1,281 matches
-
ca o sticlă goală, azvîrlindu-și în sus picioarele ca să scape de fălcile cumplite ale rechinilor; în vreme ce Stubb se milogea să fie pescuit de careva, mai ales că saula lui Ahab, slobodă acum, i-ar fi permis acestuia să intre în vîltoarea înspumată, pentru a salva ce se mai putea - în toiul acestor primejdii înfricoșătoare, ambarcațiunea încă neatinsă a lui Ahab păru deodată că-i trasă spre cer de niște fire nevăzute; Balena Albă, țâșnind ca o săgeată din mare, o izbise
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
Hudici În nuvela Haturile din același volum mai sus amintit. Femei noi În lumea satelor: Lumea satelor a constituit și constituie o sursă de inspirație pentru scriitorii noștri. (Ă). Scriitorii Al. Raicu, Într-o nuvelă publicată În Editura Cartea poporului, Vâltoarea, și Petre Vintilă În Președinta Cooperativei, apărută la Editura Tineretului, zugrăvesc chipurile a două țărănci muncitoare, asuprite pe vremuri de moșieri sau de uneltele lor, care ajung acum să conducă treburile cooperativelor din satul lor, demascând uneltirile hoțești ale chiaburilor
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
asta i-a ajutat lămuririle partidului, precum și exemplul scriitorilor sovietici. E drept că uneori, duși de elan, ei pierd pământul de sub picioare și, așa cum spunea Mihai Novicov, «foarte des lupta pentru pace apare Încă drept ceva Înălțător, măreț, dar depășind vâltoarea realităților zilnice, rupându-se de ea». Pentru Vlaicu Bârna, de pildă, pacea e categorie de inițiere magică, o «Înaltă treaptă» pe care se realizează, abstracte, binele și dreptatea, un «orizont de azur» (Ă). Dar nu numai pentru a afla un
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
este sărbătorit, în 1942, la împlinirea vârstei de șaizeci de ani. Îi apar în această perioadă Amintirile (1940), Jandarmul și De vorbă cu Ilarie (1941), Domnișoara Ana, În pragul vieții și Rana deschisă (1942), Vremuri și oameni. Lume nouă (1943), Vâltoarea (1945), precum și culegeri de articole pe teme religioase (Fața de lumină a creștinismului fiind cea mai însemnată). Alte romane, precum Acasă și Pe drumuri, sunt interzise de cenzură. Odată cu încheierea războiului, A. se întoarce la Cluj (în martie 1945). După
AGARBICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285197_a_286526]
-
-și supună personajele la vreo penitență. Scriitorul s-a exprimat fără menajamente împotriva acelor teologi care condamnă „legea trupului”, căci viața e „aur nemuritor” (Fața de lumină a creștinismului). Un aur, însă, bătând în cenușiu, căci existența este considerată o „vâltoare”, care macină puterile și-i leapădă pe oameni, zdruncinați și sfârșiți. Așa termină Iosif Rodean (din Arhanghelii), unul dintre cele mai puternice caractere pe care le-a dat romanul românesc. Ca preot, autorul vede în instinctul vieții singura forță spirituală
AGARBICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285197_a_286526]
-
în 1914). În 1915 scrie Legea minții (Povestea altei vieți), pe care îl tipărește abia în 1927. Urmează Biruința, Răbojul lui Sf. Petre, Sectarii, Pustnicul și ucenicul său, Licean... odinioară, În pragul vieții, Domnișoara Ana, Vremuri și oameni. Lume nouă, Vâltoarea. Romanul Strigoiul, încheiat în vara lui 1944, apare abia în 1969, iar Faraonii se tipărește în 1961. Unele povestiri ample (Popa Man, Păscălierul, Dolor, Stana, Prăpastia) pot fi considerate romane de dimensiuni reduse. De povestiri, romanele se deosebesc în principal
AGARBICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285197_a_286526]
-
simbol etic. Cu vremea, procedeul, fertil în Arhanghelii, devine un pretext pentru expunerea opiniilor autorului despre situația socială, politică, economică, financiară, religioasă, etnică ș.a.m.d. din România interbelică. Conflictul romanesc ajunge repede pretext pentru un tablou social, precum în Vâltoarea sau Vremuri și oameni. Însă alte romane privesc personajele, în bună tradiție realistă, într-un larg context social, le înconjoară cu evenimente și personaje adiacente, infinit mai bogate decât la alți romancieri ai epocii, dar mai superficial decât la Rebreanu
AGARBICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285197_a_286526]
-
Ana, București, 1942; În pragul vieții, București, 1942; Rana deschisă, Sibiu, 1942; Preotul și familia preoțească, Sibiu, 1942; Amintiri, București, 1943; Moștenirea lui Gheorghiță, București, 1943; Fața de lumină a creștinismului, Blaj, 1943; Vremuri și oameni. Lume nouă, București, 1943; Vâltoarea, Sibiu, 1945; Schițe și povestiri, București, 1954; Povestirile lui Mărunțelu, București, 1956; Pagini alese, pref. Mircea Zaciu, București, 1956; Din copilărie, București, 1956; Din munți și din câmpii, București, 1957; File din cartea naturii, pref. Ion Brad, București, 1959; Fricosul
AGARBICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285197_a_286526]
-
viscolele iernii care au astupat casele în nămeți, vara a plouat câteva săptămâni în șir. Când a stat puhoiul, pe pământ năboiră pâraiele. Ca un fluviu, din zare în zare, gârlele împânzeau șesul cu valuri mâloase. Abia ghicită în mijlocul noianului, vâltoarea era departe, purtând ca într- un exod apocaliptic poduri din lemn, copaci smulși, vite înecate, acoperișuri de paie ori căpițe. După ce tăria s-a limpezit, pământul începu să se zbicească. De dimineață șesurile fumegau iar aerul juca, mișcându-se în
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
nimerea să se uite sau să se gândească mama avea să afecteze copilul. E o poveste În scrierile Sfântului Ioan Damaschinul despre o femeie care avea o icoană cu Ioan Botezătorul deasupra patului. Îmbrăcat În tradiționala cămașă din păr. În vâltoarea pasiunii, se Întâmplă că sărmana femeie se uită În sus la icoană. Nouă luni mai târziu, i se născu pruncul - păros ca un urs! Doctorul râse, simțindu-se bine, și-și sorbi mai departe vinul. ― Dar asta nu se poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
strâns. Trebuia doar să mă frâneze, nu să fie capabil să mă aducă și înapoi. Nu reușea să mă țină. Era forțat la maxim. Îl simțeam! După câteva clipe, strânsoarea sa începu să se destindă și îmi dădu drumul în vâltoare. Nu reușise să facă față nici nebuniei, nici ștergerii gândurilor. Atinsesem Timpul! Eram scăldat în El! Începeam să uit. În fața Timpului, deveneam ce eram eu la origine. Nu un nume, nu o identitate, nu o conștiință, ci nimic. Eram mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
se izbea de catarge, se învolbura și năvălea nebunește pe scara ce ducea în burta vasului. Un matelot înghițit de ape reuși să se ridice cu ajutorul funiei de salvare, dar îl lovi un alt val. Îndată capul său dispăru în vâltoare. În cabina solilor, ca și în cabina cea mare, japonezii se prăbușeau, se târau, se ridicau și urlau prin apa care le ajungea până la genunchi. Cuferele grele se legănau înainte și-napoi ca și cum ar fi avut cine știe ce diavol înăuntru. Uitând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
la Editura Ion Creangă, București, 1988 și „Chip dulce de copil” depusă la aceeași editură în 1989, dar care nu a văzut lumina tiparului și, din păcate, nici nu se va întâmpla acest lucru deorece manuscrisul a fost pierdut în vâltoarea evenimentelor ce au urmat după 1990 la editura menționată. O altă scriere a sa, romanul „Filigran” apare în anul 2004 la Editura Cutia Pandorei Vaslui. Alte pagini de jurnal, de publicistică și povestiri se află în manuscris și vor fi
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
iertător Numai că omul rău, ascuns în mine, Nu-nțelegea ce foc mistuitor.. . Te arde, de întreaga omenire, Căci dorul omenesc, nu este dor, E o himeră doar, o plăsmuire... În dorul Lui e-un foc mistuitor. Așa, înconjurată de vâltoarea lumii, Trăiam viața asta, fără rost. Uitasem că dorințele se cer la Tatăl, Cu rugăciune, lacrimă și post. Tu însă n-ai uitat de mine scump Isuse, Te-ai așezat la ușa mea și implora-i O muritoare, fără rost
Risipitoarea by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83248_a_84573]
-
ta te cată/ Prin pădurea rară, cu inim'amară/ Prin pădurea deasă, cu inima arsă/ Prin pădurea mare, că nu te mai are/ Prin pădurea mică, lacrimi din ochi îi pică". Femeile îngreunate ale satului se dezgoliră și intrară în vâltoare, purtând rod în pântece și icoane de lemn în mâini. În mijlocul râului lăsară icoanele cu lumânări aprinse să plutească la vale, cu ochii sfinților în sus, spre ferecatele porți ale cerului. "Scoală Ene-Caloiene/ Adu cheițele, deschide portițele,/ Să curgă ploițele
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
pentru a se afunda în mâlul răcoros de pe marginea apei. După un cot al râului, zări o mogâldeață afundată în apă până la subsuori, cu glugă pe cap și umeri, ca a hamalilor. Cu grabă și fără zgomot se mișca prin vâltoare, de colo-colo. I se deslușeau doar mâinile, care culegeau icoanele plutitoare și le băgau într-o traistă. Era un hoț de icoane și probabil se ducea apoi la iarmaroc să le vândă la un preț de nimic. De gât i
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
