KorAP: Find »[drukola/base=virtualitate & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...26 27 28 ...32 >

796 matches

Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238

trebuie să monopolizeze însă discuția, mai ales că există puncte de vedere care sprijină diverse inițiative de reconstrucție a identității, de la cyberfeminism la transumanism. Ajunse în pragul chestiunilor social-politice, aceste teorii care îmbină o perspectivă postmodernă cu o practică a virtualității pot fi criticate de încercarea de evadare din problemele realității cotidiene, de iresponsabilitate și de utopie, de imposibilitate de luare a deciziilor și de instabilitate în valori și în etică. Adesea, aceste teorii uită că avatarurile online ale cyberspațiului sunt

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
de luare a deciziilor și de instabilitate în valori și în etică. Adesea, aceste teorii uită că avatarurile online ale cyberspațiului sunt „proiecții electronice ale referentului lor material” (vezi Horner, 2001Ă, astfel că primatul naturii corporeale se menține în contextele virtualității. Credința în libertatea nemărginită a eului online este iluzorie și, la limită, capătă un aspect amoral prin frizarea iresponsabilității și a neîngrijirii față de celălalt. Omiterea corporalității și suspendarea eului în spațiul virtual nu pot avea decât un caracter temporar, în

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
o atitudine critică, realistă și moderată, astfel încât garantează reliefarea doar a unui pol al relației bivalente om-computer. Trebuie avute în vedere și posibilele iluzii și dezamăgiri pe care le presupun relațiile sociale online, spre exemplu neconcordanța dintre prezentarea ideală din cadrul virtualității și înfățișarea din cadrul realității fizice. În continuarea acestui tip de discurs de promovare, o altă sintagmă preferată de Turkle, și de alți teoreticieni ai cyberculturii sub influența postmodernismului, este „identitatea fluidă”. Această sintagmă este sugestivă pentru felul în care, în

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
sau gender-ului. Aceasta în timp ce unii participanți își creează identități online care vin în ajutorul identității offline, în special în privința problemelor socializării. Iată o afirmație imparțială și „instructivă”, care intercalează cele două spații și care nu favorizează un spațiu în defavoarea celuilalt: Virtualitatea nu trebuie să fie o închisoare. Poate să fie pluta, scara, spațiul tranzițional, moratoriul care este lăsat deoparte după atingerea unei libertăți mai mari. Nu trebuie să neglijăm viața din monitor, dar nu trebuie nici să o tratăm ca pe

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
pe acestea una în continuarea celeilalte, ca dovadă a inter-permeabilității lor și nu a alternativității. Identitatea online, chiar dacă descentrată și fracționată, nu poate fi destrupată, nici desprinsă de granițele lumii offline. Dimpotrivă, aceasta își manifestă flexibilitatea în cadrele mixte ale virtualității înțelese ca întrepătrundere a spațiului fizic și a celui computațional. Cu toate că o identitate la interfață există în mai multe lumi virtuale și joacă mai multe roluri simultan, acest lucru nu înseamnă că identitatea subiectului este dezintegrată în mod ireversibil și

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
la dezamăgire într-o eventuală întâlnire fizică. S-a scris mult despre raportul dintre o comunicare online și una față în față, ajungându-se la schițarea în principal a două atitudini: una care devalorizează viața în dimensiunile realității fizice în favoarea virtualității și alta care critică mediile computaționale din perspectiva imposibilității unei comunicări „adevărate”. Ambele orientări sunt împinse la extrem, neacceptând modurile prin care fie se facilitează interacțiunea, fie se produce dezacordul. Adesea, se poate forma o părere despre celălalt fără potrivire

