5,886 matches
-
iubește frumosul, iar el nu era deloc frumos. Și, de aici, începe drama lui. O mare parte a tinereții sale și-a satisfăcut poftele carnale în bordeluri, ajungând, în cele din urmă, să se însoare cu una proastă, grasă și urâtă. Astfel, conviețuind cu ea, o silă de toate treptat îl cuprinsese pe nesimțite, dându-și seama cât de nesuferită și de neînțeles este viața, căci ajunsese să facă mereu exact aceleași fapte mărunte, împlinite cu regularitatea acelor de ceasornic. Și
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
derutat. Cu toate că știa o mulțime de lucruri potrivite și necesare de făcut în astfel de situații, acum absolut toate i se învălmășeau cu repeziciune în minte, fără să se deslușească deloc; totul, în jurul lui, părea desprins parcă dintr-un vis urât; practic, făcea eforturi supraomenești, ca să-și mențină dârz sângele rece și ca nu cumva să se piardă de tot cu firea - asta ar fi fost cel mai nefast lucru dintre toate, într-adevăr. Și totuși, în asemenea momente, oare cum
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
tardive, totul e consumat și nu mai există nicio șansă să așez În acel loc gol... toate lucrurile frumoase pe care ar fi trebuit să le fac pentru tine. Am avut vise mari, dar hazardul mi-a jucat cea mai urâtă festă, folosindu-mă Într-un joc perfid care mi-a transformat viața Într-o nedreaptă suferință, aruncându-mi sufletul Într-o temniță de temut... Sunt atâtea de spus! Cel mai mult Îmi lipsesc nebuniile tale, dorința ta de viață și
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
batic pe cap. Eu am foarte mulți ani de când port vina unor păcate, pe care nu le pot mărturisi, și acum sunt bătrână și simt că nu voi muri, până nu le voi mărturisi, dar sunt atât de grele și urâte, că nu le pot mărturisi nici la un preot. Mi s-a arătat astă noapte Domnul în vis și mi-a zis să mă apropii de tine și să mă mărturisesc ție, că apoi tu le vei mărturisi preotului tău
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
colhoz. Era frumoasă ucraineanca, ce să mai zicem? Nicio altă fată din sat nu avea rochiile și costumele pe care le avea ea. Era la noi în sat o vorbă, care zicea că haina frumoasă îl face și pe omul urât frumos, dar dacă mai era și frumos?... Cam așa era în cazul Galinei, cum o chema. Flăcăul se îndrăgosti de ea. Nu după mult timp, se căsătoriră. Erau fericiți, trăind în dragoste și înțelegere. Bunicăi Dosia nu-i mai trebuia
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
aceste rânduri: Într-o zi de vară foarte călduroasă, Iisus cu ucenicii treceau printr-un lan de grâu, se duceau în satul vecin. Era pe la vremea amiezii. Deodată, le apare în cale trupul unui câine mort. Ne putem imagina mirosul urât și insuportabil pe care îl răspândea în jurul său hoitul. Ucenicii se stăruiau să-l ocolească cât mai mult posibil, astupându-și nasurile cu mâinile. Iisus, însă, s-a apropiat de hoit, l-a privit o clipă și apoi a exclamat
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
lătra ca un nebun. Maria rupe o bucățică din pâinea pe care o ținea și i-o aruncă. El se repezi după pâine și noi trecurăm. Am intrat într-o odăița joasă și goală. Nu puteam inspira aer din cauza mirosului urât. Pe un pat de scânduri gol, stătea culcată baba Ioana. Când ne-a văzut, a încercat să-și întindă mâinile către noi, cerând ajutor, dar nu le putea ridica. Nu putea vorbi. Nu înțelegeam ce zicea, dar se vedea bine
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
se afla într-un lac, având picioarele până la genunchi scufundate în nămol. Nu avea putere să le ridice, ca să poată ieși de acolo, dar nici nu dorea să o facă, pentru că pe mal, din toate părțile erau mulțime de diavoli, urâți și înfricoșători, de care se temea mai mult. Ei îi făceau semne să vină la ei, îi aruncau fel de fel de „ajutoare” pentru a putea ieși din nămol. Mamei îi era frică să se atingă de ele. Când se
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
căror părinți erau gospodari și avuți. Aveau acei gospodari trei fete și pentru fiecare din ele aveau zestre, bani, vite și pământ. Lui îi plăcea cea mijlocie și încolțise în inimă lui dorința s-o ceară în căsătorie. Nu era urâtă, nici proastă nu era și, plus la toate, mai avea și avere. „Mă voi face un gospodar bun!”, se gândea moș Ion. Într-una din zile, se sfătuise cu doi prieteni de ai lui, care urmau să se ducă la
