12,537 matches
-
în circulație ca atare de către exegeza literară, dobândind o legitimare generală. În ceea ce privește citarea bumerang sau argumentul prin retorsiune (Marc Angenot), aceasta este, fără îndoială, strategia la care se apelează cel mai des în schimbul polemic pentru că permite polemistului să-și atace adversarul cu propriile lui arme. Prin retorsiune, polemistul se folosește de cuvintele preopinentului pentru a le demasca, într-un fel sau altul, vulnerabilitatea (în planul moral, ca eroare intenționată, sau în cel estetic, ca mostră a ignoranței sau lipsei de talent
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
ale preopinentului, iar prin aceasta atentează la semnificația globală a discursului advers (în afară de cazurile când avem de-a face cu o reproducere in integrum). E, în esență, o amputare tactică prin care polemistul poate exploata în refutatio un fragment-citat al adversarului său (ca imitație pură, descalificantă). Și citarea ironică e o modalitate strategică de a "dejuca atacul adversarului" (M. Angenot), însă scopul ei este ridiculizarea "prin readaptarea cuvintelor citate la intenția satirică" a autorului. Citarea ironică face parte din procedeele care
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
a face cu o reproducere in integrum). E, în esență, o amputare tactică prin care polemistul poate exploata în refutatio un fragment-citat al adversarului său (ca imitație pură, descalificantă). Și citarea ironică e o modalitate strategică de a "dejuca atacul adversarului" (M. Angenot), însă scopul ei este ridiculizarea "prin readaptarea cuvintelor citate la intenția satirică" a autorului. Citarea ironică face parte din procedeele care imprimă articolului polemic accente pamfletare, ludice, grație efectului comic prin imitație neizbutită. În cazul raționamentului prin ficțiune
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
persoană/instituție) constituie elementul cheie a lui ce se povestește, pentru că în jurul ei se construiește conflictul. În calitatea sa de anti-subiect, ținta este, în polemica literară, proiecția subiectivizată (dar nu extrem, ca în cazul pamfletului, unde devine "personaj simptom") a adversarului. Aparent, ei i se acordă un statut de egalitate, conferit de tonul reverențios și echilibrat, precum și de formula de adresare (la Arghezi, aproape întotdeauna, numele adversarului, în varianta sa completă sau nu, este precedat de calificativul "domnul"), grație cărora polemica
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
proiecția subiectivizată (dar nu extrem, ca în cazul pamfletului, unde devine "personaj simptom") a adversarului. Aparent, ei i se acordă un statut de egalitate, conferit de tonul reverențios și echilibrat, precum și de formula de adresare (la Arghezi, aproape întotdeauna, numele adversarului, în varianta sa completă sau nu, este precedat de calificativul "domnul"), grație cărora polemica își asigură gradul dezirabil de urbanitate. Prin inserarea textului citat în textul citant, ținta devine vocea auto-descalificantă a anti-subiectului, ca o evidență a prezenței acestuia în
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
în text. Spuneam că doar aparent i se atribuie un statut de egalitate, în spațiul normat al polemicii, pentru că, în esență, polemistul recurge la fel și fel de tertipuri, mai puțin violența frustă, necenzurată (proprie pamfletarului), pentru a-și învinge adversarul. Descriptivul e, în discursul polemic, indisociabil de narativ, având rolul, după J. M. Adam, "de a asigura funcționarea referențială a povestirii și a-i da ponderea unei realități"79. Prin secvențele descriptive, discursului polemic i se imprimă accente ale percepției
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
enunțiator a cărui subiectivitate face din enunț un act performativ prin excelență. Descrierea, în discursul polemic, corespunde, în termeni semiotici, deixis-ului enunțării, inserând, pentru public, referiri cu privire la poziția locutorului (ofensivă, defensivă, aparent neutră), la situația polemizabilă, la caracterul și culpa adversarului, la mobilul polemicii, în general. Uneori, la Arghezi, descrierea devine un argument metadiscursiv dublu orientat: către valorizarea și legitimarea propriului discurs, pe de o parte, și spre respingerea celui advers, ca necorespunzător criteriilor invocate. Iată o secvență asertiv-descriptivă care introduce
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
inserată ca argument pro-domo în textul polemic explicit a cărei funcție pragmatică este evidentă: atrage atenția lectorului (ca instanță evaluativă) asupra perspectivei axiologice pe care locutorul și-o asumă liber și deschis. Prin urmare, polemistul căutând puncte vulnerabile în discursul adversarului, sugerează tactic lectorului o posibilă evaluare comparativă, înfluențându-l în actul deliberării. Polemistul, în ipostaza descriptorului, face dovada unei triple subiectivități: deictică (se referă la mărci deictice proprii descrierii: în pasajul selectat de noi, ele sunt: verbele impersonale, prezența participiilor și
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
