10,579 matches
-
păstrăvii din bulboană și să-l vitregească de-o bucurie atît de mare, ca cea despre care povestise Bărzăunul. Era aproape amiază și tot grupul părea ostenit. După cîteva culmi mai mici, pe care le trecură fără prea mari eforturi, zăriră un alt perete de stîncă, mai mic decît Piatra Domniței, în care se contura un fel de intrare întunecoasă. De aici izbucneau vijelioase apele rîului pe malul căruia veniseră. Se opriră înfiorați și din pieptul fiecăruia izbucni același strigăt: Peștera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
imediat Bărzăunul. Nici atîta minte n-ai?... Tu nu-ți dai seama că ăstă-i zgomotul unei ape care cade de la înălțime?... Înseamnă că pe-aici, pe undeva, este o cascadă, ori cam așa ceva. Se uitară în toate părțile, dar nu zăriră nimic. Nici urmă de cascadă. Ascultară iar, cu mare atenție, își dădu cu părerea fiecare, se contraziseră cu vorbe nu prea domoale, dar tot nu ajunseră la vreun rezultat. Avioane nu puteau fi, că ar fi trecut de mult. Mașini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Parcă am lilieci în stomac! Și intră în casă ca o umbră, lăsîndu-mă singur și trist, fără speranța că voi mai putea continua vreodată povestea întîmplărilor lor. După ce am ieșit în drum și am făcut cotul spre fîntînă, l-am zărit pe Vlad. Venea, pesemne, de la magazinul din centru și părea ostenit și morocănos. Ducea pe umăr, făcută colac, o frînghie uriașă, nouă-nouță. Cum a dat cu ochii de mine a zîmbit mai mult forțat și m-a salutat ridicînd degetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
icnind. Dreptu-i că și ceilalți mai cădeau din cînd în cînd, dar nimeni nu se supăra. Voia bună pusese stăpînire totală pe fiecare și orice căzătură era un nou prilej de rîs. În imediata lor apropiere, dar fără să fie zărit de nimeni, mai ales că pentru a intra în pădure ocolise o postată foarte mare, mergea Bărzăunul. Dacă cineva i-ar fi văzut atunci zîmbetul, nu l-ar fi uitat pentru tot restul vieții, pentru că nu era zîmbet, ci rînjet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
frica îi grăbea, nu se mai țineau exact de urmele pe care veniseră pînă acolo. Treceau de-a dreptul prin mlaștină. Toți se umplură de noroiul acela negru și puturos din cap pînă-n picioare. Cînd ajunseră la marginea pădurii și zăriră iar satul scăldat în soare, mașini și oameni trecînd pe șoseaua din depărtare, tractoare pe cîmp, crezură că se află în paradis. Nu se mai gîndiră nici la canistră, nici la alte lucruri care i-ar fi putut reține și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
în pădure, numai de el știut, de unde nu se întorcea niciodată cu ama goală. Găsea acolo fel de fel de pești din belșug, în afară de păstrăvi, care puteau fi găsiți numai în pîrîul din munți. Cum ieși în șosea însă, îl zări pe Matei venind spre casă. Unde-ai plecat, bă rămășiță? îl întîmpină acesta de cum îl întîlni. La pescuit, răspunse Bărzăunul uitîndu-se în altă parte, de parcă frate-su ar fi fost un cal răpciugos. Adevărul e că Bărzăunului nu-i convenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
casa Ilincăi. Nici vorbă de-așa ceva. El se ducea doar la pescuit și nu să vadă ce face Ilinca. Ce-l interesa pe el ce face Ilinca la ora aia?... Ș-apoi pe ea nici n-ar fi putut-o zări în curtea casei sau pe fereastră, din cauza gardului prea înalt. Și chiar de-ar fi zărit-o sau l-ar fi văzut ea trecînd, ce-i cu asta? Fiecare om are voie să meargă pe drumul care-i convine, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
ce face Ilinca. Ce-l interesa pe el ce face Ilinca la ora aia?... Ș-apoi pe ea nici n-ar fi putut-o zări în curtea casei sau pe fereastră, din cauza gardului prea înalt. Și chiar de-ar fi zărit-o sau l-ar fi văzut ea trecînd, ce-i cu asta? Fiecare om are voie să meargă pe drumul care-i convine, că de asta-s făcute drumurile. Păi nu? Fără deci să se mai gîndească la astfel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
glasuri și hohote de rîs. Se mai făceau auzite cîntecul unui acordeon și tropotele dansatorilor pe scenă. Deschise încet ușa și se lipi de un perete cu ochii la cei din sală. Erau acolo mai mulți tineri, printre care-l zări și pe Matei. Tocmai luase casetofonul de pe o masă... Îi mai văzu pe domnul Nicanor, pe Iancu Răgălie, pe... dar nu mai avu timp să distingă și pe alții, pentru că în clipa aceea se produse un eveniment cu totul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
