745 matches
-
și premature. Portretul ciobanului moldovean este prezentat prin intermediul stilului direct și este realizat printr-un paralelism enumerativ constituit din comparații metaforice de o rară forță expresivă. Această descriere portretistică este tot o parte lirică și accentuează atmosfera lirică generală și tragismul. Liricul se îmbină în această parte cu dramaticului atât ca intensitate a sentimentelor, cât și ca tehnică de compoziție, căci elementul dramatic apare sub forma acestui presupus dialog sfâșietor prin încărcătura sa sentimentală. Ciobanul o roagă pe mioară să-i
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
dezbată situația sa. Dintre poeții de la „Ateneu”, Ovidiu Genaru a evoluat în sensul ironiei bacoviene (n-am citit încă un poem de-al său „autocritic”, cu umbre și remușcări, în care să-și reproșeze ceva), iar Ioanid Romanescu în sensul tragismului bacovian (la el, dimpotrivă, aproape totul e suferință). Cum se vor fi simțit prietenii din tinerețe ai lui Bacovia, poeți, după recunoașterea sa ca autor important în anii ’20-’30? Ei, care aveau plămînii mari și tari; ei, îndrumătorii într
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
într-o găleată ruginită, printre bulgări galbeni și pietricele) se mai întâlnește același energetism întunecat al demonicului ce pândește spectacolul sumbru al unei existențe total lipsite de fiorul transcendenței sacre. Nu e nevoie de nicio altă tentativă de explicitare a tragismului emanat de această conștiință a însoțirii perpetue cu un alter demonic, ostil și funest. Pe acest fundal cât se poate de liric în profunzime, energumenul Constantin Acosmei a știut, în orice caz, să-și joace pe viață și pe moarte
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
din generația noastră, mai filosof decât toți colegii noștri ajunși profesori universitari de filosofie, mai poet decât noi toți, ajunși literați de carieră, pictor cutremurător, unic în ultimele patru decenii de pictură românească, pătruns de gândul adânc, metafizic, unduind de tragism până la ultimul punct invizibil pe care mâna sa l-a scris pe hârtie...". Încă și mai elocventă este declarația datată 27 mai 1992: "Dintre artiștii pe care i-a dat Moldova în această a doua jumătate de veac, nu am
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
fabula identitară, fixată într-un decor sumbru ("orașe însângerate", "străzi lăturalnice", "case vechi părăsite", "clădiri bântuite de umbră" Peregrinări; "casa clădită din carne/ Din carne care mai sângeră încă" Amurg; "o stradă înadins înfrigurată" Abel), propice înscenărilor sciziunii de un tragism neestompat de liniștea rău-prevestitoare a figuranților sau de nemișcarea elementelor de fundal: Se învârte deasupra capului tău/ aureola plină de fum și de sânge./ Iau apă în căuș și îmi privesc chipul/ înainte de a mi-l sorbi strig:/ acesta nu
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
admite că seara, târziu,/ După ora stingerii/ El se strecoară în bucătărie/ Și se apucă de hoinărit". În notabilul Poem de început, multiplicitatea vocilor și a măștilor poetice împrumută sonuri dintre cele mai solemne, într-un ceremonial tripartit, de un tragism neanulat de unda subtilă de ironie metatextuală: "Prima strigare/ Crud mă spulberi doamne crud/ Când la nord și când la sud/ Mă împarți de zece ori/ Și mă macini pe la mori// Dinăuntru rugină ca un plâns ca un sânge/ În
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
o eboșă a spectacolului literaturii sacre și profane. Viziunea proprie asupra ambelor forme de reprezentare este condensată într-o scriitură ce se recomandă prin inteligență, rafinament stilistic și o ironie fină, ce nu face însă decât să intensifice unda de tragism subteran. Referințe critice (selectiv): Nicolae Busuioc și Florentin Busuioc, în Scriitori și publiciști ieșeni contemporani. Dicționar 1945-2008, ediția a III-a, 2009; Emanuela Ilie, în "Cronica", nr. 6 (1611), iunie 2012; Sabina Fânaru, în "Bucovina literară", serie nouă, anul XXIII
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
lucrurile se schimbă. Ilie Moromete e, și aici, personajul unei proze superioare. Îndată ce, ieșit dintr-o lungă, mediocră amorțeală, își recapătă plăcerea de a medita, de a ironiza, statura lui ia proporți fabuloase. Ea stă însă sub semnul unui hotărât tragism. În spatele replicilor formulate cu aceeași dezinvoltură, se simte că mulțumirea eroului nu mai e aceeași, loturile, în parte refăcute, nu îi mai dau siguranța dinainte. Rolul lui de stăpân absolut în familie îi fusese retras, feciorii plecați la București nu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]
-
