861 matches
-
teorii Întregi, cum ai Încercat să faci tu. Dacă ajungem să rezolvăm problemele de cum apar, una câte una, și ne mai rămâne și un ceas pe zi În care să gândim, putem realiza minuni, dar dacă se pune problema planurilor trufașe de dominație completă, nu reușim decât să ne facem de râs. — Dar, Monsignor, nu-mi stă În fire să rezolv problemele una câte una. — Amory, Între noi fie vorba, eu Însumi abia m-am Învățat cu asta. Rezolv cu plăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
de luat În seamă e bunicul, Ramilly Savage; Înălțime - un metru șaizeci și cinci; numărul gravat pe ceas - 3077 W; nasul - ușor acvilin; temperamentul - neliniștitor... - Dar pe mine, a oprit-o Amory, pe mine când m-ai văzut? - O, a răspuns ea trufaș, așadar și tu ești dintre ăia care trebuie neapărat să-și vâre eul bătrân În conversație! Ei bine, băiete, săptămâna trecută zăceam la soare În spatele unei tufe când dintr-o dată a apărut un bărbat ce zicea pe un ton plăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
nou potop. Va clădi așadar un turn atât de înalt, încât apele revărsate să nu poată urca până la el, răscumpărând astfel pieirea strămoșilor săi” (Antichități iudaice, I, 4, 2). Ca atare, pentru Josephus Flavius nu cutezanța oamenilor (fie ea și trufașă) de a ajunge la Dumnezeu conta, ci ratarea proiectului cutezător. „Din cauza amestecului limbilor vor bite, care înainte vreme fusese una și aceeași - scria Flavius -, locul unde a fost înălțat turnul se cheamă acum Babilon : căci evreii numesc amestecul «babel»” (Antichități
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
cu un scârțâit și o lumină de culoarea cositorului topit inundă podeaua de lut. Clipind, misionarul zâmbi în direcția luminii. În locul gardianului, văzu uitându-se la el doi slujbași în kimonouri negre. Ieși afară! porunci unul dintre ei cu voce trufașă. În momentul acela în mintea misionarului încolți cuvântul „eliberare” dublat de un sentiment de bucurie. Încotro mergem? Păstrându-și zâmbetul, misionarul vorbea cu voce sigură, dar picioarele i se poticneau. Cei doi slujbași tăcuți și încruntați mergeau înaintea lui legănându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
printr-o înfățișare neplăcută când veți ajunge în Nueva España. O dată ajunși acolo, zise seniorul Shiraishi îndreptându-și privirea către tălmaci, vă veți supune întru totul poruncilor seniorului Velasco. Străinul ce purta numele de Velasco îi privea cu un zâmbet trufaș în colțul gurii. Surâsul său le spunea japonezilor că fără el solii lor nu vor fi în stare de nimic în Nueva España. Solii și însoțitorii lor primiră poruncă să se adune la Tsukinoura cu două zile înainte de plecarea hotărâtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
lucruri. Samuraiul se uită la chipul năucit al lui Nishi și îl apucă strâns de mâna asudată. Chiar și după ce plecaseră din Mexico, Velasco de pe calul său le vorbise mereu plin de încredere ca întotdeauna și le arătase zâmbetul lui trufaș. Adevărat? — Toată lumea știe. Tribul Huaxteca folosește puști și praf de pușcă. Mai gândiți-vă înainte să mergeți până la Veracruz. Trebuie să mergem. Ca să se îmbărbăteze, samuraiul repetă apăsat: Trebuie să mergem. Ciudat, dar nu voia deloc să se întoarcă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
dat ultima suflare, sărmanul de el. Era vorba despre omul care fusese grav rănit la genunchi. Chiar și după înmormântare, Tanaka a fost atât de disperat, că ți se rupea inima. L-am văzut de multe ori pe acest bărbat trufaș cum privea țintă marea Caraibelor cu chipul întunecat, de parcă și-ar fi pierdut propriul frate. După aceea ne-au lovit încă două furtuni stârnite de vânturile sezoniere. Când în cele din urmă am zărit în depărtare portul San Lucar din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
mă rugam, m-am simțit dintr-o dată copleșit de o disperare înfricoșătoare. Ca și cum mi-aș fi zărit într-o oglindă chipul hâd, simțeam picătură cu picătură gustul veninului ascuns în sufletul meu. Poftele mele trupești, furia împotriva iezuiților, încrederea aproape trufașă în menirea mea de a propovădui în Japonia, dorința de cucerire - toate acestea se iveau una câte una din adâncul sufletului meu. Am crezut chiar că Dumnezeu nu va mai asculta în veci rugăciunile și speranțele mele. Aveam sentimentul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
