2,808 matches
-
schimbare), și terapeutul se află de aceeași parte a baricadei, iar de cealaltă parte se află problemele sale. Dacă sentimentul său este că el și problemele sale se află de o parte a baricadei, iar de cealaltă parte se află terapeutul, cu o agendă proprie, care încearcă să-l convingă într-un fel sau altul, eficiența intervenției va fi drastic redusă. 7.4.4.5. Rolul transferului și contratransferului în consilierea genetică Care este rolul transferului și contratransferului, concepte fundamentale în
[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
-
și contratransferul sunt fenomene care se manifestă în relațiile interumane, mai ales acolo unde apare o relație de autoritate, de dezechilibru. Transferul, în sens larg, se referă la totalitatea trăirilor afective și patternurilor psiho-comportamentale pe care le experiențează pacientul față de terapeut în cursul terapiei. În sens restrâns, transferul se referă numai la acele trăiri afective și patternuri psiho-comportamentale pe care le experiențează pacientul față de terapeut și care reprezintă o repetare a trăirilor afective și a patternurilor psiho-comportamentale pe care acesta le-
[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
-
larg, se referă la totalitatea trăirilor afective și patternurilor psiho-comportamentale pe care le experiențează pacientul față de terapeut în cursul terapiei. În sens restrâns, transferul se referă numai la acele trăiri afective și patternuri psiho-comportamentale pe care le experiențează pacientul față de terapeut și care reprezintă o repetare a trăirilor afective și a patternurilor psiho-comportamentale pe care acesta le-a avut față de persoane semnificative din trecutul său (mai ales din prima copilărie). Când transferul devine atât de intens încât poate bloca demersul terapeutic
[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
-
înseamnă că s-a instalat nevroza de transfer, element dezirabil în terapia dinamic-psihanalitică deoarece, pornind de aici, se va iniția procesul terapeutic (interpretarea). Contratransferul se referă, în sens larg, la totalitatea trăirilor afective și patternurilor psiho-comportamentale pe care le experiențiază terapeutul față de pacient. În sens restrâns, contratransferul se referă numai la acele trăiri afective și patternuri psiho-comportamentale pe care terapeutul le experiențiază față de pacient și care reprezintă o repetare a trăirilor afective și a patternurilor psihocomportamentale pe care le-a avut
[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
-
iniția procesul terapeutic (interpretarea). Contratransferul se referă, în sens larg, la totalitatea trăirilor afective și patternurilor psiho-comportamentale pe care le experiențiază terapeutul față de pacient. În sens restrâns, contratransferul se referă numai la acele trăiri afective și patternuri psiho-comportamentale pe care terapeutul le experiențiază față de pacient și care reprezintă o repetare a trăirilor afective și a patternurilor psihocomportamentale pe care le-a avut față de persoane semnificative în cursul istoriei sale de viață (cu accent pe prima copilărie); uneori, contratransferul reprezintă o reacție
[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
-
a frecvenței întâlnirilor etc. Neconștientizarea contratransferului duce la ceea ce se numește „nevroză în doi”. Transferul pacientului stimulează contratransferul, iar contratransferul stimulează transferul pacientului, menținându-se astfel simptomatologia. Ieșirea din cercul vicios se realizează prin conștientizarea și spargerea mecanismului, fie de către terapeut (cel mai frecvent - datorită pregătirii sale), fie de către pacient (mai rar), stimulând astfel terapia. Odată conștientizate aceste manifestări ale contratransferului, ele 1) vor fi blocate prin autoanaliză sau prin recurgerea la supervizare și/sau 2) vor fi utilizate creativ. Așa cum
[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
-
stimul X tinde să se producă și în prezența altor stimuli, XX, asemănători stimulului X. În cazul nostru, răspunsul condiționat (reacțiile infantile ale pacientului) determinat de stimulul X (o persoană semnificativă din copilărie) se produce și în cazul stimulului XX (terapeutul), datorită asemănărilor dintre X și XX. În consilierea genetică, dacă se utilizează profesionist componentele relației terapeutice (empatie, acceptare necondiționată, congruență, colaborare), fenomenele transferențiale și contratransferențiale nu apar sau apar cu o intensitate care nu afectează demersul de consiliere. Dacă totuși
[Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
-
anormale. Cuprinde informațiile furnizate de bolnav (sau de persoana care îl însoțește) referitoare la antecedentele eredocolaterale și personale, istoricul bolii, precum și detalii asupra evoluției acesteia. Condiția esențială pentru o bună anamneză este legată de realizarea unui climat de încredere între terapeut și subiect. Terapeutul are în vedere următoarele obiective: nu se limitează numai la ceea ce dorește să relateze pacientul, ci trebuie să pătrundă dincolo de ceea ce el nu vrea să spună; întrebările vor fi formulate în așa fel încât să nu sugereze
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
