8,265 matches
-
competenței sale. În lipsa unui atare acord, potrivit tezei a doua a acestui articol, este competentă exclusiv Judecătoria Sectorului 5 al Municipiului București. 23. Competența exclusivă a acestei din urmă instanțe este subsidiară, fiind atrasă condiționat de lipsa unui acord al pârâtului asupra unei alte judecătorii din România, astfel cum această instanță a fost aleasă de reclamant prin introducerea cererii principale. 24. Așadar, s-ar putea considera că Judecătoria Sectorului 5 al Municipiului București are, în temeiul art. 915 alin. (2) teza
DECIZIE nr. 20 din 24 octombrie 2016 privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 915 alin. (2) din Codul de procedură civilă, cu privire la înţelesul noţiunii de "acord" al părţilor din cuprinsul tezei a doua a acestui text de lege, respectiv condiţiile de formă pe care trebuie să le îndeplinească convenţia părţilor cu privire la alegerea instanţei care ar urma să soluţioneze acţiunea de divorţ, în situaţia în care nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa pe teritoriul României.. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/278452_a_279781]
-
a arătat că, de vreme ce, potrivit art. 126 alin. (1) din Codul de procedură civilă, alegerea de competență poate fi făcută și verbal, după sesizarea instanței, nu există niciun impediment în a se considera că această alegere este valabilă și atunci când pârâtul și-a exprimat acordul prin transmiterea unui înscris din care să rezulte fără nicio îndoială că partea dorește ca judecata să se facă la instanța respectivă. 37. În aceste situații, împrejurarea că soțul pârât nu a invocat excepția necompetenței teritoriale
DECIZIE nr. 20 din 24 octombrie 2016 privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 915 alin. (2) din Codul de procedură civilă, cu privire la înţelesul noţiunii de "acord" al părţilor din cuprinsul tezei a doua a acestui text de lege, respectiv condiţiile de formă pe care trebuie să le îndeplinească convenţia părţilor cu privire la alegerea instanţei care ar urma să soluţioneze acţiunea de divorţ, în situaţia în care nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa pe teritoriul României.. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/278452_a_279781]
-
putea fi exprimat și verbal la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, când, potrivit art. 131 alin. (1) din Codul de procedură civilă, se verifică competența instanței. 39. În opinia Ministerului Public, din atitudinea procesuală a pârâtului, de a nu invoca prin întâmpinare excepția necompetenței teritoriale relative a judecătoriei alese de reclamant, se poate deduce un acord implicit al acestei părți cu privire la competența instanței sesizate prin cererea de chemare în judecată, deoarece, în esență, această atitudine procesuală
DECIZIE nr. 20 din 24 octombrie 2016 privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 915 alin. (2) din Codul de procedură civilă, cu privire la înţelesul noţiunii de "acord" al părţilor din cuprinsul tezei a doua a acestui text de lege, respectiv condiţiile de formă pe care trebuie să le îndeplinească convenţia părţilor cu privire la alegerea instanţei care ar urma să soluţioneze acţiunea de divorţ, în situaţia în care nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa pe teritoriul României.. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/278452_a_279781]
-
a nu invoca prin întâmpinare excepția necompetenței teritoriale relative a judecătoriei alese de reclamant, se poate deduce un acord implicit al acestei părți cu privire la competența instanței sesizate prin cererea de chemare în judecată, deoarece, în esență, această atitudine procesuală a pârâtului dă expresie unui drept potestativ de sorginte legală, de alegere între mai multe instanțe deopotrivă competente teritorial, în privința căruia nu este exclusă o manifestare de voință prin fapte procesuale care au semnificația unei adeziuni tacite sau implicite. 40. Unei asemenea
DECIZIE nr. 20 din 24 octombrie 2016 privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 915 alin. (2) din Codul de procedură civilă, cu privire la înţelesul noţiunii de "acord" al părţilor din cuprinsul tezei a doua a acestui text de lege, respectiv condiţiile de formă pe care trebuie să le îndeplinească convenţia părţilor cu privire la alegerea instanţei care ar urma să soluţioneze acţiunea de divorţ, în situaţia în care nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa pe teritoriul României.. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/278452_a_279781]
-
nu are locuința pe teritoriul României. 49. Art. 915 alin. (2) din Codul de procedură civilă, situat în cartea a VI-a (Proceduri speciale), titlul I (Procedura divorțului) cap. I (Dispoziții comune), are următorul conținut: "Dacă nici reclamantul și nici pârâtul nu au locuința în țară, părțile pot conveni să introducă cererea de divorț la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorț este de competența Judecătoriei Sectorului 5 al municipiului București." 50. Astfel, acordul de voințe la
