1,137 matches
-
legat la ochi, a nu sesiza nimic din culmile sau adâncimile existenței. Se poate lupta împotriva tuturor oamenilor, numai împotriva celor sănătoși nu, fiindcă aceștia sânt atât de puțin sensibili, încît nu pot să realizeze în ei nici o formă de transfigurare. Cel mai mare dispreț pe care îl pot avea pentru un om este să-l consider sănătos. Sănătatea brută, organică - adică o sănătate iremediabilă - este tot ceea ce poate fi mai detestabil la un om. Și când mi se va obiecta
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de obiectivitate. Omul nu se interesează atunci de destinul său personal, de educația lui lăuntrică, de intensitatea unor fosforescențe interne și de realizarea unei prezențe iradiante, ci de fapte, de lucruri. Munca adevărată, care ar fi o activitate de continuă transfigurare, a devenit o activitate de exteriorizare, de ieșire din centrul ființei. Este caracteristic că în lumea modernă munca indică o activitate exclusiv exterioară. De aceea, prin ea omul nu se realizează, ci realizează. Faptul că fiecare om trebuie să aibă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
îndepărtat și mai irealizabil. De aici perspectiva redusă a tuturor oamenilor activi și energici, de aici platitudinea lor iremediabilă de gândire și de simțire. Muncă înseamnă periferie. Și, deși nu opun muncii nici contemplația pasivă și nici reveria vagă, ci transfigurarea intensă pentru realizarea unei prezențe, prefer totuși o lene, ce înțelege și justifică totul, unei activități frenetice, intolerante și absolutiste. Pentru a trezi lumea modernă la viață trebuie scris elogiul lenei, al acelei lenevii pline de împăcare și de un
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Este infinit mai mult simț metafizic într-un om leneș decât într-unul activ. Se întîmplă însă uneori ca lenea să fie, întocmai ca și munca, un semn de imbecilitate. De aceea, adevăratul elogiu nu poate fi decât acela al transfigurării. Mă atrag depărtările, mă atrage marele gol, proiectat din mine asupra firii. Un gol ce se ridică din stomac până la creier, trecând prin toate organele și membrele ca un fluid ușor și impalpabil, ca o insesizabilă pâlpâire internă. Și nu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
un exil și neantul o patrie? Trebuie să lupt împotriva mea, să explodez împotriva destinului meu, împotriva soartei mele. Cu cel mai barbar elan, să arunc în anonimatul ființei mele toate cadavrele care îmi împiedică ascensiunea, toate obstacolele care amână transfigurarea, să nu mai rămână decât expansiunea mea subiectivă, groaznică, și infinita mea dorință de întuneric și de lumină. Fiecare pas al meu să fie un triumf sau o prăbușire, un avânt sau o ratare. În cea mai fulgerătoare alternanță să
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
elan și n-a transfigurat nici o prăbușire. O existență mare începe de acolo de unde pentru ea sfârșește morala, fiindcă numai de aici ea poate risca orice, poate încerca absolut totul, chiar dacă obstacole o împiedică de la realizări efective. Se cer infinite transfigurări pentru a ajunge în regiunea în care totul e permis, în care sufletul se poate arunca fără remușcări în vulgaritate, în sublim sau în grotesc, realizând o complexitate atât de bogată, încît nici o direcție și nici o formă de viață să
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
iubirii nu se poate vorbi în considerații, ci numai în mirări. Din milioane de femei să aleg una singură, să mă limitez numai la una? Ar trebui ca aceea să fie în fiecare moment alta, să fie capabilă de atâta transfigurare, încît să-mi apară veșnic nouă și nebănuită. Câți au pasiunea atât de mare, încît în fiecare moment să vadă lumini noi și farmece schimbate? Femeia este o ființă cu puține posibilități, ea nu poate rezista exigențelor unui bărbat torturat
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
103 Magie și fatalitate // 105 Entuziasmul ca formă a iubirii // 112 Lumină și întuneric // 120 Renunțarea // 122 Frumusețea flăcărilor // 136 Întoarcerea în haos // 140 Ironie și autoironie // 142 Despre mizerie // 144 Fuga de pe cruce // 146 Cultul infinitului // 150 Banalitate și transfigurare // 155 Principiul satanic în suferință // 171 Notă Pentru ediția de față s-a folosit ca text de bază ediția Humanitas 1990, reconfruntată cu ediția princeps din 1934. Ca și în ediția din 1990, au fost actualizate ortografia și punctuația, păstrîndu-se
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
un moment dat al somnolenței lor evoluții, se întîmplă o ruptură fecundă, care le ridică la nivelul - dacă nu în creații, în tensiune - marilor culturi. Nu se poate face un salt când îl vrei. Voința însă poate da amploare unei transfigurări istorice. Oamenii nu pot voi decât ceea ce sânt deja în germene. Concepția organicistă a evoluției firești ne condamnă la inerția, încetineala și somnolența care au constituit în soarta noastră un mileniu de anonimat. Organicismul reprezintă opoziția teoretică la orice salt
