5,159 matches
-
înțeles în timpul din urmă că veșnica ironie era armura de sticlă a lui Iordan. Energia erotică scădea, se epuiza. Măcar să-mi fi spus: nu e din cauza ta. Dimpotrivă: "Ce marmoră neagră, funerară am în brațe!" Asta auzeam în camera cu tavan jos, împodobită cu o lustră de care mă loveam mereu cu capul. Neputința lui de-a mă iubi. Eram înfricoșați amîndoi, cu mîinile umede, gata s-o luăm la goană. Aluneca peste trupul meu, pe deasupra mea, ca rîul fugind peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
adevăr un înger! Sinele Mare: Așa se explică, dragă Philomena, că te-ai întors așa repede... Philomena: Aoleo! Ai dreptate. Ar fi trebuit deja să mă întorc. Am întârziat groaznic! (Începe să dea nervoasă din aripi. Se înalță încet către tavanul scenei ce o înghite în întregime, trasă de sfori.) Avocatul acuzării: (Sentențios...) V-am spus eu că ăsta e un ospiciu, nu o Curte de judecată. Mărturisesc că de pe vremea comunismului n-am mai văzut atâtea transformări într-un timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
se atingă. Îi desparte o linie neagră desenată cu cretă pe jos. Ea poartă de data asta o rochie albă și o cunună de flori pe cap. Bineînțeles, are floarea în mână, proaspătă și dreaptă ca o lumânare. Sosește din tavan și albina ce începe să le dea târcoale...) Păi parcă albina murise!" ( Se aude o voce din audiență) (... Râsete... Din fundal răspunde vocea rezonerului:) Asta e perfect adevărat. Asta-i albina de mâine seară. Reprezentația a început mai devreme. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
respirația grea și sacadată. Somnul meu și al Arinei Gnomul Un strat gros de întuneric mă desparte de imaginea mea din oglindă. Îmi intuiesc forma grevată în beznă, așa cum s-ar reflecta ea în oglinda de la capătul patului, înaltă până în tavan și îngustă. Adesea urmăresc din pat, din cele mai insidioase poziții, imaginea mea din oglindă; asta, de când sunt însărcinată și petrec ceva mai mult timp în pat decât de obicei. E un fel de joc al meu cu mine însămi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
a mai chemat nimeni de foarte multă vreme și el totuși a venit, de bună seamă cu un scop anume. După formele rotunde, ochii tâmpi de albaștri, ciorapii de nailon, pare mai degrabă o îngerașă. Prezența lui atotcuprinzătoare desfășurată pe tavanul camerei mă intimidează; îi fac semn cu mâna să se așeze, cu alte cuvinte invit îngerul meu întârziat la o cafea. Refuză; are tensiunea prea mare din cauza înălțimilor, în schimb începe și mestecă semințe de floarea-soarelui și scuipă pe geam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
cristal, depresia ceștilor emailate, bolind culcate pe teancuri de farfurioare, somnul pisicii din cărămidă arsă, infantilitatea cățeilor de teracotă, tăcerea prăfuită a icoanei, luciul murdar al oglinzilor, strânse cu grijă. Volumul camerei de zi, 64 m3, circumferința luminii abajurului din tavan, al abajurului veiozei și al calotei pălăriilor; de primăvară, de boală, de tinerețe, de plimbare în noapte, de cules struguri, de însămânțat grădina, de soare cu dinți, de căldură toridă, de frig important, de lună neagră, de dragoste pierdută, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
dacă erau vorbe scâncetele, râsetele dacă erau scâncete sau râsete -, vorbeau de parcă ar fi scris indescifrabil sunetele desenate în cuvinte străine. Pictogramă sonoră? Cod? Din difuzor, un violoncel leșina violet. Mișcarea o simți când se agăță neputincioasă cu privirea de tavan. Era un amurg lung atunci când Mioara Alimentară se hotărî să plece. Dar nu o lăsau fantasmele cu limbajul lor ermetic. Așa că se hotărî, cam pe la începutul așezării peste lume a sfârșitului zilei, să mai încerce o dată deslușirea semanticii obscure a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
mustind de vicii ascunse, al brăileanului. Așa că folclorul adormit făcu ochi, moștenirea își încordă mușchii, dobitocul travestit în intelectual răbufni scuturându-și coarnele, își dezgoli fruntea și o înălță spre bolta cerului care nu i-a fost niciodată altceva decât tavanul opac al tavernei. Casele se strângeau în gradene, expunând o arhitectură în amfiteatru, precum viile în trepte de pe dealurile pietroase ale Dobrogei. Când trecea Ea. Băncile afișau Faliment, bisericile Renovare magazinele, week-end, soclurile fără statui vin imediat, ceasul Primăriei avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Christian Dior, Jean-Paul Gaultiere i-au spus: "Modelează păpușa Miorița, contureaz-o, asorteaz-o, estimeaz-o, tortureaz-o". A îmbrăcat-o în mireasă. A mângâiat-o, a legănat-o. N-a mai plâns. Mirată, se uita la Mama ei cât e de mare, până în tavan, mâini cu degete groase, usturătoare, mâini făcute special pentru torturarea păpușilor mici cum era ea, care învățase limba plânsului de când se zbătea în lichidul amniotic, speriată de tunetele oceanice, de sunetele onomatopeice în do major, venite de dincolo de somn, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
