8,127 matches
-
Apoi ne-am oprit pentru câteva clipe la o moară arsă, unde ne-au părăsit câțiva tovarăși de drum. Balcicul începea lângă noi, miraculos, fermecat, invizibil, dar sugerîndu-ne aroma. Automobilul meu, cu puținii pasageri rămași, s-a îndepărtat de moară, alunecând spre Cavarna minusculă. Chiar la poarta casei, transfigurată de așteptare, mă întîmpină Ioana. E supranatural când vezi pe cineva complect în voia unui sentiment puternic. Îi privești fața, și fără nici o ezitare, oricât de neîncrezător ți-ar fi temperamentul, ai
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
nenorocită? O distracție a mea în portul Cavarna e să-mi țin echilibrul pe una din șinele vagonetului (nu-l văd niciodată) ce duc până la capătul unui ponton. Încerc să fac cât mai mulți pași, dar după puțină vreme îmi alunecă piciorul. Câteodată Ioana se ia la întrecere pe cealaltă șină, și numărăm pașii făcuți de fiecare. Viky s-a distrat văzîndu-ne și chiar a inventat un joc, la care au luat parte toți cavalerii ei. L-a adus și pe
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
În Luna a Cincea, începu anotimpul ploios. Se aflau într-o regiune montană a provinciilor apusene, așa că, pe lângă nenorocirea ploii continue, drumurile se transformau în cascade, iar șanțurile de apărare goale dădeau pe dinafară de apă noroioasă. Acum, când oamenii alunecau prin noroi în timp ce urcau și coborau muntele, asediul - care păruse cel puțin să aibă un oarecare efect - era preschimbat din nou într-o remiză, de către forțele naturii. Kuroda Kanbei, al cărui genunchi - rănit în timpul evadării din Castelul Itami - nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
trupele inamice năvălind, mă umple un sentiment irezistibil. Am senzația că dușmanul se va retrage numai la auzul glasului meu. A, dar acum e periculos. Mai este zăpadă în zonele umbrite ale drumurilor abrupte de pe-aici și riscați să alunecați pe zăpada care se topește. — Curge pe undeva prin apropiere un pârâu de munte, nu-i așa? Să vă traversez? îi oferi Mori spatele său. Kanbei se lăsă dus în cârcă peste pârâu. Încotro se îndreptau? Cei doi vasali încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se aplica foarte bine caracterului lui Yusho. Yusho nu putea avea încredere în logica după care trăia Mitsuhide. Dacă Mitsuhide avea o scăpare, fie și numai una singură, bariera care-i stăvilea emoțiile s-ar fi spart, lăsându-l să alunece pe o matcă fatală. În noaptea aceea, Mitsuhide dormi fericit. Poate datorită băii. Sau grație oaspetelui său neașteptat și atât de plăcut. Soldații se treziseră înainte de răsăritul soarelui, dăduseră de mâncare cailor, își îmbrăcaseră armurile, pregătiseră proviziile, iar acum, așteptau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
e sunetul ploii sau al pașilor cuiva? Du-te să vezi ce este. Toranosuke ieși, dar se întoarse imediat, raportând: — Seniorul Kanbei tocmai s-a întors de pe câmpul de luptă. La înapoiere, unul dintre oamenii care-i duceau lectica a alunecat pe cărarea abruptă, iar Seniorul Kanbei a căzut rău. N-a făcut decât să râdă, ca și cum l-ar fi distrat. De ce plecase Kanbei în primele linii pe ploaia aceea? Ca de obicei, Hideyoshi era impresionat de spiritul neobosit al lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
direcția coridorului podit, răsunând ca și cum ar fi umblat pe un strat de gheață subțire. Peste câteva momente, Mitsuharu plecă și el. Trecând pe coridor, intră în apartamentele samurailor. Ceru imediat hârtie de scris și un penel, apoi lăsă pensula să alunece pe hârtie, ca și cum ar fi știut deja ceea ce urma să scrie. — Du-i-o mesagerului marelui preot din Yokawa și trimite-l înapoi. Îi dădu scrisoarea unui ajutor și, nepărând ca problema să-l mai intereseze cu ceva, întrebă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
un vânt șuierător de pe terasa largă a templului principal și dinspre balustrada vilei de oaspeți. Distanța era avantajoasă pentru trasul cu arcul, dar multe dintre săgeți nu-i nimeriră pe războinicii care înaintau, înfigându-se, neputincioase, în pământ. Multe altele alunecau deasupra solului sau ricoșau din zidurile îndepărtate. Dintre apărători, mulți oameni curajoși, pe ei doar cu îmbrăcămintea de culcare, pe jumătate goi sau chiar neînarmați, se luară la luptă cu inamicii în armuri. Paznicii care primiseră liber dormiseră adânc în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