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
România cu un nimb istoric dacă fiecare din noi nu va trări cu o pasiune vijelioasă și dureroasă toate umilințele care au umplut tristul nostru trecut. De nu vom încerca subiectiv regresiunea în dezastrul și tragedia lui, pierduți sîntem pentur transfigurarea viitoare a acestui neam, fiindcă pierdut va fi el însuși. Nu înțeleg cum există oameni care dorm liniștiți după ce se gândesc la existența subterană a unui popor persecutat, la secolele de întuneric, de groază și de iobăgie. Când văd Ardealul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
vor putea fi niciodată. Întâiul nostru pas istoric trebuie să coincidă cu o afirmație de maturitate a spiritului. România a putut vegeta secole, fiindcă nivelul subistoric nu cunoaște exigențele imperialiste ale spiritului. Dar acum nu mai are timp. Ori o transfigurare istorică, ori nimic. Cea mai mare parte din culturi își au copilăria lor, cunosc formele aurorale ale spiritului, ating grandoarea în naivitate. Nouă nu ne rămâne altă cale, pentru a atinge un nivel istoric, decât să explodăm cu toată substanța
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
până acum? Când n-au fost platitudini, au fost abstracții goale. Democrația românească n-a creat nici măcar conștiința de cetățean. România are nevoie de o exaltare până la fanatism. O Românie fanatică este o Românie schimbată la față. Fanatizarea României este transfigurarea României. Miturile unei națiuni sânt adevărurile ei vitale. Acestea pot să nu corespundă adevărului; faptul n-are nici o importanță. Suprema sinceritate a unei națiuni față de sine însăși se manifestă în refuzul autocriticii, în vitalizarea prin propriile ei erori. Și apoi
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
impune o valoare decât pe dărîmături: ruinele indică totdeauna prezența spiritului. Elanul de autodistrugere care să se nască din dorința de a da lumii contur prin proprie lichidare presupune perspectiva altor lumi și gelozia pe ele, ce naște pasiunea de transfigurare a lumii acesteia. Românul este consecvent numai în luciditatea față de condiția românească. El știe că nici unul dintre semenii lui naționali nu este entuziasmat de soarta lui de român. Și atunci, începe mărturisirea deficiențelor proprii, interpretate și scuzate prin viciile substanțiale
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
neascultare al omului aflat mereu în căutarea maturității, ceea ce-i permite să gândească cuplul protopărinților „sărutându-se și îmbrățișându-se în sfințenie”2. În acest sens, Irineu nu exclude materialitatea din paradis și vede eshatonul ca pe-o împlinire prin transfigurare a corporalității deja existente. Dacă apără ascetismul, Sfântul Irineu al Lyonului o face tocmai pentru că exercițiul impus al distanței sau detașării ne predă lecția responsabilității. Nimic nu exclude existența unei sexualități paradisiace 3, menită să diferențieze ordinul masculin de cel
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
în slavă” (Grigorie de Nyssa). Ne-am putea gândi că trupul eshatologic va învia din sâmburele de Viață euharistică găzduită, vizibil, de corpul sensibil. „Sămânța” trupului eshatologic este ascunsă în trupul biologic, dar relația dintre cele două „trupuri” rămâne, până la transfigurarea totală, cel puțin enigmatică (dacă nu cumva insolubilă). Pentru Henry, este crucial să observăm că secretul Vieții revelate de Dumnezeu în Hristos poate fi experiat în tonalitatea inocentă a bucuriei și suferinței. Aceste registre afective coincid însă cu explozia uitării
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
liturgice excepționale 1. „Povestea” mântuirii neamului omenesc revelată în „epistolarul” biblic s-a dovedit în stare să ofere un sens sacrificial și sublim milioanelor de vieți omenești înscrise în calendarele nevăzute (pentru că au fost incendiate) ale Bisericii. Această putere de transfigurare și restaurare luminoasă a vieții omenești n-a fost niciodată rivalizată de campionii ideologiilor moderne 2. Capitalul lui Marx n-a mobilizat niciodată liber energiile trezite de Evanghelia lui Iisus Hristos. Parafrazând limbajul cronicarilor, s-ar putea spune că „descălecatul
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
cognitivă fundamentală într-o artă a improvizației contextuale, John Milbank se va referi la un model narativ folosit de autori catolici precum Hans Urs von Balthasar, Henri de Lubac și M. Blondel. Aceștia au văzut Biserica ca sit cosmic al transfigurării naturii căzute a omului. „Faptul-de-a-fi-în-lume” se transformă dintr-un neajuns ontologic într-o binecuvântare tonică. Această transformare existențială cu valoare euharistică nu poate surveni decât prin revitalizarea practicii liturgice. Teodrama liturgică găzduită de Biserică nu concurează, ci desfășoară și limpezește
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
