6,525 matches
-
cu sinceritatea? Maică-mea nu are nici o amintire plăcută despre tatăl ei, un fost jandarm încruntat. Doar că era și el cam agresiv. Îi plăcea să-i trimită pe toți ai casei după lemne prin pădure, să ordone și să urle. Rigiditățile profesiei care se prelungeau și-n viața domestică. Individul care s-a întâmplat să fie tatăl maică-mii a murit într-o încăierare stupidă, moartea lui fiind ocazia cu care a putut să învețe și ea pentru admiterea la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
ducea o lipsă evidentă de instinct de conservare. Îi enerva pe cei mai mari, le zicea că n-au sânge-n utilaj dacă refuză să se bată cu el. Și și-o lua uimitor de repede, după care tot el urla, bă, luați-l pe malacul ăsta de pe mine că-l omor! Dar pentru el fiecare castană încasată, fiecare șpiț în partea posterioară erau un fel de rit de inițiere, un prilej de bravadă. Adică, m-a bătut gagiul ăla, și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
solicitarea ghimizdrocului și se cocoțase, dăduse „bicla“ ăstuia jos, totuși mai poposise o țâră la înălțime să mănânce niște prune. Și a fost o fază de zece puncte, cum, vreme de aproape un minut, Castravete, scăpat pe contraatac, alerga, noi urlam la Alin Ciobanu să se ducă naibii în poartă, ăsta cu gura plină se căznea să coboare, i se prindeau nădragii în prun și, când Castravete a marcat în poarta goală, Alin abia escalada gardul și se scuza de zor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
înainte de gară. Ne întâlnim cu doctoru’, cu Dacia, domne? Se închina, cum ați ajuns, domne? Era medic anestezist, trei scaieți. Asta era noaptea, la 10 jumate noaptea. A doua zi, dăm peste unul bărbos care, când ne vede, începe să urle, prahovenii mei! El era din Vălenii de Munte. Plecat din ’85, apoi își luase și soția și fata prin Crucea Roșie. Fusese profesor de desen. Făcea treburi din astea cu artele plastice. Prinsese treaba asta cu o expoziție a tinerilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
Nu-și mai aducea aminte de câte ori a fost scos afară din birou și rechemat... În minte i-a rămas doar figura unui căpitan cu tâmplele sure... Tocmai era scos din birou de un majur burduhos, care făcea spume la gură urlând: „Da’ unde te crezi? Pe cuptor la mă-ta? Să ne împui capul cu tot felul de povești? Ești bun de tribunalul militar! Așteaptă afară, să raportez tovarășului căpitan!”... După un timp, Costăchel s a trezit în biroul căpitanului... „Spune
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
cu pași mari. În dreptul cimitirului, Costăchel s-a oprit. A privit lung spre colțul dinspre nord al cimitirului și a grăit: Uite, Petrache! De acolo am pornit la atac și nu ne-am oprit până dincolo de pădure... Îmi vine să urlu, Costache. De ce? Pentru că în momentul pornirii la atac eu mă aflam aici. Aici, în marginea asta de drum... Doamne, cât de aproape eram unul de altul, fără să știm lucrul ista. Puteam să mor și să nu aflu, dacă nu
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
se auzeau glasurile deținuților, pierdute în vălmășagul vântului nemilos... De o săptămână atmosfera devenise violentă. Vântul pătrundea până la os. Deținuții nu aveau unde să se adăpostească. Târnăcopul și lopata au devenit obiecte de tortură. Roaba... calvar. Din adăposturile lor, gardienii urlau ca scoși din minți: „Mișcați-vă, trântorilor! Dacă nu faceți norma, nu mâncați! Ce credeți voi? Aici îi pension? Aici îi lagăr de reeducare prin muncă! Aici se construiește canalul Dunăre Marea Neagră, băi! Cea mai măreață operă”... Auzi-i pe
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
înconjurul mulțimii. Cei câțiva martori oculari, prezenți din întâmplare la eveniment, nu-l învinuiau pe șofer, dar el, retras lângă un gard, se lovea cu capul de tot ce-i apărea în cale, se bătea cu pumnii peste piept, țipa, urla, neiertându-și nici o clipă cele întâmplate. În cele din urmă, cineva din mulțime o anunță pe Simona că fiul ei fusese antrenat într-un accident, dar nu se știa cât de grav e. Nimeni nu avusese curajul să-i mărturisească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