glas: „Încerci acum să-i faci pe niște necredincioși să se boteze pentru propriul tău câștig. Nu cumva e o blasfemie și o batjocură? Prin taina botezului Îl împovărezi pe Domnul cu păcatele unor necredincioși. Nu cumva e o faptă trufașă?” Velasco încercă să strivească vocea pe care o auzea în urechi. Își făcu scut din niște cuvinte ale lui Iisus scrise în Biblie. Erau cuvintele rostite de Domnul când Ioan s-a înfuriat văzând cum un necredincios vindeca bolnavi în numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
părintele Valente. De când primise scrisoarea unchiului său la Veracruz, Velasco se tot străduise să-și închipuie cum arăta părintele cu care avea să fie în curând nevoit să se înfrunte. În închipuirea sa, părintele Valente avea o înfățișare inteligentă și trufașă, din când în când un zâmbet batjocoritor trecea ca o umbră peste chipul său. Nu aducea deloc cu bătrânul zbârcit, cu umerii aduși ca și când viața l-ar fi secătuit de vlagă, care stătea alături. Înfățișarea lui, în loc să-l liniștească pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
insulele japoneze erau un tărâm al comorilor unde cuvântul Domnului trebuia sădit cândva. Columb a căutat țara aurului, dar n-a găsit-o niciodată și pe când eu, care am aflat-o, am fost alungat departe de ea. „Oh, Japonie, ținut trufaș! Știi doar să iei, dar niciodată să dai!” Timp de cinci zile am plutit de-a lungul coastei Italiei, înspre sud către portul Civitavecchia, ce se afla înafara Romei. Am ajuns acolo seara. Burnița. Pe cheiul învăluit în ceață și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
O Japonie care nu semăna mai deloc cu ținutul prigoanei și asupririi pe care mi-l închipuisem. Dar când vasul nostru a intrat în golf, au apărut dintr-o dată câteva luntre. Pe corabie s-a urcat un comandant cu chip trufaș urmat de niște supuși înarmați cu puști. Ne-au silit să coborâm pe țărm ca și cum ar fi împins de la spate niște captivi și după ce ne-au lăsat vreme îndelungată să așteptăm pe plaja încinsă, ne-au recunoscut în sfârșit drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
părea că îndeplineau cu toții un ordin dinainte stabilit. Din toată mănăstirea nimeni în afară de noi nu dădea semne să se fi trezit și de fapt nimeni nu băgase de seamă ce se întâmplase. Moartea îi adusese în sfârșit liniștea. Înfățișarea aceea trufașă și neprietenoasă pe care ne-o arătase adesea în timpul călătoriei dispăruse, chipul îi era mai degrabă împăcat, ca și cum prin moarte s-ar fi eliberat de toate suferințele. Aproape că mi s-a părut că moartea, mai mult chiar decât Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
a luat viața... Nu vreau să cred așa ceva! Comandantul nu putea să înțeleagă șoaptele mele răgușite. Dacă cineva l-a împins pe Tanaka să săvârșească un păcat de moarte punându-și capăt zilelor, atunci eu am fost acela. Șiretlicurile mele trufașe l-au aruncat în brațele morții. Dacă e să fie pedepsit Tanaka, atunci eu însumi trebuie să fiu pedepsit. „Oh, Doamne, Te rog, nu Te lepăda de sufletul lui! Decât să te lepezi de el, Te rog, mai bine pedepsește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
acel zâmbet. De câte ori îi văzuse surâsul acela de om care pune ceva la cale, samuraiul se îndoise mereu de adevăratul țel al lui Velasco. Zâmbetul său îl păcălise, ce-i drept, de câteva ori. Dar, de când plecaseră din Roma, zâmbetul trufaș pierise de pe chipul lui Velasco și în locul lui se ivise o mină îngândurată și solitară. „Acum nu mai avem ce face” dădu samuraiul să-i spună lui Velasco din șa, dar își înghiți cuvintele. Străinul acesta care le adusese neliniște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
simțea disprețul și răceala de odinioară. Chiar avea sentimentul că omul acela vrednic de milă semăna cu el însuși, așa cum stătea acum lângă vatră, gânditor. „Cât a trăit pe pământ, El a umblat mult, dar n-a trecut pe la cei trufași sau pe la cei puternici, ci doar pe la cei săraci și bolnavi și n-a vorbit decât cu ei. În nopțile când moartea se apropia de cei bolnavi, se așeza lângă ei și îi ținea de mână până în zori, plângând împreună cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
samuraiul se așeză și rămase mult timp așa, îmbrăcat în hainele sale cu blazon. Încăperea peste care se lăsa înserarea era rece, căci nu se făcuse focul. Samuraiul își aduse aminte de cuvintele slujbașului și se gândi că străinul acela trufaș și mândru din cale afară n-avea să se lepede de credința lui, un om ca el n-avea să se lepede de sufletul său, oricâte suferințe și chinuri avea să înfrunte. „Așadar s-a întors în Japonia...” Samuraiul știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
