9,802 matches
-
și manipulare politică, Nicu Gavriluță Moartea care mă apasă, Katherine Mansfield Modernitate și tradiție în Est, Tănase Sârbu Monolog pe mai multe voci, Ion Deaconescu Noi și ceilalți, Tzvetan Todorov Noi și postcomunismul, Sorin Bocancea Nihilismul, Franco Volpi O țară ideală, Iosif Țon Ok. Pentru America!, Gheorghe Stan Omul cu trei aștri, Yvan Le Page Privilegiați și năpăstuiți, Arșavir Acterian Reîntoarcerea fiului la sînul mamei rătăcite, Dumitru Țepeneag Sărbătoarea nebunilor, Istvan Ráth-Végh Simptome, Virgil Nemoianu Societatea românească în tranziție, Ion I.
Două decenii de comunism în Iașul universitar by Sorin Bocancea, Doru Tompea () [Corola-publishinghouse/Science/84949_a_85734]
-
lucru, ci mai degrabă despre ființa ca atare; cum este și cazul logos-ul heraclitic, cel Unul. Or, sofiștii erau interesați de "ființa" unui lucru, eventual de natura acestuia sau de simpla prezență a lucrului ca obiect pentru cunoștință (obiect "ideal", fără vreo referință), ori de efectivitatea reprezentată de lucrul ca ființare dată după anumite condiții "psihologice" și de certitudinea existenței "subiective" a lucrurilor. Față de această nouă problemă, Platon are poziția pe care o cunoaștem: ființa unui lucru trebuie gândită în
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
înțelegem că ele nu sunt simple cuvinte, folosite în exprimări diverse, dar nu sunt nici "imagini" fidele ale "lucrurilor" pe care le desemnează, deși unele corespund esenței lucrurilor. Ele sunt noțiuni, adică sinteze între cuvinte și "lucrurile" corespunzătoare, adică "obiecte ideale". Dar cum apare această sinteză, în context judicativ? Putem admite, de exemplu, o facultate a minții noastre în stare să pre-ia, deodată, "lucrul", pentru a-l exprima întocmai: simplele date senzoriale devin indicii pentru un "obiect", constituit ca atare de
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
el are, prin urmare, nu doar semnificația unui simplu act (constitutiv), de punere în relație (actul de "a lega", de exemplu), ci de act împreună cu "obiectul" său, într-o unitate dată înaintea componentelor sale (tocmai actul și obiectul corespunzător). Sintezele ideale, schemele de toate felurile care intervin "condiționant" în fenomenologia constitutivă a lui Husserl pot fi socotite aici, într-un sens analogic; ca și formele a priori care intervin constitutiv în dobândirea cunoștinței, despre care vorbește Kant. Oricum, în orizontul judicativului
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
care pot deveni fapte de cunoaștere, ceea ce se întâmplă și prin reluarea, în sens de multiplicare, a formei originare S P, iar pe de altă parte, tocmai sensul unei "reducții", reprezentând, în fapt, o "readucere" a bogăției de forme ("unități ideale", pentru Husserl) la unitatea lor formală originară, anume o "formă logică" simplă, asemenea celei tocmai amintite. Desigur, toate acestea, fiind legate de pregătirea condițiilor pentru operarea reducției judicative, nu primesc, în discuția de față, decât justificarea posibilă pe calea unei
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
salariații pe care i-am încadrat, atunci pe primul loc ar trebui s-o pun pe Doamna Ioana. Doamna Ioana Balogh, o femeie harnică, ambițioasă, foarte bătăioasă și sociabilă. În timp a devenit „mama Stațiunii”, simbolul acesteia. Era o gazdă ideală. Nu era necesar să-i spui ce să facă; știa ea și făcea. Dimineața, pe la orele 6:00, trecea prin clădiri și rezolva problemele prioritare, apoi lua totul de la început. Nu făcea nimic de mântuială. I-a plăcut viața și
75 - VÂRSTA MĂRTURISIRII by Gheorghe Mustaţă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/794_a_1652]
-
jos, pe brînci, în patru labe. Toți se zoresc spre fericirea veșnică. Ceea ce nu știm este faptul că viteza de înaintare spre Dumnezeu este cam aceiași pentru toată lumea. Efortul depus de fiecare trebuie să fie cam același. Pentru că un mijloc ideal care să ne ducă ACOLO, fără un mare efort, nu există. Ne cățărăm pe acel munte, ne răsturnăm, ne jupuim genunchii, ne zgrepțănăm cu unghiile, ne înverșunăm să învingem și, mai ales, sperăm. Clopotele sfintei Biserici au darul să ne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
un studiu de astroclimat (împreună cu alți astronomi din țară, rînduindu-ne la două săptămîni) și ocupasem cabana pădurarului cu zeci de aparate, plus o lunetă puternică. Făceam măsurători din oră în oră și estimam haloul orașelor din jur. Condițiile erau aproape ideale, cu excepția haloului, datorat mai ales contribuției orașului Tîrgoviște. Ceaușescu, după vizita la Dubna, dorea un Observator gigant și o bază de lansare pentru rachete intercontinentale, să-i trăsnim pe inamici drept în cap, oriunde pe acest Pămînt. A adunat specialiști