locomotivă. Se odihni puțin uitîndu-se în toate părțile, apoi începu iar să alerge spre pădure întorcînd mereu capul. Nu-l urmărea însă nimeni. La marginea pădurii se opri din nou și se uită mai multă vreme spre sat. Nu se zărea nici un pericol, nicăieri. Mare dobitoc mai pot fi! își zise la un moment dat. De ce, adică, să-mi fie frică și de ce să mă omor cu fuga?... Cine mă poate învinui cu adevărat că am vrut să-i sperii?... Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
o lacrimă prelinsă dintr-un ochi nevăzut... În gîndurile Bărzăunului din acele clipe își pierduse orice valoare și peștera și Piatra Domniței și pădurea și totul. Se simți iar trist și neînsemnat și lăsă capul în piept ca un învins. Zări o furnică încercînd să atace o omidă... De prima dată i-a venit chef să le omoare pe amîndouă, dar se răzgîndi imediat și alungă furnica cu degetul în altă parte. Ce-i cu tine? auzi el deodată glasul puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
fugă spre casa Bărzăunului. Virgil și Vlad voiră să meargă și ei cu Ilinca, dar îi opri destul de autoritar domnul Nicanor, de teamă să nu-i piardă și pe ei. Încă înainte de-a ajunge lîngă casa Bărzăunului, Ilinca o zări pe mama acestuia trebăluind prin curte. Se apropie cît mai mult de gard și-i strigă: Tanti Simina, Ticu e-acasă? E-acasă, drăguță... Doarme. De ce-l cauți? Păi... îl cheamă urgent domnul secretar Nicanor, domnul profesor Răgălie și... și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
permite? Cîteva clipe mai tîrziu, însă, după ce pronunțase aceste cuvinte uitîndu-se la ilustrată ca la o ciupercă otrăvită, autobuzul se opri și din el coborî vesel Nuțu, urmat de bunică-sa, care bombănea tot timpul. Tomiță rămase perplex cînd îl zări. Nu-și putuse închipui că, deși plecat de o săptămînă, dar cu scopul de a sta cel puțin 12 zile la mare, se va întoarce în aceeași oră cu ilustrata adresată Ilincăi. Salve, To-To-Tomiță! strigă Nuțu de cum coborî din autobuz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
de cum coborî din autobuz. Era îmbrăcat în pantaloni scurți, cu o bluză pe care erau înșirate denumirile tuturor stațiunilor de pe Litoral și cu nasul flendurit din cauza arsurilor soarelui. Dar chiar în clipa cînd întinse mîna să dea noroc cu Tomiță, zări în mîna acestuia ilustrata și o recunoscu imediat. Făcu ochii mari și întrebă nedumerit: D-d-de unde-o ai? Ce te interesează pe tine de unde-o am? răspunse Tomiță grozav de pornit. O am eu de unde-o am!... Dar tu de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
putea fi oare o asemenea intrare? O găsim noi, strigă Bărzăunul fericit că i se dă dreptate. Și porni ca din pușcă spre pietrele așezate în formă de unghi ascuțit. Nu departe de ele, rezemată de blocul uriaș de stîncă, zări o altă lespede, dreptunghiulară, cioplită parcă de o daltă măiastră. Se apropie de ea și o privi ca pe-o pîine caldă, dar nu descoperi nici un semn pe ea. Ceilalți, care-i urmăreau fiecare mișcare, se apropiară numaidecît, nerăbdători. Bărzăunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
treia între versurile 1 și 3 pe de o parte, semnând determinarea, și versurile 2 și 4 conținând fiecare câte o mișcare cu sensuri opuse: "Icoana stelei ce-a murit/ Încet pe cer se suie; / Era pe când nu s-a zărit,/ Azi o vedem, și nu e". În primele două versuri mișcarea are loc de la nonexistență către existență, pe când în ultimele două stihuri mișcarea este inversă, dinspre ontic către extincție. Este surprinsă astfel în aceste patru versuri una din cele mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
și el savurează fiecare moment. E un test de putere. Inexplicabile senzații de erou și mitocan trăite concomitent. — Exact ca tata. Exact. — De ce vorbim așa de mult despre el? — Despre Alex? Alex Hriavu. Autorul Alex Hriavu. Alex, care iubea ma zărea. Nu suferea cartofii. Slab spre sfrijit. Jalnic la fotbal. Niciodată o pasă bună. Favoritul mamei. Fandosit. Bun la română. Foarte bun. Fost corigent la chimie, fost pămpălău îngrozit de păianjeni, fost utilizator simandicos de verbe și adverbe și cuvinte de
