10,921 matches
-
trebuincioase și a plecat din nou. M-am învârtit încoace și încolo, cu cămașa udă de transpirație și ochelarii aburiți, fără să-mi mai pese de căldură. Indiferența pe care mi-o dăduse alcoolul coincidea însă cu o dorință mai intimă. Trăsesem din greu în acel ultim an de succese, eram mereu prezent, mereu la datorie. Pur și simplu din întâmplare alunecam în afara radarului și absența pe care mi-o îngăduiam acum, când nu mă mai împotriveam și mă abandonam ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
adevărat, că nu umblu la curve. El se supără, dar continuă să râdă, i se înroșește fața, zice că sunt un măgar, „același măgar dintotdeauna“. Dar între timp plictiseala a dispărut, atmosfera s-a schimbat, a intrat în încăperi mai intime, unde clipește ceva care seamănă a adevăr și poate chiar este, iar Manlio, în timp ce se îndreaptă spre mașină, are alura unui om sincer. Disperat. Ne salutăm grăbit, cu două lovituri pe umăr, și după câțiva pași în întuneric suntem departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
raza privirii mele. Nu trebuia să stabilesc nici un contact cu ea, cel puțin nu acum. Eram acolo, în spitalul meu, în fața unei femei care mă cunoștea pentru meritele mele profesionale și care acum cu siguranță ghicea ceva din viața mea intimă. Trebuia să o duc de acolo, da, trebuia să dispară, după aceea mă voi gândi. Ne îndreptam spre ascensor, șoldurile doctoriței unduiau sub halat. Cine îmi garanta că era o femeie discretă? Mi se părea că surprind ceva neglijent în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
în baie, vei plânge. Pentru că tu și ea sunteți, asemeni tuturor, trecuți deja. Vom merge înainte și vom muri departe unul de celălalt. Nimeni nu va ști niciodată nimic cât de tare ne-am strâns în brațe și cât de intimi am fost, și nici despre viața care a alergat până aici, până la brațul meu sprijinit de cearșaful pe care a stat ea și care începe să-și piardă căldura. Suntem trupuri care au nevoie, proiectate pe un ecran gol, trupuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
zilnic ne rugăm, cerându-ne, așadar, moartea noastră nemuritoare („vie împărăția Ta“). Existențialism, așa cum a fost cel mai adesea catalogată opera lui Unamuno? Din nou trebuie să recunosc sărăcia terminologiei consacrate. Să recitim în acest sens ultima însemnare din Jurnalul intim: „Tatăl nostru. 15 ianuarie 1902. Tată mereu, zămislindu‑ne mereu Idealul. Eu, proiectat în infinit, și tu, care te proiectezi în infinit, ne întâlnim; viețile noastre paralele se întâlnesc în infinit, și eul meu infinit este eul tău, este Eul colectiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
În același an 1930 primise însă și cea mai grea lovitură personală: moare soția sa, Concha Lizárraga, mama celor opt copii ai săi, „mama lui însuși“, cum spune el după criza din 1897, așa cum consemnase în paginile sfâșietoare ale Jurnalului intim. Dar nimic nu-l face să-și abandoneze radicalismul civic. La 12 octombrie 1936, „día de la Raza“ (ceea ce astăzi, sub numele de „Ziua Hispanității“, e sărbătoarea națională a Spaniei), la Universitatea din Salamanca (rămasă în teritoriul naționalist), al cărei rector
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
o carte care se proiectează până în copilăria sa. În acest sens e corectă observația că „subiectul cărții este istoric. Cele două planuri ale operei, memoriile și romanul, sunt alimentate de istorie. Mai cu seamă, dacă lăsăm la o parte istoria intimă personală, de istoria politică.“ Dar miza era mult mai mare: „Mă apăsa povara întregii mele vieți, care îmi era și-mi este și moartea“, notează Unamuno de la început. Condițiile în care scrie (și altceva aproape că nici nu scrie), izolarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
care nu se poate despărți cu niciun chip, cum nici Pirandello de mama sa cu mințile duse, tot acest climat de disperare și derută profundă evocă insistent circumstanțele unei crize sufletești mai vechi, cea din 1897, consemnată în paginile Jurnalului intim. Încearcă să scrie un roman, dar rezultă, cum insistent repetă Unamuno, o „carte oglindă“, o oglindă devoratoare și mărturisitoare, plimbată de-a lungul unui șir de ani în care starea de expectativă aproape sterilizantă a exilatului înfometat de știrile din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
