1,402 matches
-
prea multe motive, a început a-l considera son fiancé - Sandu Geblescu. Comentam amândoi evenimentul zilei, când zărim un automobil oprindu-se în poartă : o delicată mână înmănușată în alb imaculat făcându-ne semn prin portiera deschisă. Apoi o siluetă voinică, pășind incredibil de grațios, zulufii poznași sub borul pălăriei, bine cunoscutul zâmbet prietenos, ironic- Marie-Liliane ! în același moment se deschide cealaltă portieră și radioasă, fluturând jurnalul îndoit - Sophie ! Și iată-mă înconjurat de sexul frumos ce nu acceptă a fi
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ca de găină, simte un val de emoție fierbinte care Îi pulsează cald undeva În vintre, creierul pur și simplu Începe să i se Învîrtă În cap. Ajunge În partea cealaltă a pieței tîrÎndu-se. Se ghemuiește Împreună cu un tip voinic Între două mașini. Dar una din mașini nu e mașină, e o ambulanță improvizată. Tipul voinic Îi face semn să ridice un rănit de jos și să-l pună lîngă ceilalți, În mașină. Se supune fără să stea pe gînduri
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
creierul pur și simplu Începe să i se Învîrtă În cap. Ajunge În partea cealaltă a pieței tîrÎndu-se. Se ghemuiește Împreună cu un tip voinic Între două mașini. Dar una din mașini nu e mașină, e o ambulanță improvizată. Tipul voinic Îi face semn să ridice un rănit de jos și să-l pună lîngă ceilalți, În mașină. Se supune fără să stea pe gînduri, apoi se trezește În Dacie, lîngă șoferul care Îi țipă că trebuie să-l ajute să
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
avea șaisprezece ani. Vrei să pleci de la mine? — Nu. — Nu vrei să mai lucrezi? Această din urmă întrebare fusese pusă mai mult de formă, pentru că Alex n-ar fi putut-o vedea pe Ruby renunțând la lucru. Era sănătoasă și voinică, și ce-ar fi făcut dacă n-ar mai fi muncit? — Nu. Sau vrei să lucrezi mai puțin? Ți-am spus că am să angajez o femeie de ajutor, cu ziua. — Nu. Ruby opunea întotdeauna o geloasă rezistență la ideea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
acum în aburul maroniu al trecutului. Oare tristețea ei viitoare făcea ca totul să-i apară atât de tulbure și nesigur? Era greu de crezut că, în curând, avea să părăsească școala pentru totdeauna. Hattie, deși subțire și palidă, era voinică și sănătoasă, pricepută la sport și la gimnastică. O fată cu obrajii palizi, nici înaltă nici scundă, cu păr lung, drept, de un blond albicios și ochi albaștri de o paloare derutantă, de parcă albastrul ar fi fost amestecat cu picături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
anii din urmă. Se întind mereu, cu o vitalitate diabolică târându-se într-ascuns probabil noaptea, probabil în absența lui, cine știe de la mormântul învecinat, lăsat în paragină. Lucian recitește pentru a nu știu câta oară inscripția de-alături. "Erai voinic și de neclătinat. Dar Dumnezeu te-a clătinat." Lucian a fost curios să afle cum arătau rudele probabil părinții celui ce le păruse lor de neclătinat, dar niciodată nu se nimerise să vină cineva să îngrijească de acel mormânt cât
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Stelian să se ridice în picioare... Cu satisfacție își cobora privirea, aproape zâmbind părintește, către rândul întâi din fața sa fiindcă, negreșit, fusese înștiințat unde aveau să-l așeze pe studentul Beldeanu. Se ridica, nu prea intimidat, un băiat înalt și voinic dar cam fără formă, cel puțin așa cum îl vedea Dragoș, din spate. Încă se mai tușea, rar și timid, în amfiteatrul "Dimitrie Cantemir". Astă-vară, acest student pe care îl vedeți cu toții în fața voastră, în timp ce se afla la muncă voluntară împreună cu
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
superiorului, soldat? Ia să aud, că altfel mătur tot câmpul ista cu tine! Toader Toaibă a rămas tăcut, clipind des, ca și cum l-ar fi sâcâit o muscă. Și-a adunat gândurile. În cele din urmă, îndreptându-și din încheieturi făptura voinică, a rămas într-o poziție de „drepți” cum scrie la „reglement”. Trăgând apoi adânc aer în piept, a început să turuie ca o morișcă. Vocea lui profundă era înspicată cu vizibilă furie: Să trăiți, domn’ sărjănt! Permiteți să raportez! Eu
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
