1,408 matches
-
ei plină de sânge rece i-ar fi provocat fiori. Trăsăturile ei aveau acum un aer rafinat. Cu fiecare clipă, părea că devine mai elegantă. — Harpoanele sunt În B? Întrebă Norman. — Desigur. Uită-te pe monitor. Beth apăsă pe o tastă. — La naiba! Harpoanele dispăruseră din Cilindrul B! — Cred că ticălosul și-a luat toate măsurile de precauție, spuse Norman. Dragul de el! Beth Îl privi Îngândurată: — Norman, tu te simți bine? Desigur, de ce? — În trusa de prim-ajutor este o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
chestia asta?“ Se uită la Harry, dar acesta rămânea În continuare inconștient. — Beth? Ești acolo? Cum se oprește blestemata asta de alarmă? — Apasă pe F8. Care dracu era F8? Se uită În jur și În fine găsi un șir de taste numerotate de la F1 la F8. Apăsă pe F8 și alarma se opri. Acum submarinul ajunsese foarte aproape. O putea zări pe Beth, prin carlinga transparentă, cu luminile de la instrumentele de bord strălucindu-i În față. Apoi submarinul coborî, ieșind din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Ar fi trebuit să-și amintească. Coborî la iuțeală treptele. Până și scara era nouă. Era din metal brunat, cum nu fusese până atunci. Scara asta era nouă. — Norm ? — Imediat, Beth. Se duse la consolă și Începu să apese pe taste. Văzuse Înainte un fișier de memorie cu parametrii habitatului sau ceva de genul ăsta. În sfârșit, Îl găsi : DEEPHAB-8 MIPPR PARAMETRII DE PROIECTARE 5.024A Cilindrul A 5.024D Cilindrul D 5.024B Cilindrul B 5.024E Cilindrul E 5
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
sinucizi. Groaza inspirată de situația critică În care se afla se contura tot mai clar În mintea lui Norman. — De data asta n-o să-ți meargă, Norman. N-am să-ți permit să-mi faci vreun rău. Beth apăsa pe tastele consolei. Oare ce punea la cale? Ce putea să-i facă? Trebuia să se gândească. Deodată, luminile din laborator se stinseră. O clipă mai târziu, Încălzitorul principal se opri, elementele roșii Întunecându-se pe măsură ce se răceau. Îi Întrerupsese curentul electric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
eram întreruptă de sărutările de 450 de secunde despre care v-am vorbit - a început să sune mobilul lui Charlie. Tocmai intrase în baie să se bărbierească. Să răspund eu? l-am întrebat. — Te rog, veni răspunsul. Am apăsat pe tastă. —Alo? —Hei, ce ciudat. Tu ești? mă luă Julie din scurt. Am înghețat. De ce îl suna dacă tot se despărțiseră? —Julie? am îngăimat. —Mda. De ce răspunzi tu la mobilul lui Charlie? —Hmm... ăsta nu-i telefonul lui Charlie. Ai sunat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
Aceasta se lărgi, dând la iveală torsul unei maimuțe-veveriță ocupată cu datul peste cap. Din crăpătură apăru o femeie care o închise în urma ei, cicatrizând astfel rana palidă și vremelnică a copacului și a animalului. Apoi trecu mâna peste o tastă murală și jungla dispăru. Solidoul era perfect, dar acum că femeia îl oprise, Ripley descoperi echipamentul medical pe care-l ascunsese imaginea junglei. În stânga se găsea medivedul care se grăbise să-i dea apă și apoi ceai rece. Mașina era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
cu dezgust. ― Nu. Am dormit și-așa prea mult. ― Cum dorești. Știi mai bine. Dacă te răzgândești, folosește soneria. Ea întrerupse legătura și ecranul se întunecă. Ripley ridică patul și se rezemă ușor. după care apăsă pe unul dintre numeroasele taste de pe o latură a noptierei. Ecranul care acoperea peretele opus dispăru în plafon și văzu din nou exteriorul. Elementele stației erau acum constelate cu puncte luminoase și ea descoperi, dincolo, fața nocturnă a Pământului. Câțiva nori zdrențuiți ascundeau luminile orașelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
unui nepoftit ar fi stricat tot ce realizaseră un pic de cacao cald și apă chioară. Nu avea nici un motiv de îngrijorare. Toate persoanele prezente în centrul de exploatare stăteau în jurul terminalului pentru a-l privi pe Hudson apăsând pe tastele consolei. Pe monitorul principal se forma o reprezentare tridimensională a coloniei. Niște linii geometrice se deplasau alene de la stânga la dreapta. Comtehul inseră noi instrucțiuni care începură să defileze de jos în sus. Hudson nu se distra defel și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