furnizate de bolnav (sau de persoana care îl însoțește) referitoare la antecedentele eredocolaterale și personale, istoricul bolii, precum și detalii asupra evoluției acesteia. Condiția esențială pentru o bună anamneză este legată de realizarea unui climat de încredere între terapeut și subiect. Terapeutul are în vedere următoarele obiective: nu se limitează numai la ceea ce dorește să relateze pacientul, ci trebuie să pătrundă dincolo de ceea ce el nu vrea să spună; întrebările vor fi formulate în așa fel încât să nu sugereze răspunsurile; să urmărească
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
antecedentele fiziologice intră în sfera de activitate a medicului, unele aspecte ale antecedentelor patologice intră și în sfera de interes a terapeutului; există boli infecțioase care se pot complica fiind însoțite și de afecțiuni ale aparatului locomotor, fapt de care terapeutul trebuie să țină cont la alcătuirea planului terapeutic); d) istoricul afecțiunii prezente (trebuie să vizeze următoarele aspecte: prezentarea modului în care a debutat afecțiunea și caracteristicile ei); e) descrierea caracteristicilor mediului în care a evoluat; f) relatarea eventualelor tratamente efectuate
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
fără, praxis - acțiune, practică, prattein - a acționa; engl. apraxia) - Incapacitatea de a efectua mișcări coordonate, dobândite ontogenetic, de a realiza mișcări adaptate unui anumit scop, de a executa corect unele acțiuni pe care le dorește sau care sunt solicicitate de către terapeut. Execuția deficitară este consecința tulburării, deși subiectul prezintă o integritate a funcțiilor intelectuale, motoare sau senzitivo-senzoriale. Formele clinice prin care se manifestă apraxia sunt apraxiile globale, care se diferențiază în: ideomotoare - dificultatea de a efectua gesturi simple la comanda terapeutului
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
reacțiile avute anterior; b) începe să se documenteze asupra bolii și evoluției acesteia, percepe situația în mod realist, manifestă interes față de tratament, urmărește reacțiile organismului, ca urmare a procesului recuperator, apare decizia de a modifica, în sens pozitiv, realația cu terapeutul, prin deschidere, înțelegere, acceptare și participare necondiționată la tratament. Etapa autocorectării - creșterea interesului față de procesul de recuperare îl determină pe pacient să treacă de la indiferență la participarea activă, la independență. Pacientul este pregătit de terapeut pentru receptarea întregului sistem de
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
în sens pozitiv, realația cu terapeutul, prin deschidere, înțelegere, acceptare și participare necondiționată la tratament. Etapa autocorectării - creșterea interesului față de procesul de recuperare îl determină pe pacient să treacă de la indiferență la participarea activă, la independență. Pacientul este pregătit de terapeut pentru receptarea întregului sistem de mijloace și metode. Procesul de autocorectare se realizează prin: urmărirea modului în care se desfășoară tratamentul, cum pot fi efectuate unele exerciții, senzațiile pe care le are în timpul executării unor mișcări, modul cum consideră că
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
în care reușește să efectueze acțiunile, dar mai ales despre greșelile pe care le săvârșește în executarea unor mișcări. Autoevaluarea vizează principalele acțiuni pe care trebuie să le aibă în vedere pacientul, să cuprindă relația de cooperare și înțelegere cu terapeutul, să vizeze obiectivele procesului de recuperare. Autoevaluarea urmărește acțiunile principale pe care trebuie să le aibă în vedere pacientul: respectarea programului recuperator, mobilizarea pentru îndeplinirea obiectivelor, dozarea și gradarea efortului în funcție de lanțurile terapeutice de etapă, cooperarea în vederea redobândirii stării de
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
lezional al afecțiunii neurologice (măduvă, plex, trunchi nervos); oferă date concrete, necesare pentru alcătuirea programului recuperator, dar și pentru evaluarea etapizată a rezultatelor obținute pe parcursul procesului de recuperare. Bilanțul muscular corect se efectuează în condițiile în care: pacientul colaborează cu terapeutul, este precedat de bilanțul articular, nu suprasolicită pacientul, sunt asigurate condiții optime de lucru, înregistrarea rezultatului să fie în sistemul internațional (cotat de la 0 la 5). BILANȚ PSIHOMOTRIC - Potențialul psihomotric al unui copil poate fi pus în evidență prin intermediul unor
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
I se efectuează analiza funcției: pacientul este plasat într-o poziție optimă pentru a putea efectua unele activități simple pe care le-a mai făcut înainte (spre exemplu, să se spele pe mâini, să apuce o lingură, o furculiță etc.). Terapeutul urmărește care sunt dificultățile în efectuarea acestor acțiuni, urmând apoi să le descompună în diferite faze, pentru a putea fi repetate în mod corect. În etapele II și III se efectuează antrenamentul componentelor lipsă și practica activității; la baza acestor
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
psihică. Constituția fizică se referă, în principal, la structura corporală, la formele și funcțiile ei, mai mult sau mai puțin evoluate, înnăscute sau dobândite. Constituția psihică pune în evidență trăsăturile personalității individului. În procesul de educare sau reeducare prin kinetotereapie, terapeutul intră în legătură și cu subiecți care prezintă constituții dizarmonice, manifestate prin elemente disproporționate, având calități, dar și particularități contradictorii, fiind dotați într-o anumită direcție, dar cu lipsuri în alte direcții. Terapeutul trebuie să cunoască aceste manifestări, pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
