6,881 matches
-
a topit timiditatea inginerului. Iar Costăchel a făcut anunțul: Acum să vă spun de ce se află domnul inginer Cicoare aici. După ce Costăchel a terminat de povestit motivul pentru care l-a invitat pe agronom, învățătorul a rămas pentru o vreme tăcut... Apoi a apreciat. Cum văd, dragii mei, ce știam eu era o nimica toată, pe lângă cele ce am aflat acum. Promit că din această clipă voi fi cel mai cuminte și atent ascultător, pentru că am înțeles că domnul inginer este
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
ales primar pe viață. Mâine-poimâine ai să cazi. Și nu oricum. Ci taman în cap... Costăchel s-a uitat la oamenii din jur. Din privirile lor a înțeles că Vrăbioi a vorbit, Vrăbioi a auzit... După ce a primit acest răspuns tăcut, dar încurajator, din partea oamenilor, i-a vorbit individului. Din partea mea, poți să stai în primărie cât poftești, dar trebuie să știi că îți răcești gura degeaba . Și să zici bogdaproste că nu te-au pus sătenii pe fugă. Mai vedem
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
declarau aliații noștri, în realitate ne erau împotrivă... și-a exprimat Costăchel gândurile. De la Federală au trecut pe la spițerie. Apoi au umblat după târguieli. Când totul a fost gata au pornit spre casă... Ședeau pe capra căruței unul lângă altul, tăcuți. Fiecare cu gândurile lui. De pe culmea dealului, la ieșirea din târg, armăsarul s-a întins la trap sprinten, fără nici un îndemn. După o vreme, agronomul a redeschis vorba. Din câte știu eu, în 1917 ai fost pe front ca voluntar
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
și a elevilor. Știu, domnule inginer, pentru că și eu am fost elev al liceului. Am terminat doar cursul inferior - a precizat Costăchel, cu o urmă de regret în glas. Păcat că nu ai reușit să-l termini... Costăchel a rămas tăcut, ca semn că nu-i plăcea să-și amintească de această nereușită a vieții lui... În primăvara aceea, la arat au ieșit doar bătrânii și femeile. Glasul cucului din huceaguri era însoțit doar de al femeilor care mânau dobitoacele la
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
au luat rămas bun de la inginerul Cicoare. Au pornit spre casă. Nici unul însă nu era în stare să scoată o vorbă măcar. Cele povestite în acea seară le-au răscolit sufletele. Nu mai aveau cuvinte... Aveau doar gânduri tulburate. Mergeau tăcuți, cu pași mari. În dreptul cimitirului, Costăchel s-a oprit. A privit lung spre colțul dinspre nord al cimitirului și a grăit: Uite, Petrache! De acolo am pornit la atac și nu ne-am oprit până dincolo de pădure... Îmi vine să
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
deschis vorba: „Mai aveți mult de mers? De unde sunteți?” Noi ne-am uitat unul la altul și din priviri ne am înțeles să le spunem adevărul. Când Filip o terminat de povestit, pe obrajii bătrânilor curgeau lacrimi grele. Am rămas tăcuți multă vreme... „Am avut și noi un fecior și l-o luat rușii în război... Nu s-o mai întors” - o oftat bătrâna. „Dumnezeu să-l hodinească!” - am zis noi. „Cum îți ajunge acasă, mergând așa, pe jos? - o întrebat
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
de acord inginerul. De când încep aiștia a face colhoz, domnule inginer? - a întrebat Costăchel. Apoi comuniștii nu stau mult pe gânduri. Una-două, te-ai trezit colectivist. Sau colhoznic, cum îți place ție să spui... Costăchel și Petrache mergeau spre casă tăcuți. Când au ajuns în colțul cimitirului, Costăchel s-a oprit pentru o clipă, îngândurat: „Uite pentru ce am luptat noi și atâta amar de români!... Ca să ne trezim că aiștia ne fac colhoznici... Luceafărul mamei lor!”... S-a întors apoi
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
frumos și înalt, chiar dacă nu-i fotbalist. Va veni și ziua aceea când o să-l vezi, o să se joace cu tine. Acum însă e departe. E departe, departe? Nu e foarte departe, dar nu e aici! Restul drumului îl făcură tăcuți. Simona cu gândurile ei adunate ciorchine, Răducu cu ochii după păsărele, fluturi... Intrând în casă îl sfătui: Hai să te speli pe mâini, uite în ce hal ești, tu joci fotbal și cu mâinile? M-a fentat Vlăduț și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