cerșetor la bătrânețe, personajul este strivit, simbolic, de propria-i statuie. O idee deficitară despre viața individuală, neșansa, ingratitudinea și uitarea semenilor, căderea în deriziune par să anuleze sensul unei existențe aproape exemplare, sfârșitul fiind mai degrabă un simbol al tragismului destinului celor ce trăiesc pentru alții. Acțiunea romanului este redusă, ponderea deținând-o convorbirile, lecțiile, pledoariile și istorisirile pilduitoare. Scriitura este comună, uneori cu emfaze didactice, dar izbutește să transmită căldura unui spirit atașat profund de ideile sale morale și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286541_a_287870]
-
eveniment fericit să-și schimbe menirea: „Batista de vornicel / Legată-i la prăpurel, / Batistuța cea de mire / Legată-i la năsălie”. Exprimarea metaforică intensifică dramatismul „nunții-înmormântare”, deconspirând neconcordanța dintre aparență și realitate. Tonul este solemn, iar imaginile folosite sugerează perfect tragismul momentului. Specie complexă, care surprinde viața ori moartea în multiple ipostaze, b. include uneori secvențe ce apar și în alte creații folclorice, circulația făcându-se nu numai de la acestea spre b., ci și în sens invers. Prin șlefuire îndelungată, multe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285773_a_287102]
-
subiectivizate», problematizate”; personajul, omul, devine astfel „apt să gândească cosmicul, ontologicul și, cu adevărat, istoricul”. Pe de altă parte, cu toată desfășurarea de artificii și procedee, cu tot recursul masiv la deriziune și ambiguitate, proza aceasta e una penetrată de tragism, o proză a „seriozității”, o proză în primul rând a „omului”, nu a „limbajului”. B. a scris și poeme, piese de teatru (Culoarul cu șoareci, 1980, Bătrâna doamnă și fluturele, 1982), scenarii cinematografice (între altele, scenariul filmului artistic de lungmetraj
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285877_a_287206]
-
înșeală cu Delmar: "Prenez-le! emmenez-le! faites qu'il leș surprenne!" [Flaubert, L'Éducation sentimentale, p.193]. 234 "Un Divorce de P.Bourget, Leș Deux Vies de P. și V.Margueritte. Feydeau devine cunoscut datorită temei primei sale piese (Fanny) 1858, tragismul adulterului, care devine la el problemă de importanță socială și se leagă de necesitatea divorțului; piesă se bucură la contemporani de un succes imens, iar Sainte-Beuve o numește "biblie a timpurilor noastre". 235 "Madeleine avait retrouvé son sang-froid, et voyant
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
negri și descendenții lor combinați, vor constitui în curând majoritatea), nu mai au multe stimulente și sancțiuni care să-i aducă spre „societatea monocromă”, teoretic liberală 9. Gray este mai pesimist, în ilustra tradiție a lui Tocqueville, sensibilă mereu la tragismul inerent al modernității, prețul pe care merită să-l plătim fără să-l uităm: într-un fel, gânditorul britanic înregistrează împlinirea unora dintre profețiile din volumul al doilea al legendarei Despre democrație în America, precum și evoluțiile negative imprevizibile, dar la fel de
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
nu concluziile, manifestele și nu anatemele. Dintre toți postmoderniștii francezi, Baudrillard a fost extrem de franc în afirmațiile sale publice despre Statele Unite, contând și pe faptul că americanii nu-i înțeleg până la capăt devastatoarea ironie (în care este și loc de tragism, toleranță și tandrețe!), totuși atât de evidentă - cel puțin în mica și splendid scrisa Amérique. Dar nici Tocqueville nu a fost mai bine înțeles de americani: până azi, volumul al doilea al magnificei sale cărți Despre democrație în America, adică
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
stat, cei care aveau să devină până la urmă „groparii” ei, mergând în multe cazuri - ca în România anului 1989 - până la sacrificiu, erau atrași spre Occident de „banalitatea binelui” (dacă pot spune astfel, cu un ecou din Hannah Arendt), nu de tragismul confruntării între libertate și tiranie. Nici în Occident, cu excepția relativ puținilor liberali „puri și duri”, anticomuniști ireductibili, nu se găseau prea mulți parteneri pentru posibilii anticomuniști estici, vârstnici sau tineri (anticomunismul acestora din urmă fiind un direct rezultat al funcționării
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
detașare, poemele au un echilibru clasicist, o tentă sentențioasă; „peisajele” sunt încremenite, Daniel (ipostază a poetului tânăr, în Nouă variațiuni...) rămâne undeva la marginea câmpului, nu coboară în „centru”, în sinele-fântână. Arlechinii sunt umbre, spectacolul trecerii lor e de un tragism și grotesc reținut. În Poemul lunii, onirismul, una din constantele acestei poezii, are specificul unui tablou al lui De Chirico: spațiul geometric, simetric, nemișcarea, de unde și senzația că stranietatea, absurdul nu intervin în realitate, ci se instalează ca unică realitate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286685_a_288014]
-