în do major, venite de dincolo de somn, se ghemuia în închisoarea mișcătoare, inerția șocurilor îi accelera pulsul, inventa o noua ghemuire acrobatică, prin vene îi curgea frica și sângele o ducea mai departe spre degete, se zbăteau picioarele până atingeau tavanul, da, se zbăteau, cataclismul a împietrit-o. Frica e un sculptor macabru prin felul în care modelează atitudinile pline de o melancolică morbidețe, melancolia devia într-o tristețe grea, vâscoasă, apăsătoare pe stern, ca o lespede de granit, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
secundă lângă ea, admirându-i rochia. După ce-și însemnă toate acestea, începu memorarea, deschizând din când în când carnețelul pentru verificarea cunoștințelor. Care e deosebirea dintre purpura vasculară a rochiei, purpura trombocitopenică a trenei și albastrul de metil al tavanului de la Versailles? Cum se poate diferenția prin testul Koller hipoprotombinemia dintre un icter mecanic dansant și o hepatită regală? Ce semne de laborator ajută la deosebirea unei fibrinogenopenii prin fibrimoliza ochilor de păun imprimați pe poalele rochiei, prin coagulare diseminată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
din Sena, iubitule, ne vom urca în carusel, tu vei lovi cu ciocanul, bila se va ridica, vei sparge recordul de kgf/cm2 sau molecula de cer sau atom de vis, vei rupe țesătura viselor, doar noi doi pictați pe tavanul concav al cerului, tu în maieu roșu și bermude lungi, negre, mustața în furculiță pe chipul tău de Charles Bronson, cowboy sau bodyguard al Președintelui, eu alături de tine în rochie de pânză de păianjen, ținându-te de mâna hotărâtă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
spulberau și se nășteau gânduri ce dirijau mersul perfecțiunii, al roților mici unicelulare, al roților medii pluricelulare, al roților mari moleculare și atomice, multiplicate într-o iederă nărăvașă. O boltă cu nenumărați ciorchini aliniați ordonat pe scări bine plasate. Un tavan de scări prin care țâșneau alte trepte și toate, toate, toate încărcate cu struguri celulari, moleculari, galactici și metagalactici. Și toate cărțile ieșite din rafturi se răsuceau prin cameră. Dintre file cădeau frunzele uscate ale iubirilor fulgurante din copilărie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
dor îngălbenit, pe care le zdrobi cu un pisălog de usturoi. Și-i bău conținutul. Mioara 1 și Mama 2 se întâlniră în mulțime, întâmplător. La fel și Mama 1 cu Mioara 2, fără să-și dea seama de schimbare. Tavanul cerului era cupola imensei hale de uzină a pieței. Podurile rulante culisau comandate de macaragii frumoși, pupitrul era butonat atent, ridicând în cârlige sau cu electromagnetul trupurile de fier ale vânzătorilor de țigări, ale chioșcurilor, ale asistentelor în tranzit, ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
prima curbă a trenului la orizont. Vreau amintiri ca să am ce să uit. Toate le strânse cu grijă. Chiar și uitarea. Dar așa cum stau săracă în camera mea, eu însămi sunt o amintire despre care vorbesc cărțile și bibelourile și tavanul și toate câte sunt, cu pisica, păpușa, culorile care-mi vorbesc în limba lor, praful așezat pe sub așternuturi îmi vorbește despre mine, eu stau și mă ascult îndărăt, nu mi-ar ajunge timpul să înregistrez pe CD-uri câte se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
urlu: ESTE! Timpul, acest balaur nevăzut, spiralează pe undeva pe afară. Pot să-ți spun că îl vedeam. Se străduia, sărmanul, să pătrundă la mine! Zidurile îl opreau. Ar fi putut să se strecoare, odată cu apa prin colțul din dreapta al tavanului, deasupra servantei. Apa de ploaie aducea rămășițele timpurilor trecute ale orașului. Ar fi putut intra odată cu muzica retro din camera Mamei, prin vizetă sau odată cu pisica. Era prea puțin spațiu. Timpul, bătrânul, nu cobora la nivelul unei paranteze, așa cum mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
gunoierilor, cu iz de ploscă în aerul îmbâcsit de virușii prezentului, volatilizați de garduri, tufe și coroanele copacilor acoperite de ciori. Găurile negre ale cerului stâlcind lumina și înghesuind tăcerea între croncănituri, încât și curentul electric din cablurile țesute pe tavanul străzilor se sufoca sub mulțimea lor, zidurile blocurilor erau mânjite de lacrimi murdare, coaja copacilor de șiroaiele de lumină ale norilor mânjiți de sânge bolnav, în canalizări bolboroseau șuvoaie de iarnă zoioasă. Cu sunetele din orga copilăriei, râsete, foșnet păstrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
