8,108 matches
-
numele statului: Numele "Austria" a fost utilizat cu parcimonie în practica administrației de stat din interiorul granițelor, probabil din considerație pentru majoritatea negermană din Imperiul Austriac. Pe de o parte, constituția din 21 decembrie 1867 stabilea că există „o cetățenie austriacă obligatorie... pentru toți membrii Regatelor și Țărilor reprezentate în Consiliul Imperial” (în Ungaria, cetățenia era la fel de inclusivă). Pe de altă parte, teritoriul statului a fost adesea numit prin parafraza „Regatele și Țările reprezentate în Consiliul Imperial“, o formulă stânjenitoare, care
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
cenzură care să oblige cabinetul să se retragă), iar ministru-prezident-ul Transleithaniei a rămas dependent de voința regelui și a aristocrației maghiare. De la începutul anilor 1890, cei care au ocupat funcția de ministru-prezident s-au schimbat adesea, în special în jumătatea austriacă a monarhiei; prin urmare, doar puțini politicieni au putut câștiga o influență marcantă: Sistemul militar al Monarhiei austro-ungare în ambele (părți) de stat(e) s-a bazat din 1868 pe principiul datoriei universale și personale a fiecărui cetățan de a
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
ale unor limbi cu circulație mai mare. De exemplu, rusina și ucrainiana au fost înglobate în "limba ruteană" în cadrul recensămâtului, iar limbile romanice retice au fost considerate drept "italiană". Următoarele tabele ilustrează împărțirea pe religii a cetățenilor Austro-Ungariei. În vreme ce jumătatea austriacă a monarhiei era aproape în întregime catolică (majoritar roman-catolică, iar în estul Galiției și greco-catolică), în jumătatea de est a Ungariei, pe lângă romano-catolici și greco-catolici, exista o minoritate protestantă (mai ales reformată) însemnată din punct de vedere numeric, precum și o
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
23,4 %), Praga (9,4 %), Liov (28,2 %), Cracovia (28,2 %), Cernăuți (32,4 %). În 1910 trăiau 1.225.000 de evrei în Cisleithania, 911.227 evrei în Regatul Ungariei și 21.231 în Regatul Croației și Slavoniei. În partea austriacă a monarhiei, evreii reprezentau 4,3 % iar în partea maghiară 4,5 % din populația totală. În Croația și Slavonia erau 0.8 %. În Bosnia și Herțegovina, aproximativ o treime din populație era de confesiune musulmană. În comparație cu țările din est și
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
Boemia în particular ar putea fi prezentate drept multiple contraexemple.” Mai răul tratament aplicat minorităților naționale din Ungaria nu avea un fundament constituțional, ci își avea originea în rutina autorităților, în greșelile justiției, administrației și politicii. Cum și în jumătatea austriacă a Dublei Monarhii relațiile, în special între germani și cehi, s-au înrăutățit progresiv, cererile pentru o reformare a monarhiei s-au făcut tot mai presante. În timpul celei mai mari părți a ultimelor două generații ale Dublei Monarhii, pe primul
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
ultimelor două generații ale Dublei Monarhii, pe primul loc al planurilor de reformă s-a aflat programul trialist al slavilor de sud, în a cărui formă conservativă slovenii nu erau incluși. Prin acest plan, ar fi trebuit ca, pe lângă partea austriacă și cea maghiară a monarhiei, să fie înființată o a treia parte sub conducere croată, croații fiind grupul de slavi meridionali cel mai numeros și cu cea mai puternică tradiție istorică din Monarhia Habsburgică. Acest stat al slavilor de sud
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
de astăzi). Din 1907 până în 1912 emigraseră 350.000 de oameni din Galiția, după cum reiese dintr-o interpelare a reprezentaților polonezi ai Consiliului Imperial adresată diverselor minstere ale Cisleithaniei în 12 martie 1912. În comparație cu Germania și cu statele vest-europene, jumătatea austriacă a Dublei Monarhii era înapoiată, însă, chiar și așa, era în mod clar cu mult mai dezvoltată decât jumătatea maghiară, profund rurală și agrară. Înapoierea față de Germania, resimțită încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea, se datora printre
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
și așa, era în mod clar cu mult mai dezvoltată decât jumătatea maghiară, profund rurală și agrară. Înapoierea față de Germania, resimțită încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea, se datora printre altele eliberării întârziate a iobagilor (în Imperiul Austriac, iobăgia a fost abolită în 1848) și adoptării târzii a libertății economice (eliminarea sistemului breslelor a avut loc în 1859, aproximativ 50 de ani mai târziu decât în Prusia). Pe lângă acestea, dezvoltarea economică a fost împiedicată și de un sistem
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