DECIZIE nr. 20 din 24 octombrie 2016 privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 915 alin. (2) din Codul de procedură civilă, cu privire la înţelesul noţiunii de "acord" al părţilor din cuprinsul tezei a doua a acestui text de lege, respectiv condiţiile de formă pe care trebuie să le îndeplinească convenţia părţilor cu privire la alegerea instanţei care ar urma să soluţioneze acţiunea de divorţ, în situaţia în care nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa pe teritoriul României.. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/278452_a_279781]
-
cazuri este necesar a verifica dacă există dispoziții legale sau convenționale ori practici statornicite între părți sau uzanțe în baza cărora să poată fi astfel calificată forma de manifestare tacită a consimțământului. 56. Din punct de vedere legal, neinvocarea de către pârât a excepției necompetenței teritoriale, până la primul termen la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe (potrivit art. 130 din Codul de procedură civilă), este sancționată, în condițiile art. 185 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cu decăderea, dacă
DECIZIE nr. 20 din 24 octombrie 2016 privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 915 alin. (2) din Codul de procedură civilă, cu privire la înţelesul noţiunii de "acord" al părţilor din cuprinsul tezei a doua a acestui text de lege, respectiv condiţiile de formă pe care trebuie să le îndeplinească convenţia părţilor cu privire la alegerea instanţei care ar urma să soluţioneze acţiunea de divorţ, în situaţia în care nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa pe teritoriul României.. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/278452_a_279781]
-
instanțe (potrivit art. 130 din Codul de procedură civilă), este sancționată, în condițiile art. 185 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cu decăderea, dacă legea nu dispune altfel. 57. În literatura de specialitate s-a arătat că neinvocarea de către pârât a excepției de necompetență de ordine privată nu echivalează cu o prorogare voluntară tacită de competență, deoarece faptul că instanța necompetentă rămâne învestită cu judecarea pricinii este efectul decăderii pârâtului din dreptul de a invoca excepția, nu al unui acord
DECIZIE nr. 20 din 24 octombrie 2016 privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 915 alin. (2) din Codul de procedură civilă, cu privire la înţelesul noţiunii de "acord" al părţilor din cuprinsul tezei a doua a acestui text de lege, respectiv condiţiile de formă pe care trebuie să le îndeplinească convenţia părţilor cu privire la alegerea instanţei care ar urma să soluţioneze acţiunea de divorţ, în situaţia în care nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa pe teritoriul României.. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/278452_a_279781]
-
În literatura de specialitate s-a arătat că neinvocarea de către pârât a excepției de necompetență de ordine privată nu echivalează cu o prorogare voluntară tacită de competență, deoarece faptul că instanța necompetentă rămâne învestită cu judecarea pricinii este efectul decăderii pârâtului din dreptul de a invoca excepția, nu al unui acord tacit. 58. Prin urmare, nu poate fi asimilată unui comportament care, potrivit legii, ar avea semnificația unui acord tacit neexercitarea în termenul prevăzut de lege a dreptului de a invoca
DECIZIE nr. 20 din 24 octombrie 2016 privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 915 alin. (2) din Codul de procedură civilă, cu privire la înţelesul noţiunii de "acord" al părţilor din cuprinsul tezei a doua a acestui text de lege, respectiv condiţiile de formă pe care trebuie să le îndeplinească convenţia părţilor cu privire la alegerea instanţei care ar urma să soluţioneze acţiunea de divorţ, în situaţia în care nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa pe teritoriul României.. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/278452_a_279781]
-
58. Prin urmare, nu poate fi asimilată unui comportament care, potrivit legii, ar avea semnificația unui acord tacit neexercitarea în termenul prevăzut de lege a dreptului de a invoca excepția necompetenței teritoriale. 59. Chiar dacă prin neinvocarea excepției necompetenței teritoriale de către pârât se poate ajunge la același rezultat, respectiv judecarea procesului de către instanța sesizată de soțul reclamant (alta decât Judecătoria Sectorului 5 al Municipiului București), din punct de vedere procedural mecanismele juridice enunțate sunt diferite, așa cum subliniază și doctrina. 60. De asemenea
DECIZIE nr. 20 din 24 octombrie 2016 privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 915 alin. (2) din Codul de procedură civilă, cu privire la înţelesul noţiunii de "acord" al părţilor din cuprinsul tezei a doua a acestui text de lege, respectiv condiţiile de formă pe care trebuie să le îndeplinească convenţia părţilor cu privire la alegerea instanţei care ar urma să soluţioneze acţiunea de divorţ, în situaţia în care nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa pe teritoriul României.. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/278452_a_279781]