vremuri de pace. Trecu doar o clipă, și respirația îngreunată i se liniști. „Așa e când mori?“ Se simțea atât de împăcat, încât se îndoia chiar și el. Era conștient chiar și de o dorință de a râde. „Deci, am alunecat și eu în sus.“ Chiar și când își imagină chelia lucitoare a lui Mitsuhide, nu simți nici un strop de dușmănie. Și el era om și făcuse ceea ce făcuse din furie, presupunea Nobunaga. Propria lui neglijență era cea mai mare gafă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
altceva, dar e ciudat să vezi cerul colorat așa când noaptea e senină. Aici sunt prea mulți copaci care ne blochează vederea, dar ar trebui să putem vedea dacă ne cățărăm până pe marginea râpii de-acolo. — Stai! E periculos! Dacă aluneci, cazi tocmai până-n vale! Încercară să-l oprească, dar omul escaladă peretele de piatră, agățându-se de vițe. Silueta sa părea a unei maimuțe în vârful muntelui stâncos. — O, nu! E îngrozitor! strigă el pe neașteptate. Exclamația lui îi surprinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
țâșni o uriașă umbrelă de flăcări. Era vâlvătaia care semnala sfârșitul lui Katsuie. Shibata Katsuie și cei optzeci de membri ai casei sale le ținuseră piept atacanților la etajele doi și trei ale fortului și luptaseră, din răsputeri, până la capăt, alunecând pe sângele vărsat. Acum, însă, îl chemară trei membri ai familiei: — Pregătiți-vă repede, stăpâne! Alergând la etajul patru, Katsuie i se alătură Doamnei Oichi. După ce asistă la moartea ei, Shibata Katsuie își puse capăt vieții, spintecându-și abdomenul. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
tu nu-ți mai aduci aminte. A trecut ceva vreme de-atunci... Dar poate ți-amintești totuși când te-am dus la spital ca să-ți pună piciorul în ghips. Ți-aduci aminte, nu? Atunci, în ajun de Crăciun, după ce ai alunecat pe parchet la noi în casă. Știu că ai memorie bună. Nu se poate să fi uitat. Te-am dus la spital și numai taxiul m-a costat trei mii de lei. Voi erați musafiri și taică-tu nu se
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
acoperind cu propriu-i trup focul mitralierei. Ducu i-a văzut mâinile încleștându-i-se de smocurile de iarbă uscată de deasupra gurii de foc și și-a zis: o face pentru ca trupul său mort, sfârtecat de gloanțe să nu alunece pe povârniș în jos, lăsând iarăși descoperită acea gură de foc care le stătea în calea victoriei... Pentru câteva clipe s-a lăsat liniștea... Și în sală la fel... Deasupra întinderii înzăpezite se înălța un cer mohorât și totul era
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Canaturile interioare ale ferestrei erau și ele căptușite cu ziare vechi dar, din fericire, stăteau larg deschise, imobilizate în cârlige, așa că vederea spre coridor era liberă... Avea oare să se ivească cineva în cadrul acelei uși?... Dănilă simți că începe să alunece în jos. Își aruncă cotul drept pe pervaz, apăsându-și antebrațul și pentru o clipă se uită la mâna sa care n-avea de ce să se mai agațe. Iar când își înălță din nou privirea, ea era în cadrul ușii. Goală
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
-se prin cameră își surprindea imaginea în multele oglinzi și suprafețe lustruite curățate meticulos cu Mr Sheen. Își desfăcu bluza și își trecu mâinile peste cupele de nailon, căutând locul dintre sâni și bretele. Își desfăcu nasturii de la pantaloni, care alunecară la podea. Se eliberă de ei. Acordurile de la Whiter Shade of Pale răzbăteau în valuri dinspre CD player, iar Carol își lăsă mâna să îi lunece sub elasticul chiloților... — Crezi în oroare? Întrebarea directă m-a luat complet pe nepregătite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
o rută de zbor acceptabilă din punct de vedere social. Degetele mici își luaseră avânt pentru a se afunda în materia fertilă. Însă în locul acela, pipăind fiecare centimetru și măsurând cu mâna fiecare protuberanță, Carol descoperise ceva nou. Vârfurile degetelor alunecaseră peste clitoris, ascuns sub gluga labiilor interne, ca un copac crescut într-o văioagă. Dar pe drumul spre vagin, într-un loc în care ar fi trebuit să dea doar peste o lunecare anticipativă, peste faleza ce coboară în mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
două veioze de la capul paturilor: somnolență simultană. La un moment dat, în timpul nopții, armonia aceasta involuntară se tulbură. Carol, care se obișnuise să doarmă cu picioarele ușor desfăcute și întoarsă pe trei sferturi pe o parte, simți o mână stângace alunecându-i ușor în sus, spre chestie. Vocea leșinată a lui Dan, răgușită de dorință, îi șoptea în ureche: — Aș putea să urc la bord? 6 Cum devine cineva ceea ce este Carol înțepeni. Nu, n-a fost chiar așa, am ales
