798 matches
-
scape un oftat prelung. Ce mai pot zice acum, când le-ai spus? Dintr-o dată, Mitsuhide se repezi înainte și-și înhăță vărul de guler cu mâna stângă: — Răspunsul e nu? Cu dreapta apucă prăselele pumnalului, în timp ce cu stânga îl zgâlțâia pe Mitsuharu cu o forță înspăimântătoare. — Sau e da? De fiecare dată când Mitsuhide îl scutura pe Mitsuharu, capul acestuia se zguduia înainte ca și cum n-ar mai fi avut nici un os în grumaz. Fața îi șiroia de lacrimi. — În momentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
femeile să fugă. Nu e nimic rău dacă scapă. Numai să nu ne stea pe cap. Zgomotele ușilor și ale paravanelor lovite cu piciorul se auzeau de peste tot, iar urletele femeilor întețeau atmosfera tensionată de sub acoperișul de țigle care se zgâlțâia. Femeile alergau în dezordine, dintr-o cameră în alta, străbătând coridoarele și sărind peste balustrade. Trenele și mânecile lor cu volane fâlfâiau prin penumbră ca niște flăcări albe, roșii și violete. Dar gloanțele și săgețile zburau peste tot - prin obloane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fascicule de lumină, se întrebă: „De ce e capabil Hideyoshi?“ Apoi strigă, pe un ton aspru, cum nu folosea decât rareori: — Sakuza! Sakuza! Unde-i Sakuzaemon? Se întoarse repede și porni spre tabără cu pași lungi. Un vânt violent și neguros zgâlțâia cazărmile ca un val imens. — Da, stăpâne! Yojiro e aici! răspunse un slujitor, alergându-i în cale. — Yojiro, chemarea la arme. Plecăm imediat. În timp ce armata ridica tabăra, Mitsuhide le trimise depeșe urgente tuturor comandanților, inclusiv vărului său Mitsuharu din Castelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pajul înlăcrimat, rămase singur, simțindu-se eliberat de orice griji. Calm, aruncă lumii din jur o ultimă privire. Foarte curând, auzi un zgomot ca de animale sălbatice încăierându-se și, în steiurile de stâncă din spatele lui, copacii începură să se zgâlțâie. Unii dintre soldații săi cu glugi negre rămăseseră totuși pe loc și-și mânuiau armele în lupta pe viață și pe moarte. Shonyu era amorțit. Nu se mai punea problema victoriei sau a înfrângerii. Tristețea despărțirii de lume îl făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fost doar unul din diversele dispozitive care s-ar fi putut atașa unei încheieturi, unul care putea fi scos și pus la loc după bunul plac. Ceasul electric bâzâia imperceptibil. Palma alunecă peste materialul fustei spre tiv și îl prinse... Zgâlțâindu-se, trenul traversă un mic pod, apoi încetini din nou. M-am gândit că ar fi cea mai bună ocazie să scap de profesor. Nu mă deranja să aștept în vreo gară adormită venirea următorului tren. Nu aveam nici o înclinație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
în comparație cu ele. Păsările New York-ului sunt trântori bătrâni în straie soioase. Trăiesc din mila publică și pomeni. Tușesc și bombăne și își bat aripile să se încălzească. Degenerate, ele au sărit peste câteva verigi din lanțul existențial, care fusese deja zgâlțâit. S-a terminat cu trilurile sau cu viermii cei grași sau cu zborurile către mările calde. Veacul douăzeci a fost un secol nefast pentru păsările New York-ului, și ele o știu. — Te simți bine acolo? Mi-am tras scaunul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
s-ar dezintegra, dacă s-ar sinucide, am avea deja cu toții pregătite scrisorile noastre de sinucigași, bilețelele noastre îndurerate, nota cu suferințele noastre - banii înseamnă libertatea. Asta e adevărat. Dar libertatea înseamnă bani. Ai totuși nevoie de bani. Trebuie să zgâlțâi banii așa cum un câine zgâlțâie un șobolan. Grrrr! „Ce-ar fi dacă i-ai spune Martinei?“ m-a întrebat Selina. „Te place, mi-a spus mie Ossie. Ce mai face ființa aia. Ah, scumpă ființă! Bună, iubita. Obrazul îi este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
ar sinucide, am avea deja cu toții pregătite scrisorile noastre de sinucigași, bilețelele noastre îndurerate, nota cu suferințele noastre - banii înseamnă libertatea. Asta e adevărat. Dar libertatea înseamnă bani. Ai totuși nevoie de bani. Trebuie să zgâlțâi banii așa cum un câine zgâlțâie un șobolan. Grrrr! „Ce-ar fi dacă i-ai spune Martinei?“ m-a întrebat Selina. „Te place, mi-a spus mie Ossie. Ce mai face ființa aia. Ah, scumpă ființă! Bună, iubita. Obrazul îi este palid, îngrijorat, încordat. Acum merg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