-
menționat că legiuitorul a prevăzut în art. 1.067 alin. (2) din Codul de procedură civilă, situat în cartea a VII-a, dedicată "Procesului civil internațional", un caz de prorogare voluntară de competență în favoarea instanței române pentru ipoteza în care pârâtul se prezintă în fața instanței române și formulează apărări în fond, dar nu invocă excepția necompetenței, cel mai târziu până la terminarea cercetării procesului în fața primei instanțe. 61. Acest caz se circumscrie dispozițiilor art. 1.240 alin. (2) din Codul civil, în
DECIZIE nr. 20 din 24 octombrie 2016 privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 915 alin. (2) din Codul de procedură civilă, cu privire la înţelesul noţiunii de "acord" al părţilor din cuprinsul tezei a doua a acestui text de lege, respectiv condiţiile de formă pe care trebuie să le îndeplinească convenţia părţilor cu privire la alegerea instanţei care ar urma să soluţioneze acţiunea de divorţ, în situaţia în care nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa pe teritoriul României.. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/278452_a_279781]
-
acordul tacit dedus din introducerea cererii reconvenționale de către soțul pârât-reclamant la instanța sesizată cu cererea de chemare în judecată se constată că, potrivit dispozițiilor art. 917 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, cererea de divorț formulată de pârât trebuie introdusă la instanța la care se judecă cererea principală, neexistând un drept de opțiune al pârâtului sub acest aspect. 63. Față de prevederile legale enunțate, care au un caracter imperativ, nu poate fi primită interpretarea conform căreia introducerea cererii reconvenționale
DECIZIE nr. 20 din 24 octombrie 2016 privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 915 alin. (2) din Codul de procedură civilă, cu privire la înţelesul noţiunii de "acord" al părţilor din cuprinsul tezei a doua a acestui text de lege, respectiv condiţiile de formă pe care trebuie să le îndeplinească convenţia părţilor cu privire la alegerea instanţei care ar urma să soluţioneze acţiunea de divorţ, în situaţia în care nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa pe teritoriul României.. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/278452_a_279781]
-
în judecată se constată că, potrivit dispozițiilor art. 917 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, cererea de divorț formulată de pârât trebuie introdusă la instanța la care se judecă cererea principală, neexistând un drept de opțiune al pârâtului sub acest aspect. 63. Față de prevederile legale enunțate, care au un caracter imperativ, nu poate fi primită interpretarea conform căreia introducerea cererii reconvenționale de către soțul pârâtreclamant la instanța sesizată cu cererea de chemare în judecată reprezintă, în fapt, un acord
DECIZIE nr. 20 din 24 octombrie 2016 privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 915 alin. (2) din Codul de procedură civilă, cu privire la înţelesul noţiunii de "acord" al părţilor din cuprinsul tezei a doua a acestui text de lege, respectiv condiţiile de formă pe care trebuie să le îndeplinească convenţia părţilor cu privire la alegerea instanţei care ar urma să soluţioneze acţiunea de divorţ, în situaţia în care nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa pe teritoriul României.. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/278452_a_279781]
-
introducerii cererii de divorț de soțul reclamant, care nu locuiește în România, se menționează o judecătorie anume la care ar urma să fie reprezentat (ipoteză în care, într-o interpretare logică, rezultă opțiunea reclamantului pentru alegerea instanței competente), în situația pârâtului care dă mandat spre a fi reprezentat în fața instanței la care a fost chemat în judecată nu poate fi dedus acordul tacit al acestuia. 67. Față de obiectul cererilor de chemare în judecată (cereri de divorț), nu se impune analizarea acordului
DECIZIE nr. 20 din 24 octombrie 2016 privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 915 alin. (2) din Codul de procedură civilă, cu privire la înţelesul noţiunii de "acord" al părţilor din cuprinsul tezei a doua a acestui text de lege, respectiv condiţiile de formă pe care trebuie să le îndeplinească convenţia părţilor cu privire la alegerea instanţei care ar urma să soluţioneze acţiunea de divorţ, în situaţia în care nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa pe teritoriul României.. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/278452_a_279781]
-
tacit, se poate conchide că, față de dispozițiile art. 1.240 alin. (2) din Codul civil, manifestarea de voință a părților cu privire la alegerea unei anumite instanțe nu poate fi dedusă din conduita lor procesuală constând în: neinvocarea excepției necompetenței teritoriale de către pârât, prin întâmpinare, învestirea aceleiași instanțe de către pârât cu soluționarea cererii reconvenționale ori exprimarea acordului de către pârât în cuprinsul procurii acordate reprezentantului convențional. 69. Rezultă că interpretarea dispozițiilor art. 915 alin. (2) din Codul de procedură civilă trebuie făcută în sensul
