1,736 matches
-
departe. Expresii ca „aplicații”, „exemple in concreto” sugerează faptul că, elaborând filosofia transcendentală, Kant ar fi urmărit să stabilească acele condiții care fac posibilă experiența, altfel spus cunoașterea noastră despre fapte în genere. Ulterior, prin „aplicarea” categoriilor și principiilor filosofiei transcendentale, Kant ar fi formulat principiile metafizice ale științei naturii. Metafizica specială s-ar situa, așadar, în continuarea celei generale. Categoriile și principiile metafizicii generale capătă anumite specificări atunci când sunt aplicate genului aparte de obiecte și relații ale simțului extern, desemnat
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
prin expresia „natură corporală”. O relație de dependență în sens invers a metafizicii generale de metafizica specială și, prin urmare, de știința matematică a naturii nu este avută în vedere. O observație care, în contextul discuției asupra relației dintre filosofia transcendentală și cercetarea condițiilor de posibilitate ale științei matematice a naturii poate căpăta funcția unui avertisment este cea care se găsește in scrisoarea lui Kant, din septembrie 1875, către Chr. G. Schütz („Înainte de a trece la promisa metafizică a naturii, eu
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
G. Schütz („Înainte de a trece la promisa metafizică a naturii, eu a trebuit să o stabilesc pe aceea care este o simplă aplicare a acesteia...”) nu a atras mult timp atenția comentatorilor. S-a presupus în mod tacit că filosofia transcendentală elaborată în CRP este în mare măsură independentă de reflecția lui Kant asupra posibilitătii unei științe matematice a naturii, mai precis asupra posibilității unor corelații legice care au atributele universalității și necesității. Mult timp, până în ultimele decenii, elaborarea dată de
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
metafizice ale științei naturii nu s-a bucurat de atenția comentatorilor filosofiei sale teoretice. A căzut astfel în uitare și o orientare interpretativă, promovată de neokantianismul timpuriu, îndeosebi prin opera lui Hermann Cohen, care propune drept cheie pentru înțelegerea filosofiei transcendentale cercetarea relației ei cu fizica newtoniană, mijlocită de principiile metafizice ale științei naturii. Faptul că filosofia secolelor XVII-XVIII nu înfățișează în mod clar relația ei internă cu noua știință matematică a naturii a fost apreciat de Cohen drept o „trăsătură
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
cunoscut cercetător kantian german, Hansgeorg Hoppe. Acesta a contestat în mod explicit și categoric punctul de vedere potrivit căruia raportarea la știința metamatică a naturii din epocă a fost esențială pentru elaborarea pe care a dat-o Kant filosofiei sale transcendentale. Chiar dacă în Pr. Kant prezintă filosofia transcendentală ca răspuns la întrebarea „Cum este posibilă fizica pură?”, distincția dintre experiența comună și cea sțiințifică nu are nimic comun cu problema transcendentală, scrie Hoppe 13. În general, distincția dintre experiența comună și
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
a contestat în mod explicit și categoric punctul de vedere potrivit căruia raportarea la știința metamatică a naturii din epocă a fost esențială pentru elaborarea pe care a dat-o Kant filosofiei sale transcendentale. Chiar dacă în Pr. Kant prezintă filosofia transcendentală ca răspuns la întrebarea „Cum este posibilă fizica pură?”, distincția dintre experiența comună și cea sțiințifică nu are nimic comun cu problema transcendentală, scrie Hoppe 13. În general, distincția dintre experiența comună și știința exactă a naturii ar fi lipsită
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
pentru elaborarea pe care a dat-o Kant filosofiei sale transcendentale. Chiar dacă în Pr. Kant prezintă filosofia transcendentală ca răspuns la întrebarea „Cum este posibilă fizica pură?”, distincția dintre experiența comună și cea sțiințifică nu are nimic comun cu problema transcendentală, scrie Hoppe 13. În general, distincția dintre experiența comună și știința exactă a naturii ar fi lipsită de relevanță pentru conceptul filosofiei transcendentale. Kant nu l-ar fi criticat pe Hume din perspectiva concluziilor la care a fost condus de
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
este posibilă fizica pură?”, distincția dintre experiența comună și cea sțiințifică nu are nimic comun cu problema transcendentală, scrie Hoppe 13. În general, distincția dintre experiența comună și știința exactă a naturii ar fi lipsită de relevanță pentru conceptul filosofiei transcendentale. Kant nu l-ar fi criticat pe Hume din perspectiva concluziilor la care a fost condus de cercetarea sa asupra modului cum este posibilă o știință, ca știința newtoniană. Referirile la știința exactă a naturii în CRP sau Pr. nu
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