determinantă. Aceeași critică a „prezenței” și „identității” poate ajunge denunț estetic al reprezentării printr-o cenzură belicoasă a proporțiilor. Aici, problematica metafizică reapare sub o înfățișare mai generoasă. Războiul cubist împotriva reprezentării continuă, atunci când nici contemplația iconică a medievalilor, nici transfigurarea impresionistă a modernilor nu mai revendică vreo actualitate. Sub semnătura lui J. Pollock, de pildă, sublimul marchează refuzul încremenirii formelor și visul depășirii perpetue a oricărei limitări. În pictură, expresionismul abstract refuză constrângerile clasice ale frumosului de dragul insolenței creative. Pietatea
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Biserica a câștigat încrederea oamenilor probând, la fiecare generație, veracitatea acestei ontologii chenotice a donației. Retorica binelui constă, așadar, într-o viziune la fel de importantă cât toate cuvintele care îi compun exegeza. Recunoștința și recunoașterea în fața bunătății fundamentale a creației presupun transfigurarea percepțiilor printr-o sinteză sacramentală între registrul tactilității și sfera vizualului, domeniul auzului și domeniul euharistic al gustului. Bunătatea creației este un reflex al iubirii perihoretice dinăuntrul Treimii: „Dumnezeu este iubire” (1In. 4,8), fără efort, epuizare și exterioritate. Recunoașterea
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
revărsare moleșitoare, care slăbănogește, apoi semnul dragostei de Dumnezeu e bărbăția înfricoșătoare și neînfricată. Căci numai când mânia bărbătească înspăimântă și pune pe fugă gândul plăcerii apare frumusețea curată a sufletului”1. În planul divin, ca și la nivel uman, transfigurarea dorinței rămâne decisivă pentru ca istoria să devină preludiul comuniunii eshatologice. Dincolo, unde sinteza transcendentală a universaliilor unește binele cu adevărul și frumosul, măștile maleficului vor cădea răpuse. Până atunci, tradiția răsăriteană gravitează iconic în jurul misticii vederii (unio mystica)1. Structura
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Dumnezeu; glasul lui are răsfrîngeri de dincolo” și că: „Asemeni Ioanei d’Arc, poetul aude voci”. Cu cît Înaintează În timp, această reabilitare e tot mai explicit afirmată, astfel Încît În eseurile-poem tipărite În paginile revistei unu, inspirația (acompaniată de „transfigurare” și „revelație”) devine una din temele centrale ale reflecției poetului. „Scrisul presupune o elevație, o transfigurare, o trecere «dincolo», pe care, cu un limbaj devenit insuficient, va trebui să o numesc inspirație. Poeții și crucificații, proorocii Îngropați În mîzgă Între
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
Cu cît Înaintează În timp, această reabilitare e tot mai explicit afirmată, astfel Încît În eseurile-poem tipărite În paginile revistei unu, inspirația (acompaniată de „transfigurare” și „revelație”) devine una din temele centrale ale reflecției poetului. „Scrisul presupune o elevație, o transfigurare, o trecere «dincolo», pe care, cu un limbaj devenit insuficient, va trebui să o numesc inspirație. Poeții și crucificații, proorocii Îngropați În mîzgă Între miracole și lei au cunoscut-o Întotdeauna” - citim În Radiografie. SÎnt termeni ce indică o Îndepărtare
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
unic aspect” pe care poemul În proză Îl epuizează Îndeobște, realizînd o deplină unitate tematico-stilistică a textului. În Act de prezență putem identifica o atare unitate În persistența aproape unicei obsesii care este pentru Voronca actul scrisului, „sărbătoarea poemului”, ca transfigurare a realității cotidiene, În replică la perspectiva prozaic-pozitivistă asupra lumii. Dacă s-a putut observa că „liricizarea masivă a unei părți a prozei [...] este contemporană [...] cu triumful deplin al naturalismului”, În mediile avangardiste mai recente un proces similar are loc
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
măsură unor asemenea exigențe. Și, de fapt, dacă sîntem atenți, cerințe ca acestea sînt ale poetului Însuși, căci, cum observam În treacăt mai sus, el nu este atît (sau numai) un contemplator al lumii În sărbătoare, ci un agent al transfigurării ei festive, cel care cheamă universul să se sărbătorească, eliberîndu-se de povara grijilor și oprimărilor, conturîndu-și un spațiu al jocului și un timp fără timp, al Înfloririi perpetue. E cel care trăiește și imaginează lumea ca sărbătoare, ca și Întoarsă
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
plenitudine de a fi. Or, cristalizările imaginarului lui Voronca, funciarmente subordonate privirii spectatorului, arată că ele nu sînt decît cazuri particulare ale mai generalei perspective asupra unui cosmos festiv, impulsionată de ceea ce am putea numi voință de sărbătoare, apelul la transfigurarea sărbătorească a tuturor lucrurilor. Obsesia deschiderii, atît de persistentă În scrisul poetului, ca și modelele structurante ce i se subordonează În coagularea spațiului imaginar, participă la caracterizarea acestei lumi a sărbătorii ca - după formularea lui Bahtin - „Împărăție utopică a comuniunii
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]