tot ce am putut face cu ambele mâini blocate a fost lovitura cu capul - dar, pentru numele lui Dumnezeu, unde era capul lui? N-am reușit să i-l găsesc. Lucrurile s-au agravat brusc când a început să mă zgâlțâie în sus și-n jos cu pelvisul lui înfipt între bucile mele, scoțând niște sunete de maimuță în călduri, râzând bolborosit, arzându-mi gâtul cu respirația lui de foc. Am simțit pentru prima dată întreaga incandescență a nebuniei lui și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
a expediat ca un bolid în ușa de fier. S-a îndreptat, nici o slăbiciune, nici o ezitare. Cu o răsucire sălbatică a fălcilor mi-a smuls un smoc de păr, pe care l-a scuipat, și a râs, și m-a zgâlțâit și mai tare... O singură consecință. Ultima îmbrățișare. Am simțit că-mi arde fața - și a fost cealaltă luptă, lupta pentru aer, care mi-a arătat ce am de făcut. Mai aveam încă în gură, strâmbă, dar aprinsă, țigara pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
E ca într-o cursă a înarmărilor. N-o să câștigi doar cu o groază de note înalte. Aici nu e vorba despre calitate, ci despre volum. Nu e vorba despre muzică, ci despre cine iese învingător. Sfidezi concurența cu bașii. Zgâlțâi ferestrele. Lași baltă linia melodică și te apuci sa zbieri versurile. Vorbești urât și te înfigi în fiecare cuvânt mai deocheat. Acum îi domini pe toți. De fapt este un joc de putere. În baia întunecoasă, stând pe veceu, râcâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
vise frumoase, în care se făcea cum că se întorsese la el în sat și le cânta din găidulcă oamenilor strânși cu mic și cu mare, ca să-l asculte pe el, smeritul ucenic. Când visele erau mai plăcute, se simți zgâlțâit de umăr și se trezi. Scoală-te, nepoate!... Hai, c-a venit badea Petre ca să te ducă înapoi acasă!... El se frecă buimac la ochi și-l recunoscu, la lumina aceluiași opaiț, pe deadul Vasile, cu barba sa albă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
din bici, trăgând de hățuri și căruța începu să gonească la vale. Culae își întoarse capul și mai apucă să zărească o umbră stând nemișcată în drum, apoi umbra se mistui în noapte. 3 Căruța continua să gonească la vale, zgâlțâindu-se și scrâșnind din toate încheieturile, apoi o cârmi într-o șosea pietruită și largă, unde își mai domoli mersul. Culae recunoscu drumul pe care venise cu o seară mai înainte și zări undeva în dreapta, nu departe, râul și podul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
din cauza discursului prea pasionat. Fane, vino-ncoace!... Unde ești, cioară?... zbieră Tarbacea furios după omul de serviciu, întorcându-și capul spre ușă. Fane, lua-te-ar dracii!... urlă din nou politrucul comunal, de astă dată atât de sonor, că se zgâlțâiră geamurile. Adu-ncoace mai repede un pahar mare, de cristal, pentru tovarășul Ilici Vasile, n-auzi!!... De afară, din hol, nu răspunse și nu se arătă pentru moment nimeni și secretarul de partid, repetându-și înjurăturile, se ridică de pe scaun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Juliette, și Ronan Le Bihan profitau că se pierdeau Într-un grup compact de tineri ca să-și lase mîinile slobode să rătăcească cu discreție. De la barul unde se sprijinea În coate, Yvonne făcu o mutră disprețuitoare arătînd spre Pierric, care zgîlțîia cu putere un flipper de lîngă ușă. - Ia uită-te la scrîntitul ăsta, nici măcar nu sînt gologani În mașină, Îi șopti ea lui Gwen, care stătea cocoțată pe un taburet alături. Doar nu costă nimic, e ceva. Privirea Îi alunecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
nu te-a silit să vii după mine. - Știi că ai calități de breton? remarcă ea În fața Îndărătniciei lui. Tocmai era gata să-i spună că, venind din partea ei, lua acest lucru ca pe un compliment, cînd un uruit surd zgîlțîi pereții grotei. Schimbară Între ei o privire uluită, apoi, fără să se mai pună de acord, se năpustiră spre ieșire În vreme ce vibrațiile se amplificau. Fragmente de stîncă Începură să se rostogolească precum o ploaie de meteoriți. Erau la doar cîțiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Îi adresă o privire triumfătoare lui Lucas. - Ce mai zici? - Rezultatul mă uimește, zise el amuzîndu-se. RÎsul Îi Încremeni cînd se făcu auzit un ușor declic, ca acela al unui pistol căruia i se trage piedica. Și o vibrație surdă zgîlțîi grota. - Dumnezeule mare, doar n-o s-o ia de la... Se opri brusc. Sub ochii lor uluiți, o bucată din perete Începu să basculeze În timp ce un fascicol de lumină țîșnea din creștet, izbind soarele săpat În inima altarului. Se făcu iarăși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
