1,870 matches
-
de prejudecăți. În cazul acestui roman este bine să renunțăm la parti-pris-uri - cititorii români au ocazia să se delecteze cu un text amuzant, inteligent, excelent scris, cum puține sînt. Trei elevi de 12 ani sînt prinși de profesorul lor, un tiran al școlii numit Crastaing, în timp ce îl desenau într-o postură inedită: școlarii, purtînd o pancartă ("Crastaing, porc ticălos, clasa-ți vrea hoitul scîrbos"), înarmați pînă în dinți cu tunuri, mitraliere și altele își hăituiesc profesorul îngrozit (desenul este redat întocmai
Imaginația nu înseamnă minciună by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/17141_a_18466]
-
-și propună: își propun anume să-l organizeze pe a fi în funcție de interesele lui a avea”. Limbajul sofisticat include o critică nimicitoare a regimurilor comuniste, exemplificată codificat mai ales cu situații caracteristice dictaturii ceaușiste. Critica implică și identificarea emblematică a tiranului dâmbovițean cu sinistrul conchistador Lope de Aguirre. Nu e de mirare că, scrisă, potrivit specificării auctoriale, în 1988, cartea nu a putut să apară decât în 1990. Principiul de ordin social pe care ea îl propune este „dialogul generalizat”, pe
SORA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289793_a_291122]
-
care se spune că îngerii căzuți se află la originea civilizației omenești. 3. tradiția profetului mincinos, existentă deja în Vechiul Testament (de exemplu, Deut. 13,1‑6; 18,18‑22) și analizată în context anticristologic, de W.A. Meeks; 4. tradiția tiranului eshatologic. Primul personaj stigmatizat ca tiran eshatologic, în Vechiul Testament (Is. 14,4‑21), este Nabucodonosor (sec. al VI‑lea î.Cr.). Acestor patru tradiții le sunt conferite valori diferite, în funcție de fiecare autor. Jenks notează: „Importanța pe care fiecare dintre aceste curente
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
se află la originea civilizației omenești. 3. tradiția profetului mincinos, existentă deja în Vechiul Testament (de exemplu, Deut. 13,1‑6; 18,18‑22) și analizată în context anticristologic, de W.A. Meeks; 4. tradiția tiranului eshatologic. Primul personaj stigmatizat ca tiran eshatologic, în Vechiul Testament (Is. 14,4‑21), este Nabucodonosor (sec. al VI‑lea î.Cr.). Acestor patru tradiții le sunt conferite valori diferite, în funcție de fiecare autor. Jenks notează: „Importanța pe care fiecare dintre aceste curente a avut‑o pentru dezvoltarea tradiției
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în funcție de fiecare autor. Jenks notează: „Importanța pe care fiecare dintre aceste curente a avut‑o pentru dezvoltarea tradiției Anticristului pare să fi fost determinată de situația concretă în care se afla autorul. În unele împrejurări, au fost importante elementele motivului tiranului eshatologic, și tocmai aceste aspecte apar în scrierile noastre. În altele, nevoia de a lupta împotriva falșilor învățători a adus în centrul atenției tradiția prorocului mincinos. În alte împrejurări, vechile tradiții mitologice ale forțelor haosului care se opun planurilor lui
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
d.Cr. (de la Evanghelia după Marcu, cap. 13, până la Iustin), răspunzând astfel primelor două întrebări problematice. Ca și Jenks, el identifică patru tradiții precreștine: 1. „apogeul răului”; starea de haos la nivel social și cosmic; 2. profetul mincinos/profeții mincinoși; 3. tiranul de la sfârșitul istoriei; 4. Beliar. Cu evidentă trimitere la teoria lui Harnack - despre constituirea sistemului teologic creștin în context „postapocaliptic” -, Peerbolte distinge două funcții îndeplinite de tradițiile referitoare la adversarul eshatologic: funcția existențială și cea dogmatică. „Primele scrieri - Evanghelia după