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
propria ei mână spre un sfârc... El se avântă flămând spre una din urechile ei, ca și cum stimularea suficientă a acesteia ar fi putut determina apariția misterioasă a lactației. Se freca afectuos de ea, gâfâind și scâncind ușor. Coapsa lui mătăsoasă alunecă peste a ei, mâna liberă îi atinse umărul și, asemenea unui marinar cățărându-se pe catarg, se urcă la bord neașteptat de ușor. Dar nu fusese dintotdeauna așa? Ia amintește-ți puțin prologul... Și amintește-ți acele trei mișcări ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
poate i-ar fi fost necesar. Se așeza pe marginea patului și își folosea degetele de la ambele mâini pentru a se juca cu ea. Acum avea cam trei sau patru centimetri. Vârful îi era ascuns de o pieliță roz-maronie, care aluneca în jos pentru a scoate la iveală un fel de ciupercuță, cu un ochi uscat în mijloc. Chestia era, decise Carol, un penis. — În zilele noastre, o femeie cu penis nu e ceva așa de neobișnuit, nu ți se pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
lucru de un arbitrar absolut ridicol, de parcă ar fi fost doar unul din diversele dispozitive care s-ar fi putut atașa unei încheieturi, unul care putea fi scos și pus la loc după bunul plac. Ceasul electric bâzâia imperceptibil. Palma alunecă peste materialul fustei spre tiv și îl prinse... Zgâlțâindu-se, trenul traversă un mic pod, apoi încetini din nou. M-am gândit că ar fi cea mai bună ocazie să scap de profesor. Nu mă deranja să aștept în vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
cine știe, poate că or să mă considere atrăgătoare... Pun pariu că toți visează să găsească o femeie ca mine, care să aibă ceva în plus... ceva care să îi facă să se simtă cu adevărat ca acasă. Chiloții îi alunecară până la glezne, iar Carol rămase cum o făcuse Mama Natură. Își apucă penisul cu mâna. Era roz-maroniu, mic și neînsemnat. Îl privea și se întreba de ce face lumea atâta caz de el. Dar apoi începuse să se inflameze, să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
fese, de parcă Dan se străduia să scoată celofanul de pe un produs de mari dimensiuni. Dar să nu uităm... mâinile lui Carol, cu unghii date cu ojă, călătoreau și ele. Căutau punctele de presiune și zonele erogene de pe trupul lui Dan. Alunecară în lateral, peste șoldurile înguste și fesele bombate, ca de copil. Reveniră apoi pe obraji, încă acoperiți cu un puf adolescentin. Carol nu-și planificase mișcările, pur și simplu își urma instinctele, dar mâinile ei știau ce va urma. Asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
a corpului său. Prin urmare, încremenit în poziția biciclistului, cu plapuma acoperindu-i partea de jos a abdomenului ca un dhoti uriaș, își simțea propria mână pipăindu-l de zor. Traversase protuberanțele elastice, acoperite cu păr, care îi alcătuiau pieptul, alunecase peste stern, ca apoi să se ridice din nou, ca un schior pe pârtie, pe pista magnifică a pântecelui său. La ce se gândea Bull în timp ce executa această verificare a instrumentelor, înainte de a-și începe ziua? La prea puține lucruri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
de simple participante în competiția emoțională. Da, era îndatoritor. Conștiincios, da. Nu aș face niciodată vreun gest nerespectuos față de soția mea - se gândise de multe ori la asta pe vremea când examina posteriorul rotund al lui Sybil în timp ce buzele ei alunecau în sus și în jos pe scula lui fină și alungită. Îmi iubesc soția, își spunea ușurat în momentele în care își lovea ritmic coapsele de fesierii lui Sybil. Nu doar o dată i se întâmplase ca, mișcându-se în același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
bibliotecă micuță, ticsită cu numere vechi din Wisden și reviste de sport. Alan îi spuse: — Ai face bine să-ți dai jos hainele, John. Dumnezeule! Cât de mult îi plăcea asta! Bull își desfăcu cureaua și își lăsă pantalonii să alunece peste șoldurile rotunjite. Își scoase picioarele din papucii de casă, apoi se extrase din pantaloni, mutându-și greutatea de pe un picior pe celălalt, până ajunse să stea în chiloți în fața lui Alan, clipind nesigur. Alan se așeză cu spatele la oglinda înaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]