7,015 matches
-
religioasă utilizată pentru a invoca mitul"103. Însă lectura lovinesciană a biografiei și operei poetului "nepereche" nu se regăsește integral în niciuna din cele trei categorii sus pomenite (chiar dacă autorul lui Mite insistă asupra caracterului reprezentativ, specific național, al operei eminesciene). Spre deosebire de colegii săi de generație, "liberalul" Lovinescu își revendică, onest, dreptul la infidelitate și la greșală, aducând în sprijinul propriilor "teorii" "argumente" subiective, de ordin pur afectiv, ca în următoarea mărturisire: "De când țin o carte în mână, personalitatea lui Eminescu
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
a prenumărat și tânărul Lovinescu. Excedat de ofensiva naționalismului agresiv, ambalat în faldurile unei retorici religioase, criticul modernist făcea de altfel această confesiune, simptomatică pentru cel ce exalta sensibilitatea și "emoția", elementul de "sugestie" în detrimentul intelectului și "ideilor" din creația eminesciană (reductibilă, în ultim resort, la lirism): "Pentru generația mea, ca și pentru cea imediat anterioară, Eminescu a fost un fetiș cu o putere de sugestie necunoscută azi, sau, în orice caz, altfel cunoscută (s.n.). Pentru noi, el nu era nici
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
urmele sau pe presupusele urme ale marelui poet, ca la niște sanctuare"105. După cum lesne se poate constata, Lovinescu atrage atenția asupra naturii legendare (de narațiune mitică, de "tragedie") a vieții poetului, și valorizează, polemic, numai dimensiunea lirică a operei eminesciene, înțeleasă ca un "ecou" direct al temperamentului moldovenesc 106 factor esențial în ecuația personalității creatoare. Criticul de la "Sburătorul" sancționa aici, subiacent, interpretările de tip istorist-sociologizant (pe care el însuși își construise "teoria" despre "mutația valorilor estetice"), revalorificând, într-un alt
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
psihologie invariabilă, ce exclud din start posibilitatea "devenirii"/ evoluției determinate de influența factorilor exteriori, Lovinescu vorbea, în fapt, despre el însuși, cu limbajul utilizat în "teoriile" lui despre "personalitate". Din acest unghi privind lucrurile, e limpede că romanele din ciclul eminescian nu sunt o "analiză" a operei și nu mizează pe reconstituirea fidelă a adevărului istoric, considerat neesențial. Lovinescu se limitează la analiza exclusivă a personalității psihice, drept pentru care imaginează, în marginea documentului, un scenariu narativ-(melo)dramatic menit a
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
pe un "caz" psihologic caracteristic unui anumit tip de creativitate (lirismul), în care el însuși se va fi regăsit. Procedând în felul acesta, criticul modernist încerca să ofere o explicație științifică, rațională care să spulbere aura mistică, cvasireligioasă din jurul mitului eminescian. În consecință, Lovinescu găsea perfect legitimă tentativa de a literaturiza existența omului de geniu, câtă vreme "genialitatea" în cauză nu mai era percepută ca un "miracol" și nu mai constituia un prilej de uimire perpetuă: Deși n-au trecut decât
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
delimita, polemic, de concepția romantică asupra geniului, căreia îi contrapunea o perspectivă modernă, "științifică", nutrită de noile "teorii" despre inconștient și de "adevărurile" de ultimă oră ale psihanalizei. Și totuși, interpretarea lovinesciană nu dezvrăjește, nu distruge rezonanța mitică a "miracolului eminescian" (Eminescu rămâne și pentru Lovinescu un "fetiș" altul, e drept, dar tot un "fetiș"), câtă vreme mitul s-a cristalizat de la sine, biografia poetului cumulând, cum s-a spus, atât "datele concrete ale unei personalități umane", cât și "statutul exemplar
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