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
devenirea-mașină, în fine, de practicile diverse ale reasamblărilor și ale reteritorializărilor ființei umane. Problema alterității în spațiul virtual este complexă și paradoxală, vizând nu doar prezența altuia, a îndepărtatului sau a străinului, ci și orice expresie a diferenței sau a virtualității înseși. Atât antropologia, cât și psihosociologia vor trebui să ia în considerare problemele percepției asupra celuilalt în spațiul virtual al mistificărilor, dedublărilor și imaginărilor multiple. Alteritatea online devine sinonimă cu virtualitatea, grație trăsăturilor comune ale hibridării, ale întrepătrunderii și ale

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
străinului, ci și orice expresie a diferenței sau a virtualității înseși. Atât antropologia, cât și psihosociologia vor trebui să ia în considerare problemele percepției asupra celuilalt în spațiul virtual al mistificărilor, dedublărilor și imaginărilor multiple. Alteritatea online devine sinonimă cu virtualitatea, grație trăsăturilor comune ale hibridării, ale întrepătrunderii și ale coexistenței dintre identități și corporalități. Avataritatea se află în corespondență și în dependență de procesul de permanentă devenire a ființei umane. Precum virtualitatea este o conviețuire între fizic și digital, alteritatea

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
și imaginărilor multiple. Alteritatea online devine sinonimă cu virtualitatea, grație trăsăturilor comune ale hibridării, ale întrepătrunderii și ale coexistenței dintre identități și corporalități. Avataritatea se află în corespondență și în dependență de procesul de permanentă devenire a ființei umane. Precum virtualitatea este o conviețuire între fizic și digital, alteritatea este o confluență a identicului și a diferitului. În conformitate cu familia lexicală a termenului, alteritatea se ipostaziază fie în înțelesul de alterare, ca o trecere dintr-o stare în alta sau ca o

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
fiind mijlocită de emergența tehnologiei computaționale. În primul rând, cybercepția este înțeleasă nu doar ca protezare sau ca implantare a corpului uman, ci și ca modificare a conștiinței: dobândirea unor noi căi de a gândi și de a simți în cadrul virtualității. În al doilea rând, cybercepția este acceptată drept facultatea postbiologică (un termen pus în legătură cu problematica postumanului - vezi capitolul al treileaă a omului de a ocupa deopotrivă lumea reală și lumea virtuală, de a fi deopotrivă aici și în mod potențial

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
și alienările și anxietățile. Neunitar, dar nici dual, pare a savura infinitudinea noilor posibilități și conexiuni, deși își poartă cu sine finitudinea și mortalitatea trupului și perisabilitatea sentimentului. Avatarul nu crede în ideile de absolut și de eternitate. Încă o dată, virtualitatea nu își dovedește evanescența și imaterialitatea, ci intensitatea și variabilitatea fluxurilor identitare și dinamica contingentă a forțelor și a vibrațiilor corporale care compun ființa umană. În contextul avataric online, rețeaua de conexiuni și de metisaje a identităților umane este o

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
ale realității virtuale, interfața mediază între corporalitatea biologică și cea tehnologică, astfel că simbioza dintre aceste două tipuri de corporalitate formează cadrele existențiale ale unor intracorporalități și intrasubiectivități. La fel ca în cazul fuziunii dintre fizic și digital în cadrul spațiului virtualității, intercalarea dintre biologic și informațional ține de o arhitecturare a corpului și a identității virtuale în funcție de criteriile reunite ale acestora. Utilizarea trupului în evenimente medial-cibernetice, interactive și tridimensionale, în cercetarea științifică și medicală, în lucrările și în instalațiile/performările artistice

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
renunțării la existența corporal-identitară în spațiul virtual. În toate aceste ipostaze, trupul este punctul de întâlnire și de colaborare dintre fluxurile digitale și toposurile lumii fizice, dintre fluidele corporale și impulsurile mintale, astfel încât relaționarea dintre acestea nu poate fi unilaterală. Virtualitatea este o condiție spațial-ontologică generată de corporealitatea și identitatea fizice, însă acesta din urmă sunt afectate și strămutate de acțiunile și procesele tehnologiei computaționale. O arhitectură virtuală, nu doar a spațiului digital, ci și a ființei corporal-identitare (postăumane, se construiește