începusem să vin total anevoie la locul de muncă, pentru că tot ceea ce fusese mai bun și mai ademenitor la acesta la început, acum devenise întru totul străin și rece față de mine. Practic, mă lăsasem afundat într-o lehamite absolută, dar tăcută încă... Într-o dimineață, mi s-a întâmplat să ajung un pic prea târziu și, intrând repezit în biroul meu, i-am găsit pe toți ceilalți colegi avocați înăuntru. O clipă am rămas tăcut în nemișcare, mirându-mă și schimbând
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
purgativ, pentru sufletele încărcate cu poveri. Prin urmare, curaj! Eu am să te ascult atent până la capăt, să știi. Cei doi tăcură și schimbară între ei priviri adânci. Ambii aveau senzația că trec cu privirea dincolo de ființa celuilalt. Acest dialog tăcut exprimase, pentru fiecare, mai mult decât o mie de cuvinte. Însă, fiindcă Victor dorise explicații cu tot dinadinsul, Maria își luă inima-n dinți și se hotărâse, în sfârșit, a i le oferi: - Atunci, prea bine!, spuse aceasta. Ascultă atent
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
modalitate de manifestare a inteligenței, „căci nu toată lumea este în stare să subjuge și să îngenuncheze fără ascuțișul sabiei, ci doar cu cel al limbii!”, spunea dânsul adesea, explicându-se. Și, până la urmă, faptul că am remarcat, mai înainte, firea tăcută a lui a fost numai pentru ca să descriu cât mai corect și mai exact aparențele în care era acesta bine îmbrăcat, fiindcă, în esență, era mult mai veninos cu ceilalți. Propun să nu ne mire prea puternic lucrul acesta, căci, oare
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
Propun să nu ne mire prea puternic lucrul acesta, căci, oare, în cele mai mult dintre cazurile pe care le cunoaștem cu toții, nu cumva apele cele mai liniștite sunt, desigur, și cele mai adânci, și nu cumva, oare, cei mai tăcuți câini sunt și cei care mușcă, fulgerător și pe neașteptate, cel mai crunt? Ei bine, cam la fel se întâmpla și în cazul lui Șerban. Da, însă, cu toate acestea, când ajungea să se supere pe cineva sau pe ceva
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
acesta. Altfel, nu-mi pot explica deloc cum de femeia lângă care am stat, chiar puțin mai înainte, în bancă la slujbă, exact în vreme ce se interpreta un cântec - sublim cântec! -, și-a scos ușor ochelarii de vedere de la ochi și, tăcută, și-a șters cu insistență lacrimile fierbinți, care se încăpățânau să-i curgă și să-i tot curgă! Firește, de la muzică a plâns dânsa, pentru că muzica i-a vibrat în suflet! Și, de fapt, încă puțin mai trebuia și aș
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
N-am alte explicații de dat; chiar și așa, ți-am împărtășit deja mult prea multe, și toate intime! După aceste dure vorbe ale sale, Șerban muți. Tăcând, zâmbi cumva amar. În toată vremea cât el vorbise, Victoria, deși stătuse tăcută, ceea ce auzise, în loc s o înduioșeze oarecum, s-o determine să-și schimbe poziția și s-o facă să-și reconsidere părerile, se vede că mai mult o întărâtă și o agită, iar asta nu se știe de ce. Broboane mari
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
că se gândesc cu teamă la viitor și uită prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul, nici viitorul; că trăiesc ca și cum nu ar muri niciodată și mor ca și cum nu ar fi trăit. Dumnezeu mi-a luat mâna și am stat tăcuți un timp. Apoi am Întrebat: Ca părinte, care ar fi câteva dintre lecțiile de viață pe care ai dori să le Învețe copii tăi? Să Învețe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde În inima celor pe care
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
și anume, spre Tulcea. La un singur pas de gară se afla Dunărea, care și-a deschis brațele spre a mă primi cum se cuvine. Aici am cunoscut adevărata iubire, adevărata dăruire și comuniune cu natura, cu pământul care asculta tăcut și răbdător zbuciumul inimii mele și pentru fiecare lacrimă aprinsă , năștea, pentru ochii mei Îndurerați ( darnic și misterios), maci roșii, ca focul ce ardea tăinuit, În sufletul meu. Am revenit pe meleagurile natale după ce, sub talpile mele, s-au năruit
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
fac o vizită surorii mele. Au fost câteva zile calde, Însorite, dar seninul lor părea umbrit de o anumită tristețe, o anumită nostalgie după iarna care era pe ducă. Nimic din vigoarea și parfumul unui Început de primăvară. Copacii desfrunziți, tăcuți și foarte atenți la orice adiere, așteptau momentul În care seva vieții lor se va trezi. Poate tocmai această tăcere grea, această așteptare plină Încărca atmosfera cu un aer nefiresc și tulburător. Arisa și Vicent , cei doi nepoți, plecau dimineața