modului cum este posibilă o știință, ca știința newtoniană. Referirile la știința exactă a naturii în CRP sau Pr. nu susțin supoziția că o distincție ca cea dintre cunoașterea comună și știință ar fi avut vreo semnificație pentru elaborarea filosofiei transcendentale. Problemele cunoașterii științifice vor fi abordate de Kant abia în Pmsn. În acest sens, apreciază Hoppe, este semnificativ și faptul că în CRP se vorbește de legi cauzale particulare - legile științei naturii - doar în capitolul „Despre folosirea regulativă a ideilor
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Kant abia în Pmsn. În acest sens, apreciază Hoppe, este semnificativ și faptul că în CRP se vorbește de legi cauzale particulare - legile științei naturii - doar în capitolul „Despre folosirea regulativă a ideilor rațiunii”. Acest capitol ține însă de „Dialectica transcendentală”, și nu de „Analitica transcendentală”. Se poate observa că în argumentarea lui Hoppe sunt diferențiate și tratate distinct două afirmații: afirmația că filosofia transcendentală a fost elaborată de Kant ca teorie a experienței, a cunoașterii cu valoare obiectivă în genere
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
acest sens, apreciază Hoppe, este semnificativ și faptul că în CRP se vorbește de legi cauzale particulare - legile științei naturii - doar în capitolul „Despre folosirea regulativă a ideilor rațiunii”. Acest capitol ține însă de „Dialectica transcendentală”, și nu de „Analitica transcendentală”. Se poate observa că în argumentarea lui Hoppe sunt diferențiate și tratate distinct două afirmații: afirmația că filosofia transcendentală a fost elaborată de Kant ca teorie a experienței, a cunoașterii cu valoare obiectivă în genere, și afirmația că sistemul de
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
naturii - doar în capitolul „Despre folosirea regulativă a ideilor rațiunii”. Acest capitol ține însă de „Dialectica transcendentală”, și nu de „Analitica transcendentală”. Se poate observa că în argumentarea lui Hoppe sunt diferențiate și tratate distinct două afirmații: afirmația că filosofia transcendentală a fost elaborată de Kant ca teorie a experienței, a cunoașterii cu valoare obiectivă în genere, și afirmația că sistemul de concepte și principii al Analiticii în general și răspunsul pe care l-a dat Kant lui Hume în particular
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
unor corelații legice, cum sunt cele formulate de știința matematică a naturii 14. Ce anume se urmărește prin acestă subliniere a irelevanței cercetării condițiilor de posibilitate ale unor enunțuri cum sunt cele ale științei matematice a naturii pentru elaborarea filosofiei transcendentale transpare cu mai multă claritate într-o lucrare din aceeași perioadă a lui Lothar Schäffer. Ca și Hoppe, Schäffer respinge orice asociere a filosofiei transcendentale cu fizica newtoniană și se referă apoi la consecințele unei asemenea asocieri, pe care le
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
posibilitate ale unor enunțuri cum sunt cele ale științei matematice a naturii pentru elaborarea filosofiei transcendentale transpare cu mai multă claritate într-o lucrare din aceeași perioadă a lui Lothar Schäffer. Ca și Hoppe, Schäffer respinge orice asociere a filosofiei transcendentale cu fizica newtoniană și se referă apoi la consecințele unei asemenea asocieri, pe care le apreciază ca nedorite, în termenii următori: Gândirea transcendentală nu se lasă prinsă în mod satisfăcător dinspre fizică. Identificarea în conținut a conceptelor kantiene cu enunțuri
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
lucrare din aceeași perioadă a lui Lothar Schäffer. Ca și Hoppe, Schäffer respinge orice asociere a filosofiei transcendentale cu fizica newtoniană și se referă apoi la consecințele unei asemenea asocieri, pe care le apreciază ca nedorite, în termenii următori: Gândirea transcendentală nu se lasă prinsă în mod satisfăcător dinspre fizică. Identificarea în conținut a conceptelor kantiene cu enunțuri ale fizicii newtoniene devine fatală, dacă prin aceasta gândirea lui Kant este atrasă în întregime în sfera fizicii clasice astfel încât prin fizica nouă
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
aceasta gândirea lui Kant este atrasă în întregime în sfera fizicii clasice astfel încât prin fizica nouă determinările kantiene ar trebui considerate drept depășite, ca și cele ale lui Newton 15. Argumentele autorului ar putea fi reconstituite după cum urmează: dacă filosofia transcendentală a lui Kant nu a fost elaborată pornind de la analiza fundamentelor metafizice ale științei newtoniene, rezultă că ea nu va fi în nici un fel afectată de evoluția ulterioară a gândirii fizice. Această concluzie a fost adesea susținută prin sublinierea că
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
de posibilitate ale științei matematice a naturii a fost întreprinsă de Kant în Pmsn, și nu în CRP. Iată de ce schimbările în fundamentele cunoașterii fizice, care au avut loc îndeosebi în secolul XX, nu ar afecta câtuși de puțin filosofia transcendentală formulată în CRP. Printre autorii angajați în susținerea ideii autonomiei depline a „Analiticii transcendentale” față de preocupările lui Kant pentru cercetarea fundamentelor științei matematice a naturii se numără Lewis White Beck, considerat pe bună dreptate, în anii ’60-’80, drept decanul