Și un om s-ar fi rugat probabil. Poate, își zise. Ființele sintetice au micile lor secrete. Se mai uită pentru ultima dată la tastatură și murmură: ― Acum, dacă nu comit erori și dacă nimic nu se strică... Apăsă pe tasta de funcționare. Mult deasupra lui, Sulaco deriva răbdător și tăcut în neant. Prin culoarele lui nu era nici o suflare. Nici o mașină nu bâzâia în marele compartiment de debarcare. Unele instrumente clipeau fără zgomot, menținând nava în orbita geostaționară, la verticala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
echipament. În peretele turnului, exact în fața navetei, se aflau ușile a două lifturi de marfă. Comenzile se conformară de cum le atinse. Aici nu lipsea energia. Era chiar prea abundentă. Înăuntru nu o aștepta nici o creatură. Ripley intră și apăsă pe tasta corespunzătoare nivelului cel mai de jos al clădirii. Coborârea era lentă. Aparatul era conceput pentru transportul mărfurilor voluminoase și fragile, așa că nu se grăbea. Pe măsură ce platforma se afunda în măruntaiele stației, căldura creștea. Aburul șuiera din toate părțile. Abia putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
Dorofte, de la trei, sărise în grup în cadă, cu câinele în brațe. Eu dispărusem cam mult, și asta nu-mi plăcea deloc. Computerul! Cum de nu mă gândisem? M-am repezit să-i pregătesc lui Mihnea un mail. Am apăsat tasta Enter și ecranul s-a luminat. Lepidopteros dormea, sau poate doar se prefăcea. Doar într-un colț, clipea o fereastră mică: You’ve got mail. M-am luminat și eu, probabil că Mihnea mi-o luase înainte. Am intrat repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
forma și mărimea unui pachet de țigări. A așezat-o pe scaun în locul sacoșei. Apoi, cu un gest simplu, exact, a deschis și cutiuța, apăsând pe-o clapetă. Înăuntru, turnat în învelișul de lemn, un paralelipiped metalic, mic, rafinat, cu taste de lemn și geam verzui. „Nanocomputerul lui Camil Petrescu!“, am exclamat. „Nano...ce?“, s-a mirat Maria. Am privit-o cu surprindere. Mai auzise cuvântul, și nu reacționase; sau poate nu-mi aminteam eu bine? „Nanocomputerul este un computer miniatural
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
camera era ușor de recunoscut: sufrageria lui Mihnea, noaptea. Inegalabilă, cu cearșafurile alea colosale peste fotolii. Jurai c-ai nimerit la reuniunea fantomelor. „E-ntreagă?“, s-a interesat el. „Pare.“, am convenit. „Acum, uite-aici.“ A apăsat pe-o altă tastă și imaginile s-au așezat cuminți pe laptop, patru: câte una-n fiecare colț al ecranului. Dormitorul, holul, bucătăria, intrarea din față. Păreau toate acolo, le recunoșteam fără probleme, până și pubela se-afla la locul ei, cu Brutus tolănit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
toată talpa. Lupu ne-a scos pentru a doua oară cutiuța, așezând-o pe drept, între perne. M-am uitat spre ușă: nu mișca nimic. Chiar dacă Mihnea ar fi intrat din senin, puteam manevra pernele. Am studiat din nou paralelipipedul. Tastele erau rotunde, ca la mașinile de scris de la începutul secolului: Continental, Erika, tancuri de-astea nemțești, cu multe clape. Lemnul mort, maro închis spre negru, contrasta cu învelișul metalic al cutiei. Nu scria nimic pe ele sau se șterseseră semnele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Nu scria nimic pe ele sau se șterseseră semnele sau poate nu le deslușeam eu. Păreau în același timp lăcuite și uscate; unele cedaseră, brăzdate de mici crăpături care se întinseseră pe două-trei striații. Ecranul fusese plasat în centru, printre taste. Verzui, apos, cu o mică scrijelitură în partea stângă; avea dimensiunea unui timbru. Parcă semnase cineva pe el cu un stilet sau o șurubelniță fină. Tânărul Lupu a apăsat repede pe câteva taste și ecranul s-a luminat. Ne-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
striații. Ecranul fusese plasat în centru, printre taste. Verzui, apos, cu o mică scrijelitură în partea stângă; avea dimensiunea unui timbru. Parcă semnase cineva pe el cu un stilet sau o șurubelniță fină. Tânărul Lupu a apăsat repede pe câteva taste și ecranul s-a luminat. Ne-am aplecat, și eu, și Maria. Nu băgai de seamă ceva deosebit, doar culoarea părea puțin mai deschisă și pâlpâia, ca becurile românești de 40 de wați. Lupu mi-a făcut semn să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
-i atingă pelicula. Apoi a întors-o cu fața în jos și-a trecut colțul cu code-bar-ul prin dreptul ecranului. Am observat cum dreptunghiul verzui se stinge și se luminează de câteva ori la rând. Nu se-auzea nici un sunet, tastele nu mișcau, fotografia încremenise în mâna lui Lupu. A ținut-o deasupra ecranului încă vreo cinci secunde, după care mi-a înapoiat-o. Am strecurat-o discret în geanta Mariei. „Ei?“, m-am interesat, cu voce scăzută. „Priviți...“ Tânărul Lupu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
