutezau să se aventureze în masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
coloanele de fum dens care se înălțau din oraș, tot mai numeroase, nu-mi puteam alunga din minte chipul papei Leon care, la prima noastră întâlnire, mi-a prezis acest dezastru: Roma tocmai a renăscut, dar deja moartea îi dă târcoale! Moartea era acolo, în fața mea, răspândindu-se în trupul Cetății Eterne! La răstimpuri, câțiva oameni din milițiile populare, câțiva dintre membrii Cetelor Negre scăpați teferi încercau să se pună stavilă la câte o răspântie, dar erau foarte curând înecați sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de liberă trecere, semnate de viceregele de la Neapole, de cardinalul Colonna, cât și de diverși șefi militari. În plus, era înconjurat de „frații“ lui saxoni, niște zdrahoni bine clădiți, gata să-și îndrepte armele asupra numeroșilor ostași beți care dădeau târcoale pe drumuri, pândind prilejul de a se mai deda la vreun jaf. Când a fost sigur de eficacitatea dispozitivului său, Hans a început să-mi vorbească despre război. În mod ciudat, afirmațiile pe care mi le făcea nu corespundeau cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
sânge. Valerius îngenunche lângă ea și se aplecă deasupra chipului ei iubit, chip de copilă și de vrăjitoare, pe care se așternea paloarea morții. — Velunda... Glasul i se frânse. Nu îndrăzni să-i atingă trupul. Moartea se apropia, îi dădea târcoale, cu neputință de oprit; era Moartea înveșmântată în alb din credințele străvechi, căci albul este culoarea oaselor și albă e cea care duce cu sine trupul... Trupul, nu și sufletul. Sufletul nu moare. — Velunda... Velunda întredeschise ochii limpezi. Privirea ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
-l sprijine, și Vitellius observă că erau foarte grijulii. Când ajunseră la capătul cărării, Vitellius se întoarse. Se întoarse și Listarius, care mersese tot timpul alături de el. Trupul Velundei abia se mai zărea, la rădăcina frasinului. Un lup îi dădea târcoale. Dacă o mănâncă? întrebă Vitellius — Cine, lupii? Listarius scutură din cap, indignat. Dar nu știi că Velunda vorbea cu animalele? Era preoteasa Zeiței. Lupul nu vrea s-o mănânce. O veghează, chiar nu-ți dai seama? Vitellius porunci ca ucigașul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
un spărgător de nuci din argint, ce mai rămăsese neamanetat din zestrea ei. Îi mituise până nu le mai rămăsese nimic să-i dea. Cam pe atunci, foamea devenise atât de chinuitoare că părea un animal uriaș care-i dădea târcoale. În mintea ei, vinetele creșteau enorme, mov și tari, iar apoi, în tigaie, se înmuiau și aproape se topeau. Bamele erau asezonate cu tamarin și coriandru. Puiul se fierbea cu trifoi și nucșoară. Se gândea la tocat, fiert în clocot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
aia de cârnați. Sau poate că e doar vorba de o indispoziție generală. Nu știu. În prima zi am fost un adevărat motor turbo, un vehicul uman pe pernă de aer. O, mi-am luat zborul... Camerista a dat câteva târcoale, dar nu a pus mâna pe mătură așa că, destul de curând, camera a arătat ca dracu’. Felix, băiatul de la hotel, s-a dovedit a-mi fi un bun amic. A alergat la farmacie și la magazinul de băuturi. Cu aparițiile lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
băteam în retragere - dar în toată acreala și electricitatea din atmosferă se făceau simțite fărâmele unei veselii disperate. Pe terasa Martinei sunt o mulțime de flori, în ghivece, hârdaie, în console. Flori mari, flori mici, roșii, albastre, cărora le dădeau târcoale albine grase, cu armuri la fel de bogate și strălucitoare ca pietrele întunecate de pe fundul râului. Metalice, superdinamice, aceste ființe de joasă înălțime roiau în jurul meu ca niște demoni complici, atât de grei încât, atunci când planau, păreau să atârne de fire invizibile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
tot trimitea, mirându-se întruna că nu mă volatilizasem încă. Nu am întrebat-o mai târziu nimic pe Ester, de fusese ceva între ei. Nici nu mă interesa. Simțeam în acea clipă că inginerul doar o dorea, îi dăduse probabil târcoale, nu-l lăsase Ester să se apropie prea mult și acum crezuse că, lovită dintr-odată de tembelismul remușcărilor, venise la el să i se ofere. La pușcărie. Amuzat de idee, am început să chicotesc. „Chiar nu te înfioară grozăviile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
superficial, fără complicații metafizice, fără angoase, doar cu un surâs înțelegător. S-ar putea ca astfel de notații să se adune într-o carte. Poate cartea pe care am tot râvnit s-o scriu și căreia tot i-am dat târcoale. Poate tot nespusul meu - în măsura în care am un nespus - să se adune într-o astfel de carte. Nu știu ce fi-va. Cum va fi. Cert este că percep - și trăiesc - scrisul nu ca pe o trudă, ca pe o corvoadă, ca pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Dar tu? Ridică din umeri, schițînd un zîmbet lipsit de vlagă. — Tu ce crezi? Întrebă ea. Mai devreme te-am mințit, știi? În claustru. — CÎnd? — CÎnd ți-am spus că nu voiam să te văd azi. Paznicul nocturn ne dădea tîrcoale arborînd un surîs vag, În mod vădit indiferent la acel debut al meu În scena cu poarta și cu șoaptele, care lui, ca veteran, trebuie că Îi apărea banală și răsuflată. — Pentru mine nu-i nici o grabă, zise el. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
să-l mai revăd vreodată. 8 În după-amiaza aceea, vînzătorul de flori sunase la redacția ziarului Diario de Barcelona și lăsase pentru Miquel un mesaj prin care Îl informa că Îl văzuse pe bărbatul pe care i-l descrisesem dînd tîrcoale pe lîngă vilă, asemenea unui spectru. Era trecut de miezul nopții cînd Miquel a ajuns la numărul 32 de pe bulevardul Tibidabo, o vale lugubră și pustie, străpunsă de săgețile lunii ce se strecurau printre copaci. Cu toate că nu-l mai văzuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
el Însuși, cu bucurie, avea să-i smulgă ochii, dacă Îndrăznea să-l Îndepărteze Încă o dată pe Julián de viața lui naufragiată. Pălărierul era omul pe care florarul ambulant Își amintea că-l zărise cu cîteva zile În urmă, dînd tîrcoale În jurul vilei de pe bulevardul Tibidabo. Ceea ce florarul interpretase ca parșivenie nu era decît tăria de spirit care Îi sprijină doar pe cei care, mai bine mai tîrziu decît niciodată, Își găsesc un scop În viață și Îl urmăresc cu ferocitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]