1,123 matches
-
Bineînțeles, venețienii l-au lăsat să plece cum a venit... Toată lumea știe cât de „binevoitor“ vă este starețul Otto! Dar ce este mai important urmează abia acum: domnul Giuseppe vă roagă cu mult respect, prin mine, să luați avertis men tul În serios, să fiți foarte prudenți: spionii venețieni au prins firele unui complot. Nu știu Încă cine face parte din el. Sigur e că se țese la inițiativa starețului Otto și e Îndreptat Împo triva Casei voastre, mărite Stăpân. Iscoadele
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
față de Bodo. Acesta era locul unde Adelheid crezuse că se va Întâlni cu logodnicul ei, dar unde, din pricinile cunoscute nouă, Bodo nu ajunsese. Tânăra nu știa, firește, de conspirația urzită Împotriva ei, atunci când, după ce scăpase de la moarte, nesocotise sfa tul cuminte al Berthei de a se Întoarce. Își continuă așadar drumul. Orice altă tânără s-ar fi Îndreptat În grabă către casă, dar Adelheid moștenise sângele neînfricat al tatălui ei și Încăpățânarea neamului Zähringer, așa că galopă neîntrerupt, silindu-și calul
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
din fața casei jupânului Urs și-și rupsese mâna. Deoa rece scrisorile erau legate ca totdeauna cu șnur al bastru și scrisul nu părea măsluit, cei doi primiră misivele cu Încre dere. Fără să piardă timp, Bodo porni spre mânăstirea Sfân tul Petru, unde fusese chemat, iar Adelheid se Îndreptă spre Lenzkirch. În cele din urmă, uneltirile izbândiseră. * * * În timp ce, din porunca starețului Urban, Heribert se Îndrepta spre chilia sihastrului, un curier ieșea cu repeziciune pe poarta mânăstirii, cu destinația Zürich. Schimbând caii
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Închipui ceva mai bun decât să-mi aștept În sihăstrie sfârșitul zilelor. Ca pustnic al cărui nume nimeni nu-l cunoaște.... XIII Zilele care au urmat au fost pentru Adelheid o agonie dureroasă. Eglord nu mai apăru. Singurătatea Îi era tul burată doar de slujitorul mut cu fața Împietrită, care-i aducea o tavă cu de-ale gurii, o punea pe masă și o lua pe cea din ziua precedentă. Apoi dispărea ca și cum ar fi părăsit o odaie goală. La Început
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și continuă: — Iertați-mă, stăpâne, că vorbesc astfel de o față biseri cească. Toată lumea spune aici la fel... Conrad Îl Întrerupse nerăbdător. — Lasă-l pe Otto și spune mai departe! — Cum spun, mărite stăpâne, m-am ascuns sus În pă tul. Nici n-am răsuflat de teamă să nu mă descopere blestemații! Mai ales că Johannes Îmi trimisese vorbă să fiu cu ochii În patru, fiindcă se pun la cale mari ticăloșii. Dar era vorba de ziua de mâine, așa că m-
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
o treabă de izbăvit, după care va veni alături de voi și vă va spune același lucru. Cei de jos sunt răzvră tiții Împotriva Împăratului, nu voi. Țineți-le piept până când vor veni armatele imperiale, care sunt pe drum. Împă ra tul le-a trimis În ajutorul nostru și se află acum destul de aproape, dincoace de Sankt Gallen. Un curier s-a strecu rat până la noi și ne-a adus vestea. Nu vă fie frică. Ori vreți să vă sfâ șie călăii
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
apărăm poarta! N-apucă să mai ajungă jos. În fața lui apăruse dintr-odată Johannes, ca un Înger răzbunător: — Aici ți s-a sfârșit drumul, Satană blestemată. Ai Înfricoșat lumea cu fărădelegile tale. și acum l-ai ucis și pe bie tul tânăr! Trebuia să te zdrobesc Încă dinainte, să te strivesc cu mâinile goale! De data asta nu-mi mai scapi! Eglord ridică sabia să se apere, dar brațul de fier al cerșetorului i-l prinsese deja pe-al lui ca
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
1146, șase ani de la moartea lui Conrad, Friederich Barbarossa a cucerit-o, după ce a asediat orașul Freiburg (Karl Schmid, op. cit.ă. 14. Idem. „Se pare că principii Zähringer au avut mai multe pretenții asupra ducatului suab decât familia Staufen. Împăra tul Heinrich III (+1056ă le-a promis ducatul și i-a dat principelui Bertold I un inel, ca mărturie pentru această promisiune [...]. După moartea sa, văduva lui i-a dăruit ducatul suab rudei sale Rudolf von Rheinfelden. Pentru a-i potoli
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