procesul de educare sau reeducare prin kinetotereapie, terapeutul intră în legătură și cu subiecți care prezintă constituții dizarmonice, manifestate prin elemente disproporționate, având calități, dar și particularități contradictorii, fiind dotați într-o anumită direcție, dar cu lipsuri în alte direcții. Terapeutul trebuie să cunoască aceste manifestări, pentru a selecționa sistemul de mijloace, a organiza și conduce procesul de recuperare, în acord cu particularitățile psihice ale subiectului. Atenția trebuie orientată asupra constituției psihopatice a subiecților, care se pot manifesta sub următoarele forme
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
faptelor ce demonstrează adevărul care trebuie convertit în convingere; metoda asociației necesității unei acțiuni cu o motivație superioară, de perspectivă, privind foloasele acesteia pentru sine și pentru societate. CONVORBIRE (de la convorbi < con + vorbi, după germ. unterreden)- Definește schimbul verbal dintre terapeut și pacient prin care se transmit idei, păreri, opinii asupra realității în care se află subiectul pe plan motric sau psihomotric, asupra modului de organizare și desfășurare, precum și a sistemului de lucru din cadrul procesului de recuperare. Prin intermediul convorbirii terapeutul urmărește
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
dintre terapeut și pacient prin care se transmit idei, păreri, opinii asupra realității în care se află subiectul pe plan motric sau psihomotric, asupra modului de organizare și desfășurare, precum și a sistemului de lucru din cadrul procesului de recuperare. Prin intermediul convorbirii terapeutul urmărește să cunoască unele aspecte ale vieții psihice a subiectului, solicitându-i ca răspunsurile să fie sincere, pentru a putea constata unele aspecte ale vieții sale pe plan motric și psihic. Abilitatea terapeutului de a pune întrebări și de a
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
dezorientare temporo-spațială, halucinații prepoderent auditive și vizuale, incoerență în gândire, agitație psihomotoare și anxietate sau euforie, în funcție de trăirile din cursul perioadei psihotice. Poate apărea în boli psihotice, metabolice, intoxicații sau infecții. DEMONSTRAȚIE (< fr. démonstration, cf. lat. demonstratio) - Metodă prin care terapeutul îi prezintă pacientului, verbal sau practic, modul în care trebuie executată o acțiune motrică. Cerințele unei bune prezentări sunt: a) să fie corectă și adaptată nivelului de înțelegere al pacientului; b) să scoată în evidență momentele esențiale ale structurii actului
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
contribui la dezvoltarea autonomiei și personalității acestuia. În procesul de recuperare, dezvoltarea motrică se referă la dobândirea sau redobândirea capacității motrice sau psihomotrice. Pacientul trebuie să înțeleagă, să asimileze și să valorifice treptat sistemul de mijloace utilizat în activitățile cu terapeutul, să manifeste interes pentru dobândirea de cunoștințe cu referire la afecțiunea sa. Terapeutul trebuie să asigure condițiile optime pentru ca pacientul să participe activ și conștient în procesul de recuperare. DEXTERITATE (< fr. dextérité, cf. lat. dexteritas, -atis) - Capacitate motoare de un
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
se referă la dobândirea sau redobândirea capacității motrice sau psihomotrice. Pacientul trebuie să înțeleagă, să asimileze și să valorifice treptat sistemul de mijloace utilizat în activitățile cu terapeutul, să manifeste interes pentru dobândirea de cunoștințe cu referire la afecțiunea sa. Terapeutul trebuie să asigure condițiile optime pentru ca pacientul să participe activ și conștient în procesul de recuperare. DEXTERITATE (< fr. dextérité, cf. lat. dexteritas, -atis) - Capacitate motoare de un nivel superior, exprimată prin abilitatea de a efectua mișcări precise, rapide, eficiente și
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
bronhoaspirația. Un aspect important îl reprezintă pătrunderea alimentelor în căile respiratorii, cu apariția riscului de înecare. Și în acest caz se aplică manevra Heimlich, care va permite eliminarea corpurilor străine. Pacientul este așezat pe un scaun sau la marginea patului, terapeutul fiind plasat în partea din spate a pacientului, brațele îi înconjoară trunchiul, plasându-i mâinile unite pe abdomen. Se exercită o presiune asupra diafragmei, presiune ce va comprima plămânii, determinând expirarea bruscă a aerului, deci și a alimentelor ce au
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]
-
acțiunii și de a analiza efectul ei. Este aptitudinea intelectuală caracterizată prin posibilitatea de a distinge esențialul și neesențialul, de a evidenția cele mai fine deosebiri dintre lucruri, de a pătrunde în elementele de subtilitate și de a aprecia nuanțele. Terapeutul trebuie să analizeze cu multă atenție proiectul acțiunilor pe care urmează să le aplice în procesul de recuperare, să utilizeze acele metode și sisteme de mijloace care corespund cel mai bine particularităților individuale, dar și specificului afecțiunii de recuperat. DISCOPATIE
[Corola-publishinghouse/Science/1932_a_3257]