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
nu se poate „lepăda” de elementul visceral al identității întrucât nu se poate neglija realitatea faptului că o experiență, oricât de virtualizată, este filtrată prin trupul care asigură accesul la orice tip de lume, digitală, fizică sau reunirea acestora în virtualitate. După cum am văzut deja, identitatea online, multiplă și descentrată, este influențată și influențează identitatea real-fizică, ambele putând genera insecuritate psihologică. Persona-le cyberspațiului sunt construite simultan ca subiecți și ca subalterni ai discursului și ai practicilor dominatoare (vezi Lebesco, 2001Ă. Chiar dacă

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
la potențialul de manipulare a fotografiilor (vezi Kemp, 2000 pentru o serie de ilustrăriă. În mod aparent paradoxal, arta vizuală digitală expune vulnerabilitatea corpului în același timp în care consideră corporalitatea drept una dintre singurele puncte de sprijin în lumea virtualității. O subdirecție a acestei arte accentuează hibriditatea trupului și a imaginii, monstruozitatea și anormalitatea sau grotescul corpului tehnologizat, indistingerea dintre organic și inorganic. Exemple renumite sunt fotografiile digitale ale artistei Nancy Burson, „Untitled” (1989, 1990Ă sau „Evolution II” (1984Ă care

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
ale artistei Nancy Burson, „Untitled” (1989, 1990Ă sau „Evolution II” (1984Ă care realizează sinteza dintre un chip uman și un cimpanzeu, dar și morphing-ul din filmele cyberpunk. Astfel, când hipervizibilul sau vizibilul în exces devine greu de suportat pentru artiștii virtualității, corpul este interfața intermediară dintre imagine și realitate și concurează cu atotprezența informației numerice. În mod analog cu fenomenul hipervizibilului, corpul devine un hipercorp, un corp înscris în regimul hiperbolic al reprezentării, sau, mai bine zis, al simulării. Corpului i

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
ci poate fi modelată, pluralizată și hibridată, nu este o stare, ci este un proces al devenirii și al transformării la întâlnirea cu alteritatea, cu celălalt, fie că e vorba de interregnuri, fie de multietnii, fie de tehnoculturalități. 2.5. Virtualitatea ca virulență. Baudrillard și critica identității la interfațătc "2.5. Virtualitatea ca virulență. Baudrillard și critica identității la interfață" La polul opus acestor puncte de vedere, teoretice sau artistice, care ilustrează pozitivitatea identității avatarice se situează vocea critică, negativistă și

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
ci este un proces al devenirii și al transformării la întâlnirea cu alteritatea, cu celălalt, fie că e vorba de interregnuri, fie de multietnii, fie de tehnoculturalități. 2.5. Virtualitatea ca virulență. Baudrillard și critica identității la interfațătc "2.5. Virtualitatea ca virulență. Baudrillard și critica identității la interfață" La polul opus acestor puncte de vedere, teoretice sau artistice, care ilustrează pozitivitatea identității avatarice se situează vocea critică, negativistă și cvasiapocaliptică a lui Baudrillard, care poate fi criticată, la rândul ei

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
avatarice văd în imersie, în interacțiune sau în telecolaborare avantajele posibilității de a fi în locul altuia sau a celuilalt, nu doar metaforic, ci în mod pragmatic, sau dacă transumaniștii își închipuie oportunitățile pozitive deschise prin nemurirea și omnisciența cibernetice, criticul virtualității socotește evoluția uman-tehnologică ca fiind un punct non-retour, al imposibilității de distanțare și de alegere. De la excrescențele tehnologice ale protezelor și ale interfețelor la identitățile spectrale și banalitățile sintetice, condiției virtuale a subiectului din cyberspațiu nu i se recunoaște diferența