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
de inautenticitate, neînțelegere, lipsă de anvergură morală. Trebuie spus, de asemenea, că „a-ți dori să realizezi ceva valoros“ nu e neapărat un viciu sufletesc. Nu poți refuza orice formă de participare la viața comunitară, nu poți evacua orice proiecție ideală, orice aspirație, orice preocupare pentru reușita personală și publică, în numele unei autenticități severe, care nu se lasă „ispitită“ de trivialele înregimentări ale majorității. Și, în fond, ce înseamnă, exact, a fi autentic? E foarte la îndemână să răspunzi „nu“ oricărui
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
de a face opere de binefacere, de a crea instituții, pe scurt, de a-i face fericiți pe alții). Că banii nu îți umblă, neapărat, la suflețel, că faptul de a avea bani nu garantează nici liniștea lăuntrică, nici căsnicia ideală, nici buna dispoziție, nici sănătatea, nici înțelegerea superioară a lucrurilor e adevărat. Dar există vreo sursă lumească a unor astfel de „bunuri“? E sărăcia mai productivă? E obligatoriu ca omul cu bani să fie o otreapă sau un melancolic nevindecabil
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
se numește „Țara lui Andrei“. Dar, fără să-și dea seama, inițiatorii au fost inspirați alegând un nume ca acesta. „Andrei“ vine din grecește și înseamnă „bărbăție“, curaj. E, poate, sensul unui îndemn binefăcător. În condiții departe de a fi ideale, e nevoie de bărbăție pentru a ajunge la țintă. Să nu se simtă lezate doamnele și domnișoarele. Și ele pot ilustra această virtute. Și apoi, cuvântul „bărbăție“ e, oricât ar părea de ciudat, feminin... Modelul muzicii S-a vorbit adesea
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
suferă, de la o vreme, de un soi de inflație a eului. Preocuparea de sine riscă să instaureze, de jur împrejurul persoanei, un tot mai apăsător spațiu al singurătății. Sinele evacuează lumea. O pune între paranteze. Nu mai există decât sculptorul, modelul său ideal și materia primă a viitoarei statui. Avem de a face cu o titanomahie, care se consumă într-un pustiu. Instanța cu desăvârșire absentă e Celălalt! Ne putem reprezenta cu oarecare ușurință un „nevoitor“ stoic străduindu-se de unul singur, cu
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
să poată fi explicate prin împrumuturi. Dacă structura profundă a miturilor amerindiene este într-adevăr cea pe care am încercat să o identific, dificultatea dispare. Aceste mituri, am spus, fac să apară între ființe și lucruri distanțe succesive. În mod ideal gemene în fiecare etapă, părțile se dovedesc mereu a fi inegale. Or, nici un dezechilibru nu putea să pară mai puternic pentru indieni decît cel dintre ei și albi. Indienii dispuneau însă de un model dihotomic oarecum prefabricat, care le permitea
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
îndeplini această funcție, motivul este acela că, îmbinînd materialele cele mai stabile ce se întîlnesc în natură cu forme care, precum cea a coroanelor, evocă instabilitatea sau asociind duritatea lor cu fragilitatea noastră, fiecare realizează în miniatură alegoria unei lumi ideale unde aceste contradicții nu ar avea de ce să existe. Portrete de artiști în triburile din Cîmpiile Americii de Nord, bărbații pictau scene figurative sau decoruri abstracte pe piei de bizon și pe alte obiecte. Femeilor, broderia cu țepi de porc-spinos le oferea
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
că e normal să fi studiat fizionomia modelului său ; care nu acceptă să fie privit cînd lucrează ; ale cărui opere valorează foarte mult ; și care, la o adică, știe să se arate uman și dezinteresat : nu-i așa că este portretul ideal al unui mare pictor sau sculptor, chiar și con temporan ? Ne-am dori din inimă ca și ai noștri să fie cu toții la fel. Dar să ascultăm mitul în continuare. Tînărul șef se purta cu statuia ca și cum ar fi fost
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
al sociabilității văzute la scară monocelulară. Fără îndoială, Vico își restrîngea teoria la istoria societăților umane așa cum se derulează ea de-a lungul timpului. Dar, dincolo de datele empirice, pentru el era mai ales mijlocul de a ajunge la „o istorie ideală eternă pe care o parcurg în timp istoriile tuturor națiunilor”. Întreprinderea lui se bazează, desigur, la început pe o distincție între lumea naturii pe care o cunoaște numai Dumnezeu, fiindcă el a făcut-o, și lumea omului sau lumea civilă
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
interlocutori în aceste convorbiri duhovnicești stareți, arhimandriți, ieromonahi și monahi. Dezvăluie experiențe duhovnicești despre viața Ortodoxiei de azi. Aceste mărturii apar într-o lume care prin purtarea ei grăbește înfrângerea răului și triumful veșnic al Adevărului. 12. Soț ideal, soție ideală Pr. Nicolae Tănase Descriere: Cartea de față se adresesază tuturor, dar în primul rând celor mai tineri. Ei trebuie să răspundă urgent, din fuga vieții uneori, la ispitele care-i asaltează. Părintele Nicolae Tănase răspunde răspicat și luminos la griji