o "alterare a sentimentului de personalitate" (observația e a lui Călinescu) determinată de faptul că Eminescu plasează conștiința într-un plan metafizic 111, și nu în cadrele restrânse ale unei psihologii individuale (ca Lovinescu). Prin urmare, "filosofia" vehiculată de opera eminesciană contribuie și ea, prin necesarul proces de dezindividualizare pe care îl solicită, la transfigurarea mitică a biografiei și la ipostazierea abstract-simbolică a scriitorului drept "geniu" însingurat și neînțeles. În aceeași ordine de idei, plecând de la observația că lirica lui Eminescu
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Gregori în ingenioasa și pătrunzătoarea ei exegeză, "lui Eminescu, pierderea parțială a identității nu-i apare ca o sumbră alienare, ci ca o deschidere a conștiinței [...] spre un orizont ce o depășește"113. Problema personalității își găsește astfel, în opera eminesciană, una dintre cele mai spectaculoase "soluții", poetul justificând filosofic atât afirmarea, cât și negația vieții, în acord cu atitudinea existențială formulată în Glossă: cea a spectatorului- actor, implicat (în) și dezimplicat din spectacolul lumii 114. În alt fel și cu
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
și-ar fi construit narațiunea gradat, aproape ca pe un "romanț", utilizând procedeele melodramei dovadă faptul că, în prezentarea "etapelor" vieții, după "vârsta inițierilor" urmează, succesiv, "acțiunile cosmogonice, marea iubire, nebunia și moartea"116. E drept că, în analiza erotismului eminescian, Călinescu exaltă "serafismul animal", "nevinovăția naturală a ființelor ce se împreună neprefăcut", e drept că lirica erotică a poetului îi pare "suav genitală", adică antiintelectualistă și anti-sentimentală (într-un cuvânt: antiromantică). Însă asemenea afirmații nu-s deloc "triviale" și nu
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
afirmat). Asemeni criticului de la Sburătorul, Călinescu vede în Eminescu "un mare erotic" din motive, evident, complet diferite: pentru Lovinescu, relevantă era tocmai inhibiția sexuală, care excită imaginația și complică sensibilitatea; pentru autorul Istoriei literaturii române de la origini până în prezent, poezia eminesciană exprimă o veritabilă "religie sexuală", potrivit căreia iubirea (fără sentiment) devine o formă de "dezlegare ori de prăbușire a vieții"117. După cum am anticipat, tot un "mythmaker" (nu mai puțin un scriitor de succes) intenționa să fie și Lovinescu, cu
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
mai puțin un scriitor de succes) intenționa să fie și Lovinescu, cu diferența că în "romanțul" său, focalizat exclusiv asupra vieții sentimentale a poetului, el pretindea a fi oferit, în plus, și o explicație pur științifică, "pozitivistă" chiar, a erotismului eminescian, în afara oricărei mistificații. Ca atare, criticul modernist plasa pe Eminescu la antipod, în categoria "inhibiților sexuali", fiind influențat probabil nu atât de Freud, cum pretindea el, cât de Krafft-Ebing, Nordau și Lombroso, ale căror "teorii"118 erau foarte în vogă
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
înclinații" nesănătoase, diagnosticate drept "perversiuni" în studiile de psihopatologie erotică. Mai importante mi s-au părut, în cazul de față: masochismul, fetișismul și voyeurismul 128. Ei bine, tot ca pe un fenomen excentric în raport cu așa-zisa "normalitate" au perceput erotismul eminescian și detractorii poetului (Aron Densusianu, Al. Grama etc.), și mare parte dintre contemporanii săi. Aceștia acuzau "imoralitatea" scriitorului, considerat un reprezentant tipic al literaturii "bolnave", decadente 129. Într-un spirit similar judecând lucrurile, Gherea vedea în Eminescu un poet mai
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
