1,586 matches
-
a voievodului se ridică, iar inelul cu pecetea domnească fulgeră scurt În lumina răsăritului de soare. Odată cu acea strălucire, o mie de călăreți sub comanda spătarului Pop porniră la galop, coborâră dealul, tăiară străjile tătare din saltul cailor și aruncară torțe aprinse asupra carelor cu merinde. Apoi continuară galopul printre șirurile de tătari care abia se treziseră și Își căutau armele, tăiară funiile uia, de care erau legați caii aripii stângi a hoardei, și se Întoarseră, luptând doar cu cei care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
nu mai apăsase piatra, ci chiar linia dintre cei doi pereți. Amir Își potrivi degetele pe linia colțului și apăsă. Încet, piatra de la intrare se ridică până la un metru. Tânărul se rostogoli Înăuntru și regăsi, ca Într-un vis, aceleași torțe care ardeau. Totul era ca atunci. Se repezi la cele trei cufere, le deschise și nu găsi nimic. Le Închise la loc și Încercă să-și amintească ordinea În care le deschisese Nogodar. Da. Aici greșise. Reluă operațiunea, mai Încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
sabia Cuceritorilor. Va ajunge noul Conducător. Toate acestea nu se Întâmplaseră Încă, dar Începeau să se Întâmple. Amir așeză la loc sulul, Închise cuferele și privi În jur. Nimic nu părea schimbat. Și totuși, cineva venea zilnic acolo și menținea torțele aprinse. Dacă Anda ar fi fost acolo, ar fi lăsat un semn. Gândul Îl străbătu ca un fior. Un semn. Luă una din torțe și privi fiecare bucată de perete și de tavan. Nu descoperi nimic. Căută jos, pe pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
și privi În jur. Nimic nu părea schimbat. Și totuși, cineva venea zilnic acolo și menținea torțele aprinse. Dacă Anda ar fi fost acolo, ar fi lăsat un semn. Gândul Îl străbătu ca un fior. Un semn. Luă una din torțe și privi fiecare bucată de perete și de tavan. Nu descoperi nimic. Căută jos, pe pământ, urma vreunei Încălțări. Nimic. Puse torța la loc și se pregăti să iasă, aplecându-se spre deschizătură. Și atunci Își aminti exact felul În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
fost acolo, ar fi lăsat un semn. Gândul Îl străbătu ca un fior. Un semn. Luă una din torțe și privi fiecare bucată de perete și de tavan. Nu descoperi nimic. Căută jos, pe pământ, urma vreunei Încălțări. Nimic. Puse torța la loc și se pregăti să iasă, aplecându-se spre deschizătură. Și atunci Își aminti exact felul În care ieșiseră atunci. El se așezase pe spate, cu arcul Încordat, și, În timp ce piatra se ridica, trăsese prima săgeată. Nimeni se rostogolise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
scoase ceea ce știa deja că se află acolo, dar nu Îndrăznise să creadă cu adevărat. Era semnul pe care Îl aștepta, singurul care putea lega clipa ieșirii, de acum șaptesprezece ani, de clipa revenirii. Un pumnal. Îl ridică În lumina torțelor și Îl scoase din teacă. Pe lama lui era scrijelit cu un vârf ascuțit un singur cuvânt. „ANDA”. Citi de câteva ori acest cuvânt, ca și cum ar fi Încercat să descopere mai mult decât putea el spune. Deși spunea enorm. Spunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
De vin știu că ai să te Îngrijești tu... Tăcură din nou amândoi, așteptând parcă ceva. Dar nu se mai Întâmpla nimic. Se auzi doar un cal fornăind afară. Erina ieși În pridvor, privind codrii acoperiți de zăpadă. În lumina torțelor de la intrare se vedeau câțiva fulgi ușori căzând parcă În joacă. Aceeași zi, ora 19.00, Cetatea Albă Primele iscoade se Întorceau de la malul Dunării cu vești ciudate. Călăreții care trecuseră Dunărea la bordul primului vas de luptă care reușise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Cetatea Albă se Întâmplase ceva. Ieși din cameră, fugi pe coridor și deschise ușa care dădea spre curte. O izbi În față un vânt rece, care aducea ninsoare. Călăreții erau aproape. Își puse pe umeri un șal gros, luă o torță aprinsă și fugi prin zăpadă, spre drum. Ajunse la timp ca să prindă chiar primul escadron, condus de hotnogul Nechifor. - Stați! Opriți! strigă tânăra, repezindu-se În fața cailor. Calul hotnogului se cabră, nechezând speriat. - Hotnoage Nechifor! Sunt Erina Litovoi! - Fiica logofătului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Oană deschise ochii Într-un univers alb. Privea În sus, iar crengile arborilor se aplecau asupra lui Încărcate de zăpadă. Apoi dispăreau. Apăreau iarăși, la minute, ore sau zile distanță. Uneori cerul era albastru. Alteori gri. Alteori era noapte, dar torțe luminau zăpada din apropiere, făcând-o să scânteieze În mii de mici diamante. O dată văzu deasupra lui chipul unui necunoscut cu un turban turcesc, de culoare galbenă. Era un chip aspru, sever, nebărbierit, cu o cută adâncă de-a latul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