Poezia închisorilor by Cristian Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/822_a_1750]
-
ci ceva nefolositor, prin lovitura de secure a grădinarului. Bravo, Moti. Dar cine poartă securea? Și cine păstrează - atenție! - cele mai frumoase plante pentru la anul? Un om care, luându-și partea leului, asigură, fără să vrea, reluarea - În condiții ideale - ciclului vieții unei plante. Care Îl hrănește și pe el - e și el un Înșelat - dar și o Întreagă biocenoză. Iar asta o face vrând să fie singurul beneficiar. Vezi tu, Moti, că mai e cineva care Înșeală și pe
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
strict, cemplet izolat de ale celorlalte, chiar din aceeași specie, izolare pe care o apără cu Îndărătnicie. Ar fi deci antientropic, căci păstrează astfel o polarizare Între el și ceilalți. Răul, adică entropia, roade Însă o bucățică din această imagine ideală, iar asta se cheamă migrația: lăcustelor, șobolanilor, de pildă. Doar că migrația e o excepție, mai mult sau mai puțin manifestă, nicidecum specifică În totalitate ansamblului vieții animale. Carevasăzică, și animalul exercită o oarecare entropizare, lucru firesc oricărei ființe. Poate
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
Purtând în sufletul său de copil amintirea insulei verzi din mijlocul lacului încărcat cu flori de nufăr, poetul a reușit sublimarea artistică a acestui topos, astfel încât insula nu e imaginată ca un simplu cadru pitoresc, ci drept părtașa unei iubiri ideale, dezbrăcată de comunele haine ale omenescului, trăind în cercul concentric al insulei din insulă. Dacă superficiala Cătălină din poemul Luceafărul ar fi acceptat translația în lumea lui Hyperion, atunci iubirea ideală dintre Ieronim și Cezara din utopica insulă a lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
un simplu cadru pitoresc, ci drept părtașa unei iubiri ideale, dezbrăcată de comunele haine ale omenescului, trăind în cercul concentric al insulei din insulă. Dacă superficiala Cătălină din poemul Luceafărul ar fi acceptat translația în lumea lui Hyperion, atunci iubirea ideală dintre Ieronim și Cezara din utopica insulă a lui Euthanasius ar fi avut corespondent în aceasta. Numai că n-a fost așa, căci nu rămâne în urma creatorului decât tot ceea ce numim noi creativitate, adică ceea ce constituie partea de nemurire ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
maturității lasă să transpară imaginea iubitei de la Ipotești în concordanță deplină cu spațiul ondulat, deal-vale, și haloul său de munte în care Mihai și-a plămădit firea poetică. Coborând în ceața lăptoasă a copilăriei fericite, poetul tinde implicit înspre capacitatea ideală de a visa poate una dintre puținele stări de grație care i-au fost date omului. În acest sens, Giovanni Pascoli, poet el însuși de o sensibilitate cu totul aparte, oferă în faimosul său cod de artă poetică intitulat Il
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
altora sub soare,/ Dăruiți-i lui ceva/ Ce în lume nimenea/ N-a avut, nici n-o avea65. În Ursitorile, Eminescu imaginează timpul de dinaintea nașterii unei făpturi umane de excepție, în care se proiectează pe sine ca într-o imagine ideală. În sprijinul acestei afirmații vine și faptul că în versurile citate, verbele exprimă o dorință, așa încât s-ar putea presupune că ceea ce se cere urmează să fie și îndeplinit. Dar povestea nu rămâne la stadiul dorinței, ci ia forma certitudinilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
visul unei insule paradisiace, unde viața capătă din nou fluxul primordial, fără șocuri, fără conflicte și chiar fără conștiință, unde omul are prilejul să-și descopere condiția adamică de înaintea căderii din Paradis 72. Or, Eminescu a găsit acel loc ideal fără să-l caute. I-a fost dat. La vârsta aceea copilul nu căuta frumuseți în sine, imagini spectaculoase; el a primit cu naturalețe noul său mediu și a văzut în acesta un colț de rai, grădina lui Dumnezeu. Poetul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Părul cel blond (s.n.) împletit într-o coadă îi cade pe spate 149. Sunt primele semne esențiale pe care se va structura întreaga lirică eminesciană de mai târziu. Părul bălai și floarea albastră, care se pot confunda cu imaginea iubitei ideale sunt intuite de copilul poet încă de atunci. Izvorul lor a răsărit în mod natural, iar apele acestuia se vor răspândi în tot tărâmul creației eminesciene. Se sesizează, în Codru și salon, un lucru pe cât de simplu, pe atât de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]