ar fi rușine că mâncăm, că bem apă, că respirăm. Și ce punem în locul experienței estetice nemijlocite? O aspirație pozitivistă, un schematism scientizant, ce ar consta într-o "metodă" cu impulsuri de acaparare a întregului câmp al exegezei, într-o trufașă operație de "explicare", desigur "științifică", a operei, de secare a inefabilului, de suprimare a iraționalului. Să fim sinceri: o asemenea plivire sârguincioasă a criticii de factorii literari, de înstrăinare a ei în raport cu realul lecturii, ascunde o mefiență chiorâșă față de literatura
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
unii îl fac și astăzi, dar înapoi. Pașii înapoi înseamnă regres, dar și elan pentru un nou salt înainte. * Cizmarul își bate singur cuie în talpă. * A scos castanele din foc cu mâna altuia, dar tot el s-a fript. * Trufașul nu e un cultivator de trufe, ci de trufie. * Fotbalul se joacă pe... bani. * Calul cu mânere nu mănâncă fân. * Calul Troian mănâncă soldați. * Istoria nu e o antologie de povestiri, ci de drame. * Nici o agenție turistică nu organizează călătorii
Comprimate pentru sănătatea minţii recuperate, recondiţionate, refolosite by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/714_a_1242]
-
tocmai acest detaliu m-a determinat să i le dau totuși: îmi ia numărul și pierd pe urmă o groază de timp să mă duc la circa sectorului 4. ― Mă urmați până la primul stop, zice individul plin de sine și trufaș se îndepărtează cu actele mele în mână silindu-mă să-l urmez. Trebuia, altfel, cum am spus, să umblu eu pe urmă pe la miliție să-mi caut actele, dacă nu lămuream atunci incidentul. Ne oprim la milițianul care regla, pe
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
ca într-o bătălie pe viață și pe moarte, ci fac aceasta în mod suav. Evită să fie trufași tocmai pentru că sunt niște scriitori cu lăuntrul bine pus la punct, uman vorbind, ca să zic așa. Știința de a nu fi trufaș e mare lucru mai ales în cazul creatorilor al căror narcisism există cu asupra de măsură la nivel identitar. Întrucât creatorii (de orice natură) sunt grandomani, autogonflați și aproape insuportabili. În cazul de față mi-a fost dat să văd
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2199_a_3524]
-
peste tot, un fel de întâmplări.” Viana Șerban 772. „Prinzându-l pe-nțeleptul Esop, un autor Din operele sale-i citi, plictisitor, Fălindu-se cu ele ridicol de-ncrezut. Firește, mai pe urmă părerea i-a cerut. <<Nu-ți par trufaș din felul în care conchisei?... Încrederea aceasta o fi fără temei?... Esop, sătul de-atâta noian de vorbe seci, I-a spus: Te aprob din suflet că-n laude le-neci, Căci n-or să aibă parte de laude în
MEMORIA C?R?II by NICOLAE MILESCU SP?TARUL () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84375_a_85700]
-
al Moldovei, cuprinzând Cetatea Albă și câmpiile de dincoace de Nistru, văile Prutului, Siretului, Bârladului, și, mai nou, Bistriței, și se sprijineau de zidul Carpaților. Dincolo de acel zid nu se afla decât prietenia slinoasă a lui Laiotă Basarab și ezitarea trufașă a lui Matei Corvinul. Dar direcția principală de Înaintare rămânea, deocamdată, Valea Siretului, pe malul drept. Acolo se afla Ștefan, cu oastea lui ridicolă de nici zece mii de oameni, și aceia pedestrași. Până când Ștefan nu avea să fie prins și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
absorbire destul de puternică pentru a-i schimba atitudinea calmă, aproape placidă. Buna Lina avea aerul ei de doctor, cel de zile mari. Bine observase Mini că verișoara și conacul ei îi erau foarte de aproape Linei. De mirare! Nimfa asta trufașă, așternută nesățios pe patul acelui amor conjugal, nu avea nimic comun, în făptura și traiul ei, cu biata Lina, înghesuită grăsun în umerii ei și a cărei viață era o abnegație permanentă către păcatele altora: la spital, la dispensării, în
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
stat două săptămâni în spital și o săptămână acasă, după care a început școala de-adevăratelea. Atunci ne-am văzut pentru prima dată după dimineața aia de pomină. Eu firav, slăbit de boală, ea mai frumoasă ca oricând, mândră și trufașă. Încolțită într-o pauză, mi-a spus că nu are ce să mai vorbească cu mine. La insistențele mele, m-a potolit, spunîndu-mi că are alt prieten de la alt liceu. Analiza realizărilor mele variază în funcție de starea mea de spirit. Când
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]