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
de jar, ademenește-mă cu fluturi tomnateci, zidește-mă În lutul cărămiziu, pe pragul apusului, sculptează-mi trupul printre vitralii fosforescente, În fumul frunzișului tors din tihna ta” „Toamnă cu glas de aramă, ademenește-mă sub bolta amintirilor, cu pași tăcuți, poposiți În mansarde târzii să ascult frunzele cu suflet uscat cum se leapădă de nemărginire, cum singurătatea poposește cuminte În crizantemele cu gust de toamnă”(...) Din program: A fost pe ecran poza regretatei Răduța Vasilovschi. Din volumul de antologie de
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
de la tine, dragul meu, drag. M-ai părăsit fără un cuvânt, Într-o seară de iarnă. Fulgi mari se roteau, se roteau ... deasupra criptei negre și pe fruntea mea, arsă de dor, se topeau! Mi-am culcat sufletul pe lespedea tăcută și rece. Și lacrimile iubirii, ca-ntr-un vis, livezi de cireși, Înfloreau. Mi s-a părut c-aud șoapte, voie bună și râs?! Era doar rătăcita-mi umbră, amar zguduită de plâns, de plâns... ... născut cu strigăt - când toamnele
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
de multe ori Îl găseam neliniștit și dezorientat. Mă străduiam să-l ajut În tăcere, atât cât puteam. Pe zi ce trecea, omul de lângă mine, pe care-l divinizam, a Început să nu mai fie În apele lui, devenind mai tăcut ca de obicei și mai abătut. Se supăra foarte repede, având, uneori, și izbucniri violente. Într-o zi, din cauza unor probleme care au apărut legate de cazarea unor turiști străini, s-a supărat atât de tare, Încât a căzut jos
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
că nu vor uita niciodată această zi memorabilă și-și vor aminti cu aceeași emoție, peste ani, de acest minunat eveniment, de frământările care se duceau În sufletele lor tinere și Încrezătoare, totuși, În viitorul necunoscut, care li se așternea tăcut și misterios, la picioare. „Fie-le calea presărată cu lumina dimineților, dimineți ce-și deschid brațele cu dragoste și dăruire nețărmurită.” Meditații Între zidurile mănăstirii (Șederea la mănăstirea Probota) Îmi propusesem, de vreo două săptămâni, să merg pentru câteva zile
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
cu mersul pe alături, ci îi tăiase și calea din față. Unicul ei copil, băiatul care-i era mai drag decât viața, acum nu mai era. Chipul acesta l-a purtat bunica pâna la moarte. După înmormântarea feciorului, devenise foarte tăcută, nu vorbea cu nimeni. Numai ea și Dumnezeu știau prin ce trecea și cum mai trăia. L-am auzit odată pe tata, când vorbea cu mama, cum zicea: „Mă tem să nu moară, sărmana, de scârbă” Vorbele tatei m-au
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
sufletul meu de copil. Mă ascunsesem sub pat și plângeam. Din acel moment, devenisem foarte tristă și gura mea, care niciodată nu tăcea, acum nu se mai auzea. A doua zi, o petrecusem la fel, ascunsă sub pat, tristă și tăcută. Mama mă striga din când în când, întrebându-mă ce fac. La început, nici nu bănui că eu sufeream atât de mult din cauză că nu aveam o păpușă, dar când își dădu seama cât de mult mă schimbasem - nu mai vorbeam
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
înăuntrul bisericii, care se simțeau cum se simte o stăpână în casa ei, o făcea să pară înfricoșătoare. După ce am privit înăuntru, m-am ferit într-o parte și nu am mai avut dorință să mă joc, devenind tristă și tăcută. Mă simțeam vinovată de ceva, ca atunci când faci ceva rău și te mustră conștiința. Am plecat acasă cu acest sentiment în suflet, dar nu le-am spus părinților nimic, de frică să nu mă certe. Mi-am zis atunci că
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
fi în rând cu lumea, îmbrăcați frumos, bine alimentați, să studieze adăugător ce le place, muzică, limbi străine sau orice altceva, care le va fi de folos pentru viitor, să aibă tot ce ziua de astăzi cere. Maria a ascultat tăcută sfatul cunoscutei, care era mai în vârstă ca ea și credea că înțelege mai bine cum este viața, apoi i-a zis: - Toate acestea ce spui tu nu se referă la fericire, ci la îndestulare. Niciunul din lucrurile pe care
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]