DECIZIE nr. 20 din 24 octombrie 2016 privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 915 alin. (2) din Codul de procedură civilă, cu privire la înţelesul noţiunii de "acord" al părţilor din cuprinsul tezei a doua a acestui text de lege, respectiv condiţiile de formă pe care trebuie să le îndeplinească convenţia părţilor cu privire la alegerea instanţei care ar urma să soluţioneze acţiunea de divorţ, în situaţia în care nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa pe teritoriul României.. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/278452_a_279781]
-
art. 1.240 alin. (2) din Codul civil, manifestarea de voință a părților cu privire la alegerea unei anumite instanțe nu poate fi dedusă din conduita lor procesuală constând în: neinvocarea excepției necompetenței teritoriale de către pârât, prin întâmpinare, învestirea aceleiași instanțe de către pârât cu soluționarea cererii reconvenționale ori exprimarea acordului de către pârât în cuprinsul procurii acordate reprezentantului convențional. 69. Rezultă că interpretarea dispozițiilor art. 915 alin. (2) din Codul de procedură civilă trebuie făcută în sensul că acordul părților în vederea alegerii instanței competente
DECIZIE nr. 20 din 24 octombrie 2016 privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 915 alin. (2) din Codul de procedură civilă, cu privire la înţelesul noţiunii de "acord" al părţilor din cuprinsul tezei a doua a acestui text de lege, respectiv condiţiile de formă pe care trebuie să le îndeplinească convenţia părţilor cu privire la alegerea instanţei care ar urma să soluţioneze acţiunea de divorţ, în situaţia în care nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa pe teritoriul României.. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/278452_a_279781]
-
de voință a părților cu privire la alegerea unei anumite instanțe nu poate fi dedusă din conduita lor procesuală constând în: neinvocarea excepției necompetenței teritoriale de către pârât, prin întâmpinare, învestirea aceleiași instanțe de către pârât cu soluționarea cererii reconvenționale ori exprimarea acordului de către pârât în cuprinsul procurii acordate reprezentantului convențional. 69. Rezultă că interpretarea dispozițiilor art. 915 alin. (2) din Codul de procedură civilă trebuie făcută în sensul că acordul părților în vederea alegerii instanței competente nu poate fi dat în mod tacit, ci doar
DECIZIE nr. 20 din 24 octombrie 2016 privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 915 alin. (2) din Codul de procedură civilă, cu privire la înţelesul noţiunii de "acord" al părţilor din cuprinsul tezei a doua a acestui text de lege, respectiv condiţiile de formă pe care trebuie să le îndeplinească convenţia părţilor cu privire la alegerea instanţei care ar urma să soluţioneze acţiunea de divorţ, în situaţia în care nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa pe teritoriul României.. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/278452_a_279781]
-
dea expresie particularității esențiale a procesului de divorț și implicit prevederilor constituționale cuprinse în art. 26 referitor la viața intimă, familială și privată". 72. Or, pentru considerentele expuse, nu poate fi primită interpretarea conform căreia și-a dat acordul tacit pârâtul care nu s-a opus expres, deoarece art. 915 alin. (2) din Codul de procedură civilă implică o acțiune a fiecăreia dintre părți în sensul manifestării acordului, iar nu în scopul de a se opune expres. 73. În sprijinul acestei
DECIZIE nr. 20 din 24 octombrie 2016 privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 915 alin. (2) din Codul de procedură civilă, cu privire la înţelesul noţiunii de "acord" al părţilor din cuprinsul tezei a doua a acestui text de lege, respectiv condiţiile de formă pe care trebuie să le îndeplinească convenţia părţilor cu privire la alegerea instanţei care ar urma să soluţioneze acţiunea de divorţ, în situaţia în care nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa pe teritoriul României.. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/278452_a_279781]
-
Tribunalului Constanța - Secția I civilă. II. Expunerea succintă a celor două procese în cadrul cărora s-a invocat chestiunea de drept menționată 4. Obiectul învestirii instanței este același în cele două cauze, respectiv reclamantul primarul comunei Agigea a chemat în judecată pârâții Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Constanța și pe B.M., respectiv M.S., pentru a se constata nulitatea absolută a titlurilor de proprietate emise la data de 15 ianuarie 1993 pe numele celor doi pârâți persoane fizice. 5
DECIZIE nr. 39 din 7 noiembrie 2016 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , republicată, cu modificările şi completările ulterioare. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/278500_a_279829]