tunuri și motoare. Importanți reprezentanți ai industriei electrotehnice care tocmai înmugurea erau Orion și Tungsram (ambele cu sediul în Budapesta). → "Articol principal: Căile ferate chezaro-crăiești" Transportul pe cale ferată s-a extins rapid în Austro-Ungaria. Deja în statul anterior, în Imperiul Austriac, la Viena a apărut un profund interes pentru legăturile pe cale ferată încă din 1841. La baza lui era faptul că guvernul a recunoscut marele potențial al transportului pe cale ferată în scopuri militare și prin urmare a investit mult în construirea
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
au fost deschiși traficului în Cisleithania și în Transleithania. În această perioadă, prin intermediul dezvoltării căilor ferate, Dubla Monarhie a reușit să reducă costurile de transport intern și să pătrundă pe noi piețe din afara granițelor uniunii. În virtuea posesiilor de pe litoralul austriac și din restul Peninsulei Balcanice, Cisleithania avea la dispoziție mai multe porturi marine. Cel mai însemnat dintre ele era Triest, unde își aveau sediul marina comercială austriacă cu două dintre cel mai mari companii ale ei, Österreichischer Lloyd și Austro-Americana
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
k. a ajuns pentru prima dată să aibă mare importanță în vremea Austro-Ungariei. Fondarea acestor două puteri maritime a eșuat multă vreme mai înainte deoarece Casa de Habsburg-Lorena se confrunta cu o lipsă de bani. În anul 1889, marina comercială austriacă număra 10.022 de nave, dintre care 7.992 erau nave și bărci de pescuit. Pentru comerțul de coastă și maritim propriu-zis existau 1.859 de veliere având un echipaj total de 6.489 de marinari și o capacitate totală
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
înverșunare. Viena era un punct de atracție pentru mulți oameni de știință precum Christian Doppler și Ludwig Boltzmann. Albert Einstein a fost pentru o scurtă perioadă profesor universitar la Karl-Ferdinands-Universität din Praga. Filosofi moderni ca Ludwig Wittgenstein, fiul marelui industriaș austriac Karl Wittgenstein, și Ernst Mach au influențat fundamental gândirea celor mai târziu numiți "Cercul de la Viena". Nu întâmplător, cele mai importante cercetări făcute de Sigmund Freud, în timp ce preda la facultatea de medicină a Universității din Viena, au avut loc în jurul
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
a lui Johann Strauss (fiul) și a lui Franz Lehár). În ultimii ani ai Monarhiei austro-ungare, Arnold Schönberg a dezvoltat muzica atonală, prin care a devenit unul dintre cei mai influenți și mai cunoscuți compozitori ai secolului XX. Istoria filmului austriac a început tot în Austro-Ungaria. Primele imagini mișcătoare din Austria au fost prezentate de către frații Lumière în Viena în 1896 și, până la fondarea primelor societăți de producție cinematografică austriece la începutul secolului XX, responsabile pentru producția de film încă modestă
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
front. Filmele de propagandă au fost produse și ele în număr mare, astfel încât anul 1918, ultimul an al domniei Habsburgilor, când s-au realizat în jur de 100 de filme, a fost cel mai productiv an al industriei de film austriece din vremea monarhiei. În Budapesta zilelor noastre, oraș universitar din 1777, a fost construit încă din 1837-1847 Muzeul Național și din 1864 palatul Academiei Ungare de Științe. După compromisul din 1867, Ungaria s-a străduit să facă din propria ei
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
a produs un declin economic accentuat al peninsulei. După Războaiele Italiene (1494-1559), declanșate de rivalitatea între Franța și Spania, orașele-stat și-au pierdut treptat independența și au căzut sub dominație străină, mai întâi spaniolă (între 1559 și 1713) și apoi austriacă (între 1713 și 1796). În 1629-1631, o nouă epidemie de ciumă a ucis circa 14% din populația Italiei. Pe lângă aceasta, Imperiul Spaniol a început să decadă în secolul al XVII-lea, și la fel și posesiunile acestuia în Neapole, Sicilia
Italia () [Corola-website/Science/296633_a_297962]
-
Austriei i s-a declarat război. Acest a fost pierdut de Regatul Sardiniei, dar a fost clar că acesta nu poate reuși să obțină de unul singur unificarea și independența teritoriilor italiene. În 1859, Sardinia a atacat din nou Imperiul Austriac, de această dată aliat cu Franța în al Doilea Război pentru Independența Italiei, de această dată reușind să elibereze Lombardia, cu Giuseppe Garibaldi înlăturând monarhia bourbonă în sud. În 1860-1861, generalul Giuseppe Garibaldi s-a aflat în fruntea mișcării pentru
Italia () [Corola-website/Science/296633_a_297962]
-
sub denumirea de Temișana. Regiunea a constituit o parte unitară, componența a Regatului Ungariei, apoi, din secolul al XVI-lea, a Imperiului Otoman, după care a fost înglobat spre sfârșitul secolului al XVIII-lea în Arhiducatul Austriei, devenit apoi Imperiul Austriac. După 1867, a făcut parte din partea maghiară a Imperiul Austro-Ungar, iar în urmă Primul Război Mondial, Banatul a fost împărțit pe linii etnice între cele trei state naționale ale căror etnii locuiau zona, Iugoslavia, România și Ungaria. Proclamarea Republicii Bănățene
