KorAP: Find »[drukola/base=amar & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...269 270 271 ...378 >

9,447 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912

întregi, Și nu te temi că aurul din plete-ți Se va topi în stele - și că păru-ți Amestecat cu ele-ar străluci În noapte-albastră a acestei lumi; Și nu te temi că glasul tău Va-ndulci vecinicia cea amară A mării! " - "Măgulitor", ea zice, Ș-o roză ea lăsă pe a mea gură, Cu tânăr miros - roza gurei sale. - "Frumoasă ești, ca să găsesc cuvinte Spre-a îndulci ochii tăi mari albaștri, Sufletul tău cel blând, nevinovat, Aș sfărma soarele

Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
a lor roiuri luminoase dup-o lume în cădere S-ar fi dus. Nimic în urmă - nici un atom luminat. Dar el o svîrli în mare... Și d-eterna-i murmuire O urmă ademenită toat-a Greciei gândire, Împlând halele oceanici cu cîntările-i de-amar. De-atunci marea-nfiorată de sublima ei durere, În imagini de talazuri, cînt-a Greciei cădere Și cu-albastrele ei brațe țărmii-i mîngîe-nzădar... Dar mai știi?... N-auzim noaptea armonia din pleiade? Știm de nu trăim pe-o lume, ce pe nesimțite

Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
mari viteze ale-eroilor Daciei După moarte vin în șiruri luminoase ce învie - Vin prin poarta răsăririi care-i poarta de la rai. Colo Dunărea bătrână, liberă-ndrăsneață, mare C-un murmur rostogolește a ei valuri gânditoare Ce mișcîndu-se-adormite merg în marea de amar; Astfel miile de secoli cu vieți, gândiri o mie, Adormite și bătrăne s-adîncesc în vecinicie Și în urmă din isvoare timpi răcori și clari răsar. Dar pe-arcade negre nalte, ce molatec se-nmormăntă În a Dunării lungi valuri ce vuiesc

Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
saphirul mândre raze îl coloră Și din a Nordului frunte plin se-nalță-astrul polar - Atunci marea nu răsare printre stânci de vânt gonită, Vântul pe-aripi nu mai duce pulberea iernei-aurită, Toate tac când raza-i albă cade-n marea de amar. Și când steaua se înnalță de pe fruntea lui de rege, Nordu-atunci cu visuri mândre noaptea lungă și-o petrece. De pe stînca-n care tronă, el picioare de granit Le întinde-n fundul mării cel amar și fără fine. Păru-i alb

Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-i albă cade-n marea de amar. Și când steaua se înnalță de pe fruntea lui de rege, Nordu-atunci cu visuri mândre noaptea lungă și-o petrece. De pe stînca-n care tronă, el picioare de granit Le întinde-n fundul mării cel amar și fără fine. Păru-i alb flutură-n vânturi, stuf de raze lungi, senine, Umerii, dealuri de neauă se înnalță-n infinit. {EminescuOpIV 143} Iară fruntea lui uscată stă prin viscole rebele, Surpând nourii cei aspri și amestecați cu stele - Jos

Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
în strălucitul și negrul lui talar, Privirea lui o-nalță pe-a cerului câmpie Și cugetul lui sboară în lumi fără hotar. Și gând cu gând se-mbină în lungă reverie Și buzele-i se mișcă c-un zâmbet blând, amar Și sufletul îl împlu dorinți nemărginite Ca marea de adânce cu valur-le uimite. {EminescuOpIV 158} Ce sufletu-i dorește se-ntreabă și nu știe, Se uită-n stele, -n lună, ce ca un vis de-argint Cu fața ei cea

Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
Pe-a valurilor fugă el drumu-apoi îi dă - Pe-o stînc-apoi se suie - pe-ascetul îl măsoară Cu ochiul. Ca geniul văsduhului el stă. Călugărul îl vede, arfa scapă din mână, 645 Pe buze-i trece-un zâmbet ascet, slăbit, amar, El stânca lui o lasă, la mag încet el vine Și mâna lui o prinde - și-ntreabă cu glas rar: - "Ce-ai mai făcut părinte... iar ai venit la mine. Crezi tu c-o să mă mângâi pe mine? nu, în

Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
a venit Prin stîlpi-n prăbușeală... prin arcuri sparte... Asta... 655 Pe-aici pe-o scară, de-aur ea blândă a intrat". - "De-aceea te-ai retras tu, îi zice magu-atuncea, Să trăiești în ascese gândind la Dumnezeu, Bând apa mării amară în negrele spelunce - Ca să domini în tine ispita, geniul rău!... " 660 - "Ispită neagră dînsa?, un geniu rău, o, nu el Răspunse trist și dulce fantasticul ascet. De-ar veni ceriul însuși aceasta să mi-o spue, De-ar spune-o

Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-n a lui gând Când peste spuza sură se va turna pământ. Atunci claustrul îl fuge - și-n țărmuri sterpi de mare Se trage să găsească liniștea-i ce s-a dus, Dar vai! ș-acolo l urmă visările-i amare Căci lumea cu-a ei visuri gândirea i-au supus. Aici însă visarea-i e adînc-omorîtoare Căci în chip de femee s-arată-n aer sus. Lumești gânduri într-alt chip împleau sufletul său. El cugeta la toate, ci nu - la Dumnezeu

Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
căruță, Care scârție hodorogind de-ai crede, că lumea Sta să-și iasă din vechile-i vecinice încheeture. - Groaznic s-a îmbătat bătrânul, soarele zice; Nu-i minune - a băut jumătate d-Oceanul Pacific. Rău îi mai îmblă prin pîntece-acum băutura amară. Însă-s eu de vină... c-umplut-am de nouri pahare Cu apele mării adânci, boite cu roșă lumină - Cine dracul știa acum că de cap o să-și facă! Ah! moșneagul bețiv e-n stare-ntr-o zi să ruine Toate societățile

Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
eterna lavă. Dar ah! ce văd? E vis? O-ntunecime Ridică colți înnalți din frânta mare. Cine îmi spune ce minune-i? Nime? Din ce în ce un rai în depărtare Se desfășoară dintre stânci trunchiete, Plesnite lin de undele amare. Munții înalți la cer străbat, se vede; Văi cu isvoare s-adîncesc sub soare Și dealuri mari păduri înnalță-n spete: E Orientul. - Codrii cu grandoare, Cu vîrfii nalți vor norii să-i disfețe. Cetăți prin ei își pierd a lor splendoare

Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
ei și armonie A ta-i cu drept; deci și pe-aceasta - iat-o! {EminescuOpIV 238} GÎNDIND LA TINE Gândind la tine fruntea-acum mă doare. Nu știu ce rost mai are-a mea viață Când n-am avut o clipă de dulceață: Amar etern și visuri peritoare! De ce în noapte glasul tău înghiață! Vedea-vor ochi-mi încă-odată oare Frumosul trup, - femee zîmbitoare! Ce mi-a fost dat să-l strâng o clipă-n brațe? Tu, blond noroc al unui vis deșert, Tu

Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
femei cu firea dragă. Nu fluerați de-aceea urechea-n versul iambic: Picioru-ușor se mișcă în saltul ditirambic, Fără de rânduială, și dulce și molatic Ca ceara ea îți face sufletul muieratec. De vrei să scapi de ele, de-urmarea lor amară, Astup-a ta ureche tu singur chiar - cu ceară. 25Nu spune-un basmu numai poetul cel vorbăreț De eroul Odissev cel mult meșteșugareț; Și-au astupat cu ceară urechea, să se culce, La glasul de Sirenă adormitor de dulce {EminescuOpIV

Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
iubesc turbarea, căci te iubesc pe tine; Urăște-mă, privește la mine cu dispreț, 120Să te iubesc prin astea tu mai mult mă înveți. Spuneți-mi cumcă fața o mască e de ceară Și mai mult o să crească iubirea mea amară! Că-n lupanar văzut-o-ați jucând, bătând din palme Și o să-mi par-un înger, în gândul lui cu psalme! Spuneți de ea tot răul de vreți să-nnebunesc: Că-i heteră, un monstru, că-i Satan - o iubesc

Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
frămîntă-n pietricele. {EminescuOpIV 281} O STRADĂ PREA ÎNGUSTĂ O stradă prea îngustă Părea că se făcea - Și case lungi și negre Pe două părți era. Pe dânsa nu lucește Un singur felinar - Eu trec încet și fluer În suflet cu amar. Deodată simt în urma-mi Venind, tiptil-tiptil, Pas sfiicios de fată, Ușor ca de copil. Și simt cumcă de brațu-mi Un braț ușor s-anină - Și simt că mîna-mi strânge O mână dulce, fină. Răsună miază-noaptea Din turla neagră, veche - Suntem

Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
o întrebare Nu nouă, însă dreaptă, nu liberă, mai mare. Viața, moartea noastră noi le ținem în mâni, Pe ele deopotrivă noi ne simțim stăpâni - O cupă cu otravă, un glonte, un pumnar Ne scapă de-o-potrivă de-al vieții lung amar. Nu cer de fericire în lume să am parte, Căci fericiri a lumii, închipuiri deșarte! Viața noastră însă oricât de neagră fie Ea împlinește oare în lume vreo solie? E scop în viața noastră - vreun scop al mîntuirii? Ne-njunghiem

Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
îl doare mai puțin? De îți jertfești viața, tu, pentru un popor Au sarcina vieții purta-va mai ușor? A tale lacrimi crude, a tale crude chinuri Ii schimbă poate-n taină prescrisele destinuri? Ai tu vreo țintă-n lume - amara ta suflare Au face-l-va pe dânsul - de nu ferice - mare? O, eu nu cer norocul, dar cer să mă înveți Ca viața-mi preț să aibă și moartea-mi s-aibă preț, Să nu zic despre mine, ce

Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
de sălcii argintoase O-ntreagă-mpărăție în cuib legănător, A firii dulce limbă de el era-nțeleasă Și îl împlea de cântec, cum îl împlea de dor. Visa copilul... Fruntea-i de-o stâncă răzimată, Privea uimit în râul ce spumega amar, Și arunca v-o piatră în apa-nvolburată. Râdea, cânta degeaba... plângea chiar în zădar. El vede ierburi nalte în mândră zi cu soare. Crescute-ajung la brâul unei copile. Lin Prin iarba mare trece ș-aminte luătoare Plivește flori albastre

Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
Astfel de strălucită ai trece-n lanuri verzi, Încît numai pîrae ți-ar povesti cu șoapte, Că în a ta privire eu mințile îmi pierz. 125" Cînd ai muri, iubito, căci contra morții n-are "Nici Dumnezeu putere, atuncea cu amar "Aș stinge în grămadă sistemele solare Și-n ăst mormânt te-aș pune ca pe-un mărgăritar, Iar eu, eu singuratec în lumea cea pustie, "În chaos fără stele și fără de nimic, M-aș arunca - un demon - să cad o

Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
mai deie? De-astfel de toane vecinic nu te saturi. Oricât o rogi, ea tot se dă în laturi Ș-abia la urmă parcă tot se-ndură. Împrotiviri duioase-a frumuseții În lupte dulci disfac urâtul vieții, Ce n-au amar, fiindcă au măsură. {EminescuOpIV 337} UȘOARE SUNT VIEȚELE MULTORA Ușoare sunt viețele multora. Ei prind din sbor plăcerea trecătoare, În orice timp au clipa lor cu soare Și-n orice zi le-apare aurora... Dar spune, tu, copilă visătoare, De-

Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
de pahare și prin danțuri desfrânate.. Vre un cioclu de pe uliți va-ncărca-o-atunci-n spate, Dară nici în moarte însăși liniște nu va să-i fie. Nu. Nici maiestatea morții nu sfințește pe sărac... Căci scheletu-acela care a purtat ast-avuție De amar și de durere, preparat de-anatomie Va face-un pedant dintr-însul... Iar în urmă, într-un sac, Va fi aruncat în groapa cea comună. O scîntee Ce-a perit fără de urmă. Și cu toate astea-i semeni Ca și

Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
vieți; Ce-a fost frumos e azi numai părere - Când nu mai crezi, să cânți mai ai putere? Și dacă nu-i nimic de cât părere Tot ce suspină inimei amor, Istoria cu lungile ei ere Un vis au fost amar - amăgitor; Tot ce-aspirarăm, toat-acea putere Care-am robit-o falnicului dor Am cheltuit-o ca niște nebuni Pe visuri, pe nimicuri, pe minciuni. Sunt nențelese literele vremii Oricât ai adânci semnul lor șters? Suntem plecați sub greul anatemii De-

Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
însă dreaptă... nu liberă, dar mare. Viața, moartea noastră noi le ținem în mâni, Pe ele de-o potrivă noi ne simțim stăpâni. O cupă cu otravă, un glonte, un pumnar Ne scapă de-o potrivă de-o lume de amar. {EminescuOpIV 389} De ce țin toți la dânsa, oricât de neagră fie? Ea împlinește oare în lume v-o solie? E scop în viața noastră - v-un scop al mîntuirii? Nu junghiem ființa pe-altarul omenirii? A gândului lucire, a inimei

Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
pîn-în pământ, Spre marea-ntunecată se scutură de vânt ". {EminescuOpIV 421} Prin salele pustie un om în neagră haină Temîndu-se de pașii-i, se strecură în taină. Sub mantia lui lungă ascunde un pumnar, Tot îndărăt privește cu spaimă și amar. El râde... Se repede spre umbra-i... umbra sare. Din dreptul unor ziduri, încet ea iar apare... Asupră-i se repede și iar se dă-nnapoi: " - O Sarmis, luptă lungă, grozavă e-ntre noi! "Ce fugi? Ce fugi? Nu vezi tu

Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
răsai din marea de suferinți, înnaltă, Ca marmura eternă ieșită de sub daltă. {EminescuOpIV 424} DIN CÎND ÎN CÎND... Eu te-am iubit îmi pare-un veac, tu nici măcar din când în când, Și nici ai vrut să alinezi al meu amar din când în când. Erai frumoasă cum nu e nimic în cer și pe pământ; Azi nu mai ești precum ai fost, frumoasă doar din când în când Și ochii tăi ce străluceau mistuitor și înfocat Sunt osteniți și se

Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]