carele și celelalte bagaje, s-o ia la fugă cu rușine”. Bolnav cum era, regele a trebuit să încalece și să se arate oștenilor săi și l-a trimis și pe fratele său, Sigismund „să potolească mișcarea”. S-au aprins torțe, regele s-a arătat în mai multe locuri și spiritele s-au liniștit. O armată numeroasă, în urma unei victorii însemnate, nu mai este cuprinsă de spaimă la zvonul că dușmanul s-ar putea să atace. După această întâmplare, au sosit
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
se crea confuzie, mai ales că dușmanul era surprins în timp ce dormea. În ambele cazuri, s-a urmărit uciderea comandantului, a sultanului și, respectiv, a lui Matei Corvin. Atacul s-a desfășurat în adânc. Chalcocondil scria că Țepeș “având făclii și torțe aprinse și înaintând cu armata în ordine desăvârșită și bine închegată, s-a pornit întâi asupra Porții (cortului) împăratului”. În lupta de la Baia, oastea lui Ștefan cel Mare, care înainta pe două ulițe, era organizată în formă de pătrat (careu
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
În cruce. La mijlocul punții era un tambuchi care dădea spre cală. Poate că Încărcătura navei avea să Îi dezvăluie misterul. Apucând o cange, o Înfășură iute Într-o cârpă gudronată care zăcea pe jos. Din câteva mișcări de amnar, aprinse torța improvizată, iar apoi se aplecă În gol, făcând lumină. Nu văzu echipamente, vergi sau vele de schimb, nici vreun fel de produse alimentare, nici provizii de apă sau de vin. Nici un spațiu de dormit pentru echipaj, nici bucătărie, nici arme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de parcă abia și-ar fi Întrerupt o conversație În fața câtorva cupe de vin, surprinși de un somn neașteptat. La picioarele lor, o grămadă de fragmente metalice, În mijlocul unei bălți de lumină. Dante se aplecă Într-acolo, cuprins de curiozitate, apropiind torța. Văzu un soi de mecanism Încâlcit de pârghii și de roți dințate, pe ale căror suprafețe de lemn lucios și de aramă flacăra aprindea mii de reflexe. Era Înalt de două picioare, probabil cam tot pe atâta de lat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Pe buzele violacee erau niște tăieturi adânci. Ca și când nenorocitul și le-ar fi mușcat până la sânge, În ultimele sale clipe de viață. Apoi adulmecă resturile de lichid din cupă. - Dar cum au murit? Poetul Îi arătă lui bargello cadavrul, apropiind torța de chipul acestuia. - Vezi buzele și limba umflate? Ca și când s-ar fi sufocat Într-un aer prea Încărcat, explică el Îndepărtând flacăra de fața mortului, a cărui barbă Începuse să se cârlionțeze din pricina căldurii. Otravă. N-a fost un atac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
o parte atunci când Încărcătura gemea cu glasul ei metalic, ca și când ar fi fost conștient că transporta frânturi din infern. - Deschideți poarta pentru autoritatea Florenței, strigă cu ultimele puteri către santinela din turn, care Încerca să se uite În jos Întinzând torța printr-un gol al crenelurilor. În lumina crepusculară, șirul de cai și de oameni istoviți era o masă confuză de forme Întunecate. - Și nu mai trageți de timp! Executați ordinele mele imediat! mai strigă poetul. - Du-te naibii! Îi strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
pentru a-i tăia calea de scăpare. Cu un gest de dezamăgire, călugărul se uită În jur, căutând o alternativă, se dădu și mai Înapoi, până aproape În spatele altarului, iar apoi, pe neașteptate, răsturnă cele două suporturi din fier pentru torțe, Încercând să Îl lovească pe Dante. Acesta Însă evită lovitura, Încercând la rândul lui să prindă cu țărușul una din gambele călugărului. Totodată, se uita spre ușă cu coada ochiului, temându-se să nu mai vadă apărând și alți adversari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