Banat () [Corola-website/Science/296692_a_298021]
-
abdicat în favoarea fiului său Filip al II-lea și a fratelui său Ferdinand I. Posesiile italiene ale lui Carol, inclusiv Milano, au trecut astfel în posesia lui Filip al II-lea și liniei spaniole a familiei de Habsburg, în timp ce ramura austriacă a familiei, descendenți ai lui Ferdinand, au domnit peste Sfântul Imperiu roman. Cu toate acestea, în 1700 ramura spaniolă a casei de Habsburg s-a stins prin încetarea din viață a celui din urmă descendent al acesteia Carol al II
Milano () [Corola-website/Science/296696_a_298025]
-
Verdi (care se odihnește acum într-un prețios institut "Casa di Riposo per Musicisti", dăruit lui de către reprezentanții acestui oraș), Bellini, Donizetti, Rossini au purtat numele acestei prestigioase instituții peste hotarele Italiei. În 1848 însă milanezii se revoltă împotriva dominației austriece, determinându-l pe Mareșalul Radetzky să se retragă temporar din oraș. În ciuda așteptărilor , după ce a învins forțele italiene la 24 iulie la Custoza,Radetzky a reușit să restabilească controlul austriac asupra orașului Milano și asupra nordului Italiei. În 1859 (după
Milano () [Corola-website/Science/296696_a_298025]
-
hotarele Italiei. În 1848 însă milanezii se revoltă împotriva dominației austriece, determinându-l pe Mareșalul Radetzky să se retragă temporar din oraș. În ciuda așteptărilor , după ce a învins forțele italiene la 24 iulie la Custoza,Radetzky a reușit să restabilească controlul austriac asupra orașului Milano și asupra nordului Italiei. În 1859 (după al doilea din Războaiele italiene de independență) dominația austriacă a fost înlăturată de către naționaliștii italieni susținuți de Regatul Sardinia (care a fost rebotezat Regatul Italiei în 1861).Unificarea politică a
Milano () [Corola-website/Science/296696_a_298025]
-
temporar din oraș. În ciuda așteptărilor , după ce a învins forțele italiene la 24 iulie la Custoza,Radetzky a reușit să restabilească controlul austriac asupra orașului Milano și asupra nordului Italiei. În 1859 (după al doilea din Războaiele italiene de independență) dominația austriacă a fost înlăturată de către naționaliștii italieni susținuți de Regatul Sardinia (care a fost rebotezat Regatul Italiei în 1861).Unificarea politică a Italiei a cimentat dominația comercială a orașului Milano asupra nordului Italiei. Ea a condus deasemenea la construirea unei bogate
Milano () [Corola-website/Science/296696_a_298025]
-
autonomia orașelor lombarde. În ciuda acestui triumf, în secolele care au urmat, Lombardia a fost dominată succesiv de francezi, de germani, de spanioli și de austrieci. În 1859, în timpul războiului de unificare a Italiei, armatele franceze și italiene au înfrânt trupele austriece la Magenta, oraș aflat la o distanță de 25 kilometri la vest de Milano. Bătălia în care și-au pierdut viața 9.000 de oameni a fost atât de sângeroasă, încât cuvântul ""magenta"" a început să desemneze o nuanță de
Lombardia () [Corola-website/Science/296709_a_298038]
-
ECB, EZB, ΕΚΤ, EKP), o hartă a Europei pe verso, numele „euro” (în alfabetele grecesc și latin) și semnătura a președintelui în exercițiu al BCE. Cele 12 stele ale UE sunt încorporate în fiecare bancnotă, cu desene realizate de artistul austriac, Robert Kalina, angajat al Österreichische Nationalbank (în română, "Banca Națională Austriacă"). Pentru alegerea desenelor, fusese organizat un concurs, iar Consiliul European de la Dublin, din decembrie 1996, a anunțat numele artistului câștigător. Valorile nominale ale bancnotelor se eșalonează între 5 € și
Bancnote euro () [Corola-website/Science/296706_a_298035]
-
euro” (în alfabetele grecesc și latin) și semnătura a președintelui în exercițiu al BCE. Cele 12 stele ale UE sunt încorporate în fiecare bancnotă, cu desene realizate de artistul austriac, Robert Kalina, angajat al Österreichische Nationalbank (în română, "Banca Națională Austriacă"). Pentru alegerea desenelor, fusese organizat un concurs, iar Consiliul European de la Dublin, din decembrie 1996, a anunțat numele artistului câștigător. Valorile nominale ale bancnotelor se eșalonează între 5 € și 500 €. Spre deosebire de monedele euro, bancnotele euro nu au o față națională
Bancnote euro () [Corola-website/Science/296706_a_298035]
-
trebuiau retrocedate Germaniei. Dar naționalismul lui Hitler cerea ceva mai mult decât simpla restabilire a frontierelor din 1914. El dorea crearea unui „Reich” care să-i cuprindă pe toți acei membrii ai poporului german ce trăiau dincolo de frontierele Germaniei: germanii austrieci, germanii sudeți, comunitățile germane ce trăiau de-a lungul coastei baltice - toți urmau să fie cuprinși în limitele teritoriale ale noii Germanii. Totuși, țelurile lui Hitler nu se sfârșeau aici. Visa la Germania Mare, o supraputere capabilă să rivalizeze cu
Nazism () [Corola-website/Science/296739_a_298068]