10,749 matches
-
nu se hotărau să-l arunce în foc. Și, pentru a fi mai convingători, au cerut să se anunțe că vor fi izgoniți fără milă din azil cei care ar mai îndrăzni să forțeze ușa arhivei. Într-o privință îi admiram pe bătrâni. Ce reușisem eu? Să mă revolt împotriva tatei? Să mă prefac modest, ca să-mi servesc mai bine vanitatea? Fleacuri. Ei își jucau chiar amintirile la trapez! Auzisem despre niște insecte care fac înțepături otrăvitoare altor insecte, fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
-se de mine și privindu-mă galeș, după care a înțeles; brusc enervată, s-a ridicat și a ieșit pe ușă fără să dea nici o explicație. Când i-am povestit lui Dinu ce se întâmplase, a făcut ochii mari. „Te admir, a zis el, pentru nervii tăi. Eu m-aș fi pierdut cu firea. Aș fi fugit sau cine știe ce altă prostie aș fi făcut. Femeia asta mă înfioară. N-ai observat ce privire rece are?” „I-am observat numai sânii triumfali
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
noaptea pe furiș în bălării și îi dase câinelui carne otrăvită. Și fără să avem nici un indiciu, toți l-am bănuit pe individul cu mers de pisică. Nouă, celorlalți, Hingherul ne impunea respect și teamă. Într-un fel, chiar îl admiram pentru curajul de a se întoarce împotriva propriei lui vieți, iubind ceea ce altădată hăituise. Când a reapărut în azil, după ce a îngropat hoitul câinelui, Hingherul avea ochi de ucigaș. Nimeni n-a îndrăznit să-l întrebe ceva, dar Domnul Andrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și-a spus cuvântul păcatul meu originar. Într-o zi am izbucnit iritat: „Curaj? Se bălăcesc și ei în furtună în căutare de senzații tari”. Devenisem gelos pe piloții surâzători din fotografie, nu mai suportam s-o aud pe Laura admirându-i. Zâmbetul lor mi se părea o sfidare. Parcă mi se adresa: „De ce minți că ai fost pilot? Ești doar un vierme, iar viermii nu zboară”. Și chiar exaltarea ciudată care o cuprindea pe Laura începuse să mi se pară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
artist trebuie silit să devină vierme de mătase dacă nu vrea. El trebuie constrâns să fie modest cu viața lui ca să fie grandios în opera lui. Și acum te las să vezi la lucru viermii de mătase și să-i admiri”. Ușa se închise cu un zgomot sec în urma lui. Îi mai auzeam pașii pe coridor, inegali din pricina piciorului bolnav, când foșnetul din cameră s-a întețit. Din toate părțile veneau spre mine viermi de mătase, care s-au așezat ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
sporesc ambițiile și pretențiile. Puteam să fiu pilot de furtună, Michelangelo și chiar mai mult. Nu mi se dase, prin destin, aproape nimic? Ei bine, vroiam totul. Nu mă mulțumeam să fiu creatorul unui cimitir de marmură. Vroiam să fiu admirat, ascultat cu răsuflarea tăiată, vroiam, de ce nu? să-mi pot ciopli mie însumi într-o zi un monument. Toate acestea nu mi le putea oferi era rațiunii. În schimb, oglinzile da. Sala în care mă găseam părea făcută anume ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de reumatisme m-au învățat ce e foamea de artă, foamea de realitate ireală sau de irealitate reală care este viața artei. Devenisem oarecum și prizonierul lor, pentru că așa e publicul, sau cel puțin așa era auditoriul meu din azil, admiră și devoră cu aceeași plăcere insațiabilă. Bătrânii mă hăituiau să-i mint, nu-mi puteam permite prea multe crize de creație. O dată sau de două ori jocul mi s-a părut o corvoadă, o cruce pe care numai vanitatea mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
rest? Când Moașa venise la mine să mi se arunce în brațe, o repezisem. De când mă ținea la distanță, îi cerșeam pe coridoare un zâmbet, o privire prin care să-mi arate că mă iertase. Îmi plăcea bineînțeles să mă admir în sala cu oglinzi, dar nu cumva era mai potrivită pentru mine oglinda aceea de apă noroioasă? Din pricina căldurii care îmi frigea ceafa începusem să transpir și-mi cădeau picuri de transpirație de pe frunte care făceau să tremure apa și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Început multe minți generoase. Dar acest Weishaupt era un anarhist, azi i-am zice un comunist, și dacă ați ști ce aiureli se vânturau În mediul acela, lovituri de stat, detronări de suverani, băi de sânge... Rețineți că l-am admirat mult pe Weishaupt, dar nu pentru ideile lui, ci pentru concepția lui extrem de limpede despre cum trebuie să funcționeze o societate secretă. Dar poți avea idei organizatorice splendide și finalități destul de confuze. În cele din urmă, ducele de Brunswick se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