față de unii din iluștrii săi contemporani nu e altceva decât expresia stilizată a unei visceralități slobode, a unei antipatii spontane necenzurate de filtrul exact, dar contraproductiv estetic, al rațiunii. Însă atunci când se plasează deliberat în cadrul normat al polemicii, distanța față de adversar e redimensionată în termeni urbani, iar reverențiozitatea tonului ține de un comportament strategic, nu față de preopinent, ci față de public. Acest aspect îl vom detalia însă la momentul potrivit. Deseori, în abordările critice ale pamfletului arghezian, se face recurs la antecedente
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
să-l adorați ca un creștin"120. O tactică polemică argheziană, prezentă și în acest din urmă enunț, constă în paralelismul retoric întemeiat pe imagini contrastante: autorul autoînvestit cu sentimente alese, deculpabilizându-se șiret de orice gest eretic anterior discursului, în timp ce adversarul său este exilat în zona dezonorantă a intereselor meschine. În ceea ce privește relația intimă cu divinitatea, lirica argheziană a fost terenul cel mai fertil și, în consecință, cel mai exploatat, iar hermeneutica pe acest palier este cât se poate de generoasă. Fără
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
secvența întâlnirii concrete a celor doi și sincera strângere de mâini este evocată similar și de Arghezi, într-un dialog cu Vasile Netea, În amintiri și destăinuiri 127, și de Iorga, în ale sale Memorii, cel care, față de inclementul său adversar de mai târziu, a lăsat, prin intermediul Neamului românesc, să-i fie public cunoscute sentimentele pentru "răspopitul" și "cunoscutul croncănitor la cronica galactionului"128). Întrucât acestei relații îi vom consacra un spațiu separat în capitolul "Polemica și discursul polemic antiiorghist", încercând
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
confruntare pe care o susține realitatea evenimențială (bazată exclusiv pe fapte), și nicidecum fantezia pamfletarului și/sau revolta satiristului. Dialogismul scrisorii deschise rezidă, la nivelul suprafeței textuale, în însăși natura interpelatorie a unui discurs explicit orientat către cei doi destinatari: adversarul, în mod direct și indicat ca destinatar particular (Angenot), iar lectorul, ca destinatar secund, indirect prin actul publicării. Adresarea formal-reverențioasă la persoana a doua plural traduce, din partea polemistului, nu doar intenția confruntării deschise, ci și termenii în care dorește să
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
ostilă, justificată în raport cu ținta sa, practicând atacul frontal, însă, pe de altă parte, micile evadări în ficțional, prin intermediul enunțului ironic, breșei anecdotice sau argumentului prin ficțiune, îi conferă libertatea de a-și disimula ofensiva și de a-și sancționa subversiv adversarul. Rizibilul devine, astfel, o metodă punitivă aplicată inamicului și un spectacol inteligent pe gustul cititorului. La Arghezi, scrisoarea deschisă e concepută dal capo al fine în registrul finei ironii, în care reverențiozitatea corespunde cerinței de principialitate a polemicii. În genere
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
genere însă, ea traduce, în egală măsură, un ton și o atitudine persiflante. Condescendența unui enunț precum " Onorate domnule profesor, spre părerea mea cea tare de rău, vă înțeleg" este infirmată de pasajul imediat următor, unde cuvântul "jidan", folosit de adversar, este pastișat prin subliniere grafică și folosit ca argument bumerang în confruntarea deschisă: În avântul dumneavoastră nemăsurat de a boteza cu numele de jidan pe oricine vă contrazice, și cu atât mai vârtos pe cei care ca om politic v-
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
amprenta unei agresivități gratuite ca izbucnire scurtă și necenzurată a pamfletarului: "Cu ce ușurință vă hrăniți din vomiturile de ieri, apostole!". De altfel, substituirea numelui cu apelativul ironic accentuează ideea diferenței grotești între statutul imaginar în text ca autoproiecție a adversarului -, și cel real, declasant și amendabil din perspectiva polemistului-pamfletar. Uneori, enunțul exclamativ constituie o punte tactică între o secvență ambiguizată de ironie și o alta referențială, tranzitiv asertată: "Ei! lăsați-mă să spun adevărat. E pasiunea simpliștilor și a mărginiților
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
de atentat la onoarea mea, și înțeleg să scutur fără întârziere urechea foarte respectabilă ca lungime a celui ce are impudoarea ei". Într-un caz particular, exclamația reia chiar funcția epitropei, astfel că particula " fie! ", plasată în discursul citat al adversarului, indică simularea acceptului în legătură cu o acuzație a acestuia. În realitate, falsul acord este o tactică polemică foarte convingătoare: în timp ce creează impresia bunăvoinței polemistului în fața preopinentului său, ca un gest nobil în polemica urbană a condeielor, ea dejoacă atacul acestuia din
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
prin reiterarea aceluiași conținut în forme identice sau asemănătoare ("omul unei singure cărți", "omul care știe o carte, "omul unei singure idei, al unei idei fixe, omul cloșcă" ) sugerând, în text, omniprezența (aluzie evidentă și la activismul din viața publică) adversarului în rolul generic al unui personaj moralmente și intelectualmente deplorabil. Iar în al doilea rând, un statut pragmatic, de fixare în memoria lectorului, prin repetiție, a asocierii dintre numele adversarului și o imagine descalificantă, deci printr-o voluntară și premeditată