bărbații, parcă plângeau și pietrele dislocate din asfalt la frânarea bruscă a camionului. Toți cei de față trăiau cu intensitate un eveniment fără precedent. Când apăru Simona, intui de departe că se întâmplase ceva groaznic cu copilul ei. Începu a urla smulgându-și părul, cerând mulțimii îngăduința de a răzbate până la locul catastrofei. Fu oprită de mai mulți bărbați care se aflau la o oarecare distanță de locul unde era doar o masă informă de carne. Aceștia cu greu o putură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
gata, gata să rupă încleștările celor patru bărbați. Veniră în sprijinul lor și câțiva lucrători de miliție, care reușiră să o imobilizeze, ținând-o de ambele brațe cu strășnicie. Ea însă se zbuciuma în continuare cu aceeași forță nestăvilită, plângând, urlând ca o fiară, strigând fără încetare numele copilului ei: Răducule, dragul mamei, puiul mamei, ce ți-au făcut? Vino la mama ta, nu ți-e milă de lacrimile ei? Când înțelese că băiețelul ei este mort, începu să țipe și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
lucruri hotărâtoare, pe care le socotim cu adevărat vrednice de importanță, ne frânge cu totul îndrăzneala, tăvălindu-ne mândria în țărână... Astfel, zăpăcit fiind de cursul acestei întâmplări, cu o voce aproape neomenească, în care își adună toată mâhnirea lui, urlă cu putere: Ai învins, Galileene!(Cuvinte atribuite lui Iulian Apostatul. ) Ei bine, după acest episod destul de plin de dramatism - pe care, însă, nu l-am exagerat deloc -, sufletul lui Eugen începu din nou să se adâncească într-un necurmat zbucium
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
beția dulce a răzbunării lui iminente și imposibil de împiedicat. Jubila în tăcere, dar jubila! Într-un cuvânt, se simțea călare pe situație, stăpân absolut peste tot ce mișca acolo! În aceste momente, singurul lucru și cel mai evident, care urla cu putere în el, era numai nerăbdarea febrilă de a isprăvi totul odată și de a-și lua mai repede grija de pe cap și apăsarea grea din suflet. Despre ezitare, nici măcar nu putea fi vorba. Și iată că ajunse la
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
își dădu pe loc seama înspăimântat că păcatul fetei, pus în cumpănă cu pedeapsa primită de ea, fusese prea mic! Iar gândul acesta îl fulgeră teribil și-l făcu să tresară. „Dumnezeule, oare ce am făcut cu mințile mele?!”, își urlă el singur în cap. Astfel, îngrozit mult peste măsură, ca un nebun plecă de acolo în grabă și se făcu nevăzut. Lucrul cu adevărat de mirare și care revoltă este că, tot meditând adesea la cele întâmplate, acesta nici nu
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
și mai nesuferit dintre toți - ce dintotdeauna nutrise pentru mine un prisos de ură înflăcărată, pe care acum se hotărâse să și-l exprime -, punându-și o mască furibundă pe chip, s-a ridicat de pe scaun și a început să urle la mine mai aprig decât niciodată. Felul jalnic, în care o făcea, vădea clar că dintotdeauna fusese castrat de simțul inteligenței. Cu alte cuvinte, îmi repeta continuu și cu regularitate exact același lucru, și anume că am întârziat la serviciu
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
vine, iar, pentru cei tineri și puternici, cu gânduri pașnice și care promit mult, vine fără milă, în chipul cel mai neașteptat și nedorit. Zi-mi tu acum, ție ți se pare așa ceva just? Mie aproape că-mi vine să urlu de scandalos ce-i, dar cine mă va auzi? Și, dacă voi fi auzită totuși, cine mă va asculta? Poate că prea puțini... Acum, pe de o parte, mă simt deosebit de neliniștită în sinea mea, căci nici curând și nici
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
au băgat spaima În mama, care se căina mereu și se Întreba: ”De unde Doamne, să fac rost de atâta mâncare?!” Și credeți voi că aceste făpturi făceau cea mai mare gălăgie? Greșit! Total greșit. La casa noastră, cel mai tare urla săracia. Pe la toate colțurile dădeai peste ea. Cel mai acut Își făcea simțită prezența atunci când blestematul de vânt Își vâra coada pe sub pragul ușii și prin geamurile sparte din greșeală cu pietre. Ce să-i faci! Asta e viața. Copiii
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
lacrimă. Un râu secat nar fi fost suficient pentru preaplinul adunat În mine. Lacrimile se rostogoleau ca mărgăritarele pe o plajă pustie. Viscolul se Întețise și lovea cu putere În ferestre. Am tresărit. Sigur, m-am Înșelat. Nu puteau să urle lupii În plină zi și atât de aproape de oraș. * Neprimind niciun telefon, am deschis calculatorul, cu speranța că voi găsi un semn. Da. Era un mesaj. Devenisem nerăbdătoare, bucurie amestecată cu teamă. Mesajul: 1. „Mâine ajung acasă”. 2. „Îmi voi