era cam frică de ea și n-o chemau decât arareori, să gonească din târg ciuma sau să țină grindina departe. Se spunea că mă-sa a încercat să se lepede de ea după ce a născut-o, aruncând-o în vâltoare, de pe pod. Dar nu s-a dat la fund, ci a plutit pe ape, purtată de râu la vale, până au pescuit-o copiii dintr-un sat uitat de lume. Nimeni n-a îndrăznit s-o înfieze; doar niște țigani
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
-l! anunță râzând. E chiar el! Vederea comandantului său îi provocă cea mai adâncă emoție: îl vedea înaintând sigur și hotărât, împărțind adjutanților săi, cu gesturi grăitoare ale brațelor, ceea ce probabil erau ultimele directive pentru acțiunea în curs. încercat de vâltoarea întâmplărilor din ultimele zile, îl privea întocmai cum îl priveau și cetățenii Aurelianei: ca pe un înger eliberator, care, asemenea zeilor războinici din străvechile istorisiri, ajungea exact la timp pentru a-i scoate de sub teroare și din disperare. Niciodată nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
un arbust din apropiere. Curios, Balamber se opri să o observe. îl izbi sclipirea de hotărâre înflăcărată ce se citea în ochii ei întunecați, în vreme ce, ținând strâns în mâna stângă bucata de carne și mușcându-și buza de jos în vâltoarea luptei, își rotea rămurica ei, șfichiuind aerul și lovind câinii din față și din spate, până când aceștia fură nevoiți să dea înapoi, în râsetele și strigătele de încurajare ale războinicilor ce asistau la luptă. Odolgan, care se oprise și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ta te cată/ Prin pădurea rară, cu inim'amară/ Prin pădurea deasă, cu inima arsă/ Prin pădurea mare, că nu te mai are/ Prin pădurea mică, lacrimi din ochi îi pică". Femeile îngreunate ale satului se dezgoliră și intrară în vâltoare, purtând rod în pântece și icoane de lemn în mâini. În mijlocul râului lăsară icoanele cu lumânări aprinse să plutească la vale, cu ochii sfinților în sus, spre ferecatele porți ale cerului. "Scoală Ene-Caloiene/ Adu cheițele, deschide portițele,/ Să curgă ploițele
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
pentru a se afunda în mâlul răcoros de pe marginea apei. După un cot al râului, zări o mogâldeață afundată în apă până la subsuori, cu glugă pe cap și umeri, ca a hamalilor. Cu grabă și fără zgomot se mișca prin vâltoare, de colo-colo. I se deslușeau doar mâinile, care culegeau icoanele plutitoare și le băgau într-o traistă. Era un hoț de icoane și probabil se ducea apoi la iarmaroc să le vândă la un preț de nimic. De gât i
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
era cam frică de ea și n-o chemau decât arareori, să gonească din târg ciuma sau să țină grindina departe. Se spunea că mă-sa a încercat să se lepede de ea după ce a născut-o, aruncând-o în vâltoare, de pe pod. Dar nu s-a dat la fund, ci a plutit pe ape, purtată de râu la vale, până au pescuit-o copiii dintr-un sat uitat de lume. Nimeni n-a îndrăznit s-o înfieze; doar niște țigani
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
ale rațiunii vor fi întotdeauna înăbușite de întîile porniri ale acestei pasiuni, în sufletele acelor care sunt în stare s-o simtă. Și, de altmintrelea, acela care, între 20 și 25 de ani, ar calcula în loc să se arunce orb în vâltoarea iubirii, ar fi un mizerabil care n-ar avea dreptul la nici o fericire! 11. Iubirea e cel mai puternic sentiment pentru că, în ea, cumzice Schopenhauer, vorbește însuși glasul speciei, cu alte cuvinte, nevoile imperioase ale naturii; pentru că ca este agățarea
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
de sănătate. Tot acest haos creat În mintea ei se revărsa acum și În alte minți, funcționând cumva pe principiul vaselor comunicante. Astfel, golul era umplut cu plin și viceversa. Haosul afecta nu doar trecutul și prezentul, ci atrăgea În vâltoarea sa și o parte dintr-un viitor incert. Acum, laolaltă cu morții și cu vii, Își făceau simțită prezența și o parte dintre cei nenăscuți, care mișunau prin tot locul. Oamenii se obișnuiseră atât de mult să trăiască În acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
mai mult decât face valiza, un jaf. — Da, deșteaptă treabă. — A doua zi Gus a venit iar și voia să-i scriu o recomandare. — Către cine? — Către superiorul lui de la biroul de asigurări. La 96th Street urcară Împreună În plină vâltoare a Broadway-ului. Feffer Îl Însoți pe Sammler la ușă. — Dacă ai nevoie de ajutor, domnule Sammler... — N-o să te invit sus, Lionel. De fapt mă simt obosit. — E primăvară. Vreau să spun că e din cauza schimbării de temperatură, zise Feffer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]