6,868 matches
-
luate din Imperiul austro-ungar sau cel rus care adunau laolaltă un conglomerat de populații din ce în ce mai diverse, ce ezitau între apartenența lor imediată și adeziunea politică globală pe care statul imperial se străduia să o insufle supușilor săi. Nu e de mirare că, în astfel de condiții, o definiție precisă e dificil de găsit. Scriitorul vienez Robert Musil admitea, el însuși, că austriecii de viță pură aveau tendința de a se considera drept locuitori (cetățeni) ai unei țări nedecise pe care o
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
voința lui Napoleon (de altfel, Statul german unificat în sfîrșit, dar fără Austria, a luat în 1871 rangul celui de-al doilea Reich al doilea imperiu urmînd apoi să se instituie cel de-al treilea, al hitleriștilor). Nu e de mirare deci că au asimilat greșit dispozitivul suveranității teritoriale proprii Statului național și că pentru ei, Germania a continuat să reprezinte o entitate definită mai cu-rînd prin poporul său decît prin niște frontiere, care mai întîi au divizat-o și apoi
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
mări cu Lombardia, Milano și cu Veneția. Printr-o minune ne-așteptată i se vor alătura Toscana, Modena, Parma și Romania cucerite de patrioții ce fuseseră mai înainte republicani. Rămî-neau numai Regatul celor două Sicilii și al Neapolelui. Spre marea mirare a lui Cavour, extremistul revoluționar Giuseppe Garibaldi îl va invada cu de la sine putere. Ministrul nu va putea opri tulburările astfel provocate decît trimițînd regimentele piemonteze pînă în Sicilia. În 1860, acestea vor străbate întreaga țară, lovindu-i în trecere
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
lui Antipa, martorul Meu cel credincios, care a fost ucis la voi, unde locuiește satana” (Apoc. 2, 13); „ Și am văzut o femeie, beată de sângele sfinților și de sângele mucenicilor lui Iisus, și văzând-o, m-am mirat cu mirare mare” (Apoc. 17, 6). Se poate observa că Sfântul Ioan, în cel de-al doilea capitol al Apocalipsei, face referire la un de altfel necunoscut Antipas, pe care îl descrie, aspect curios, cu aceleași cuvinte pe care le folosește pentru
Studia Theologia Orthodoxa by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/132_a_167]
-
mele de căpetenie a fost aceea de a-i ruga să se Întoarcă În țară”. Deci, o dată ajuns printre românii americani, el și-a reexaminat propriile intenții, acceptînd Însă numai arareori sentimentele și argumentele celor În cauză. Așa se explică mirarea și chiar surprinderea lui, cu atît mai mult cu cît, pentru el, acei americani continuau să rămînă români. Auzind că se simțeau bine „acolo”, deci se acomodaseră, devenind cu adevărat americani, ilustrul studios nu putea accepta că pentru ei cunoașterea
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
exagerări sau afirmații discutabile: „noi, cei mai În vîrstă, care am apucat acele vremuri de teroare, știm cîți preoți au plătit convingerile lor ferme cu viața sau cu ani grei de temniță. Cifra oficială se ridică la peste zece mii. De mirare este Însă faptul că nicăieri nu se menționează acest lucru. Se vorbește pretutindeni despre martirii din sînul tuturor celorlalte confesiuni, categorii sociale etc.” (p. 222). După cunoștința noastră, conducerea BOR nu a lansat „cifra oficială” de 10.000 de clerici
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
cunoștința noastră, conducerea BOR nu a lansat „cifra oficială” de 10.000 de clerici arestați (s-ar putea ca Întregul cler ortodox de la momentul 1948 să numere 10.000 de membri! Din această cauză nu mai e loc de nici o mirare). În anul 1998, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului a editat volumul Biserica Întemnițată. România. 1944-1989 (autori: Paul Caravia, Virgiliu Constantinescu, Flori Stănescu) care identifica 1.725 de preoți ortodocși arestați; autorii Dicționarului personalului ecleziastic Încarcerat au apelat inclusiv la sprijinul
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
data aceasta, dar pare a fi introdusă În așa fel Încît, dacă ar fi scoasă cu foarfecele, romanul să reziste totuși În liniile lui mari” (p. 17). Față de alți scriitori precum Tudor Arghezi, Monica Lovinescu are o atitudine de continuă mirare Însoțită de dezgust căci Îi este greu să recunoască faptul că un talent așa de mare - pe care l-a respectat cu sfințenie În copilărie - se poate compromite Într-o asemenea manieră Încît să considere că „ocuparea țării de către ruși
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
