9,583 matches
-
intre dincolo de ea, Însă ieși imediat Împleticindu-se. Oare ce văzuse Înăuntru? Odată Întorși acasă, Zmeul și Zmeoaica Înțeleseră pe loc că Ghiocel nu i-a ascultat și ca să nu le trădeze secretul trebuia pedepsit. Ghiocel nu zicea nimic, doar tremura din toate Încheieturile. Cele zece fete s-au pus pe jelit și pe bocit ca dupa mort, căci Îl iubeau pe nefericitul lor frățior. Și atât de mult s-au rugat de tatăl lor Zmeul și atât au plans, că
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]
-
oaspeți, stricând norocul dragei lor fiice. Ba, mai mult, după atâîia ani, o concedie, spunându-i să plece de la casa lui, ca o fire nerecunoscătoare ce era față de oamenii care au primit-o În familia lor. Sărmana Tușa, cu genunchii tremurând și cu lucrurile adunate Într-o boceluță, ieși În drum. Încotro s-o apuce? Unde să se ducă? Cine avea să ia În seamă o bătrână săracă? Unde avea să doarmă? Ce avea să mănânce? Ajunsese pe drumuri la bătrânețe
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]
-
parte de liniște nici noaptea. Să Îndure ploile și viscolul și să rabde de foame. Blestemul mamei sale, Îl transfigură pe Ion Într un cerb mândru și frumos. Trăia În pădure, mereu era fugărit de vânători ori de lupi, iarna tremura de frig și nu găsea deloc mâncare, căci prea se Înfruptase cândva și din varză și din castraveți și din roșii și din mere și din struguri. Iar vara, În zilele de arșiță, umblă după izvoare, Însetat, căci băuse din
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]
-
nu mai știa de câți ani Împărățea, căci le pierduse firul. Avea barba albă ca neua până la pământ, era Înalt și atât de slab că văzându-l te temeai să nu se rupă În două. Mâna lui slabă și bătrână tremura și nu mai putea ridica sabia, ochii lui cenușii nu mai vedeau clar. Îl chema pe Împăratul acela Anul Vechi. Și a dat Împăratul Anul Vechi zvon În toată lumea că Își caută un urmas la tron. Însă voinicul care vroia
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]
-
vreo fiară sălbatică? Îl cuprinse diperarea. Căzu În genunchi și Începu să plângă În hohote. Lui Dumnezeu i se făcu milă de omul acesta, bărbat În putere și atât de nenorocit. Văzu că nu mai poate de ostenit, genunchii Îi tremurau, tâmplele Îi zvâcneau. Și se gândi să-l ajute cumva, să-și caute copilul. Dumnezeu pe dată Îl transformă Într-o pasăre. Iar pasărea aceea Își luă zborul și zbura prin pădure strigând cât putea de tare: -Cu-cu! Cu-cu
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]
-
secretaire, o bijuterie, pe care odihnea un ametist cu cristale mari, întunecate. Mângâie ametistul, gândind: Ametistul ascunde ceva! Trase un sertar și... surpriză! Un caiet! Era al lui Clotilde! Îi recunoscu scrisul delicat, îngrijit. Îl deschise în grabă. Mâinile îi tremurau. Jurnalul lui Clotilde! Alături era un pachet, învelit cu grijă în hârtie de mătase. Îl desfăcu puțin și percepu înăuntru niște plicuri. Închise pachetul, spunându-și că-l va cerceta mai atent, dar după Jurnal. Stătu așa cu Jurnalul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
îi trecuse amețeala și foamea îi dădea ghes. Atunci apăru, ca din pământ, Carmen. Ți-am adus niște lapte cald, o să-ți facă bine. Bău, era cald și bun, cea mai minunată licoare pe care o băuse vreodată. Îi cam tremura mâna, așa că, cu grijă, Carmen începu să-i maseze brațele și palmele. Încet-încet își revenea, o moleșeală plăcută îl cuprinse și adormi. Poate numai ațipise, dar, când se trezi de-a binelea, auzi mișcare în cameră era probabil tot Carmen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
Mamă, tu ești frumoasă, dar aș vrea să trăiești până la adânci bătrâneți. Intrasem în panică și nu știam ce să mai spun. Nu mă mai necăji. Atât am avut putere să mai spun. Buza de jos a început să-mi tremure și ochii mi s-au împăienjenit de lacrimi. (rând liberă Am să vă vorbesc acum despre șarpe. Într-o după-amiază, cu patru-cinci zile în urmă, copiii din vecini au găsit vreo zece ouă de șarpe ascunse lângă țărușii gardului. Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
ai dezamăgit. Am fost bună până s-a întors Naoji. Am fost slujnica ta și acum, că nu mai ai nevoie de mine, mă expediezi. Am țipat o dată și am izbucnit în plâns. — Ești tare prostuță, spuse mama. Vocea îi tremura de mânie. Am ridicat capul. — Da, sunt. S-a profitat de mine pentru că sunt proastă. Vrei să scapi de mine pentru că sunt proastă. Cel mai bine ar fi să plec, nu? Eu nu înțeleg lucruri ca sărăcie, bani... Habar n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
amară mi se pare viața. Dovadă că nu mă mai controlez e că încep să vorbesc aiurea despre trandafiri și despre copiii pe care nu-i am - scăpări de care nu mă credeam în stare. M-am ridicat, furioasă și, tremurând toată, am urcat scările până la camera de la etaj. Va fi camera lui Naoji. Așa a stabilit mama cu patru sau cinci zile în urmă. L-am rugat pe domnul Nakai să mă ajute să mut aici dulapul, biroul și biblioteca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
