5,438 matches
-
Petrović desenul, mi‑a confirmat, vizibil surprins, că sarcomul din pântecele tatălui meu arătase Întocmai. Și că eflorescența durase ani de zile. LEGENDA ADORMIȚILOR Rămaseră În grotă trei sute de ani la care se mai adăugară nouă Coranul, XVIII, 25 1. Zăceau cu fața‑n sus pe velința scorțoasă și jilavă, răpănoasă de atâta terciuială și zvârcoleală a trupurilor, iar pe alocuri, unde părul de cămilă se rosese, sub ceafă, sub spete, sub coate, urzeala era mai bățoasă, ca și sub călcâie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
jilavă, răpănoasă de atâta terciuială și zvârcoleală a trupurilor, iar pe alocuri, unde părul de cămilă se rosese, sub ceafă, sub spete, sub coate, urzeala era mai bățoasă, ca și sub călcâie ori sub pulpele țepene ca niște furci.PRIVATE Zăceau cu fața‑n sus, cu mâinile Împreunate pe piept, ca și morții, pe velința muruită și putregăită care se rărise sub povara trupurilor lor, căci arareori mai fremătau printr‑un zvâcnet involuntar adormiții vlăguiți de viață și mișcare, pe deplin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
se subțiase, acolo unde piatra stâncii o bătucise de atâta somn Împovărător, de atâta Încremeneală a trupurilor, ori când mai palpitase lutul trupului, când mai fojgăiseră oasele, căci velința putredă și rugoasă se mâncase de la duritatea diamantină a stâncii grotei. Zăceau cu fața‑n sus În tihna tihnită a adormiților, iar zvâcnirea membrelor În bezna vremilor muruise velința jilavă de sub ei, mușcând urzeala părului de cămilă, care se mâncase temeinic, așa cum doar apa sapă În piatra dură. Zăceau cu fața‑n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
a stâncii grotei. Zăceau cu fața‑n sus În tihna tihnită a adormiților, iar zvâcnirea membrelor În bezna vremilor muruise velința jilavă de sub ei, mușcând urzeala părului de cămilă, care se mâncase temeinic, așa cum doar apa sapă În piatra dură. Zăceau cu fața‑n sus În bezna beznelor din dealul Celionului cu mâinile Împreunate a rugă, precum morții cei morți, ei trei, Dionisie și prietenul său Malhus, iar ceva mai Încolo, Ioan, cuviosul păstor cu al său câine, Kitmir. Sub pleoapele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
În arcada pleoapelor, după care se scurgeau precum lacrimile În găvanele străvezii ale ochilor, ca apoi să fie zăgăzuite de genele ochilor hieratici. Dar ei tot nu se trezeau. Surzi, cu auzul pecetluit de plumbul somnului și de catranul beznei, zăceau neclintiți, privind În bezna lăuntrică, În bezna vremii veșnice care le Împietrise inimile adormite, care le oprise respirația și contracția plămânilor, care le Înghețase susurul sângelui În vene. Numai că, dăinuind În jilăveala grotei și În tihneala trupului, Înfundați În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
și barba, ca și puful de pe trup și de la subsuori, iar pe nevăzute, așa cum doar apa zidește și năruie pe nevăzute, noaptea le trosneau unghiile, creșteau și ele. 2. Cel mai tânăr, cel care avea trandafirul În inimă și care zăcea Între păstorul Ioan și prietenul său, Malhus, se va deștepta primul, dintr‑odată, ca pălit de adierea timpului și a cugetului. Mai Întâi va auzi susurul apei din bolta grotei, mai Întâi va simți ghimpele din inima sa. Scăldat În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
suflare, ca Îmbălsămați, nu mai aveau nici un miros de om, nici o miasmă, deși el le simțea prezența nepământeană, presimțind mai la stânga sa, la picioarele lui Iovan, și trupul nepământean și Îmbălsămat al câinelui păstorului care, cu labele din față Întinse, zăcea lângă stăpânul său, veghindu‑l inert la poarta somnului său letargic. 3. Trupuri Încremenite, membre Înțepenite pe velința răpănoasă, a cărei jilăveală n‑o simțea Dionisie, căci se căznea să se rupă de ai săi dezdoindu‑și degetele mâinilor Încleștate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
duhoarea purtătorilor săi, sudoarea capetelor lor rase și ale subsuorilor, ca și mirosul de vite, În clipa În care fură așezați toți trei În carul tras de boi, unde erau așternute pielicele de miel. Cu capetele Înălțate pe perne moi, zăceau În car ca‑ntr‑o corabie, deslușind scârțâitul molcom al roților amestecat cu cântări și gemete. Vrând să‑și mijească pleoapele sub care se prefirase lumina, va fi săgetat de o durere precum tăișul lamei de oțel a briciului pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Carul intră hurducăind În cetate, iar sus, deasupra capului său, se Înălțau porticurile intersectate pe alocuri de albastrul cerului, printre bolțile de piatră albă, printre punțile aruncate peste maluri nevăzute, arcade de piatră, erau acolo, doar să Întindă mâinile care zăceau inerte de‑a lungul trupului său vlăguit, Într‑o stare aproape letargică. Printre arcade, În locurile unde crăpase piatra, se mai iveau câte‑un smoc de iarbă verde, câte‑o rădăcină alburie și răzlețită ori câte‑o frunză ruginie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