supuși voinței lui, se sacrificau ca să sacrifice, ucigași condamnați la moarte, victime condamnate să facă victime. Ce mult se temeau de ei și câte nu născoceau despre ei cruciații În nopțile fără lună pe când sufla simunul deșertului! Cât Îi mai admirau templierii, brutele acelea subjugate de acea voință clară de martiriu, căci se supuneau să le plătească vamă lor, cerându-le În schimb tributuri formale, Într-un joc de concesii reciproce, de complicații, frăție de arme, spintecându-se Între ei În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
conceptul prezentat publicului, iar lucrarea în sine nu mai prezintă absolut nici o importanță, poate fi orice, afirma un pictor român contemporan, profesor de arte vizuale la o Universitatea de arte. Suntem surprinși uneori de fervoarea cu care unii artiști plastici admiră și susțin unele lucrări de artă pe care le consideră ”bune” sau chiar ”extraordinare”. Însă după părerea unor avizați în domeniu aceste ”opere de artă” sunt doar niște elemente penibile de non-cultură, numai dacă ne referim, spre exemplu, la unele
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
nouă IPO; fosta sa soție, Mariana, care vrea să Îi vorbească despre fiica lor. Wakefield Își toarnă În pahar o extra-doză. În ăst timp, Diavolul măsoară din ochi vizuina lui Wakefield. Pentru un nimuric, tipul are ceva gust, Își spune, admirînd candelabrul de Murano, chilimurile decolorate, cele trei netsuke false, cu poziții pornografice, de pe șemineu, așezate alături de pozele de familie; o femeie cu pantaloni bufanți, un bărbat În haine de duminică, un băiat cu o bîtă de baseball. Cumpărate de la talcioc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
unii purtînd pe cap căciulițe de Moș Crăciun. Maggie Îi spune lui Wakefield că o să aștepte pînă cînd urcă el În cameră, apoi o să iasă la o băutură „sau ceva“. Își lasă geanta pe patul imens, se uită pe geam, admirînd priveliștea: o parcare drăguță, o masă consistentă de mașini de teren acoperite de zăpadă; apoi inspectează baia: cadă din cea mare, bun așa. Nimic nu se compară cu o baie lungă, cu un toddy cald În mînă, În timp ce afară ninge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Neva: — Altă față de masă de un miliard de dolari. — În limbaj comun, este un proiect de calcul molecular care ne-ar putea dispensa de utilizarea hardware-ului, Îi explică lui Wakefield Sherrill, care știe și ea matematică. În timp ce continuă să admire fața de masă, Maggie Îi atrage atenția cu o privire. Se simte flatat că această ecuație are oarecum legătură cu ideile sale despre starea imaginației, dar este uimit de persistența foarte neimaginară și de loc pe cale de dispariție a dorinței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
virusurilor și molimilor, dar niciodată cu pensulele și dălțile! Pe Diavol Îl Încearcă ceva asemănător admirației, un sentiment atît de străin lui, Încît trebuie să se oprească o clipă În loc ca să Înțeleagă despre ce e vorba. Da, sigur, l-a admirat odată pe Christopher Marlowe, dar asta a fost atît de demult! — Ani de zile porțiunea de autostradă de la mall acasă la noi ne-a fost foarte dragă și conducînd printre oamenii abrutizați de muncă rîdeam și tu țipai “Ah, acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
să se dispenseze de libertatea presei. Dar n-a fost forțat de propria familie să se retragă? Întreabă Susan, referindu-se la editorul cu porniri fasciste. Jackie dă din cap, o adevărată maestră a istoriei politice a lumii. Wakefield Îi admiră autoritatea și ușurința cu care exercită controlul În lumina zilei. Dar mai este și noaptea și terorile ei prost definite. Susan Îl duce pe Wakefield la ea acasă, un apartament Într-o zonă șic a orașului, un fost ghetou boem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
gravitate; adică acel ceva ce constituie esența Muzeului, răspunde el scorțos. — Oh, ești atît de nostim, Îl concediază doamna Redbone și Îl conduce pe Wakefield către un salon mai mic, unde Claudette stă Înconjurată de admiratori. ținîndu-se ceva mai departe, admirînd o pictură de Hans Arp, stă un firicel de femeie, ai cărei umeri de paloarea ciupercii sînt acoperiți de o pălărie extraordinară. Se uită pe sub borul larg către Wakefield cu niște ochi violeți, ca ai lui Elisabeth Taylor. — Persefona, strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