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
politice. Postumanismul este, după cum se va putea observa, nu doar un tip de discurs care cunoaște versiuni extreme (precum transumanismulă, ci și o conlucrare de realități contingente și cotidiene în cadrul unui uman relucrat în mod tehnocultural. Specifice concretizărilor iconic-spațiale ale virtualității sunt entitățile cyborgice, identitățile avatarice online, organismele vieții artificiale, agenții cognitivi, conștiințele și trupurile transumane. Punând bazele unei ontologii virtuale constituite la interfața dintre spațiul fizic și spațiul computațional, aceste ființe sunt definitorii pentru postumanitate, după cum se va putea observa

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
online, organismele vieții artificiale, agenții cognitivi, conștiințele și trupurile transumane. Punând bazele unei ontologii virtuale constituite la interfața dintre spațiul fizic și spațiul computațional, aceste ființe sunt definitorii pentru postumanitate, după cum se va putea observa în capitolul următor. Întrupări ale virtualității, ființele (postăumane sunt deopotrivă ilustrări ale fenomenologiei, cu corolarele experiențelor perceptive și senzoriale ale corpului situat în spațiu și exemplificări ale dimensiunilor tehnoculturale, cu noi accepții identitare, atât ontologice, cât și sociale. Deopotrivă concretizări ale biologiei și ale informaticii, entitățile

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
și diferențele sunt notabile: pentru cei dintâi această echivalență este pozitivă și eliberatoare, iar pentru cei din urmă ea poartă semnul negativității și al prizonieratului uman. Perspectiva postumană însă recunoaște și scoate la iveală caracterul material, întrupat și metisat al virtualității, definit de coordonatele ambivalente ale avantajelor și ale dezavantajelor, ale câștigurilor și ale pierderilor. În acest mod se reușește echilibrarea contrariilor dintre pozi țiile descentrării și ale fragmentării identității cu pozițiile (reăintegrității acesteia. Dimensiunea ontologiei fizice și a percepției umane

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
condiția postumană. De la redimensionarea etimologiei virtualului ca „esență” umană în paradigmele hibride și mutabile ale cyborgului și ale avatarului, trecând prin vocile neoumaniste care critică fuziunea uman-tehnologic, se ajunge la o orientare actuală a virtualului sub formă de postuman. Ontologia virtualității, caracteristică entităților cyborgice, vieții și inteligenței artificiale și identitatea avatarică sunt pragurile liminale de trecere înspre o posibilă condiție postumană. Perspectiva postumanului, așa cum este, la rândul ei, propusă în acest capitol, se întâlnește cu viziunea virtualului în înțelesul de coabitare

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
o corporalitate empirică a simțurilor și o întrupare fenomenologică a percepțiilor la întâlnirea cu tehnologiile comunicaționale, o încorporare mentală a concepțiilor interfațate 22. Identitatea subiectului postuman este definită prin ontologia virtuală a noilor configurații caracteristice deopotrivă corpului și minții. Metafizica virtualității își propune să răspundă la întrebările „ce este?” și „cum cunoaște?” ființa postumană, deopotrivă corporal, mintal și identitar, indiferent dacă este ipostaziată ca model cyborgic, avataric sau transgenic (transmutat genetică. Am văzut deja că aceste întrebări ontologice și epistemologice sunt

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
viață, privitor și interactor, locație și globalitate sau teleprezență, spațiu fizic și spațiu digital/virtual, estetică și genetică, artist și robot etc. 3.4. Fenomenologia de tip Merleau-Ponty în spațiul virtualitățiitc "3.4. Fenomenologia de tip Merleau‑Ponty în spațiul virtualității" Legătura dintre tehnologie, pe de o parte, și identitate, dorință, plăcere și afectivitate, pe de altă parte se derulează atât la nivel existențial, cât și social, etic sau politic. Fluxurile acestei legături par a destructura spațiul și corpul, a desființa

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]