nu prea sînt atrași de exercițiul scrisului (p. 39), „clarificările critice din interiorul disciplinei istorice au Întîrziat” nepermis de mult (p. 38). Lipsește o reflecție teoretică sistematică (p. 40) care favorizează arhaismul conceptual și metodologic (p. 44). Nu este de mirare că istoria se află Într-o „izolare cvasi-deplină față de celelalte discipline socio-umane” (p. 42), iar „istoricul nu este Îndeobște obișnuit și pregătit să facă incursiuni În domeniul științelor socio-umane” (p. 53). CÎt privește conținutul istoriei, el este cu precădere politic
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
templului de către Solomon și care îl implica pe el ca să fie rege și, de fapt, el fusese uns de către cel puțin unul dintre cei care îl urmau, o ungere care, foarte probabil, era percepută în cheie mesianică. Nu e de mirare că, mâniat, marele preot îl întreabă direct pe Isus: „Ești tu Mesia, Fiul lui Dumnezeu?” și că guvernatorul roman îi așază pe cruce o inscripție pe care scrie: „Acesta este Isus, regele iudeilor”. Și-a anticipat Isus moartea? Înainte de a
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
doar pentru îndrăzneața pretenție de a se considera Fiul uns al lui Dumnezeu, ci pentru că a insinuat că el va sta la judecată împotriva marelui preot ca și cum acesta din urmă ar fi un dușman al lui Dumnezeu. Nu e de mirare că răspunsul temerar al lui Isus este întâmpinat cu exclamații de blasfemie și strigăte care cereau moartea (14,63-65). În acea dimineață, autoritățile iudaice au discutat și hotărât trimiterea lui Isus la Pilat, guvernatorul roman. Mingea se afla acum în
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
exploatat din punct de vedere literar nehotărârea și incertitudinea lui Isus, dar mă îndoiesc că întreaga situație putea fi inventată în întregime. Dacă ținem cont de contextul social și politic al Palestinei iudaice din timpul lui Pilat, nu e de mirare că Pilat ezita să execute în mod deschis și provocator un profet popular din Galileea, în fața multora dintre cei care îl urmau și care se aflau în Ierusalim. Măsura de a-l țintui pe cruce constituia un motiv de instigare
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
alte popoare, precum asirienii, sciții și tracii. Se spune că Alexandru cel Mare ar fi răstignit mii de persoane (cf. Curtius Rufus, Istoria lui Alexandru cel Mare 4.4.17), iar succesorii săi au continuat această practică. Nu e de mirare, așadar, dacă, în timp, romanii au apelat și ei la această formă de execuție. Ea era rezervată în special ucigașilor sau sclavilor răzvrătiți (și din acest motiv era cunoscută ca „pedeapsa sclavilor” sau, în latină, servile supplicium). Primul său scop
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
simțământul său de singurătate nu trebuie diminuat. Isus nu și-a pierdut credința în Dumnezeu, așa cum pare să sugereze în sine această dublă invocație: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu”. În orice caz, cu siguranță, se simțea complet părăsit. Nu e de mirare că, pentru următorii evangheliști, ultimele cuvinte ale lui Isus sunt diferite: „Tată, în mâinile tale încredințez sufletul meu” (Lc 23,46); „S-a săvârșit” (In 19,30). Cuvintele lui Isus, care aparent îi tăgăduiesc credința și identitatea, puteau fi foarte
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
Israel și Fiul lui Dumnezeu. Desigur, din perspectiva romană Isus este ceva mai mult decât un criminal executat. Nu era nicio onoare să mori în felul acesta. Dimpotrivă, era moartea rezervată sclavilor și celor mai aprigi răufăcători. Nu e de mirare că un vechi imn creștin în cinstea lui Cristos îl pune în legătură pe Isus cu sclavii: ... luând firea sclavului [...] s-a umilit pe sine, făcându-se ascultător până la moarte și încă moartea pe cruce. (Fil 2,7-8). Dar din
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
dialog este condus, despotic, de cel care se rostește. Și posibilele replici ale „celorlalți“ sînt scornite tot de el, sînt o emanație a aceleiași subterane: „Le-am inventat chiar eu, căci numai cuvintele se lasă inventate. Nu-i de-a mirării că mi-au intrat singure în cap și au luat formă literară“. Eroul încearcă mereu să scape de literatură, dar eșuează iremediabil pe țărmul ei. Viață nu prea există în aceste însemnări, mai ales în prima parte, cea „teoretică“. Să
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
dintre Charlotte și ceilalți. Dar ea nimerise în mica Saranza, ideală pentru a trăi zile care semănau unele cu altele. Viața ei de altădată rămânea intens prezentă, parcă trăită ieri. Așa era Saranza: încremenită la marginea stepei, într-o adâncă mirare în fața nemărginirii, care începea la porțile ei. Străzi cotite, prăfoase, care urcau întruna pe dealuri, garduri vii înecate în verdeața grădinilor. Soare, priveliști somnoroase. Și trecători care, când se iveau la capătul unei străzi, păreau că înaintează veșnic fără să
