1,411 matches
-
savoare o jumătate de țigară cu tutun fin, auriu. Era un întreg ritual. Scotea dintr-o punguță de piele tutunul, pe care-l presăra uniform pe o foiță de hârtie pentru țigarete. O răsucea cu meșteșug și, după ce o lipea, umezind ușor cu limba, o tăia cu briciul în două, aprinzând o jumătate și păstrând-o pe cealaltă într-o tabacheră de lemn lustruit. Carol îl ignora total. Părea că nu-l vede și făcea totul de parcă locuia singur în acea
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
ca un episcop, intona cântece de rugă, făcând să răsune văile: "Dă-ne, Doamne, ploaie!". O bătrână lua în căușul palmelor apă din cofe mari de lemn purtate de fecioare și uda zidurile bisericii jur-împrejur. Apa se scurgea în pământ, umezind pentru o clipă buzele crăpate ale lighioanei. Apoi toaca, ciocănelele, bățul jitarului și o cruce furată din țintirim au fost aruncate în fântâna din vatra satului. Cu hainele întoarse pe dos, puse pe cap, ca să nu-i recunoască duhurile rele
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
Uniforma era sărăcăcioasă, dar îngrijită și-i venea bine. Purta ghete, moletiere bine înfășurate peste gambe, pantaloni de pufoaică, tunică petrecută cu centură și bandulieră, chipiu. De centură îi atârna o ploscă de metal, îmbrăcată în postav care putea fi umezit pentru a ține apa rece și proaspătă. Stătea drepți într-o poză artificială, dorită de el sau sugerată de fotograf, ținând în mâna dreaptă goarna cu muștiucul în dreptul gurii, dar depărtată puțin, cât să nu-i acopere sau să-i
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
ce se distrau urmărindu-și căpetenia prinsă în confruntarea aceea deloc ușoară. De când n-ai mai mâncat? întrebă Balamber. Două zile, răspunse ea fără a se opri din lucrarea sârguincioasă a fălcilor. — Și părinții tăi?... Unde sunt? Ochii copilei se umeziră. înghiți și lăsă capul în jos, fără să răspundă. — Te-am întrebat unde sunt tatăl tău și mama ta... Și frații tăi? Au fugit cumva și te-au părăsit aici? Copila înălță iarăși capul și, strângând pumnii, îl străpunse cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îl făcuse oare să-și piardă forța interioară, spiritul neîmblânzit? Ce era acea frământare pe care o simțea în piept, care-i încețoșa mintea și îi făcea vorba nesigură? Dar nodul acela care îi strângea gâtul? De ce ochii i se umeziseră? Era doar oboseală? Era amărăciunea înfrângerii? Sau ce altceva? Nu se mai simțise astfel din ziua în care-și pierduse părinții. Copleșit, o strânse în brațe pe copilă și o liniști: — Nu, Go-Bindan. N-o să te mai părăsesc. 30 Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mai luminată. Luceafărul de noapte, o stea străluminată Ce arde în fereastră în noaptea-întunecată, Tu rupt- ai bariere spre porțile închise Și-ai devenit lumină, împlinitor de vise. BRAȚUL MAMEI Brațul mamei când mă-nconjoară Mă simt protejată ca odinioară, Umezii ei ochi, calzi, mereu tăcuți Și glasul domol, ai vrea să-l tot asculți. Brațul ei ca cerul-i, ajunge orizontul, E viitorul meu, trecutul și prezentul, Privind mângâietor, ea ne-a purtat de seamă Și ne-a crescut încet
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
propria sa minte. Când termină, Anrella îi spuse: - O, bietul de tine. O, Les, îmi pare rău că ai descoperit asta. Craig o văzu că plânge. Lacrimile îi străluceau ca niște pietre scumpe, apoi se scurgeau pe obraji, pătând și umezind pudra. Ochii ei rămăseseră mari, strălucitori și înlăcrimați. - Este foarte simplu, Les. Ai avut o cădere nervoasă, una foarte grea, care a implicat pierderea memoriei. Iar eul tău, cel de acum, este o personalitate construită, construită cu strădanie. Nu trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
savoare o jumătate de țigară cu tutun fin, auriu. Era un întreg ritual. Scotea dintr-o punguță de piele tutunul, pe care-l presăra uniform pe o foiță de hârtie pentru țigarete. O răsucea cu meșteșug și, după ce o lipea, umezind ușor cu limba, o tăia cu briciul în două, aprinzând o jumătate și păstrând-o pe cealaltă într-o tabacheră de lemn lustruit. Carol îl ignora total. Părea că nu-l vede și făcea totul de parcă locuia singur în acea
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