iarăși În negura grotei, În mormântul veșnic, se trezi În el o fericire tulbure și Îndepărtată, o suflare Înduioșătoare care Îi umezea trupul cu o lumină caldă și Îndepărtată, ca apoi totul să devină un calvar În negura vremii. 19. Zăcea În bezna grotei și zadarnic Încerca să‑și forțeze ochii, zadarnic Îi tot striga pe Malhus, copărtașul său, pe Ioan, cuviosul păstor, pe Kitmir cu ochii verzui, zadarnic Îl striga pe Domnul său: negura era deplină, păcurie, liniștea era de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
duc pe timp de noapte, căci a lor va fi ziua și a lor va fi noaptea. Doamne, ferice de cei care pe timp de ziuă nu‑și amintesc căile nopților lor, căci a lor va fi lumina zilei. 20. Zăceau cu fața‑n sus În grota Întunecoasă din dealul Celionului, cu mâinile Împreunate pe piept, ca și morții, ei trei, Dionisie și prietenul său Malhus, iar ceva mai Încolo, Ioan, cuviosul păstor și câinele său pe nume Kitmir. Zăceau ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
20. Zăceau cu fața‑n sus În grota Întunecoasă din dealul Celionului, cu mâinile Împreunate pe piept, ca și morții, ei trei, Dionisie și prietenul său Malhus, iar ceva mai Încolo, Ioan, cuviosul păstor și câinele său pe nume Kitmir. Zăceau ca și morții În somnul morții. Dacă ai fi dat Întâmplător peste ei și i‑ai fi văzut În starea aceea, te‑ai fi Îndepărtat degrabă și ai fi fugit; dacă nu ai fi Împietrit de groază. OGLINDA NECUNOSCUTULUI POVESTIREA
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
august a anului o mie nouă sute șase. Astfel, vor apărea foiletoane semnate de redactorul‑șef al acestui ziar, un oarecare Krușevan, A.P. Krușevan, de fapt instigatorul pogromurilor de la Chișinău, ce avea pe conștiință vreo cincizeci de crime. (În odăi Întunecoase zăceau În bălți de sânge trupurile căsăpite ale unor bărbați, iar fetițe violate, cu ochi Înspăimântați, priveau În gol, după draperiile sfâșiate. Scena era cât se poate de reală, la fel de reală ca și cadavrele. În această scenografie coșmarescă, doar zăpada era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
mi citească din cartea sa, apoi fragmente dintr‑o lucrare cu caracter documentar: visurile mitropolitului Filaret, apoi citate din enciclul Papei Pius al X‑lea, din profețiile sfântului Serafim de Sarov, din Ibsen, Soloviov, Merejkovski... Apoi va deschide relicvariul, unde zăceau azvârlite de‑a valma gulere de gumilastic, linguri de argint, ecusoane de școli tehnice, monograme ale Împărătesei Aleksandra Fiodorovna, crucea Legiunii de onoare. În toate aceste obiecte imiginația sa Înfierbântată descoperise pecetea lui Antichrist sub forma triunghiului sau a două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
lua‑o pe scurtătură spre bac - care de astfel se află imediat după domeniile mănăstirii - el stă la pândă după biserică anume să smulgă asta.“ Și cu palma sa greoaie de țăran acoperi o carte Într‑un etui negru care zăcea pe masă. În clarobscurul odăii pe carte se distingea clar o iconiță aurită a arhanghelului Mihail. Părintele Serghei Îi făcu semnul crucii ca atunci când sfințești pâinea. 3. Maria Dimitrievna Kașkina, născută contesa Buturlin, relatează despre părintele Serghei de la o distanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
de grupări fanatice și care va pricinui vărsări de sânge, ca și cea de‑a doua, cea sacrificată, anonimă, unică, orfană printre atâtea alte cărți - deci două creații divergente ale spiritului uman, atât de asemănătoare și totuși atât de diferite, zăcuseră timp de aproape șaizeci de ani la o distanță de patru litere, ca‑ntr‑un interval cabalistic (chiar și cuvântul cabalistic Îl scriu cu teamă). Și În timp ce prima va părăsi lunga poliță Întunecoasă a raftului - suflarea ei otrăvitoare venind În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
