1,109 matches
-
duce lipsa dezlănțuirii mele erotice rămâne într-o sărăcie penibilă, care e pedeapsa cea mai mare. Când focul meu a cuprins totul afară de obiectul său, când acest foc, nutrit sexual, e totuși de o amploare spirituală extremă, transcendență pură în văpăi - ce pedeapsă mai mare poate fi pentru indiferența față de focul meu decât sărăcia, stupiditatea, materialitatea grotescă a ființei iubite? Și nu e deloc drept să se spună: nu a meritat să iubești atât de mult pe cine nu a știut
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
cred că are pe deplin dreptate. Timpul este acela care le rezolvă pe toate. Iau în mână o figurină de bronz, reprezentându-l pe Shiva, zeul acela cu cinci chipuri, patru brațe și două aripi, într-un cerc mărginit de văpăi. Zeul asigură, se spune, echilibrul în univers prin cele două mari energii cosmice iradiate și îmi imaginez că represibilul imbold lăuntric al omului de a face rău dispare, că binele mereu în opoziție cu maleficul se impune. Iau de pe perete
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
preotului, este tipic. Mai tragica a fost soarta multor copii români a căror tragedie este descrisă de un martor ocular astfel: După încetarea focului de arme, ungurii au pus mâna pe copiii de români si de vii ii aruncau în văpaia focului arzând de vii în chinuri groaznice si mare jale răsuna în tot locul de plânsetele lor” . Rezultatul masacrului de la Trăznea: 263 români (copii, femei, bărbați, tineri si bătrâni) morți și răniți. Dintre aceștia au fost identificați 68 morți. Printre
PROBLEMA TRANSILVANIEI by CONSTANTIN FOCŞA () [Corola-publishinghouse/Science/91543_a_92846]
-
poemului, transferul în irealitatea senzorială: „O mână plăpândă / adună gândurile / la colț de stradă.” Temperament solar, G. cultivă abundent simbolistica focului, cartea sa cea mai reprezentativă în acest sens fiind Arșița stelelor (1983), unde apar frecvent imagini ca fulger, soare, văpaie, auroră, foc, asociate unor figuri ale imaculării: zăpada, azurul, gerul, ploaia, ochii. Lebăda e „beată de azur”, „cerul sparge singurătatea” dăruindu-se, blagian, apelor de jos, soarele este invocat să alunece în inimile oamenilor și în natura terestră, care devine
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287273_a_288602]
-
în „vîrf de campanie electorală”, se dă întîietate „literaturii agitatorice”. Practicile extensive, lipsa de măsură își arată efectele negative și aci. Acceptîndu-i pe toți Felecanii, șerbanii, Vergu Dumitreștii, care nu fac altceva decît să rimeze român cu rămîn, Nicolae cu văpaie, fierbinte cu înainte, veghează cu trează etc., revistele ne dau „literatura” care se vede. Cui servește ea? Cred că sîntem printre puținii din lume care mai salutăm alegerile cu poezii. Cînd, oare, vom ieși din această fază lirică? *Azi, dacă
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
tribunul simpatizant vienez Karl Lu(ger, nu întărise, în Austria, poziția Bisericii Catolice, care nu avea nevoie de proptele, rămînînd o citadelă solidă atît prin averea mănăstirilor, cît și prin influența asupra maselor care rămînea suverană. Însă ea întețise o văpaie de spirit religios combativ, ale cărei speze le plăteau evreii, în discursuri și la mitinguri. Presa, aflată în mîinile finanței israelite, se străduia, folosind cronicile cotidiene, să denunțe activitatea partidului lui Lu(ger, făcînd un caz din cel mai mic
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
două personaje. PÂINEA după I.M.Râureanu Odată, demult, a fost în țară o secetă cumplită. Soarele arsese totul pe câmp, prin grădini, prin livezi și toată munca oamenilor a fost în zadar. Grâul, fructele și legumele s-au uscat sub văpaia soarelui, iar oamenii au rămas fără mâncare. Un om înstărit din Hârlău, cu suflet bun, a strâns copiii săraci și le-a spus: - Copii, în acest coș e câte o pâine pentru fiecare. Luați-vă pâinișoara până se va îndura
Cartea mea de lectură by Mariana Bordeianu () [Corola-publishinghouse/Science/559_a_873]
-
motivul este întâlnit în Evanghelia lui Luca, în care bogatul îi cere lui Avram: „Fie-ți milă de mine și trimite pe Lazăr să-și ude vârful degetului cu apă și să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie” (16, 24). Rugămintea sună familiar pentru cititorul de basme: în toiul luptei cu zmeul (mezin, de cele mai multe ori), flăcăul îl roagă pe corb sau pe fata răpită să îi aducă apă, după care învinge. În balada Scorpia I (8), frații
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