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Cartea Jubileelor, 1 Enoh, literatura qumranică, Adormirea lui Moise, 4 Ezdra, Apocalipsa siriană a lui Baruh și Oracolele sibiline. Pot fi inventariate șapte „motive principale”. Le prezentăm în ordinea frecvenței cu care apar: 1. apogeul răului (cel mai frecvent); 2. tiranul eshatologic; 3. războiul necredincioșilor/neamurilor împotriva poporului ales; 4. fiarele haosului; 5. Beliar; 6. Nero rediuiuus; 7. profetul mincinos. Comparând aceste „motive”, prezente în literatura intertestamentară, cu cele din literatura creștină, Peerbolte ajunge la următoarele două concluzii: în primul rând
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
este a cela de a fi identificat în mitul balaurului, una dintre principalele tradiții precreștine care au contribuit la formarea mitului creștin al Anticristului. De asemenea, cercetătorul german remarcă existența a două versiuni distincte: una apocaliptică (metafizică) și alta politică (tiranul de la sfârșitul istoriei). După cum am văzut mai devreme, abia în 1991 Gregory Jenks propune o critică semnificativă a lucrării cercetătorului german. Din perspectiva noilor cercetări, teza lui Bousset, în ciuda meritelor sale, este, în principiul său, eronată. Jenks demonstrează fără echivoc
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pronunțată conotație negativă, ca de exemplu, Antiochos al IV‑lea, Caligula sau Nero. Legenda lui Nero rediuiuus devine esențială în capitolele 13 și 17 ale Apocalipsei lui Ioan. În fine, ultimul moment decisiv este reprezentat de 2 Tesaloniceni, unde figura tiranului eshatologic este înlocuită de cea a unui personaj mai abstract, numit pur și simplu ¢ntike...menoj. Semnificația iudaică se impune în fața celei politice. Anticristul „paulin” nu mai este în mod esențial un asupritor eshatologic, ci un pseudo‑Mesia, adică un
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Două episoade semnificative în ceea ce privește mitul lui Anticrist fac obiectul analizei noastre: cel al confruntării dintre regele de la Miazăzi și regele de la Miazănoapte, altfel spus dintre Ptolemei și Seleucizi (11,5‑45), și cel al deznodământului eshatologic. Regele de la Miazănoapte, ultimul tiran al Regatului de Nord (regatul funest), este încă o dată Antiochos Epiphanes. Fragmentul care descrie sfârșitul vieții sale și pe care îl vom cita integral face parte din „dosarul anticristologic” al Părinților: 36Iar regele va face după voia lui și se
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
evreii erau obligați să celebreze la templu aniversarea regelui și să participe la sărbătorile dionisiace. 3) Corupție. Antiochos cumpără fidelitatea supușilor săi cu daruri și titluri nobiliare (cf. 1Mac. 3,36). Ultimele versete ale capitolului proiectează în viitor episodul morții tiranului, la capătul unei campanii victorioase duse împotriva Egiptului, Libiei și Etiopiei. Acestea sunt regatele care apar în scrierile Sfinților Părinți ca victime prin excelență ale Anticristului. Se pare că regele i‑a cruțat în această campanie pe edomiți, moabiți și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
din scrierile sfântului Irineu (Antecedents..., p.183). Epistola lui Barnaba În Epistola lui Pseudo‑Barnaba (EPB), al cărei text datează din secolul al II‑lea (cea mai târzie datare este către sfârșitul acestui secol), apare o aluzie destul de importantă la tiranul care se va arăta la sfârșitul lumii (4, 1‑6). Autorul epistolei este probabil un păgân convertit la creștinism, ostil iudaismului. În viziunea sa, creștinii și nu evreii reprezintă adevăratul „popor ales” de Dumnezeu, dat fiind faptul că ei sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