raftului - suflarea ei otrăvitoare venind În contact cu respirația cititorului, iar marginile ei atestând urmele acelor Întâlniri, ale acelor iluminări (când cititorul va descoperi În gândurile altora reflectarea propriilor nedumeriri, a gândurilor sale lăuntrice) - ce‑a de‑a doua va zăcea Înecată În praf, păstrată nu ca un gând, ca un spirit, ci ca un obiect de prisos, și mai apoi ca o carte, despre care cititorul se va Întreba, dacă vreodată Îi va pica În mână, dacă altcineva Înaintea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
de ce, Tapú Tetuanúi era convins că nu e mort. Smulse încă trei ramuri, le prinse laolaltă formând un fel de torța, si la lumină ei caută cel mai bun mod de a coborî, cu riscuri minime, până în locul în care zăcea agresorul. Încă mai respiră. Avea o rană mare la cap și probabil mai multe coaste rupte, dar nu trebuia să ai cunoștințele de medicină ale lui Hinói Tefaatáu ca să ajungi la concluzia că puternică lovitură nu putea fi totuși suficientă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
în căsuța tânărului ferchezuit. În căsuța bătrânului scrie “Perie pete”. În “camera verde”, cum se mai numește sala de așteptare din culise, blonda și spilcuitul stau pe canapeaua veche de piele adusă din vreun studio, și pe măsuța din fața loc zac abandonate căni de cafea rece, deasupra lor două monitoare licărind, fixate sus lângă tavan, în colțurile încăperii. Pe primul vezi transmisiunea postului național, cu știrea despre vasul de croazieră scufundat, apoi se dă legătura corespondentului de la fața locului, și vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Clark, asta o să ți se întâmple și ție, și în secunda aia viața ta ți se va părea cu vreo sută de ani prea lungă... În a cincea zi de zăcut în pat, ar jura că trăiesc de când lumea. Să zaci în pat zi după zi, probabil cam așa se simte un vampir. Închipuie-ți că te-ai născut cu mii de ani în urmă și tot faci aceleași greșeli stupide. Timp de mii de ani tot mergi în baruri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
unii, pe alții, căutând pe cineva dispus să-i reteze penisul. Pentru că tortura respectivă se potrivește perfect cu o veche glumă a familiei lui. O singură tăietură, spune el, și toate problemele tale se rezolvă. Doar cu o sculă retezată zăcând pe jos. Și-așa n-o folosesc la nimic, zice Pețitorul zâmbind. Și ne face cu ochiul. Până acum nu s-a oferit nimeni să dea cu satârul. Nu pentru c-ar fi prea scârbos, prea oribil, ci pentru că l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
vorbea tare, calculat, istorisea povestea clasei I, în vreme ce ochii ei mari analizau pe fiecare în parte, părinți și copii. Ajunsă la Luana, privirea femeii se opri asupra inelelor galbene ce stăteau încolăcite în jurul fundelor. Câteva dintre ele, scăpate din strânsoare, zăceau căzute peste frunte. Fetița înțelese că aspectul părului ei nu este pe placul învățătoarei și nu se miră date fiind paratrăsnetele ancorate în creștetul ei. Tovarășa prezentă elevilor abecedarele, le oferi florile, adresă zâmbete din colțul buzelor anumitor părinți și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
scrobeala cât mai departe, cu dorința neexprimată de-a o mânca șoarecii până a doua zi, îmbrăcă treningul și călare pe bicicletă își oferi binemeritata evadare. Încet, încet, străzile prinseră viață. Urletele, chiotele, râsetele sănătoase, puseră stăpânire pe oraș. Ghiozdanele zăceau aruncate după ușă, uniformele dormeau cocoțate pe umerașe, mingea se rostogolea bezmetică în mijlocul drumului și veselia coborâtă din cui însuflețea jocurile nevinovate ale copiilor. Zâmbete sincere, bucurie de-a trăi și lipsă de griji, toate ca o ploaie benefică peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
se trezească. De data asta n-am să mai fac ce vrea ea. Nu accept să se mai joace cu mine. Sanda simți pentru el o adâncă compasiune, atâta milă cât și pentru trupul subțire născut din ființa ei care zăcea inert, aruncându-i într-o neagră disperare. Îl privi cu ochi pierduți și el, impresionat de durerea acestei mame nefericite, îi promise cu o fermitate care, în acel moment, părea o adevărată nebunie: Am s-o aduc înapoi. După trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
lovit cu botul de tablă și a căzut. Albeața tundrei canadiene a ieșit pe geam Într-un zbor arcuit, În sus, spre lumina prăfoasă; iar suprafața tăcută a Oceanului Pacific, pe care Adam Îl iubea nespus, punctată de insule (Fiji? Tahiti?), zăcea pe pardo seala crăpată de ciment, În așteptarea cuiva care s-o calce-n picioare. La sfârșitul acelei prime zile de școală n-a mai fost În stare să se Întoarcă până acasă pe bicicletă. Pe ultima parte a drumului
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]