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
înjurate de el. Înjurături, ocări și blesteme. Copiii se ascundeau de el care și pe unde puteau, iar mătușa Catinca își primea pedeapsa. Vecinul său, moș Ion Dascăl, pentru ca odraslele sale să nu audă toate aceste lucruri îngrozitoare și foarte urâte, îi silea să intre în casă pe toți. Bătrânul lui tată, care era dascăl, mereu spunea aceste cuvinte: - Nu va termina bine această familie cu atâtea înjurături și blesteme! Nu va termina bine! Crescură mari copiii lor și cei mai
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Pe locul gospodăriei lui moș Ion Vinaru, am văzut o priveliște care inspira tristețe și frică fiecărui trecător. Oamenii din sat, cu adevărat, mai degrabă preferau să înconjoare, numai să ocolească acel loc, să nu treacă pe lângă el. Totul părăsit, urât și distrus. Doar urmă se mai cunoaștea, unde a fost gard și unde a fost poartă. Casa, care era odată cea mai mândră din sat, abia se mai ținea să nu cadă, năpădită de buruieni până la prag. Via cea aducătoare
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Până la urmă, toți plecau de acolo. Peste vreo câțiva ani, băiatul mai mic începuse a veni din când în când pe acasă. Apoi, se vedea tot mai mult pe acolo. Se adunau mai mulți și făceau diferite lucruri murdare și urâte în acea casă. Făcuse ceva și era căutat de poliție. Temându-se să nu fie închis și bătut, deznădăjduit și plin de frică, își puse capăt zilelor ca și mama sa, în același fel și în același loc. Așa a
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
și pe mine cel dintâi păcătos și ne binecuvântează din cer cu ploaie! Cerul își deschidea ușa și lăsa șuvoiul cel bun și rece să curgă. Adăpa pământul și pe noi toți: mari și mici, buni și răi, frumoși și urâți, moldoveni și ruși... Tata cânta: „Dăruiește, Mântuitorule, ploaie pământului istui însetat. Brazdele pământului adapă-le și înmulțește roadele lui. Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh! Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!” Așa repeta de mai multe
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
am senzația de loc străin. Am senzația doar că visez. Nu departe, la ieșirea din metrou, un aborigen cântă dintr-un fel de corn, un cântec gutural. Îl privesc. Din punctul de vedere al unui european poate fi un negru urât. Mă uit îndelung la el. Fața brăzdată de riduri, mușchii feței și ai trupului foarte fermi, mâinile frumoase, expresive, cântecul pătrunde în trupul meu ca o apă întunecată, mă așez pe banca din apropiere fermecată de sunetele guturale, e un
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
De ce, de unde?", stăruiau în mintea ei întrebări de care nu putea scăpa. În afara unei ușoare amețeli, nu simțea să-i fie rău. Nu se lovise, nu se tăiase. Sângele apăruse deodată din corpul ei, o făcea să simtă lumea mai urâtă, să-i fie rușine fără să știe de ce. Da, da, parcă începea să se dumirească. În clasa a cincea, în vacanța de vară fusese într-o tabără la munte. În prima seară, în dormitor, s-a stârnit o zarvă mare
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
nu era picior de femeie, unii răbdau greu asta, și în compensație vorbeau porcește. Pe noi ne-a crescut mămuca în spirit creștinesc și toate murdăriile astea nu-mi intrau pe gât. Aveam o respingere fizică. Reacționam ca la mirosuri urâte. Așa am ajuns să vânez șerpi și să mă împrietenesc, vorba vine, cu aborigenii, aceștia nu se împrieteneau cu oricine, erau suspicioși față de albi, și aveau toate motivele. Le-am câștigat bunăvoința printr-o întâmplare. Mă plimbam prin boosh căutând
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
toaletă în jurul bisericii, de acea bătrânii trebuie să stea acasă, nu rezistă la o slujbă de trei ore. Intrăm printr-o poartă de scândură, de parcă am fi în Prundul Bârgăului, într-o clădire care aduce cu un saivan, mare și urâtă, curtea este curată, ocolim clădirea și intrăm într-un fel de anexe. Joase, dar foarte spațioase, invadate de lumină, strălucesc de curățenie. Un șir de femei se uită la noi cu zâmbete luate de pe cutiile de ciocolată, Silvia le face