pustie. Într-o parte a Încăperii, pe lângă perete, se ridica o scară din piatră, care probabil că ducea la vechile chilii ale călugărilor. Se avântă pe trepte În sus, de unde părea să vină o licărire. Trebuia să fi fost o torță sau o lumânare aprinsă la etajul superior. Străbătu coridorul aruncând câte o privire În fiecare chilie goală, apoi se aventură În ultima, cu daga În mână. Chilia nu era pustie. În picioare, rezemată de peretele din fund, femeia pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de bargello, și care era ținută În grajdurile de la San Piero. Îi făcu semn să Îl urmeze și se Îndreptă spre Priorat. O coti la dreapta pe o străduță laterală, spre râu. În fața lor, În depărtare, Începeau să se Întrevadă torțele de pe Ponte Vecchio. La o răscruce, i se păru că zărește niște umbre ce se furișau grăbit pe lângă zidurile palatului din față. Dar nimeni nu păru să Îi bage În seamă. Era istovit, cu veșmintele leoarcă de o sudoare insalubră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
până la poarta de la San Piero. În fața mânăstirii, rezemați de coloanele de la intrare, doi străjeri dormitau. Se dezmeticiră la auzul pașilor, Înaintând alarmați, cu lăncile Întinse spre dânșii. - Sunt priorul Comunei, zise Dante pe un ton sec, arătându-se În lumina torței pe care unul din cei doi o strângea În mână. Dați-vă la o parte! După un moment de ezitare, oamenii se dădură În lături. Poetul surprinse clar privirea ironică cu care se zgâiseră la femeia care Îl urma. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
centaur călărit de un bărbat purtând o mască cu două fețe, care venea Înapoia carului, izbind cu copitele În dalele de piatră. - Un centaur? murmură Dante. Fără să ia În seamă Întreruperea, Marcello continuă: - Înaintea carului pășeau șapte fete purtând torțe mari, aprinse, urmate de șapte bătrâni Încununați, În veșminte grecești. Și apoi alți șapte bărbați, cu straie lungi, acoperite cu semne cerești, precum și doi cavaleri În armură de luptă. Unul ducând În mână o spadă lucitoare, În care se oglindea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
o carte. Marcello Își trecu o mână peste frunte, ca pentru a șterge acea priveliște. Expresia lui devenise dură. - Înțelegi sensul acestei alegorii? - Desigur. - Dacă așa e, atunci ascuțimea minții și Învățătura dumitale sunt cu adevărat mari. - Fetele care agită torța sunt cele șapte arte liberale, iar cei șapte bătrâni care vin după ele, cei șapte Înțelepți din epoca străveche, despre care au povestit grecii. Cei șapte bărbați Înstelați sunt corpurile cerești care se rotesc În jurul Pământului, carul acela mare În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
omeniri Întemnițate Îndărătul acelor uși umile, naufragiați agățându-se de fărâmele unei epave plutitoare. În cele din urmă, ajunse la destinație. În depărtare se zărea deja umbra Întunecată a centurii de ziduri, Împodobită În Înălțime, ca de o constelație, de torțele santinelelor din gardă. La mică distanță de stradă se ridica un șir de coloane din marmură, Înalte de cel puțin cinci coți, unele Încă având deasupra lor capiteluri. În față, rămășițele sfărâmate ale unei scări care, după numai două trepte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Noaptea Colțul din spate al baptisteriului era foarte aproape de vechile construcții Îngrămădite de jur Împrejur, de care Îl despărțea doar o ulicioară Îngustă. În acel punct, masa de piatră ascundea complet catedrala Santa Reparata și nici măcar un slab reflex al torțelor aprinse În piață nu ajungea până acolo. Dante aștepta de mai bine de un ceas. Un strigăt se repeta la intervale regulate, poate un bolnav care Își urla angoasa. Ori poate cineva se zvârcolea sub loviturile demonilor. Încetul cu Încetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
o mantie de in ușoară, care Îl acoperea până În partea de jos a figurii. Purta pe cap o pălărie de paie, ca de țăran, coborâtă pe frunte În așa fel Încât să lase la vedere numai ochii. Totuși, cu toate că mica torță abia de reușea să Împrăștie puțin bezna din galerie, priorul Îl recunoscuse imediat pe neobișnuitul vizitator, care Îl fixa fără să ia În seama tăișul de oțel ce Îl amenința de la câteva degete depărtare. Monerre se apropie, oprindu-se la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
lua din nou la goană. Străbătuse cel puțin două sute de pași când fu nevoit să se oprească din pricina gâfâielii care Îi tăia respirația; se aplecă pe genunchi ca să Își recapete suflul. În față, dincolo de capătul străduței, vedea un vârtej de torțe, dinaintea porții bisericii. Abia sunase de vespere și era Încă destulă lumină. Flăcările acelea aveau un scop cu mult mai sinistru, gândi el, reluându-și alergarea. Strada din fața portalului abației era năpădită de un număr mare de oameni Înarmați. Părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]