formă extrem de dezagreabilă a unui microb. — Noroc că te pricepi al dracului de bine la ceea ce faci, Allen. Tonul lui Murray Nelson era calm și aproape afectuos. — Îți place să mergi până pe buza prăpastiei, așa se spune, asta e ceea ce admiră oamenii la tine. Nu te apleca prea mult, însă - te sfătuiesc eu. Jack se afla la jumătatea drumului spre ieșire când Nelson vorbi din nou. — Știm cu toții povestea. Cum ți s-a oferit postul cel mare pe Fleet Street, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
a face cu toată povestea. Dacă ziarul ăsta o să dea faliment, Allen, o să te scufunzi odată cu el. Nu-ți face nici o iluzie în privința asta. — Mulțumesc pentru votul de încredere, Murray. Am spus întotdeauna că ești un lider care ne inspiră. Admir mai ales faptul că soliciți părerile altora ca să-ți bagi picioarele în ele. Ar fi mai bine să ai grijă, puișor. Jack avu impresia că petele roșii de pe nasul de bețivan al lui Murray aveau să plesnească și se întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
ceea ce însemna că fiecare ziarist fără respect de sine din ținut își făcuse apariția. Fran se trezi înghesuită într-un colț împreună cu, probabil, cel mai plicticos ziarist de pe o rază de cincizeci de mile și trebui să-și umple timpul admirând tavanul, cu minunatele lui decorațiuni din piatră în evantai. Chiar și așa, era pe cale să adoarmă cu paharul de Perrier în mână, când simți o bătaie ușoară pe umăr. Se întoarse ușurată, sperând că era Stevie, venită s-o salveze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
făcuseră cadou de ziua lui, plângându-se că aceea veche îi dădea aerul unui profesor de muzică - în momentul acesta în care era gata să se lase doborât de gelozie și de sentimentul că fusese respins, ideea de a fi admirat și venerat nu părea cu totul de lepădat. Exista, cu siguranță, o soluție evidentă la problemele ei, își spuse Fran în timp ce bătea la vechea ei mașină de scris. După cum îi reamintise Henrietta, putea opta pentru o întrerupere de sarcină. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
pusă tocmai ca să-l facă să reacționeze într-un fel. Am impresia, e mai simplu la cap. Rezultatul ar putea fi doar cuțit în rană. / Se vede că P. a obosit și nu mai este coerent ca la început, când admiram precizia frazei. Se știe că un interviu, pentru a fi eficient, n-are voie să dureze mai mult de 40 de minute. Pentru mai mult, se face pe etape. În plus, după o vreme, anchetatul nici nu mai e sincer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
exista pe vremea cînd Gauguin a dus o viață de mizerie în Tahiti și cînd Van Gogh, ignorat, picta pînzele sale înflăcărate. Astăzi, poeții nu i-au lăsat în umbră nici pe Matisse, nici pe Picasso. N-au jurat să admire nici o noutate. Se străduiesc s-o remarce, pentru ca forțele pe care ea le-ar aduce să nu fie nicidecum irosite. Iar dacă dl Thiesson socotește că poeții fac astăzi să triumfe mediocritatea, s-ar cuveni să meargă pînă la cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cei izolați în triburi fără șef. Lucrurile s-au schimbat de cînd înstrăinații și-au găsit și ei un profesor de universitate. Dl Ovid Densusianu face și poezii. Toți doritorii de catedre liceale le dobîndesc făcînd versuri după rețetă și admirînd geniul lui Ervin” (Cronica, an II, nr. 50, 24 ianuarie 1916, rubrica „Poemele”). Alergică la provincialismul literar, ironia lui Vinea este în largul ei atunci cînd se exercită asupra unor critici sămănătoriști din provincie (sînt vizați în special cei din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
1990, p. 179). Cu deosebirea esențială că tradiția internă este negată integral, iar cultura tradițională țărănească - repudiată ca minoră și „fatalistă”. Mai „futurist” și mai „constructivist”, în această privință, decît Vinea și Iancu (care valorizau nonfigurativul artelor populare), eseistul disperării admiră „cultura de tip funcțional”, monumentală și industrială, arhitectura lui Le Corbusier, muzica atonală, filozofiile nesubstanțiale, costumele simple ale muncitorilor și „uniforma” politică a țărilor dictatoriale, deplînge paseismul și reacționarismul naționalismului românesc, pledînd exaltat pentru un naționalism „revoluționar”, viitorist, și făcînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]