ca un episcop, intona cântece de rugă, făcând să răsune văile: "Dă-ne, Doamne, ploaie!". O bătrână lua în căușul palmelor apă din cofe mari de lemn purtate de fecioare și uda zidurile bisericii jur-împrejur. Apa se scurgea în pământ, umezind pentru o clipă buzele crăpate ale lighioanei. Apoi toaca, ciocănelele, bățul jitarului și o cruce furată din țintirim au fost aruncate în fântâna din vatra satului. Cu hainele întoarse pe dos, puse pe cap, ca să nu-i recunoască duhurile rele
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
Uniforma era sărăcăcioasă, dar îngrijită și-i venea bine. Purta ghete, moletiere bine înfășurate peste gambe, pantaloni de pufoaică, tunică petrecută cu centură și bandulieră, chipiu. De centură îi atârna o ploscă de metal, îmbrăcată în postav care putea fi umezit pentru a ține apa rece și proaspătă. Stătea drepți într-o poză artificială, dorită de el sau sugerată de fotograf, ținând în mâna dreaptă goarna cu muștiucul în dreptul gurii, dar depărtată puțin, cât să nu-i acopere sau să-i
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
direct la locotenent. — N-am dreptate, Bob? A spus sau nu doamna Fedder lucrurile astea? Spune adevărul! Următoarea voce care s-a auzit nu a fost cea a locotenentului, ci a mea. Gura mi-era uscată și vintrele mi se umeziseră. Am declarat că nu-mi pasă nici cât negru sub unghie de ceea ce spune doamna Fedder despre Seymour. Și nu numai ea, ci orice afurisit de diletant sau de amator în materie. Am adăugat că, încă de pe când Seymour avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
postate sus, deasupra chiuvetei. De ani de zile, printre cei șapte copii ai familiei noastre cu o singură sală de baie, exista obiceiul, poate neplăcut, dar util, de a ne lăsa unul altuia mesaje scrise cu un ciot de săpun umezit pe oglinda dulăpiorului de medicamente. Tema generală a mesajelor noastre gravita în jurul avertismentelor dure și nu arareori în jurul amenințărilor: „Boo Boo, ia-ți prosopul când nu mai ai nevoie de el. Nu-l lăsa pe jos. Cu drag, Seymour.“ „Walt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
clopote care se agitau În aer; puiul golaș și auriu Își căscă din ce În ce mai nerăbdător ciocul său arămiu spre ele, Își pregăti gușa uriașă ca să Înghită Întreg conținutul revărsat de acea uriașă pasăre-tată; paiele și ierburile și penele din cuib se umeziseră din nou, cochiliile de melci se târau și ele prin iarbă, deodată Însă Mașa se trezi din beție auzind glasul vizitatorului ce-și ridicase capul căzut pe masă și o măsura acum cu niște ochi tulburi, plini de dorință. „Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Se văzu umblând de colo colo, evident cu puține speranțe de mai bine, căutându-l pe Maistrul de șantier. Îl văzu de departe, Însă cum fizionomia feței nu trăda nimic alarmant, Îl cuprinse o ușoară amețeală iar ochii i se umeziră de lacrimi. Îi strânse mâna vădit tulburat. „Poate fi mai rău...?” Oarecum stingher, Maistrul de șantier Îi făcu semn să-l urmrze În niște Încăperi mai ferite de ochii curioșilor, rostind. „Veste bună, domnule inginer. V-au redus din pedepsă
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
picioare; degetele Îi erau amputate. „O, erau beți“, spusese Eisen În Haifa. „Băieți de treabă - tovarișni. Dar Îi știi pe ruși când trag câteva pahare de vodcă.“ Rânjise spre Sammler. Bucle negre, un nas roman arătos, dinți ascuțiți, fără de simțire, umezi de salivă. Problema era că o lovea pe Shula-Slawa cu picioarele și o bătea destul de des, chiar și ca proaspăt Însurățel. Bătrânul Sammler În apartamentul din Haifa Înghesuit, mirosind a piatră, văruit În alb, observase ramurile de palmier de la fereastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
haos nervos. Înconjurat de umbrele copacilor, flexibile, ale cercevelelor, rigide, și de reflecțiile alămurilor și ale sticlei, pe jumătate fixe, domnul Sammler Își șterse pantofii cu șervetul de hârtie pe care Shula Îl pusese sub ceașca de cafea. Pantofii erau umezi, În continuare. Musteau de apă, Într-un mod dezagreabil. Și Margotte Își avea plantele ei, iar Wallace era pe cale să Își deschidă o afacere cu plante. Ar fi păcat ca primele contacte ale plantelor să se producă exclusiv cu smintiții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
se mai piardă. Hei ! i-a strigat Charlie. Așteaptă. Vin și eu. Danny s-a uitat înapoi suspicios. Amândoi arătau ca dracu’, dar durerea și vânătăile meritaseră din plin. Danny avusese în felul ăsta ocazia să le vadă pe femei umezindu-și degetele în gură ca să șteargă crustele de pe fața lui Charlie. Să nu-mi faci mie nici o favoare, a spus Danny. Nu-ți fac, ciudatule. Crede-mă că nu-ți fac. Charlie și-a înfășurat brațele în jurul abdomenului, iar Danny