tău. Te rog, răspunde. Însă vreau vești bune. Mă tângui, așteptându-mă la tot felul de umilințe. Nu mă prefac. Absolut deloc. Te implor. Simt c-am să mor de rușine. Nu exagerez. Aștept răspunsul tău cu sufletul la gură. Tremur tot... zi și noapte. Nu mă lăsa să înghit umilințe. Aud un râs înăbușit dinspre ziduri. Mă zvârcolesc în pat. Nu mă umili, sora mea!“ (2 rânduri libereă După ce-am citit toate astea, am închis jurnalul „Regina-nopții“ și l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
totul și să o iei de la capăt, cu alt material. Într-o noapte, soțul meu m-a întrebat dacă fătul pe care-l purtam în pântece era al lui Hosoda. M-am speriat atât de tare, încât am început să tremur toată. Acum îmi dau seama că eram amândoi foarte tineri și nu prea știam ce-i dragostea. Nu înțelegeam nici măcar ce înseamnă afecțiunea. Eram atât de înnebunită după tablourile domnului Hosoda, încât spuneam tuturor celor cu care mă întâlneam că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
ecoul, oricât aș fi strigat. Să fie oare „dezamăgire în dragoste“? Mă întrebam dacă eram sortită morții, înghețată în roua nopții, singură în deșert, după ce-au dispărut și ultimele raze ale soarelui. Îmi venea să urlu. Fără lacrimi. Îmi tremurau umerii și pieptul și mă înăbușeau suspinele. Nu mi-a mai rămas decât să merg la Tokyo, cu orice preț, să-l văd pe Uehara. Ancora trebuie ridicată și corabia lansată la apă. Nu mai am ce aștepta. Să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
Atunci? Își va reveni? — S-ar putea să nu-și mai revină. E mai bine să știi. Pentru prima oară în viața mea eram și eu conștientă de neputința ființei umane în fața muntelui de disperare. — Doi ani? Trei? am șoptit, tremurând. — Nu știu exact. În orice caz, nu mai e nimic de făcut. Doctorul Miyake mi-a spus că și-a făcut rezervare la izvorul termal Nagaoka din Izu. A plecat împreună cu asistenta. I-am condus până la poartă și m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
altul, principii încălcate, eforturi batjocorite, fericire tăgăduită, frumusețe profanată, onoare pângărită, glorie întinată. Cred că ceea ce se cheamă „frământarea secolului“ își are originea chiar aici. Trebuie să recunosc că, deși perfect conștient de urâțenia ei, pe mine m-a intimidat. Tremuram de frică, mi-era rușine și mă simțeam jenat în tot ce încercam să întreprind, vibram de emoție și eram incapabil să fac ceea ce trebuie. Aveam nevoie mai mult ca oricând de liniștea pe care ți-o dă amețeala cauzată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
chei și bocănitul Trufașelor cizme soldățești. Ne sculam ca pentru liturghie, Traversam orașul câinoșit, Ne-adunam stafie cu stafie Să sorbim pe Neva cea pustie Al speranței cântec răgușit. I s-a spus sentința. Se mai ține. Și deodată urlă tremurând, Cum i-ar smulge inima un câine, Cum ar biciui-o un oricine. Dar se duce... Singură... Căzând... Unde-mi sunt azi soațele cu care Am trăit doi ani de iad tocmit? Unde zac? Prin ce Siberii oare? Discul lunii
Anna Ahmatova: RECVIEM 1935-1940 by Aureliu Busuioc () [Corola-journal/Journalistic/7188_a_8513]
-
diformă, Cum de sub gene spaima cată mut, Cum aspre pagini scrise-n cuneiformă Lipește chinul pe-un obraz bătut. Cum plete negre, castanii sau blonde Trec în argint, și într-o clipă trec, Cum pier surâsuri vii de Gioconde Și tremură ca varga râsul sec. Și nu mă rog doar pentru mine, una, Ci pentru toate cele, câte-am stat Și-n arșiță, și-n ger, când crapă luna, Sub zidul roșu, orb și încruntat. 2 Se-apropie ceasul memoriei, viu
Anna Ahmatova: RECVIEM 1935-1940 by Aureliu Busuioc () [Corola-journal/Journalistic/7188_a_8513]
-
Google) Șerban Huidu a lansat un atacat virulent, pe blogul său, la adresa lui Mihai Bendeac, după ce actorul a făcut din nou declarații împotriva sa. ”I-am trimis un mesaj care sună cam așa: Știu ce vrei să faci și nu îmi tremura deloc chiloții! Dacă tu crezi că o astfel de emisiune se poate face peste noapte și e simplu, te înșeli amarnic! Dacă era așa simplu erau pline televiziunile până acum! Italienii nu dau licență tuturor aventurierilor care au bani....e
Huidu, atac virulent la adresa lui Bendeac by Andrei Moisoiu (Google) () [Corola-journal/Journalistic/72216_a_73541]
-
alta, dar deja devine un fel de mafie. Cum se poate rezolva? Concurențial. Apărând o alternativă PUTERNICĂ. O să vă spun, la un moment dat, ce și cum. Cât despre domnul Huidu... Nu stie ce-i pregătesc pentru toamna. I-ar tremura chiloții.. Nu de alta, dar vom vedea, golănește, care pe care. Cronică lui sau noul meu show (ce are ca temă tot parodierea televiziunilor și show-biz-ului)? Apoi, matinalul lui sau..?”, a spus Bendeac.