grație căruia putem reconstitui o latură inedită a istoriei creștinismului sirian. Urcarea la cer... reprezintă un document esențial, inclusiv pentru subiectul lucrării noastre. Cele patru tradiții precreștine, care, în viziunea lui Jenks, au contribuit la formarea mitului anticristic - kaoskampf‑ul, tiranul eshatologic, Beliar/Satan și prorocul mincinos - , se întâlnesc în această scriere. Din punct de vedere sociologic, grupul profeților creștini prezintă numeroase analogii cu faimoasa comunitate eseniană de la malul Mării Moarte. Unii cercetători au mers până la a propune gruparea religioasă de la
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cel bun)/regele Manase (regele cel rău); Isus (Cel Iubit)/Sammael. Primele cinci capitole („Martiriul lui Isaia”) au o importanță majoră pentru lucrarea noastră. Vom face mai întâi o prezentare generală succintă, după care ne vom îndrepta atenția asupra figurii tiranului stăpânit de Beliar. După cum am spus, regele Manase este exact opusul tatălui său. „Și‑a întors inima sa de la Dumnezeu, slujind lui Beliar.” (2, 4) În timpul domniei sale, „s‑au înmulțit magia, vrăjitoriile, prezicerile, ghicitul, desfrânarea, adulterul, prigoana celor drepți” (2
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
acestei lumi; și va asupri floarea pe care au sădit‑o cei doisprezece apostoli ai Celui Iubit” (4, 2‑4). După cum am spus mai devreme, în capitolul 4 se regăsesc cele patru tradiții anticristologice: Beliar, „războiul cosmic”, prorocul mincinos și tiranul eshatologic. Capitolul nu trebuie plasat și analizat în afara contextului, așa cum se întâmplă la Peerbolte. Faptul că întâlnim cele patru tradiții fundamentale nu ni se pare foarte semnificativ. Esențială este înțelegerea semnificației reale - teologice și istorice - a personajului în discuție. Isaia
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
întâlnim cele patru tradiții fundamentale nu ni se pare foarte semnificativ. Esențială este înțelegerea semnificației reale - teologice și istorice - a personajului în discuție. Isaia profețește ca ultimă etapă premergătoare parusiei întruparea lui Beliar într‑un rege însetat de sânge. Portretul tiranului trimite la figura lui Nero, prin următoarele aspecte: este vorba de un matricid; sub domnia sa, unul dintre Apostoli este condamnat și ucis (martiriul lui Petru); îi sunt ridicate statui în toate orașele; durata persecuțiilor este de trei ani, șapte luni
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
dintre Apostoli este condamnat și ucis (martiriul lui Petru); îi sunt ridicate statui în toate orașele; durata persecuțiilor este de trei ani, șapte luni și douăzeci și opt de zile, în total 1332 de zile, cifră ce reprezintă dublul lui 666, numărul tiranului din Apocalipsă. Tiranul eshatologic apare deci sub chipul unui Nero rediuiuus, credința respectivă având, așadar, adepți în Siria, la începutul secolului al II‑lea. În același timp, el constituie și o trimitere la regele Manase, stăpânit de același Beliar. Autorul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
condamnat și ucis (martiriul lui Petru); îi sunt ridicate statui în toate orașele; durata persecuțiilor este de trei ani, șapte luni și douăzeci și opt de zile, în total 1332 de zile, cifră ce reprezintă dublul lui 666, numărul tiranului din Apocalipsă. Tiranul eshatologic apare deci sub chipul unui Nero rediuiuus, credința respectivă având, așadar, adepți în Siria, la începutul secolului al II‑lea. În același timp, el constituie și o trimitere la regele Manase, stăpânit de același Beliar. Autorul denunță astfel orice