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
text, omniprezența (aluzie evidentă și la activismul din viața publică) adversarului în rolul generic al unui personaj moralmente și intelectualmente deplorabil. Iar în al doilea rând, un statut pragmatic, de fixare în memoria lectorului, prin repetiție, a asocierii dintre numele adversarului și o imagine descalificantă, deci printr-o voluntară și premeditată tautologie asociativă: A.C. Cuza=omul unei singure cărți, ca armă sigură de persuadare. În alt text, repetarea cuvântului "jidan", pastișat prin sublinierea grafică, joacă rolul argumentului bumerang, focalizând atenția pe
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
descalificantă, deci printr-o voluntară și premeditată tautologie asociativă: A.C. Cuza=omul unei singure cărți, ca armă sigură de persuadare. În alt text, repetarea cuvântului "jidan", pastișat prin sublinierea grafică, joacă rolul argumentului bumerang, focalizând atenția pe culpa prioritară a adversarului: aceea de susținător al discriminării etnice. De asemenea, repetarea formulării interogative "de ce uitați?" în același paragraf accentuează ideea unei acuzații directe în fața căreia adversarul trebuie să se justifice în același mod. E important de adăugat că scheletul argumentativ al scrisorii
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
cuvântului "jidan", pastișat prin sublinierea grafică, joacă rolul argumentului bumerang, focalizând atenția pe culpa prioritară a adversarului: aceea de susținător al discriminării etnice. De asemenea, repetarea formulării interogative "de ce uitați?" în același paragraf accentuează ideea unei acuzații directe în fața căreia adversarul trebuie să se justifice în același mod. E important de adăugat că scheletul argumentativ al scrisorii deschise argheziene este clădit din argumente bazate pe fapte, pe exemple și mai puțin pe autoritate. În aceste condiții, exagerarea polemică are ca punct
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
nominalizat, care se desfășoară într-un context public, urbanitatea angajării e prioritară oricărei alte modalități expresive. De aceea, polemistul se conformează unui cadru restrictiv, menținând controlul asupra situației. Nu deseori îl vedem pe Arghezi în postura de a-i acorda adversarului său un statut egal în dispută și de a-i recunoaște (fără urmă de ironie, de această dată) meritele și calitățile: "Dacă citiți Facla, și am motive să cred că o citiți, veți fi aflat, ca un bărbat de știință
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
învață pe de rost și chiar o scrie din nou". Preteriția încununează finalul acestei secvențe: "Iarăș [sic!] nu poate fi o aluzie la Poporație, această operă uriașă fiind revărsarea mai multora", insistând, de fapt, chiar asupra singurei cărți scrise de adversar și prezentând-o ca dovadă irefutabilă a penuriei spirituale și a obtuzității ideologice. Miza retorică fundamentală a acestui tip de discurs e activarea psihologiei asociaționiste, lăsând lectorului posibilitatea de a se deplasa între limbaje paralele, de a descoperi sensul analogiilor
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
acestui tip de discurs e activarea psihologiei asociaționiste, lăsând lectorului posibilitatea de a se deplasa între limbaje paralele, de a descoperi sensul analogiilor subtile și de a gusta asociațiile neașteptate. Publicistica polemică argheziană conține nenumărate micro-texte de interpelare directă a adversarului, în care enunțarea exclusiv performativă ("somez", "cer", "vreau", "primesc lupta și pe terenul calomniei"157), devine semnul unei virilizări discursive și, implicit, al intenției polemistului de a-și domina preopinentul pe terenul argumentației logice, în care faptele au statutul unor
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
faptele au statutul unor probe incontestabile. E vorba, așadar, nu de un discurs prin care se încearcă negocierea distanțelor și obținerea consensului, ci mai degrabă de unul în care enunțiatorul își asumă deținerea adevărului și, prin urmare, îi solicită imperativ adversarului (aflat în postura mistificatorului) să-l recunoască; un astfel de raport este ireconciliabil, iar finalitatea sa este traductibilă de sensul etimologic al convingerii (con+vincere = a învinge definitiv 158). Dar microtextul interpelării directe ia, alteori, forma unei scrisori deschise miniaturale
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
la alt guvern și la alte două guverne"161. E evident, în acest caz, că adresarea directă, la persoana a doua singular, e numai o modalitate de punere în scenă a unui discurs cu doi actanți principali: satiristul și publicul. Adversarul e doar o categorie care face obiectul satirei, o voce personificată în discursul ficțional. Imponderabilitatea lui modifică întrucâtva schema actanțială susceptibilă de a deveni bipartită. Uzând de pattern-ul scrisorii, instanța auctorială devine ea însăși personaj în dialogul imaginar, adică
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]