similar judecând lucrurile, Gherea vedea în Eminescu un poet mai "subiectiv", adică mai puțin reprezentativ decât Vlahuță, de pildă, pe motiv că autorul Luceafărului ar fi fost un "individualist" care "a exprimat aproape numai iubirea sa proprie"130. Drept urmare, erotismul eminescian va fi perceput ca o trăire subiectivă, plenitudinar estetică, deși "fondul prim și intim" al poeziei lui Eminescu se vădește a fi unul vitalist, "naturalist"131 (un "naturalism" de felul celui care s-a manifestat în Grecia antică, precizează criticul
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
fondul prim și intim" al poeziei lui Eminescu se vădește a fi unul vitalist, "naturalist"131 (un "naturalism" de felul celui care s-a manifestat în Grecia antică, precizează criticul de la Contemporanul, intuind importanța obsesiei auroralului, a originarului, în creația eminesciană). Pentru Gherea, așadar (care făcea apologia "femeii-erou"), era de neînțeles un ideal pur estetic precum acela eminescian: " Dacă femeia e cochetă și ușoară constată ideologul socialist -, apoi vina este că se potrivește prea mult idealului ce și-a creat el
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
naturalism" de felul celui care s-a manifestat în Grecia antică, precizează criticul de la Contemporanul, intuind importanța obsesiei auroralului, a originarului, în creația eminesciană). Pentru Gherea, așadar (care făcea apologia "femeii-erou"), era de neînțeles un ideal pur estetic precum acela eminescian: " Dacă femeia e cochetă și ușoară constată ideologul socialist -, apoi vina este că se potrivește prea mult idealului ce și-a creat el însuși, ideal numai de sărutări și îmbrățoșări, ba prin codri, ba pe marea"132. Abia o dată cu generația
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
următoare, la începutul noului veac, eminescianismul va fi receptat ca un fenomen "specific", provocând o mutație semnificativă a gustului și a culturii sentimentului în spațiul public românesc 133. Așa se explică de ce Lovinescu nu mai judecă din perspectivă socio-morală erotismul eminescian, în care identifică simptomele unei "maladii" creatoare, caracteristice modernității în genere. "Degenerarea" devine, astfel, un termen conotat pozitiv, desemnând o formă de singularizare orgolioasă în raport cu mediocritatea condiției umane. În același sens, "perversiunile" amintite mai sus (masochismul, voyeurismul și fetișismul) se
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
genere. De aceea atribuia Lovinescu poeziei un caracter eminamente sugestiv-muzical, menit a "exprima" inefabilul sufletesc, în cadrele unei psihologii (erotice) invariabile, stereotipe. Nu întâmplător, cum "sentimentul" și "sensibilitatea" poetului nu rezonează decât la stimulii dureroși, activați în registru tragic, creativitatea eminesciană va fi asimilată, firesc, unei trăiri masochiste, care-și găsește satisfacția numai în suferință ("Poezia lirică fără durere nu se poate"; "neputința de a fi fericit forma, negreșit, elementul esențial al conștiinței lui"). Iar concepția aceasta "doloristă" nu-i o
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
în sine, priveau înăuntru"; "lucra în el o forță inconștientă, care-l scotea din logica momentului și-l făcea să se conducă după norme proprii și imprevizibile"). Emblematică în acest sens rămâne scena cu "ploșnița" (din primul roman al ciclului eminescian), care pune capăt confruntării dintre Eminescu și Carp pe marginea "chestiunii evreiești". Lovinescu justifică deci psihologic "mizeria" vestimentară a poetului apreciată ca un "efect" secundar al dezinteresului profund pentru lumea concretă, materială 139. Dar stările repetate de "absență", de visare
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
construcție narativă, articulat ca expresie nemijlocită a unei psihologii "schizoide" invariabile, schițată de Lovinescu încă din primele texte literare. Plecând de la observația că memoria are rolul de a anula "opoziția suflet/ trup", un exeget subtil precum Caius Dobrescu considera poetica eminesciană o poetică a memoriei par excellence, deoarece "prin puterea ei de a crea, prin repetiții continue, un câmp al disipării, al indeterminării, opus cauzalității și fatalității", memoria "este învestită în același timp cu aceeași funcție ca și poveștile Șeherezadei, aceea