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Irineu - se prezintă sub forma unei ființe umane, înzestrată cu o harismă negativă, manipulată de diavol, fără însă a se confunda cu acesta. Pentru autorul Urcării la cer..., ca și pentru autorul de mai târziu al scrierii De consummatione mundi, tiranul eshatologic este un avatar al lui Beliar însuși, care coboară in persona pe pământ, pentru a‑și pune în aplicare lucrarea malefică. Lupta finală se va da între cele două principii absolute, Bine și Rău, reprezentate de Cel Iubit și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Iubit și de Beliar cu chip de om. Așa cum Isus din scrierea apocrifă se ascunde în trup omenesc, pentru a nu fi recunoscut de întreaga omenire, ci doar de cei aleși, tot astfel Beliar se va ascunde sub masca unui tiran, cu aparență cuceritoare: „În chip de rege (Nero) va veni prințul acesta (Beliar), iar toate puterile acestei lumi vor merge după el și i se vor supune în toate câte le va porunci. Iar la cuvântul său, soarele va răsări
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
tocmai am trecut‑o în revistă și care constituie preludiul propriei noastre cercetări. El remarcă în toată această perioadă șapte tradiții diferite: apogeul răului (2Tes.; Mc. 13; Apoc.; Didah.); falsul profet (2Tes.; 1 și 2 Ioan; Mc. 13; Apoc.; Didah.); tiranul eshatologic (2Tes.; Didah.; Barnaba); fiarele (Apoc.); Beliar (1 și 2 In; Apoc.); atacul din partea păgânilor (Apoc.); Nero rediuiuus (Apoc.; Urc. Is.). Primele patru tradiții sunt foarte bine reprezentate. În afara acestora, se impune să amintim prezența pregnantă a Cărții lui Daniel
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lui Cristos și nimicirea Celui nelegiuit Versete 3 3; 8 3 4 4 4 6; 7 7 9 9 10 11 12 8 Tabelul 4 Tradițiile adversarului eshatologic (de la Evanghelia după Marcu, cap. 13, la Iustin) Apogeul răului Falsul profet Tiranul eshatologic Beliar Monștrii Atacul final al păgânilor Nero rediuiuus 2 Tes. x x x x 1 și 2 In x x x Mc. 13 Apoc. Petru x x Apoc. In x x x x x Didahia 16/Iustin x x
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
un context cultural creștin. Cele patru tradiții nu ar fi creat niciodată un mit atât de solid, menit unei cariere aproape bimilenare, în afara unei situații existențiale determinante, catalizatorul care le unește într‑o configurație nouă și necesară. Altfel spus, tradițiile tiranului eshatologic, falsului profet, diavolului și confruntării dintre două principii primordiale (kaoskampf) nu s‑ar fi concretizat niciodată, prin Irineu, ca mit al Anticristului, dacă Biserica nu s‑ar fi confruntat de‑a lungul primei jumătăți a secolului al II‑lea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
14; V, 15-16), răstignirea (16,3‑20), ispitirea lui Cristos în pustie (21-24). Cea de‑a treia secțiune (25-36) vorbește despre Anticrist (25-30) și despre millenium (31-36). Pentru o analiză mai ușoară propunem schema următoare a fragmentului V, 25-30: Anticristul tiran eshatologic 25,1‑2 Diavolul vrea să fie adorat ca dumnezeu prin figura Anticristului; acesta va apărea ca un tiran, recapitulând apostazia diavolului; 2Tes. 2,3‑4; instalarea în templul Dumnezeului adevărat (Mt. 24,15‑17); 25,3‑5 Daniel
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
despre Anticrist (25-30) și despre millenium (31-36). Pentru o analiză mai ușoară propunem schema următoare a fragmentului V, 25-30: Anticristul tiran eshatologic 25,1‑2 Diavolul vrea să fie adorat ca dumnezeu prin figura Anticristului; acesta va apărea ca un tiran, recapitulând apostazia diavolului; 2Tes. 2,3‑4; instalarea în templul Dumnezeului adevărat (Mt. 24,15‑17); 25,3‑5 Daniel 7 și 8; cele zece coarne; cele patru fiare; 2Tes. 2,8‑12; 26,1 Împărțirea imperiului, semn al venirii
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]