evocă solidar la tot pasul. Iar fundalul îl constituie același creștinism agonic născut din lupta cu istoria și cu transcendența, creștinismul care „nu e nici doctrină, nici filozofie, încă și mai puțin politică“, creștinismul care „se adresează conștiinței celei mai intime“, celor care au o viață interioară, „celor care suspină, celor pe care incompletitudinea lor îi face să sufere“ (Michel del Castillo), cu mențiunea că, pentru exilatul Unamuno, totul este însă, și încă dintotdeauna, politică, politică concretă, cum observa Zubizarreta, adică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
nemurire în trup. Istoria apare ca o oglindă, aburită adeseori, a nemuririi, și nemurirea însăși nu este decât o străfulgerare a istoriei asumate în curgerea sa tragic limitată. A scrie un „roman“ în acest spirit înseamnă a-ți suprinde viața intimă în desfășurarea ei, a o lăsa să se exprime „cum o fi“ (a lo que salga), și a-l avea în vedere pe celălalt, pe eventualul cititor, pentru care lecția despre „cum se face un roman“ nu reprezintă decât prilejul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
que salga), și a-l avea în vedere pe celălalt, pe eventualul cititor, pentru care lecția despre „cum se face un roman“ nu reprezintă decât prilejul oferit lui de către autor de a-și scrie propriul roman, adică seismografia propriei desfășurări intime: dacă nu procedează irepresibil așa, cu atât mai rău pentru el; cartea pe care o citește, chiar dacă află eventual din ea cum „se face un roman“, nu-i folosește la nimic, îi rămâne exterioară, nu e în niciun caz acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
să fie tratate cu seriozitate. Dacă s-au găsit unii care să-l ia peste picior pe Dumnezeu, de ce să nu luăm peste picior Rațiunea, Știința și chiar Adevărul? Și dacă ni s-a smuls cea mai scumpă și mai intimă nădejde vitală, de ce oare n-am face totul o apă și-un pământ ca să omorâm timpul și eternitatea și ca să ne răzbunăm? Se prea poate și ca vreunul să spună că-n cartea asta sunt pasaje scabroase sau chiar pornografice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
potrivit lui don Miguel, profesor de greacă, întrucât lui îi datorez această informație extrem de interesantă și atât de revelatoare.) Și în toată acea cum nu se poate mai interesantă conversație dintre Teodota, curtezana, și Socrate, filozoful mamoș, se vede bine înrudirea intimă dintre ambele profesii și cum filozofia e în mare și bună măsură proxenetism, iar proxenetismul e, la rându-i, filozofie. Și dacă toate astea nu sunt cum spun eu, nu mi se va putea tăgădui cel puțin că sunt ingenioase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
posteriori -. E însă cu totul altceva a lăsa să treacă anumite observații de-ale lui fără a face și eu câte una. Nu știu până la ce punct ar fi legitim să fac uz de confidențe împărtășite în adâncul celei mai intime prietenii și să aduc la cunoștința publicului opinii și aprecieri pe care emițătorul lor nu i le-ar fi destinat. Or, Goti a comis în prefața sa indiscreția de a face publice unele judecăți de-ale mele pe care eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
văzut-o când am ieșit pe poarta casei, nu cea a portăresei! Nălucire întâmplătoare? Dar care nălucire nu e așa? Care e logica vedeniilor? Cea a succesiunii figurilor pe care le alcătuiesc norii fumului de trabuc. Hazardul! Hazardul este ritmul intim al lumii, hazardul e sufletul poeziei. O, hazardata mea Eugenia! Viața mea, calmă, rutinieră, umilă, este o odă pindarică țesută din miile de nimicuri ale cotidianului. Cotidianul! Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi! Dă-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
bună, nici rea. — Așa! Asta era teoria valetului, care și le-avea și el pe-ale lui. Augusto se spălă, se pieptănă, se îmbrăcă și se pregăti ca unul ce are deja un obiectiv în viață, debordând de un instinct intim al vieții. Deși melancolic. Ieși pe stradă și foarte curând inima îi sună alarma. „Ia taci - își spuse el -, parcă aș fi văzut-o, parcă aș cunoaște-o de multă vreme; da, imaginea ei îmi este aproape înnăscută!... Maică iubită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
doua zi după vizita sa acasă la Eugenia și la aceeași oră când aceasta dădea ghes tândălelii amoroase a iubitului ei în locuința portăresei, Augusto, simțind nevoia unei confidențe, se îndreptă către Club ca să-l vadă pe Víctor, prietenul lui intim. Augusto se simțea alt om, de parcă vizita aceea și revelația prilejuită de ea cum că Eugenia era o femeie puternică - din ochii ei țâșnea forța - i-ar fi răscolit rărunchii sufletului, destupând acolo un izvor până atunci ascuns. Pășea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