matematicii și cui o adusese pe lume, ne-am hotărât să vedem trupul frumos înecat al profesorului nostru. Dar ciutura era goală și fântâna secată... Am coborât cu toții pe tărâmul celălalt: o peșteră imensă cu o lumină de nicăieri. Pe tavan curgeau râuri, pe lângă pereți statui înșirate ai îndepărtaților regi dacici. În mijloc, pe un tron un Zeu. Luă de guler o momâie și o puse în poală. Mângâie broasca flască, bală neagră, care-și scutură capul râios și, după câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
câteva milioane de oameni. Lumea din jurul meu se comporta ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Seara vedeam în pavajul străzii ochi care pândeau. Ființele aveau puterea de a se scufunda în materie. Le-am surprins privindu-mă noaptea din tavan sau dintre cărți. Ochii s-au mutat în podele, în tronul toaletei, în oglinda de la baie. Când am întors pendula, în limba de bronz clipea un ochi. Nu apăreau când străbăteam străzile împreună cu Mama. Nici atunci când, ținută în lesă, culegeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
de fericire gunoierii? Notele proaste din carnetele școlare sau transmise prin e-mail-uri, lacrimile care se scurg prin undele telefoniei, prelingându-se până la cot, culese cu grijă, strigătele care se lovesc de boltă, ecoul vine înapoi, dizidentul urlă în peștera goală, tavanul cerului e un gong uriaș, răsună cercurile sunetului, se duc până se pierd în propriul lor trup, obosite de monotonie, întorcându-se tăcute la sursă, strânse încet, deznădejdile se întâlnesc cu bucurie, au aceeași formă, intensitate muzicală, cine să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
pe scrisoarea către un destinatar necunoscut?! Dacă eu sunt timbrul, cine e destinatarul răvașului de noapte? Sau poate e ziuă și cineva scrie răspunsul. CAPITOLUL III SEARA C hiar în clipa în care Povestitorul aflat în Pleistocen lovea cu furie tavanul trecutului pentru ca cei din viitor să-și modeleze sunetele stațiilor de amplificare cu beldia smulsă din lupta virtuală a Mioarei Alimentară în turnirul organizat împotriva Mamei simți o amețeală ciudată, fie din cauza beției cunoașterii, transmisă de primii oameni aflați în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
ondulând ca o apă de lemn, mișcare pe care pereții o preluară imediat, valul se propagă dinspre fundul clasei spre ușă. Sticla ferestrelor murdare de praf lunar se topi ca celofanul, prelingându-se ca râme negre pe podea și, în timp ce tavanul devenea concav ca o boltă de biserică, Fați se prelinse încet pe lângă tocul ușii, după care, cu un scâncet auzit doar de biletele înnegrite cu blesteme destinate Căpcăunului, ascunse în spatele lambriurilor, își dădu ultima suflare. O mirare uriașă îl cuprinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
din susur, nu de boare, nici de undă, aducând puțin cu suspinul, cu oftatul, așa cum face omul după ce-și închide cartea vieții și încă respiră, cineva deschizând-o, intrigat de a fi citit următoarele: N-am știut niciodată de ce tavanul cerului era placat cu cărți. Cu coperți cartonate, materii pentru educația școlară a tuturor elevilor trecuți, prezenți și viitori. Nu mai aveam scăpare! Și Dumnezeu era profesor! Dacă și acum învăț la chimie, înseamnă că mâine sau în oricare altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
trăită de altcineva, în cu totul alte timpuri, cu personaje ce vor fi fost cândva încărcate de bucuria existenței, în ciuda nimicniciei și care abia dacă aveau asemănare cu noi, cei de-acum, invitați de a fi martorii rămășițelor de atunci. Tavanul pe care erau impregnate înjurăturile, gândurile de viitor, declarațiile de dragoste, frica uriașă de examene, bolboroselile tocitului zadarnic pentru că nimic nu se lipea de creierele noastre decât foșnetul vântului prin lanurile de dincolo de ferestre, huruitul înfundat al Pământului la trecerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
din care smulgeau teancuri de hârtii tezele noastre așezate în colțul din dreapta al catedrei, la fel și acum, ridicară una câte una robele roșii de magistrați și măștile de lup. Așa și nu altfel, pe scaune cu spătarul înalt până în tavan se așezară încet, fără să ne spună o vorbă, fixând pe catedră un videoproiector cu obiectivul îndreptat spre ferestrele deschise ca să putem viziona întreaga noastră existență de elevi, de la fumatul în toaletă până la privirile pe furiș spre cer. Din cartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]