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
curmezișul În calea lor? Deziluziile, da, deziluziile așteaptă la fiecare colț lăsat nepăzit și, când te aștepți mai puțin, brusc se reped asupra ta și te ștrangulează cu frânghia timpului În care ai crezut. Și mă Întreb: de ce aud lupii urlând, noapte de noapte, la poarta timpului meu? N-aștept un răspuns de la nimeni, deoarece nimeni nu trece prin acest pustiu numit suflet, nimeni n-are o clipă răgaz , nimic nu se schimbă În această lume rămasă fără singurul ei dumnezeu
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
începuse luna martie, dar iarna nu dorea să cedeze locul primăverii. Se încăpățână de tot și făcea tot ce-i sta în putere numai ca să sperie primăvara, ca aceasta să se ascundă de frica ei. Bătea un vânt puternic care urla a supărare și a mânie, îngrămădise zăpada prin locuri mai la dos, lăsând pământul dezgolit. Pe drum nu mai vedeai nici maturi, nici copii, înafară de acei care aveau trebuințe mari. În acea după-amiază, eu mă aflam în bucătărie pregătind
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
lui, îmi dadusem seama că avea febră. Făcusem tot ce mai știam că se poate face în aceste cazuri, dar nimic nu-i ajuta. Starea lui se înrăutățea din ce în ce mai mult. - Ce să fac? Ce să fac, Doamne? ziceam eu. Afară urla vântul de parcă îl tăia cineva, în jur întuneric, curent electric nu aveam, telefoane nu aveau decât unele familii din sat, spitalul, în satul vecin, mașini aveau doar câteva persoane, dar chiar și dacă le rugai să te ducă undeva, trebuia
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
întâmple. - Cum te-am învățat eu să-i saluți pe cei mai mari? Ce trebuie să zici? Ea lăsă capul în jos, își dădu seama imediat. - Spune-mi, ce trebuie să zici când întâlnești o persoană mai mare? aproape că urlă învățătorul. - Bună ziua, răspunse Alexandra speriată, fără să-și ridice capul. - Cum l-ai salutat tu în această dimineață pe directorul școlii? o întrebă din nou învățătorul. Alexandra tăcea, nu răspundea nimic. Învățătorul țipă în gura mare: - Cum, cum l-ai
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
educativ. Când începuse a citi, observă că elevii fură imediat atrași de conținut: „...La vârsta de 88, de ani se trecuse din viață mătușa Ecaterina Bujor. În aceste clipe, Șurca, cățelușa ei, era deosebit de tristă... Toată noaptea lătra, ba uneori urla cu o deosebită durere. Uimitoare a fost ultima clipă a petrecerii în ultimul drum a stăpânei sale. Când au fost aduse năsăliile, pe care a fost pus sicriul cu stăpâna sa, Șurca s-a dus sub ele și, cu ochii
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
încearcă să se apropie de copacul lui Zinzin aceasta începe să cânte în disperare și tot orașul se adună în parcul central. Odată unul dintre polițai a vrut să urce fără veste în copacul lui Zinzin. Aceasta a început să urle din toți bojocii, copiii străzii s-au adunat împrejurul ei, iar oamenii prezenți acolo au început să strige la polițai: "Coboară dracului de acolo". De atunci Zinzin locuiește "în copac", așa spun cei din urbea ei, copiii străzii îi duc
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
un cap decât cei din autobuz, vrea să se strecoare în spate, dar nu e chip să răzbată printre trupurile mătăhăloase, parcă înadins se îngrămădesc printre scaune, unii chiar încearcă să o pipăie, se ferește răstindu-se la ei, unul urlă în gura mare: "Lăsați-o mă, pe amărâta aia", întoarce capul, este fostul ei coleg de școală, ăla care nu-și putea scrie numele nici în clasa a șasea, acum sare în ajutorul ei, se uită la ea cu o
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
resturi de mâncare în putrefacție, în dormitor haine murdare cu haine curate de-a valma, cărți împrăștiate, scrisorile ei răvășite peste tot. Își duce mâna la cap, i se aprind creierii, îi explodează inima, i se oprește respirația... Vrea să urle, dar pășește încet spre rafturile de cărți, scoate lucrarea, o pune într-o mapă pe care o pregătise de mult și intră în baie. Face un duș fără să se uite în jur, "acum mă simt bine, apa e minunată
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]