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
încearcă s-o acopere pe a mea. Eu sufăr mai tare decât ei. Eu îmi sunt mai important. Eueueueueueueu... David se ghemuiește lângă mine și nu-l mângâi. Mă străduiesc să nu mă uit la el. Să nu cumva să zăresc vreo lacrimă care să mărească volumul până la explozie. O orchestră întreagă mi s-a mutat în spatele pleoapelor și acum cântă mai tare, mai tare, și mai tare. Suficient de tare cât să nu mai vreau să-l aud și pe
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
verzi. Un ghi veci rubicond din care se căznește să iasă la aer o plantă-hi brid, cu frunze aproape violacee, stă tolănit ca un motan rotofei pe pervazul parcă prea îngust pentru el. Ușa băii, vag scorojită, întredeschisă cât să zărești faianța de un alb spitalicesc și halatul moale, un pic mare pentru Alexandre, bălăngănindu-se în bătaia șuierului subțire de vânt care se strecoară pe ferestruică, un atipic triunghi colorat, cu veleități de vitraliu. Alexandre și-a notat atent în
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
admiră, cât de mult îi admiră ideile și ce bun, Doamne, dar cât de bun e morunul cu smochine! Oare îl va întâlni în seara aceasta? Cine știe... Sunt pa sageri care ajung la finalul călătoriei fără să-l fi zărit măcar o singură dată pe acest geniu în ale bucătăriei, fiul unui țar rus, pasămite, un prinț autoexilat, înfricoșat de moștenirea lui (politică? genetică? politică!), de o amantă geloasă, de o soție nebună, de consecințele unui tezaur deturnat și rein
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
Alioșa mic... așa, de amuza ment. Amintirea vagă a ultimului ou fiert. Când fusese asta? Dădu pagina în care Alexandre se afla la Barcelona și scria despre Santa Maria del Mar, știind că el nu mai era acolo. După care zări vasul rusului, croindu-și drum prinre rân durile care tălăzuiau negru și amenințător, scurgându-se în sute de mii de litere și semne de punctuație undeva într-o poveste pe care nu reușea s-o priceapă. 44. tot ea Mă
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
-și găsească puiul. Trebuia să se adune și să judece limpede. Puiul fusese aici acum cîteva clipe. Încotro putuse să se îndrepte? Ridică nările în vînt. Mirosi cu înfrigurare văzduhul. Se aplecă apoi, căutînd urmele micuțului ei. La cîțiva pași zări o crenguță ruptă. Se îndreptă într-acolo. Încordă auzul. Departe, printre copaci, un zgomot surd de animale în mișcare îi atrase atenția. Se năpusti cu viteză înspre acolo, repetînd strigarea deznădăjduită: Lupinoooo! Și ecoul îi purtă chemarea departe, departe, pînă
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
ape! Domnule, nu vă sfătuiesc! Aici... viperele... uriașe... colcăie... imense... înfiorătoare! Pur și simplu nămolul se încăpățîna să nu se desprindă de pe ochi. "Bulgărele" mai mare, despre care Lupino bănui că trebuie să fie șeful, făcea eforturi disperate să-și zărească interlocutorul. Da, nu merită să vă apropiați! Plecați, domnule, salvați-vă pielea! ... Sau blana! Sau ce veți fi avînd... neînglodat... Spre ușurarea lui, în cele din urmă izbuti. Era rîndul mistrețului să-l studieze pe Lupino. Un lup? Hm... neplăcut
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
regionale, alături și pe coclauri, cu pușca în cumpănire... Asta da, armonie familială! Prin urmare, cum l-ar fi crezut tata-socru pe un amărât de contabil-șef, care i-a șoptit că, fiind într-o deplasare, în București, l-a zărit pe ginere la o cafenea centrală făcând pe cocoșul între două utemiste. Este adevărat că în perioada aceea mersese în Capitală pentru aprobarea unui lot de echipament sportiv, dar răutatea oamenilor nu are margini! „Nu-i principial, tovarășe, să umbli
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
intuiție, mai ales că este tot mai convins de talentul său de prozator. Prea s-a risipit până acum în multe! Publicitate și-a făcut suficientă, îl salută toată lumea, copiii îl arată cu degetul, fetele mai măricele chicotesc când îl zăresc pe stradă... Fiindcă era vorba de „elementul-om”, cum trebuie selectat „personalul”, să zicem, o nouă angajată? Metoda a descoperit-o singur, deși s-ar putea să fie aplicată și de alții. Desigur, contează „ce pui de la tine”, turnura originală
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]