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
indeterminării, opus cauzalității și fatalității", memoria "este învestită în același timp cu aceeași funcție ca și poveștile Șeherezadei, aceea de a amâna și, în cele din urmă, de a suspenda moartea"145. Nimic mai adevărat. În primul roman din ciclul eminescian există o secvență în care Eminescu sărută pe Mite, cei doi executând parcă un gest mecanic, inconștient, fără pic de angajament emoțional ("nu cedase cu gândul, cu voința, cu inima chiar, ci prin lipsă de conținut"), pentru ca imediat după aceea
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
femeii o anumită capacitate creatoare una limitată, e drept, la orizontul îngust al propriei sensibilități, fără putință de obiectivare. Până la un punct, așadar, creativitatea poetică urmează, dacă se poate spune așa, un tipar "feminin". Nu întâmplător, în romanele criticului lirica eminesciană e apreciată mai mult de femei, și tot femeile sunt cele care plăsmuiesc "mitul poetului tragic", al "tânărului geniu" nefericit în amor de unde și nevoia firească de consolare, duioșia resimțită invariabil, la lectura versului eminescian, de cititoarele cu inimă bună
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
întâmplător, în romanele criticului lirica eminesciană e apreciată mai mult de femei, și tot femeile sunt cele care plăsmuiesc "mitul poetului tragic", al "tânărului geniu" nefericit în amor de unde și nevoia firească de consolare, duioșia resimțită invariabil, la lectura versului eminescian, de cititoarele cu inimă bună, recrutate mai cu seamă (nu știu de ce) din rândul nevestelor de ofițeri. Dar nu numai. Spre exemplu, înainte de a-l fi întâlnit în carne și oase, Veronica se îndrăgostise de fotografia poetului din gazete, iar
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
standard a geniului romantic vehiculată în cultura occidentală. Cealaltă femeie (tipul lectorului naiv) e însă "din rasa moldovenească" ("argilă românească arsă de soarele românesc și zbicită de vântul nostru"), și abia în sufletul unui asemenea exemplar feminin își găsește versul eminescian ecoul lui profund și "specific". Din acest motiv, între fotografia din gazetă și "realitate" "Bălăuca" nu vede nicio diferență, ceea ce o ajută să înțeleagă că nici ea nu reprezintă, pentru bărbatul îndrăgostit, decât copia imperfectă a unui prototip ("în Bianca
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
citească în suflet și, edificată, știe și cum să preia inițiativa erotică (femeia "cu inițiativă" răspunzând "unei necesități sufletești" caracteristice individului contemplativ, cufundat "în nori și-n ceruri nalte"). Nu întâmplător, confirmând parcă "sugestiile" oferite de interpretarea lovinesciană, exegeții operei eminesciene au subliniat faptul că experiența sufletească din care a crescut Luceafărul și, în genere, lirica erotică eminesciană, se regăsește în mitul lui Amor și Psyche, după cum reiese și din următorul fragment epistolar: "până a nu te cunoaște numai puțin, simțământul
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
necesități sufletești" caracteristice individului contemplativ, cufundat "în nori și-n ceruri nalte"). Nu întâmplător, confirmând parcă "sugestiile" oferite de interpretarea lovinesciană, exegeții operei eminesciene au subliniat faptul că experiența sufletească din care a crescut Luceafărul și, în genere, lirica erotică eminesciană, se regăsește în mitul lui Amor și Psyche, după cum reiese și din următorul fragment epistolar: "până a nu te cunoaște numai puțin, simțământul meu nu era cu mult deosebit de acela dintre Amor și Psyche. Dumneata erai o idee în capul
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]