că taică-meu, îngrozit de ce femeie ordinară îi adusesem în casă, a izbucnit la un mo ment dat și, cu mintea întunecată, a luat-o de-o aripă pe sărmana fată s-o scoată pe ușă afară. A fost momen tul în care am intervenit eu, ca un erou salvator. Eram bărbat și trebuia s-o dovedesc, doar ! Taică-meu m-a îmbrîncit și pe mine, și atunci mi s-a întunecat la rîndul meu mintea și am sărit la bătaie
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
scarpin ; mai întîi am crezut că-mi curgea sînge, dar apoi m-am trezit și mi-am dat seama că treaba aia vîscoasă nu-mi aparținea mie, ci lui - pur și simplu, îl storcisem. După cîteva astfel de experiențe, instinc tul meu de conservare (cred) mi-a rezolvat problema : am descoperit liniștea în împăcarea cu lumea așa cum este ea. Un fel de iluminare restrînsă, care se manifesta exclusiv în spațiul acela de doi pe trei. Rodul acestei iluminări a fost un
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
curajul nici măcar să clipească ; o fixau în continuare cu insistență. La un moment dat, se auzi un zgomot puternic și toți își întoarseră privirile într-acolo. Era Cristi, care se ridicase în picioare, trîntind scăunelul mobil de speteaza pupitrului. Băia tul nu stătu pe gînduri și începu să cînte - învăță toarea îl privi cu aprobare și îi zîmbi. Nemaiputînd de ciudă că văru-său i-o luase înainte, Dănuț se ridică și el și prinse de la jumătate prima strofă. Era cîntecul pe
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
reușiseră să-i asigure o pază bună și ea era din ce în ce mai puțin necăjită de Barbu. Odată, Cristi îl bătuse și-l trîntise la pămînt și de atunci nu mai avea curajul să se apropie. Cu toate acestea, găsea uneori momen tul cînd verii nu erau prin apropiere și-și lua el atunci revanșa pentru toate dățile în care stătuse la distanță. ăsta era Barbu : era un băiat rău, avea pantofii nefăcuți, unghiile netăiate și era murdar prin urechi. Viața se scurgea
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
apucate, am putut să văd destule săru turi, unele mai lungi, altele mai scurte, cu tehnici diferite, de la cele pregătite de tandrețuri, pînă la cele precedate sau încheiate zgomotos cu o palmă dată pe obrazul impecabil al bărbatului. Cînd bărba tul cu părul dat cu briantină sau cu pălăria trasă pe o sprînceană primește o palmă de la o femeie, atunci el are tot dreptul să o sărute ; viceversa, cînd o femeie este sărutată pe nepusă masă, atunci ea are tot drep
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
cu părul dat cu briantină sau cu pălăria trasă pe o sprînceană primește o palmă de la o femeie, atunci el are tot dreptul să o sărute ; viceversa, cînd o femeie este sărutată pe nepusă masă, atunci ea are tot drep tul, după ce consumă cu voluptate sărutul, să aplice palma de rigoare.) La unele dintre săruturile filmate, se vedea clar că, dincolo de apropierea buzelor, protagoniștii mai fac ceva, se mai întîmplă ceva pe-acolo. Ce - asta însă a rămas mult timp, pentru
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
credea așa de laș. Lovitură de grație. Eu, care mă simțisem în sfîrșit bărbat, care tocmai fuse sem cu o tipă în pat, în casa mea, fără să mă tem de nimeni, ca și cum aș fi fost eu stăpînul casei, bărba tul, soțul, tatăl, eu, iată, eram socotit laș. „Dar atunci care e nenorocirea ?“ - am întrebat eu moale. Nenorocirea era că nu mai puteam face dragoste, fiindcă îi venise ciclul. Așa credea ea, dar de fapt sîngele nu era al ei, ci
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
purificarea administrațiilor de stat, prevăzând ca salariații „epurați“ să fie internați în lagăre speciale de muncă. 8 mai 1945 - Capitularea Germaniei. Mai 1945 - Sunt create primele SOVROM-uri (societăți „mixte“ prin care bogățiile României se scurgeau către URSS). Prin Decre tul 364 se impune prima listă cu cărțile interzise, Index librorum prohibitorum. 19 iulie 1945 - Stalin îl decorează pe Regele Mihai cu cel mai înalt ordin („Victoria“ cu briliante), iar Regele este obligat să îl accepte. Iulie 1945 - Secetă devastatoare; introducerea
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
fost la înălțimea misiunii sale, a încrederii acordate și a vechii noastre prietenii și colaborări. Cu o scurtă cuvântare, a deschis ședința. Bonciu a citit Armăsarul albastru. Preșe dintele a regretat că Bonciu preferă să stea deoparte, când astăzi to tul trebuie să se contopească cu colectivitatea, cu omenirea; a subliniat în poeziile lui George Tudor minunata lui capacitate de a descoperi toată frumusețea în gesturile spălătoreselor și ale mahalalei necunoscute și prost cunoscute, exprimându-și dorința ca anul viitor să