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
și nu în CRP. Iată de ce schimbările în fundamentele cunoașterii fizice, care au avut loc îndeosebi în secolul XX, nu ar afecta câtuși de puțin filosofia transcendentală formulată în CRP. Printre autorii angajați în susținerea ideii autonomiei depline a „Analiticii transcendentale” față de preocupările lui Kant pentru cercetarea fundamentelor științei matematice a naturii se numără Lewis White Beck, considerat pe bună dreptate, în anii ’60-’80, drept decanul cercetătorilor kantieni de limbă engleză. Din acest punct de vedere semnificative sunt îndeosebi unele
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
științei teoretice a naturii, ar fi firesc să ne așteptăm ca cei doi gânditori să ajungă la concluzii incompatibile. Beck va încerca să arate că lucrurile nu stau așa și să ofere astfel o apărare indirectă a tezei autonomiei filosofiei transcendentale în raport cu cercetarea fundamentelor științei newtoniene. Într-un articol, sugestiv intitulat „Un Hume prusac și un Kant scoțian”, autorul susține că în abordarea temei cauzalității la Hume pot fi distinse două întrebări: (1) Are orice eveniment o cauză? (2) Există o
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
că se întâmplă ceva, presupunem întotdeauna că ceva precede, căruia acel ceva îi urmează în virtutea unei reguli”), și nu existența unor legi cauzale particulare 17. Nu ar exista, prin urmare, nici o relație între analogia a doua, ca principiu al filosofiei transcendentale, și preocupările lui Kant pentru cercetarea posibilității acelor relații universale și necesare care sunt legile fizicii newtoniene. Din cele spuse rezultă clar că una din mizele răspunsului la întrebarea dacă filosofia transcendentală este la Kant o teorie asupra condițiilor posibilității
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
între analogia a doua, ca principiu al filosofiei transcendentale, și preocupările lui Kant pentru cercetarea posibilității acelor relații universale și necesare care sunt legile fizicii newtoniene. Din cele spuse rezultă clar că una din mizele răspunsului la întrebarea dacă filosofia transcendentală este la Kant o teorie asupra condițiilor posibilității experienței în genere, care poate fi socotită independentă de cercetarea fundamentelor metafizice ale științei exacte, este aceea dacă principiile celei dintâi au fost sau nu afectate de evoluții științifice ulterioare, cum sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
care le-a reprezentat teoria relativității și teoria cuantelor. Merită să fie semnalat că argumentele acelor autori care contestă existența unei relații interne strânse între „Analitică” și teoria științei naturii a lui Kant erau îndreptate nu numai împotriva adversarilor filosofiei transcendentale, bunăoară a empiriștilor logici, ci și împotriva pozițiilor susținute în cunoscute lucrări de exegeză a filosofiei teoretice a lui Kant din anii ’50 și ’60. Astfel, Stephan Körner aprecia, în monografia sa consacrată lui Kant, că autorul CRP a greșit
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
pornit de la supoziția că fundamentele științei teoretice a naturii din epoca sa reprezintă fundamente și cadre ale gândirii științifice în genere 18. Dezvoltarea ulterioară a fizicii teoretice nu a confirmat însă această supoziție. Există o reală incompatibilitate între principiile filosofiei transcendentale și evoluții care au marcat în mod profund gândirea științifică după Kant, conchide Körner. Cunoscuta lucrare a lui Peter F. Strawson consacrată CRP formulează concluzii în anumite privințe asemănătoare. În elaborarea filosofiei transcendentale, Kant nu numai că ar fi pornit
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Există o reală incompatibilitate între principiile filosofiei transcendentale și evoluții care au marcat în mod profund gândirea științifică după Kant, conchide Körner. Cunoscuta lucrare a lui Peter F. Strawson consacrată CRP formulează concluzii în anumite privințe asemănătoare. În elaborarea filosofiei transcendentale, Kant nu numai că ar fi pornit de la presupunerea că există principii universal valabile care stau la baza gândirii științifice în genere, dar ar fi și crezut că ele pot fi identificate prin cercetarea fundamentelor științei exacte a naturii din
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
reprezintă o prestație remarcabilă a lui Kant, care poate fi luată drept model de către cei care și-ar asuma o sarcină asemănătoare în cazul fizicii relativiste sau cuantice 19. Teza autonomiei depline a metafizicii generale în raport cu metafizica specială, separarea „Analiticii transcendentale” de cercetarea condițiilor de posibilitate ale științei newtoniene, a primit cele mai ample elaborări în lucrări mai recente consacrate teoriei științei a lui Kant de către Gordon G. Brittan jr. și Gerd Buchdahl. Iată câteva din argumentele acestor autori. În cartea
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]