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
la câini. Când te plimbi ca un rege prin speluncile de la marginea orașului sau ca un prinț prin cele din centru, ai senzația că totul în jurul tău e marfă. Cum începe să fluture vântul prin buzunare, cum lumea se face urâtă și dușmănoasă, începi să înveți că doar puterea banilor sau a pumnilor contează în lumea aceasta. Prietenii care până mai ieri te omorau cu fidelitatea azi se feresc de tine, femeile devin din ce în ce mai emancipate, te tratează cu indiferență sau chiar
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
apucă de peste tot, este trântită la pământ, unii chicotesc de departe, unii îi rânjesc în față în timp ce îi umblă cu mâinile sub veșminte, se uită la ei înmărmurită, nu înțelege ce vor de la ea, de ce o lovesc, le simte mirosul urât, unul țipă și încearcă să-i înlăture pe ceilalți, îi desfac picioarele și țipă, i se face frică, omul de deasupra ei face gesturi pe care nu le înțelege, ea se uită la el, la ei, îi spun vorbe pe
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
de deasupra ei face gesturi pe care nu le înțelege, ea se uită la el, la ei, îi spun vorbe pe care nu le înțelege, deodată simte cum cel de deasupra ei o pătrunde, o doare, se zbate, mirosul acela urât îi pătrunde în corp, închide ochii, vrea să fugă de aici, hoitul de deasupra ei miroase urât, o lovesc, vrea să o ia la fugă dar nu poate, zarva din jurul ei e tot mai mare, altă siluetă cu miros și
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
a așezat lângă trupul Mariei, are nevoie de o atingere care să-i aline durerea, trupul ei e numai o rană, aseară au hăcuit-o animalele acelea, o grămadă de trupuri cărora nu le vedea chipul, le simțea doar răsuflarea urât mirositoare, încă mai sângerează, s-a așezat lângă trupul Mariei și a început să cânte, în gând, la pian, un cântec pentru Maria, un cântec pentru sufletul mamei, ar vrea să fie mama ei aici, să o apere de durere
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
o soluție, nu mai poate îndura durerea insuportabilă care i s-a instalat în coșul pieptului. Greața îi cuprinde toată ființa, o simte ca pe ceva iremediabil, ca o apă care îi macină măruntaiele, natura și oamenii i se par urâți, îngrozitori de urâți, se simte la marginea unei prăpastii care o absoarbe înăuntru, iar ea se lasă absorbită fiindcă și-a pierdut bucuria de a trăi. În drum spre capitala țării își repeta în gând aproape cu frenezie: "O să fiu
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
durea însă cuvântul acela spus cu răutate, poate chiar cu ură. - Ce cuvânt, Vișinel? - Mi-a spus: baragladină! Tu ai mai auzit un asemenea cuvânt!? Mihăiță îi mărturisi că nu și că nici nu știe ce înseamnă... - E un cuvânt urât, Mihăiță, e foarte urât! Acasă nu suflară o vorbă despre cele întâmplate pe terenul de fotbal, dar din ziua aceea, relațiile dintre Mihăiță și Vișinel luară un alt curs, încălzindu-se nebănuit de mult. Părinților nu le scăpă transformarea survenită
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
stranie de te apuca „râsu-plânsu” când o întâlneai ziua, noaptea putând speria în mod fatal gravidele. Ea, Coca lui Mundi și mama colegului meu de clasă, Mihai Siedlițchi, poreclit Lala, reprezenta nemțoaicele care te făceau să ironizezi rasa ariană, de urâtă, slabă și cocârjată ce era, rivalizând cu Baba Cloanța din poveștile citite de mama la culcare, ca să adorm de frică. Toată ziua ținea în colțul gurii un chiștoc de țigară Națională și dădea în cărți. El, Stroescu, o ciudățenie de
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
mi se pare din cale-afară de amară. De fapt, nu i-am pus niciun gram de zahăr. Pe fată o știu mai bine. Se numea Noemi. Era evreică. Maică sa, o femeie voinică, era spălătoreasă la un sanatoriu. Noemi era urâtă, cu ochii ieșiți exagerat din orbite și cu fruntea teșită, ca la oamenii primitivi. Iar pentru asta, cred, toți o evitau, și băieți și fete deopotrivă. Se Îmbrăca mereu În culori Închise și stătea deoparte, privind cu vădită dorință la
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]