atît de profund, de senzual, de trupește bulversată de Lucas. MÎna care aluneca din nou printre coapsele ei puse capăt Întrebărilor, iar răspunsurile se topiră sub buzele iubitului ei. Îi Înăbușea strigătele de plăcere sub sărutări cînd niște lovituri repetate zgîlțîiră ușa. Uitînd de toate cele care nu Îi priveau, nici măcar nu auziseră telefoanele mobile sunînd. Era Morineau. - CÎinii au detectat urme de C4 Într-unul din depozitele de la fabrica de faianță. Imaginea lui Fersen ieșind cu bustul gol Îl luă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
s-o strîng de gît, e adevărat! O detestam deja cînd am mai aflat și că mi-e soră vitregă, iar fiul ei a lăsat-o pe Juliette Însărcinată! Aș fi avut motive să-mi sară muștarul și s-o zgîlțîi un pic, nu credeți? - Așadar ți-a sărit muștarul, i-ai dat Întîlnire lui Gwen pe plajă și i-ai făcut de petrecanie... - Nu, nu și nu! N-a venit, doar v-am spus-o! - Recunoaște că e supărător să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
multă intensitate decît În alte dăți. Sarabanda care Învîrtejea sînge, spumă, umbre, fulgere, urlete, horcăieli o năpădi cu o violență crescîndă pînă la ultima viziune a unui ochi imens, fix și sclipitor, care Îi explodă În cap. Țipă. Lucas o zgîlțîi aproape violent ca s-o readucă la realitate. - Tot coșmarul acela? Nu vrei să-mi vorbești despre el? TÎnăra femeie, incapabilă să răspundă, se ridică și se duse să-și dea cu apă pe obraz Înainte de a putea să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
metempsihotică. Îți urez succes. Ești pe drumul cel bun. A dispărut la fel de brusc precum a apărut. În lumina crepusculară s-a topit rapid ca o umbră. Am auzit din nou acea zornăială metalică de aripă ca un scut ce se zgâlțâie. Faza 6. Vindecarea. Lumina ce survine Străbunicul spunea că numai din acest loc se poate vedea fereastra, sau cel puțin pentru el acesta era locul. Și când vorbea era atât de încredințat și felul în care o descria era atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ridicau în înaltul cerului. Se făcuse două după-amiază, dar ai fi zis că ziua începe abia atunci. Totuși era mai bine decât în ultimele trei zile, când ninsoarea căzuse deasă, în întunericul fără sfârșit, spulberată de palele de vânt care zgâlțâiau întruna ușa dublă a clasei. În tot acest răstimp, Daru stătuse în camera lui, de unde nu ieșea decât până la magazie, ca să dea de mâncare găinilor și să ia cărbuni. Din fericire, camioneta care venea regulat de la Tadjid, satul cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
în jurul școlii. "Visez, visez!" își spunea întruna. Și dormea mai departe. Când se trezi, cerul era senin, prin crăpăturile ferestrei pătrundea aerul rece și curat. Arabul dormea, încovrigat sub pături, cu gura căscată, doborât de somn. Dar când Daru îl zgâlțâi, tresări puternic, privindu-l fără să-l recunoască, cu niște ochi de nebun și cu o expresie atât de înfricoșată, încât învățătorul se dădu un pas îndărăt. - Nu te teme. Sunt eu. Trebuie să mâncăm. Arabul dădu din cap, încuviințând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Acuma apăsați accelerația și ambreiajul pînă în podea și țineți contactul pînă vă fac eu semn, zice Sena. — Nu ți-am spus!? Ți-am spus eu! începe să țipe de bucurie domnul Președinte, simțind brusc vibrația motorului turat la maximum zgîlțîind volanul. Nu ți-am spus c-o să pornească pînă la urmă? se bîlbîie în timp ce garajul se umple cu gaze de eșapament, era păcat să ne fi dat bătuți așa de ușor, ești mare Sena, ai văzut că te-ai contrazis
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
-o la prima cheie, a fost nevoie de puțină bibileală, își amintește Petrică, darmite ditamai revoluția, e de nțeles. — Paștele mă-sii, înjură Sena dîndu-și seama că intră într-un sector de asfalt plin de gropi. Automobilul începe să se zgîlțîie din toate încheieturile, să ocolească craterele dintr-o margine în alta a carosabilului. Parcă am fi în țara nimănui, zice, pe drumul ăsta n-a mai pus nimeni mîna de cînd a fost dat în folosință... — Rom Havana, Martini rosso
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]