nu credincios; știu că mă rog. Suntem câțiva inși care pe înserat ne reunim aici ca să ne rugăm spunând un rozariu. Nu-i știu cine sunt, nici ei nu mă cunosc pe mine, dar ne simțim solidari, într-o comuniune intimă. Și-acum cred că biata omenire n-are nevoie de genii. — Și soția dumneavoastră, don Avito? — Ah, soția mea! - exclamă Carrascal, și o lacrimă ce i se ivise într-unul din ochi păru a-i răspândi o lumină lăuntrică -. Soția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
tăcut. — Víctore, se-ntâmplă ceva cu tine... — Da, domnule, da, mi se-ntâmplă ceva grav. Și cum simt nevoia să iau o gură de aer, hai să ieșim; noaptea e foarte frumoasă; am să-ți povestesc. Víctor, deși cel mai intim prieten al lui Augusto, era mai vârstnic decât el cu vreo cinci sau șase ani și era însurat de mai bine de doisprezece, căci se căsătorise foarte de tânăr, dintr-o datorie de conștiință, după cum se zicea. Nu avea copii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
prima noastră întrevedere. Ne-am plâns unul altuia nenorocirile, căci era o nenorocire comună. Îmi ziceam: „Așadar pentru nevasta mea și-a lăsat-o bărbatul acela pe-a lui“, și simțeam, de ce să nu-ți mărturisesc adevărul, o anumită satisfacție intimă, ceva inexplicabil, de parcă eu aș fi știut să aleg mai bine decât el și el ar fi recunoscut asta. Iar ea, soția lui, nutrea un gând analog, deși inversat, după cum mi-a mărturisit mai târziu. I-am oferit ajutorul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
zile de glorie punându-i în lumină gloriile cele mai ignorate. Și dacă numele S. Paparrigópulos nu răsuna încă printre cele ale tineretului gălăgios care, cu zgomotul său, voia să atragă atenția publică, explicația era că el poseda adevărata calitate intimă a forței: răbdarea și respectul față de public și față de sine însuși îi erau atât de mari, încât își amâna ora prezentării sale până în momentul când, suficient de pregătit, avea să-și simtă sigur pământul de sub picioare. Foarte departe de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
pe-atât de necunoscută de nu puțini dintre fiii ei; iubea Spania aceasta ce avea să-i furnizeze materia primă a operelor sale pe care urma să-și întemeieze gloria viitoare. Paparrigópulos își consacra puternicele energii ale spiritului său cercetării intime a vieții trecute duse de poporul nostru, iar truda sa era pe cât de plină de abnegație, pe-atât de temeinică. Aspira nici mai mult, nici mai puțin decât să resusciteze în ochii compatrioților săi trecutul nostru - adică prezentul strămoșilor lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
ar fi bărbații oameni? Vai, Orfeule, cine te-alungă din casă vine de altundeva!“ Și-l strânse la sân, iar câinele, care chiar părea că plânge, îl lingea pe bărbie. XXIX Totul era pregătit acum pentru nuntă. Augusto o voia intimă și modestă, dar ea, viitoarea lui soție, prefera, pare-se, să i se dea mai mult fast și rezonanță. Pe măsură ce se apropia data fixată, logodnicul ardea să-și permită unele mici libertăți și familiarități, dar ea, Eugenia, continua să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
flateze, apoi a început să-mi povestească viața și nefericirile sale. L-am oprit, poftindu-l să-și cruțe osteneala, deoarece despre vicisitudinile vieții lui știam la fel de mult ca și el, și i-am demonstrat-o citându-i cele mai intime amănunte, inclusiv pe cele pe care și le socotea cele mai secrete. M-a privit cu ochii plini de-o adevărată groază și de parcă ar fi văzut o ființă incredibilă; mi s-a părut că trăsăturile și culoarea feței i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
condamnarea la moarte și convins că, și de-ar încerca, n-ar mai fi cu putință să se sinucidă. Sărmănuțul, amintindu-și de sentința mea, încerca să-și amâne cât mai mult întoarcerea acasă; dar o atracție misterioasă, un impuls intim, îl târa spre casa lui. Călătoria a fost mizerabilă. În tren număra minutele, dar număra efectiv: unu, doi, trei, patru... Toate nefericirile lui, toată jalnica amăgire a iubirii cu Eugenia și Rosario, toată istoria tragicomică a căsătoriei lui eșuate i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]