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ce-ți poartă. Sâmbăta viitoare dejunez la ei. Fetița lor e adorabilă; seamănă mult cu Dora Moscuna, vioaie, frumoasă și inteligentă. Iubita mea, e ora cinci, o jumătate de oră mă mai desparte de supliciul ședinței; azi e Sf[ân]tul Dimitrie; Lina și Chirana s’au dus la slujba de la Mitropolie și vor veni la 6; în casă e o liniște ideală, doar pendula bate calm și discret, ca un greere într’un lemn; azi e slujbă mare acolo, pentru că
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Aș vrea să spicuiesc astăzi, pentru tine, din noianul de amintiri, frunze moarte care zac risipite pe pământul meu pierdut. Soarele de astăzi, umed încă de iarna recentă, îmi amintește de o vacanță de Paște în luna martie, de pămân tul mustind de sevă și de brazdele negre și late. Ne întor ceam acasă în vacanță, sau mai bine să vorbesc în numele meu, mă întorceam în trăsura splendidă, abia cumpărată. Caii noștri ungurești, Nonius și Totka, cumpărați de tata de prin
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
viața ta personală, ci o nevoie nebună de a ști că nu te las singură. II Miercuri dimineața, 8 februarie [1950] [...] În casă, cam răcoare; termometrul lui André, așezat lângă cutia [de porțelan] de Sèvres a lui Philippe, pe raf tul bibliotecii de deasupra micului tău birou, arată acum 13° lângă ușa balconului și 15° pe birou. [...] I-am telefonat lui Lucy și mi-a amintit că săptămâna asta am de citit, ca toți profesorii, un capitol lung din ma rele
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
a vârât până în gât. 2 decembrie [1950], sâmbătă seara Of, afurisită zi! De la ora 8, la nenorocitul ăla de proces; am stat până la amiază, într o tensiune de era să fac meningită. Cuvintele îmi șuierau pe la urechi: „n-are drep tul să facă contestație“, „absenteistă“, „renunțat la țara ei de baștină“, „pierdut dreptul de a fi cetățean al țării ei“ - ploua asupra mea cu toate astea, mi se prelingeau între gulerul paltonului și gât, făcându-mi pielea de găină, cădeau ca
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
aceste calități la ea, dar așa cum te-ai uita la o lanternă magică; ele dispar pe măsură ce se produc: tot aurul din Peru trece prin mâinile ei fără să fie mai bogată cu ceva. Lipsit de sentiment și de pasiune, spiri tul ei nu este decât flacără fără foc și fără căldură, care totuși răspândește o mare lumină. Este frapată de toate obiectele, însă nici unul nu o atrage puternic și nu o fixează; impresiile ei sunt trecătoare. Extrema activitate a imaginației o
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
tinereții!“ Vanitatea lui, care nu-și găsea odihnă decât în intimitatea prieteniei, îl făcea în multe privințe ridicol, lucru pe care nimeni nu mai îndrăznea să-l observe când a devenit un mare personaj. Lesne puteai găsi în el subiec tul unui număr de comedii: Autorul, Nobilul, Tribunul poporului etc. Îi plăcea să fie lăudat în mare și în mic, nu era sătul de laude niciodată și nu era zgârcit nici cu lauda de sine, sub toate formele pe care un
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
de spirit veneau sub pana ei fără efort, și totuși întotdeauna în ordinea cea mai potri vită pentru a le pune în valoare unele prin altele. Stilul ei era pur, precis, rapid și ușor: și, deși se susține că talen tul epistolar aparține mai ales femeilor, îndrăznesc să afirm că nu există aproape nici una care să poată fi com parată, în privința aceasta, cu Julie. Doamna de Sévigné, căreia n-o să-i contest superioritatea în genul acesta, este mai interesantă prin stilul
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
ă...Ă cât de mult respiră spiritul lui, fascinat de neant și de geometrie, în posteritatea-i”. Din același manual virtual al utilizatorului mediu este recuperabil ceea ce opera lui Caragiale spune despre socie- tatea contemporană, „actualitatea lui Caragiale”, sau fap- tul că opera sa constituie fie expresia unei eterne damnări a lipsei de conținut, de substanță tragică, fie o soteriologie subtilă prin râsul la limita sarcasmului, ambele circum- scrise complexului unei „identități rănite” (Michael Pollak), al unei „identități în ruptură” (Sorin
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]