fără excepție doar aluzivă) a dezideratului executării "Ceaușescu, nu uita/ Vrem pantaloni din pielea ta" (de două ori, nr. 5 și 38) sau "Crăciun fără porc" (nr. 138) răspunde în ansamblu caracterului nu doar nonviolent, ci și oarecum jucăuș în tragismul lui, al refrenului "Olè, Ceaușescu nu mai e", scandat încă din după-amiaza zilei de 21, când de fapt Ceaușescu ordona represiunea. Frecvența extremă a textelor de deriziune "cizmarul" nr. 85, 90, 92, 102, 103, 114, 117), "analfabeta" (3, 47, 102
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
ei cel lung de veacuri - (un mileaniu de năvăliri). Ea sădi în inima Românului răbdarea, răbdarea de mucenic până la clipa mântuirii (Constaninescu, 1928, p. 57). Dintr-un alt pasaj, la fel de tensionat emoțional, pot fi desprinse temele excepționalismului românesc, martirologia românească, tragismul destinului național sau pe cea a blestemului istoriei românești: Istoria poporului nostru cuprinde dintre cele mai dramatice întâmplări care au atins vreodată o grupare omenească. Așezat într-o regiune vitregă a Europei, unde numai cu greu s-a putut înjgheba
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
în numele ideologiei rasiale ca "normale". Înseamnă doar abandonarea tabu-ului comparativist, ceea ce presupune tratarea Holocaustului ca o specie a genului genocidar, ca un episod tragic în istoria Germaniei și a Europei, dar care își are corespondente în episoade de un tragism comparabil care au zdruncinat istoria altor societăți. Normalizarea implică renunțarea la ideea de singularitate istorică a Holocaustului, considerat prin această prismă a unicității sale intrinseci ca fiind un eveniment meta-istoric. Corolarul normalizării pentru care militează Nolte și ceilalți revizioniști constă
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
niciodată, ultimele ei cuvinte sunt de fapt o rugăciune adresată lui Panfilo de a se întoarce. Refuză să accepte realitatea, seamănă astfel cu eroinele romantice, hiperbolizându-și trăirile și refugiindu-se în scris pentru a diminua, ca într-o terapie confesivă, tragismul pierderii iubirii autentice. Seamănă cu personajul masculin Troiolo, din poemul Il Filostrato: „Fiammetta se îndrăgostește de Panfilo într-o biserică, așa cum și Troiolo este vrăjit de frumusețea Criseidei într-un templu; Fiammetta este părăsită, ca și Troiolo, de cel pe
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
de poziția ei socială nesigură și de locul pe care îl ocupă în ierarhia cetății, scriitorul englez creionând un personaj mai puțin mândru și încrezător decât cel al confratelui său italian, conferindu-i, prin această conștientizare a propriei condiții, un tragism aparte.999 Personajul feminin adoptă o poziție rezervată, căci știe că este fiica unui trădător. Are toate atributele unei victime, deoarece societatea în care trăiește poate dispune de ea după bunul plac. Cresida vorbește despre rolul femeii în actul iubirii
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
Adăpa-te-ai, adăpat, / Și tot nu te-ai săturat, / C-o curs sângele șuvoi / Din voinicii de la noi / Și din gospodari ca noi."100 Prezența altor variante lexicale pentru arhetipul "pământ" lut, țărnioară, rădăcini, țară, mormânt pune în evidență tragismul unui destin potrivnic, construcția lirică realizându-se gradat, secvențial, în funcție de ipostazierea semnificațiilor originare: "Eu aștept să vie-acasă, / Șapte rădăcini nu-i lasă. / Pământule păcătos, / Mult ai fost nesățios, / Că doi ani o tot plouat / Și nu te-ai mai săturat
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
mă coc? / Că sunt floare cu noroc! / Cresc tot timpu-n grădiniță, / Mă iau fetele-n cosiță / Și băieții-n pălărie, / Cu o mare bucurie, / Cu dragoste nouă / Ca stropii de rouă!"115 Natura personificată devine, în balade, cadru evenimențial al tragismului uman; personaj-martor la trama epică, natura se supune, ea însăși, riturilor de trecere, conturând un spațiu al eternei călătorii: "Frunzuliță iarbă neagră, Du-t` pe câmp, vezi cum aleargă / Și de toată lumea-ntreabă; Și de lună, și de soare, / Și
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
o luat și pe-a mei feciori, / Mândri ca și două flori, / Ș-am să mor de doru lor."224 Prezentarea gradată a planurilor narative, analogice, pune în evidență starea conflictuală dintre om și moartea antropomorfă, anulând, în același timp, tragismul, prin biruința asupra sfârșitului vieții: " Vine moarte mânioasă, / Ascuțită ca o coasă. / Eu o rog să mă mai lase, / Ea intră fulger în casă, / Se oprește drept la pat / Cu cuțitu descleiat / Și, așa slab cum eram, / La dânsa nu
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
cu frunza rară / Și în vârfu nucului / Cântă puiul cucului. Cântă, cântă, pui de cuc / Vine vremea să mă duc... / Să mă duc în sat străin, / Unde n-am nici un vecin, / Numai frunza și iarba, / Care-i în toată lumea..."306 Tragismul unui destin implacabil este destrămat prin antropomorfizarea cucului care devine confesor liric: "Cucule cu pene sure, / Du-te la maica de-i spune / Că unde m-a dat nu-i bine! Patu mi-i de mărăcine / Și perna-i de
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]