Limba-n gură mi-a aprins,/ Buzele că mi le-a fript./ (...) Sete mare că-i silea,/ Sete mare-i încingea”. Repetiția hiperbolizează senzația fiziologică și o transformă într-un chin care cuprinde întreaga ființă prin organul pulsatil al vieții. Văpaia pârjolitoare vine din apropierea hotarului extrem al lumii și impune găsirea fântânii - punte între sacru și profan. În basmul Viteazul cu mâna de aur intrarea pe tărâmul terifiant este semnalată mai întâi de ger, și apoi de căldură pustiitoare: „Încetîncet, căldura
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
din copite schintei”. Leul, el însuși întrupare a haosului în colinde, devine pentru zmeu ceea ce Negru este pentru mezin. Ajutorul „cabalin” îi plasează pe zmeii suflători de foc, precum balaurii, în directă legătură cu energiile mistuitoare ale distrugerii prin ardere (văpăi, scântei). Comparația frecventă a calului voinicului cu leul, dar și transfigurarea felinei în planul cabalin au la bază o încărcătură psihopompă comună: „în Apocalips calul morții prezintă un remarcabil izomorfism cu leul” și o prezență acustică similară, tunătoare: „galopul calului
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
august 1975) „El zilelor le-adaugă altă față Făcându-le mai roditoare piscuri, Istoriei îi ctitorește obeliscuri Iar omului o demnă-n libertate viață.“ („De ziua Președintelui“, România liberă, 26 ianuarie 1984) „A răzbătut mereu biruitor A timpului de suferinți văpaie Și-avu în frunte drept conducător Un Ștefan, Vlad, Mihai ori Nicolae.“ („Strâns unit, întreg poporul“, Scînteia, 24 ianuarie 1986) BERCEANU Patrel „Este o bucurie pentru mine să pot să leg această emoționantă amintire a adolescenței mele de sărbătorirea Președintelui
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
douăzeci de milioane Ce trec prin stemă ca prin poartă. Iarna nu sunt privighetori pe plai, Nici flori de liliac să înflorească, Dar cântăreții sunt toți în România Fântâni de suflet și de grai Să cânte această zi ca o văpaie Pentru partid și Ceaușescu Nicolae.“ („El“, Ateneu, ianuarie 1973) „Rostind cuvinte, el grădini vestește Pe-acest meleag răsăritean cu brazi, El e poporul liber prin popor, El e luceafărul poporului de azi!“ („El e poporul liber“, Luceafărul, 26 ianuarie 1978
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
Procesul evoluției artei muzicale de amatori crește mereu sub semnul ascendent al înfloririi culturii noastre socialiste și a tumultuoaselor prefaceri. Arta lor fiind umană, revoluționară și militantă.“ (Muzica, decembrie 1977) LESNEA George „Fiți binevenit la Iași Pisc și suflet de văpaie Ce-ndrumați ai țării pași; Ceaușescu Nicolae. [...] Mulțumim că prin partid, Deci prin voi, slăvite faur, Tuturor ni se deschid Căi spre-un viitor de aur.“ („Să trăiți mulți ani și buni pentru noi și România“, Flacăra Iașului, ianuarie 1973
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
28 octombrie 1976) „Ni-e inima fierbinte ca barele de-oțel când trec incandescente, iar gândul ni-i la El. Un abur e pământul, deși ne-aflăm-n ianuar, când îi privim portretul iradiind a jar. Curg râurile molcom, se iscă o văpaie, oricând din balsamul zilei desprind pe chipul Lui nemuritoare semne săpate în statui și le adun cum raze pătrund biruitoare în patria cea nouă scăldată-n nimb de soare.“ („Omul nemuritor“, Contemporanul, 22 ianuarie 1982) „A fi revoluționar în truda
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
în tivlitul păsărilor vor mai fi... la fereastra bătrânului fierar un înger va bate cu aripa mereu va bate... zvonul din adânc al mării din alt tărâm te va trezi o, nemernice, te va trezi! nimfa de hidrargir iute-n văpaie va-nflori duhul cuvântului tău iar va-nflori... și vor mai fi primăveri în tivlitul păsărilor vor mai fi... (2014) Vasile Baghiu Sunt "nouăzecist" pentru că începuturile mele literare au legătură și cu cenaclul Universitas al lui Mircea Martin și cu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
pe tat-su. Și când te gândești că era destinat unei profesiuni nobile : pitar, ca Vasile Porojan, prietenul de joacă a lui Vasile Alecsandri, să pună pe masa fiecăruia „pâinea noastră cea de toate zilele”. Suferind, ca mulți alții, sub văpaia unei propagande abile, un proces de mancurtizare, iată-l pe omul nostru jucând o piesă ieftină într-un „bâlci al deșertăciunilor”. Sub genericul „Voroniada”, tot anul trecut, probabil că se va prelungi și în 2008, s-a dat un adevărat
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
cețuri și întuneric („Simt duhul răzvrătirii negre”), când ca o năprasnică prăvălire de ape, ca în poezia Oltul: „Tu, frate plânsetelor noaste / Și răzvrătirii noastre frate, / Urlai tăriilor amarul / Mâniei tale-nfricoșate.” Răzvrătirea își trimite ramificații către sinonime ca „flacără”, „văpaie”, „furtună” și mai ales „vifor”, termenul care colorează cel mai bine expresia în construcții perifrastice, capabile să substituie mai plastic și sugestiv cuvântul de bază, totuși abstract și uzat: „Ci-n pacea obidirii noastre, / Ca-ntr-un întins de mare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287305_a_288634]