la nuntă? a întrebat Toaibă mai mult pentru sine, îndreptându-se spre locul cu pricina. După vreo zece pași și-a dat seama că este singur. A privit în spate. Limbosu și-a ițit doar un ochi de după un stejar voinic. „Aha! De aiștia îmi ești, nenorocitule! Ei lasă, că te învăț eu cum să te porți în liniile inamice!” S-a întors și, luându-l de guler, l-a împins înainte, șoptindu-i printre dinți: Aici ești în misiune de
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
pași a ajuns în fața ușii. A deschis-o cu repeziciune... Moașa, râzând din toată ființa, tocmai înfășura într-o pânză albă pe cel abia venit pe lume. Ha ha ha! Uite că a sosit și tata! Toadere! Ai un flăcău voinic și întreg în toate cele. Să vă trăiască! Slavă lui Dumnezeu! Îți mulțămesc Doamne pentru darul ista! Am trăit s-o văd și pe asta. Să trăiești Marandă și să fii sănătoasă! Maranda, plângând, strângea la piept puiul de om
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
ochi mari - spune, de această dată, legenda - adânci și mereu în mișcare, de parcă ar fi vrut să cuprindă, într-o privire, întregul pământ. Mai mult decât asta: copilul de numai câteva ceasuri arăta deja ca unul de doi ani. Era voinic și puternic. Ca Făt-Frumos din basmele românilor. Evident, imaginea era mai mult închipuită decât reală. Pribegia tinerei familii a continuat. Ea s-a stabilit în orașul Sutri, într-o margine a așezării. Și, din nou, a intervenit legenda. Cică Roland
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92334]
-
și mărunte Unde cântă un brotac. În curând se văr pe maluri Plante de un verde pur, Stuful se întinde-n valuri Papura jur-împrejur. Iar în stuf trăiesc în pace Berze, șerpi și rațe mici, Broasca lintița desface Alergând țânțari voinici. Stau în apă fără frică Crap, biban și somnul gras, Mai la fund e o plătică Și mai sus e mult caras.
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93448]
-
fiecare să aibă un câine care să-l apere. Și, probabil, cei care au lansat ideea erau pregătiți s-o exploateze, pentru că în câteva zile toate piețele orașului au fost inundate de câini de toate rasele, care de care mai voinic și mai rău. Când câinii mârâiau și își arătau colții, cei care vroiau să-i cumpere se fereau instinctiv, dar pe urmă tocmai aspectul lor fioros era un argument ca târgul să fie încheiat la prețuri piperate. S-a pornit
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
locuința Mihaelei, am urcat scările tot în fugă sărind vijelios treptele, amenințat în fiecare clipă să-mi rup gâtul. Am bătut puternic în ușă, gâfâind, cu sufletul la gură. ― Cine e? răsună o voce. ― Eu, deschide! O femeie înaltă și voinică (un adevărat Goliat) se ivi în prag și mă cercetă ca pe o dihanie. ― Ce, vrei să spargi ușa? Mai încet nu știi să bați? ― Scuzați, n-am știut că... ― Pe cine cauți dumneata? ― Nu stă aici domnișoara... domnișoara... cum
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
toarce leneș fumul sobelor încărcate de năduf - cenușa. Se văd nasurile copiilor printre florile de gheață ce sunt prinse pe geamurile aburite și reci, dar care te cheamă înăuntru... soarele rotund și firav se arată cu frică printre norii cei voinici și mătăsoși, iar cerul este posomorât și trist... parcă a pierdut ceva în valea de spumă albă... gerul a pus stăpânire pe întregul tărâm și s-a lăsat o liniște apăsătoare. Deasupra lumii flutură flori albe, așezânduse când obosesc pe
Reflexii de lumină, inocenţă şi magie by Petronela Angheluţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91757_a_92397]
-
cu țiganii și dacă am și lăutarii alături să te ferești că atunci sunt nebun. Mda. Cum stai cu lemnele? Sigur că prost!” A scris pe o foaie de bloc-notes cu litere mici, nervoase: ”Vasile, cauți 2-3 tânjale cu boi voinici și duci la școală la domnul învățător atâtea lemne cât să ardă trei ani și el și școala”. Nebun, nebun, cu dorința de a-și arde existența de-a-ntorsul calului, ultimul coborâtor din spița de acolo a Calimachilor avea o inimă
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
vorbea destul de bine românește, soția nici un cuvânt. Am plecat mai spre seară și când am ajuns la Damianovca, o suburbie a Chiliei, a început să amurgească. Se mergea greu, căruța mare, noroiul până aproape de butucul roții, noroc că erau caii voinici și bine hrăniți. Pe drum am vorbit tot timpul. Feodor conducând caii și schimbul de vorbe cu nevastă-sa. Cam înghețasem, dar cum să te dai jos și să fugi după căruță în noroi și întuneric? În fine, după ce am