Huidu, atac virulent la adresa lui Bendeac by Andrei Moisoiu (Google) () [Corola-journal/Journalistic/72216_a_73541]
-
pe pământ să cunune călăul cu victima!)// în ziua a șaișpea a poveștii ei de amor părintesc, Niobe ațipise/ la umbră. iedul porni numai el știa unde - moartea ascunsă în burta/ lipită Ťhai, liberareeee!ť zbiera, bătând darabana. nici să tremure n-a/ apucat feciorașul când masculul a țâșnit din tufișuri,/ mare cât casa și coama o pălălaie. din botul regal, iedul lăsa/ să se scurgă-n pământ, odată cu sângele, o mie de zbierete mici -/ tot atâtea săgeți în inima beată
Ghetoul galben by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8699_a_10024]
-
pe pământ să cunune călăul cu victima!)// în ziua a șaișpea a poveștii ei de amor părintesc, Niobe ațipise/ la umbră. iedul porni numai el știa unde - moartea ascunsă în burta/ lipită Ťhai, liberareeee!ť zbiera, bătând darabana. nici să tremure n-a/ apucat feciorașul când masculul a țâșnit din tufișuri,/ mare cât casa și coama o pălălaie. din botul regal, iedul lăsa/ să se scurgă-n pământ, odată cu sângele, o mie de zbierete mici -/ tot atâtea săgeți în inima beată
Ghetoul galben by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8699_a_10024]
-
șatre de țigani; Eu, Dovid-Ari ben-Meir, Care, adolescent, îi cântase furiosului Saul, Cel care Revoltaților feciori ai Israelului Le dăduse steaua-n șase colțuri; Eu, Duvid-Ari, Praștia căruia stoarse Blestemul din clipa morții lui Goliat, - Celui, la poalele căruia munții tremurau, - La vatra voastră venii cântecele să vi le învăț, Dar cât de curând Pe-al meu vi-l voi cânta. Țin minte totul: Pustiurile Canaanului, Nisipurile și curmalii fierbinții Palestine, Geamătul gutural al caravanelor arabe, Cedrul Libanului și plictisul anticilor
Din poezia avangardei ruse David KNUT (1900 - 1955) by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/8738_a_10063]
-
dată, nu de două ori...) Caut și tot caut fântâna. Sub unduirea eternelor melodii Pe-aici peiră cămile și oameni Pe buze cu invocarea minunii, înainte de moarte. A fost. Este. Va fi. Sub nisipurile revărsatelor coapse Îngust În încordata tăcere Tremură un mușchi strunit De vântul dorințelor mele. Bate-va simunul. Nori! Iar noi suntem desculți și goi. În dorință și sete Gura înfierbântată Cere umezeală. Curând vine simunul. Puternic, Mărunt se zbate pântecul. După o pătulită culme Stă și așteaptă
Din poezia avangardei ruse David KNUT (1900 - 1955) by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/8738_a_10063]
-
ca rupt din rărunchi, șuiera un tren. Despre Dumnezeu, despre moarte scârțâiau galoșii. A muzică arctică adia gerul tern. NOCTURNĂ| IV Vagabondul vânt parizian clătină, după geam, o stea. Speriat, hornul urlă și parcă-ar bate-n gurarul căminului. Amical tremură lampa pe-ncăpățânata masă de stejar, Cu întreg timpul ei de bronz Ce-mi încălzește mâna și-adâncul sufletului. De frică, obiectele se ghemuiesc. Și-ntr-un vis ca de la Orhei E cartierul latin, după geam, abajurul cu o iasomie
Din poezia avangardei ruse David KNUT (1900 - 1955) by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/8738_a_10063]
-
răsună în creier ca un dangăt de clopot. Avem două personaje față în față, nu ca adversari reali, maestrul și discipolul, o dragoste complicată de frustrare și teroare în acest western cerebral al unor psihologii abisale. Glasul lui Ford este tremurat, se îneacă, privirea sa nu se fixează pe nimic, nesigură, admirația sa, emoțiile sale au ceva repulsiv precum sentimentele necoapte ale adolescenților care îngaimă trei clișee, așa cum apar în romanul Pornografie al lui Witold Gombrowicz. Robert Ford nu are nimic
Cronica unei morți anunțate by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8823_a_10148]