infracțiune bine plănuită. Le preferam pe-alea spirtoase, parfumate cu mentă sau camfor: îmi dădeau o stare de liniște și confort, ca alcoolurile tari. Ce să fac, dacă nu mai existau batiste?! „Ce căutăm?“, am intrat direct în problemă, apăsând tastele: o senzație plăcută, cauciucată, imposibil de descris. „Ultimele noutăți ale colegului tău. Ăla sensibil, cu buzele date cu glicerină.“ „Jurnalul lui Paul?“ „Jurnalul, jurnalul de dincolo de jurnal, drăcii de-astea.“ „Am început să mă obișnuiesc cu ele. Peste tot e-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
New Roman. Ăla de-l folosiți voi în draci, când scrieți romane.“ „Se editează-ntr-adevăr cu el...“, am acceptat, „Dar care-i poanta?“ „Poanta-i că, la prima decriptare, a ieșit o varză. Ia uite-aici...“ Mihnea a apăsat vreo două taste, a dat click pe mouse și pe ecran, în locul textului, au apărut niște semne de genul ăsta: 7ωερτψυισζροπγβηνϕ825ν Unele chiar pulsau, ca niște burți gata să plesnească. Nu prea știai nici ce sunt, nici ce să faci cu ele. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
www.referate.ro. Descărcai de-acolo tone de referate, analize gata făcute, licențe, lucrări, chiar și teze de doctorat: „Bondarul“, „Aleph“, „Dr. Filo“, „Savantul“ sau „Akademos“ îți stăteau la dispoziție cu toată informația, gratuit și benevol. O simplă apăsare de tastă, și-aflai cu cine se combinase totuși Natalia Negru, cu Dimitrie Anghel sau Șt. O. Iosif (Călinescu nu lămurește enigma asta) sau cine era „Cel mai iubit dintre pământeni“ (și, mai ales, de unde venea chestia cu „dacă dragoste nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
culturală ale cine știe căror stăpâni și lorzi ai drogurilor cerebrale. Puteai scoate bani grei din soft-ul minții (doar eram pe locul doi în statistici, după India). Computeriștii butonau de zor, aplecați pe claviaturile vii: le intraseră degetele prin taste, literele căpătaseră terminaluri de piele, cablurile, adaptoare nervoase. Imaginile se împachetau orbitor, refractar, îți venea să pleci cu ele acasă. Credeai că e fabrica de jucării a lui Moș Crăciun sau, mai rău, un spital metalic, SF. Continuările se făceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
era că aveam acces la mesajele inginerului Grosescu. Dezavantajul: mă putea urmări oricine. Așa îl prăjiseră rușii pe Dudaev: până să închidă clapeta, îl pulverizase o rachetă sol-aer-sol. Mi-am verificat ecranul. Iconul cu plicul clipea dezlănțuit. Am apăsat o tastă și-am citit mesajul prudent, sub masă, departe de privirile chinezului. „Ăsta-i amicul tău, bănuiesc.“, a mormăit Mihnea. „Da. Trebuie să plec. Și nu toți ne-am născut amici.“, l-am contrat. „Sunt doar afaceri.“ M-am ridicat de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Odată depistată, marfa putea fi termoreglată, focalizată sonor sau ajustată iconic; într-un cuvânt, menținută la parametrii doriți. Interesant, nu?“ „Asta făceau nanobacteriile?“, am simulat neîncrederea. „Da. Organismele invizibile ale ciberneticii. Tot așa a luat naștere și transmisia fotocainei prin taste. Puneai mâna să scrii un text, și te umpleai de mii de nanobacterii. Le găseai instalate în grupuri, de la un anumit moment încolo, nici nu mai era nevoie să intervii, se reproduceau și se înmulțeau singure. Le răscoleai coloniile fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
scrii un text, și te umpleai de mii de nanobacterii. Le găseai instalate în grupuri, de la un anumit moment încolo, nici nu mai era nevoie să intervii, se reproduceau și se înmulțeau singure. Le răscoleai coloniile fără să știi: pe taste, în mouse, pe imprimantă. De-acolo, le purtai mai departe, senin și inocent. Cele mai mari colonii se găsesc astăzi în metrou (pe barele de susținere), la supermarket-uri (pe mânerele căruțurilor) și-n Internet-Cafe-uri (peste tot). Să nu uităm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de la naftalină formula? Și cine ar fi avut interesul să provoace o asemenea epidemie mondială de fotocaină?“ „Mai mare și decât gripa aviară!“, s-a bucurat inginerul Grosescu. „Sute de milioane de oameni infestați, miliarde de creiere scotocite, întrebuințate, alterate. Tastele computerelor serveau ca trambulină pentru grupurile de nanobacterii: ele transportau fotocaina, care apoi se impregna în pielea utilizatorilor. Victimele își vedeau liniștite de treabă, nu bănuiau nimic. Din ’80 încoace, nu s-a schimbat mare lucru. Suntem la fel de ignoranți, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]