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
de către negustor, cum la fel nici eu nu cunoșteam rusa. M-am dus, am deschis ușa, clopoțelul și-a făcut datoria și m-am pomenit că iese din camera alăturată o fată ca de vreo 18 ani, frumoasă și cam voinică pentru anii ei. M-a întrebat, după ce mi-a răspuns cu "zdravstui-te" la bună-ziua mea, "șo vî felaite”? Am căutat să-i explic dar nu înțelegea deloc. Noroc că a venit un copil de școală care ne-a luminat pe
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
să știți că altă supărare afară de tocmeala noastră nu veți avea.” „Ce știi despre boii moldovenești, fiule?” Aceștia erau renumiți peste granițele țării și foarte căutați, pentru că erau și tare frumoși la înfățișare: cu părul alb-suriu, coarnele frumos arcuite și voinici încât cu greu ajungeai să le pui lanțul în coarne, cum se spune. Cu alte cuvinte, erau o mândrețe de boi. „Mai erau și buni de muncă. <Nu se lăsau pe tânjală> cum s-ar zice. Și acum încotro, dragule
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
și speram să fie o glumă macabră, deși nu se glumește pe această temă. Stau tăcut, posomorât și mă gândesc la muntele de om, la stejarul falnic în deplinătatea forței creatoare... Cum, Doamne, e posibil să dispară un asemenea brad voinic? Dar, orice aș zice și orice aș gândi, trebuie să mă împac cu această crudă realitate... Și... parcă-l văd și-l revăd trecându-mi cu drag și respect protocolar pragul casei, ca fost conșcolar cu al său părinte la
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
Să trăiască tata care a făcut așa un buiet gras și frumos. Să fie sănătos ! Tata lui Minu se sculă și îndesă în buzunarul rabinului patru hârtii de câte-o sută. - Să trăiască mama care a făcut un buiet așa voinic și deștept. Să fie sănătoasă ! Madam Burăh, bătrâna, se sculă ca să îndese trei hârtii. - Să trăiască socrul care a căpătat așa un ginere frumos și bogat. Să fie sănătos și să aibă moștenitori ! Bătrânul Mendic se sculă și el săndese
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
spuse, dar peste două săptămîni o să-i ridic din nou. — Pentru ce? Un băiat din cartier, unul care nu e la școală cu noi, mi-a spus că, dacă-i ridic În fiecare zi, În două luni o să fiu mai voinic decît Fernandito. — De unde știi? — Mi-a zis un băiat din cartier, care nu e la școală cu noi. Cano Începu să se scarpine În cap și se uită la Julius cu un zîmbet Încrezător. Julius se gîndi de ce la el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
și tăticu“, Îi spuse Țanțoșa lui Julius, Julius ieși din ascunzătoare și trecu nu departe de mese, În drum spre grupul format din Susan, Juan Lucas. Luis Martin Romero, saltimbancii, care erau foarte simpatici și cei doi bărbați blonzi și voinici care veniseră acum cîteva ore cu ordiheea pentru Bobby. „Darling! exclamă Susan, văzîndu-l că apare, ai mîncat?“, Julius Îi spuse că nu și cineva probabil că l-a auzit, fiindcă imediat apăru un chelner de la „Murillo vă servește“, aducînd un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
decît bucuria. Uite-o! Uite-o că vine! Trecea prin fața lor ținîndu-se după ceilalți, prinși În horă și le făcea semn cu mîna, fericită, topindu-se de fericire; le făcea semn cu mîna saltimbancilor, lui Juan Lucas, lui Susan, blonzilor voinici, fotografilor care se țineau după ea, fiindcă dispărea din nou dansînd, sărind, cîntînd... Julius profită de zarva asta ca s-o Întrebe pe Susan cine erau blonzii cei voinici. Erau asociații lui Juan Lucas de la Tingo Maria, Atilio și Esteban
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
și-s fericit. Vlăjganul, Încercînd să se ascundă, hohotea pe Înfundate văzînd cum compatriotul lui Îi făcea mîna zob, prietenește, lui Lester. Trebuia să pui la socoteală faptul că Viceregele mergea pe treizeci de ani, iar Lester, deși era mai voinic, Încă nu Împlinise douăzeci și unu. Lester Însuși și-a dat seama de asta și din fericire a reușit să-și scoată mîna la timp din strînsoare. Viceregele zîmbi vesel, dar cînd o văzu pe Puicuța auzi din nou hohotul de rîs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]