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
potrivită cu siguranță te va ruga să îi strângi corsetul să o ajuți cu ceaiul și alte lucruri femeiești apoi se va întoarce să te sărute lăsându-ți o urmă de ruj pe cămașă îți va face ochii să se umezească și atunci vei ști că a meritat să trăiești pentru ea. toamna asta mă obsedează toamna intru în camera de coagulare resturi de frunze stau atârnate, de venele pământii ale primului om m-am săturat de frunze frunze contorsionate frunze
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
acum în Crăciunul anului 1947 - peste câteva zile Anul Nou - pe care-l petrecui cu ei în vechea noastră casă. Parcă era în alt secol. Crivățul se oprise, ajunse doar un vânt subțire, obișnuitul vânt al câmpiei dunărene, vremea se umezise, moină ușor friguroasă, zile șuierând a pustiu. Mergeam către sfârșitul anului, ploua și ningea, o vreme tot mai umedă pătrundea în oase împreună cu înserarea ce cădea repede, la orele cinci după amiază era întuneric; orașul, înecat în el, încerca optimismul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
să cunosc gândirea unuia dintre cei mai de seamă români ai secolului al XX-lea. Când am văzut profilurile de pe prima pagină a revistei și precizarea că este român, inima a luat-o la galop, iar ochi mi s-au umezit involuntar. Citind, pe îndelete, răspunsurile lui Emil Cioran la întrebările incitante ale scriitoarei din Italia, acolo, în camera de deasupra garajului, m-a prins un dor de țară care mi-a blocat judecățile retrospective. Am deschis televizorul și m-am
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
a venit. Pentru un vânător tânăr și pătimaș ca mine, lucrurile acestea mici, vânaturi, aveau mare însemnătate. O neplăcere a tinereții, cât de ușoară, multe năcazuri îți aduce. Stam, îmi făceam socoteli fel și chip, și ploaia curgea deasă, îmi umezise obrajii și mânile. Întorsei pușca cu țevile în jos și așteptai. Bucățile de coșcoavă ardeau încet, înăbușit, fără flacără; din când în când pufneau și împroșcau fire alburii de fum luminos. Îmi răsucii o țigară, o aprinsei de la un tăciune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cu doi ochi verzi, înfundați sub frunte și sub sprâncene tufoase. Barba-i era de mult nerasă. Mustața creață, rotunjită la capete, nu-i acoperea gura. Buzele-i erau uscate și arse; din când în când le întredeschidea și le umezea cu vârful limbii. — Mi-i sete, grăi el trudit, fă-ți pomană c-o ulcică de apă... Cum nu? pacat mi-a fi dacă nu ți-oi da, răspunse moșneagul. Hai la bordei... Fața bătrânului se făcu prietinoasă. Pe mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
La câteva zile după aceasta veniră ropote de ploaie cu întreruperi; pe urmă ca niște pâcle se așezară lungile ploi de toamnă. Zările erau închise de un fel de ziduri cenușii. Dintr-un tavan jos de nouri curgea burniță rece, umezind clădirile, adăposturile vitelor și perdelele pustii. Pământul gras sorbi apa prin toate crăpăturile lui, apoi începu să chiftească, și împrejurul curților și pe drumurile de țărână oamenii și vitele umblau prin noroaie înspăimântătoare. O săptămână întreagă se trudiră bordeienii ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
străbătută de unde de șoc. Apoi a ajuns și el la orgasm, cu degetele împletite în părul meu, cu ochii închiși, cu chipul descompus, rostindu-mi numele. —Anna, Anna, Anna. Pentru un lung răstimp, nici unul din noi nu a spus nimic. Umezi de sudoare și extenuați de plăcere, zăceam pe cearșafuri. Purtam frânturi de conversații cu mine însămi în gând: A fost uluitor. A fost incredibil. Dar nu am spus nimic: orice ar fi sunat ca un clișeu. —Anna? —Mmm? S-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
ea sabia. Opriți atacul! Era un ordin pentru toți soldații lui, care fu auzit și repetat de trâmbițe și de signiferi, pentru ca toți soldații să știe că bătălia se sfârșise și că învinseseră. Titus îi ridică ușor capul, ca să-i umezească buzele uscate cu apă și vin. Cu un gest obosit, Antonius împinse cupa. — Opriți atacul!... Se predau. Văzu porțile Cremonei deschizându-se. Ofițerii vitellieni ieșiră ducând însemnele, gata să le predea. Soldații îi urmau cu privirile în pământ, în insultele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]