-
imaginația inocentă a celor căzuți întâmplător pe coaja terestră (probabil din același cer misterios) cu o duioșie dezarmantă și senină liniștea stelară; din cer, Dumnezeul tuturor, imparțial și bun, prototipul moșnegilor tereștri, coboară fire nevăzute de lumină, o mreajă de văpaie 75, și dă semne de un clarobscur halucinant: ca-n vis, așa vii76. Copacul, roditor sau nu, este într-adevăr elementul de legătură între cer și pământ, arborele cerului (mai exact, coloana infinită, dar perfect reală în ochii copilului); fructele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
de oglindire: Sură-i sara cea de toamnă; de pe lacuri apa sură/ Înfunda mișcarea-i creață între stuf la iezătură 165. Foarte adesea oglinda lacului este un bogat izvor de translații în domeniul existențialului: Și privind în luna plină/ La văpaia de pe lacuri,/ Anii tăi se par ca clipe/ Clipe dulci se par ca veacuri 166. La fel se întâmplă și-n Freamăt de codru; lacul este prezent în primele două versuri Tresărind scânteie lacul/ Și se leagănă sub soare 167
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
net de realitatea ipoteșteană, imaginația marchează trecerea spre... locul ei menit din cer: În lacul cu-albastru talaz se oglindește palatul de vară din lunca de brazi;/ În susur vin râuri vin valuri șuvoaie/ Aprinse în fugă de-a lumii văpaie 179. Aceleași nebănuite trepte sunt folosite de Eminescu și atunci când este vorba de insula de pe lac (existentă și astăzi în arealul pădurii, fostă proprietate a familiei), insula cea verde din citata Copii eram noi amândoi. Astfel, în Cezara, nota de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
și fericit, în care trăia doar ca o plantă, fără durere, fără vis, fără dorință 184(s.n.). Realitatea, prelungită în poezie, își găsește reflectare, într-un mod surprinzător, în vis: luna răsărea din pădurile seculare și dura o cărare de văpaie pe valuri. Era vară, o noapte de vară îmbătătoare, și-n mijlocul apei adormii în luntre 185. Sau: Când ne așezam în luntre, valurile ascultătoare mânau neporuncite, după gândirea noastră, luntrea cea aurită, în care iubita sta culcată în mari
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
sub auspiciile luminii binefăcătoare, dar difuze a lunii. Misterul și atotputernicia luminii de lună, invocate nu doar ca peisaj-cadru al iubirii, semnifică la Eminescu pavăza împotriva suferinței și izvorul gândirii, căci gândirilor dând viață le estompează suferințele cu voluptuoasa ei văpaie 78. Între soare (masculin) și pământ (feminin), Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreagă scoate/ De dureri, pe care însă le simțim ca-n vis pe toate 79, căci în faptă lumea-i visul sufletului nostru 80. Punându-și marile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
conștiință. Trebuie să spunem lucrurilor pe nume: în societatea românească actuală este foarte multă lume, însă oameni foarte puțini! “Iar vouă celor necăjiți, să vă dea odihnă, împreună cu noi, la arătarea Domnului Iisus din cer, cu îngerii puterii Sale, în văpaie de foc, osândind pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu și pe cei ce nu se supun Evangheliei Domnului nostru Iisus.” (Tesaloniceni 2, 7-8). * Din nefericire, ne intoxicăm de la o zi la alta, cu mojicia celor care se cred singuri
Decalogul şi Codul Penal Românesc by Răzvan Badac () [Corola-publishinghouse/Law/100965_a_102257]
-
cu sfintele și preaputernicele tale rugăciuni, alungă de la mine smeritul și ticălosul robul tău: deznădăjduirea, uitarea, necunoștința, nepurtarea de grijă și toate gândurile cele necurate, cele rele și hulitoare de la ticăloasa mea inimă și de la întunecata mea minte. Și stinge văpaia poftelor mele că sărac sunt și ticălos. Și mă izbăvește de multe rele, aduceri-aminte și năravuri și de toate faptele cele rele mă izbăvește, că binecuvântată ești de toate neamurile și se slăvește preacinstitul tău nume în vecii vecilor. Amin
Decalogul şi Codul Penal Românesc by Răzvan Badac () [Corola-publishinghouse/Law/100965_a_102257]
-
o boltă a cerului de sub piramidă, lacul ce strălucea, insula cu boschete verzi, cu straturi de flori palide și înalte, cu cărările acoperite cu nisip de argint... era o grădină frumoasă în mijlocul unui lac suteran... Numai fumul gros se-nalța din văpaia vasului și se spărgea sus, sus de bolta suteranei. Regele coborî iar la malul lacului... un podiș de prund, peste care apa trecuse, ducea la insulă... El mergea pe cărare... apa-i ajungea până la genunchi... mișcările lui nășteau cercuri murinde
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]