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
mai bun de pe acoperișul unui vagon era lângă gura unui ventilator: la deschizătura aceea erau agățate frânghii care-ți permiteau să cobori și să urci înapoi rapid. Și când, din fericire, găsea loc pe un culoar ticsit, nu era de mirare dacă vedeai un copil speriat pe care oamenii ghemuiți pe jos îl dădeau unii altora spre ieșire. Cei care se chirceau în apropierea ușii aveau să o deschidă și să țină copilul deasupra scării, cât să-și facă nevoile. Mișcarea
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
locul în care amenințase șeful că o împușcă. I s-a întâmplat să descarce vagoane pentru o pâine mare și rotundă. Copila, scheletică la început, a șovăit câteva zile la hotarul incert dintre lumină și neant, apoi, încet, cu o mirare ezitantă, s-a strecurat din nou în curgerea aceea extraordinară a zilelor, a cuvintelor, a mirosurilor - pe care toată lumea o numea viață... În martie, într-o zi plină de soare, de scârțâit de zăpadă sub pașii trecătorilor, o femeie (mama
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
etapă rusească” înaintea întoarcerii în Franța - aveau pentru mine o tonalitate secretă, pe care ceilalți nu o deslușeau. Era un fel de nimb invizibil purtat de Charlotte în tot acel trecut reînviat în bucătăria noastră afumată. Îmi spuneam cu o mirare plină de admirație: „Femeia aceea care aștepta luni și luni de zile faimoasele bătăi ale ceasului de la trei dimineața, în fața ferestrei acoperite cu flori de gheață, femeia aceea era totuna cu ființa misterioasă și atât de apropiată care văzuse într-
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
pline de praf roșu. Și, sub un bec gol și spălăcit, în mijlocul acelei încăperi pe jumătate îngropate în pământ - trupul acela de nerecunoscut, parcă sfâșiat de rotițele unei mașini. Fără știrea ei, în minte i-au apărut cuvinte pline de mirare: „Eu, Charlotte Lemonnier, sunt aici, în izba asta îngropată în iarba din stepă, cu bărbatul acesta, soldatul acesta cu trupul sfârtecat de răni, tatăl copiilor mei, bărbatul pe care îl iubesc atât de mult... Eu, Charlotte Lemonnier...” Una dintre sprâncenele
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
cu ea suflul apăsător și puternic al vieții rusești. O stranie îmbinare de cruzime, de înduioașare, de beție, de anarhie, de invincibilă bucurie de a trăi, de lacrimi, de sclavie consimțită, de încăpățânare obtuză, de gingășie neașteptată... Descopeream, cu o mirare crescândă, un univers altădată eclipsat de Franța Charlottei. Mătușa se temea grozav să nu înceapă tata să bea, gest fatal al bărbaților pe care-i cunoscuse în viața ei. Prin urmare, de fiecare dată când venea să ne vadă repeta
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
franceză, i-am dus medicamente Frosiei, băbuța aceea cumsecade, știi, care fuge întotdeauna prima de îndată ce apare Gavrilici... Era tare frig în ziua aceea. Am deschis cu multă greutate ușa izbei lor... Charlotte și-a continuat povestea, iar eu, cu o mirare crescândă, simțeam cum se impregnau cuvintele ei simple cu sunete, cu mirosuri, cu lumini voalate de ceața gerului... Ea scutura clanța și ușa, spărgând un chenar de gheață, se deschidea anevoie, cu un scrâșnet ascuțit. S-a pomenit înăuntru, în
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
colțul străzii s-au adunat copiii dealurile, lunca, satul dorm sub zăpada albă și pufoasă. ” Semnul exclamării Ă ! ) este însușit de elevi mai întâi ca un semn folosit după interjecții : Aaa !, Uuu!, Muuu!, Ooo! ,apoi după propoziții care exprimă o mirare, un salut, o strigare. În clasa a II-a, în cadrul lecției de comunicare,, Semnul exclamării „ se reiau cunoștințele dobândite în clasa I. Acum se formulează și regula :,, Semnul exclamării se scrie la sfârșitul unei comunicări care exprimă o exclamare (o
Particularităţi m etodologice de însuşire a normelor de ortografie şi punctuaţie la clasele I şi a II - a by Atofanei Mariana () [Corola-publishinghouse/Science/91851_a_92996]
-
un salut, o strigare. În clasa a II-a, în cadrul lecției de comunicare,, Semnul exclamării „ se reiau cunoștințele dobândite în clasa I. Acum se formulează și regula :,, Semnul exclamării se scrie la sfârșitul unei comunicări care exprimă o exclamare (o mirare, o bucurie, o admirație ), o poruncă, un sfat, un îndemn, un salut, o urare, o strigare. Pentru însușirea acestei reguli se fac exerciții cu diverse cerințe : - alcătuire de propoziții exclamative ; - citirea unor propoziții exclamative ; - dictări ; - motivarea folosirii semnului exclamării ; - completarea
Particularităţi m etodologice de însuşire a normelor de ortografie şi punctuaţie la clasele I şi a II - a by Atofanei Mariana () [Corola-publishinghouse/Science/91851_a_92996]