-
dreptului de proprietate asupra terenurilor Constanța și pe B.M., respectiv M.S., pentru a se constata nulitatea absolută a titlurilor de proprietate emise la data de 15 ianuarie 1993 pe numele celor doi pârâți persoane fizice. 5. Reclamantul a susținut că pârâții nu și-au îndeplinit obligația de stabilire a domiciliului în localitatea Agigea, pe raza căreia s-a constituit dreptul de proprietate, în acord cu prevederile art. 21 alin. (2) [fost art. 20 alin. (2)] din Legea fondului funciar nr. 18
DECIZIE nr. 39 din 7 noiembrie 2016 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , republicată, cu modificările şi completările ulterioare. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/278500_a_279829]
-
nulitate actele de constituire emise în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite potrivit legii [ art. III alin. (1) lit. f) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 , cu modificările și completările ulterioare]. 8. Pârâții B.M., respectiv M.S. au susținut, prin întâmpinările formulate în cele două cauze, în principal, că cererea de chemare în judecată este inadmisibilă, întrucât, potrivit art. 49 alin. (3) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , republicată, cu modificările și completările
DECIZIE nr. 39 din 7 noiembrie 2016 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , republicată, cu modificările şi completările ulterioare. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/278500_a_279829]
-
organul împuternicit să constate situația neîndeplinirii cerinței de stabilire a domiciliului în localitatea pe raza căreia s-a constituit dreptul de proprietate este prefectul, care trebuie să emită un ordin privind pierderea dreptului de proprietate. Pentru aceleași considerente, cei doi pârâți au invocat și excepția lipsei calității procesuale active. 9. Pe fondul cauzei, pârâții au susținut că nu se pune problema existenței vreunei cauze de nulitate la momentul emiterii actului, ci, eventual, despre neîndeplinirea ulterioară a unei condiții legale. 10. Ulterior
DECIZIE nr. 39 din 7 noiembrie 2016 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , republicată, cu modificările şi completările ulterioare. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/278500_a_279829]
-
pe raza căreia s-a constituit dreptul de proprietate este prefectul, care trebuie să emită un ordin privind pierderea dreptului de proprietate. Pentru aceleași considerente, cei doi pârâți au invocat și excepția lipsei calității procesuale active. 9. Pe fondul cauzei, pârâții au susținut că nu se pune problema existenței vreunei cauze de nulitate la momentul emiterii actului, ci, eventual, despre neîndeplinirea ulterioară a unei condiții legale. 10. Ulterior, mai înainte de pronunțarea instanței de fond asupra cauzei, pârâții au invocat și lipsa
DECIZIE nr. 39 din 7 noiembrie 2016 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , republicată, cu modificările şi completările ulterioare. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/278500_a_279829]
-
9. Pe fondul cauzei, pârâții au susținut că nu se pune problema existenței vreunei cauze de nulitate la momentul emiterii actului, ci, eventual, despre neîndeplinirea ulterioară a unei condiții legale. 10. Ulterior, mai înainte de pronunțarea instanței de fond asupra cauzei, pârâții au invocat și lipsa de obiect a acțiunii în considerarea împrejurării că pe parcursul procesului și-au stabilit domiciliul pe raza localității Agigea. 11. În cursul judecății, părțile s-au prevalat de hotărâri judecătorești care atestă o practică neunitară a instanțelor
DECIZIE nr. 39 din 7 noiembrie 2016 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , republicată, cu modificările şi completările ulterioare. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/278500_a_279829]
-
pronunțate în cele două cauze, Judecătoria Constanța a respins excepțiile și acțiunile ca neîntemeiate. În esență, instanța de fond a reținut că a fost învestită cu o cerere de constatare a nulității absolute a titlului de proprietate emis pe numele pârâtului pentru neîndeplinirea obligației de stabilire a domiciliului, ceea ce vizează o situație ulterioară emiterii acestui act. Pentru valorificarea dreptului său reclamantul trebuia să uzeze calea prevăzută de art. 49 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , republicată, cu modificările și completările
DECIZIE nr. 39 din 7 noiembrie 2016 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , republicată, cu modificările şi completările ulterioare. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/278500_a_279829]
-
1991 , republicată, cu modificările și completările ulterioare. Chiar dacă legiuitorul nu a stabilit un termen expres în care să se îndeplinească cerința stabilirii domiciliului, se subînțelege că această condiție trebuia îndeplinită la momentul obținerii titlului, neputând fi lăsat doar la latitudinea pârâtului să hotărască dacă și când dorește să o îndeplinească. 14. Pârâții persoane fizice din cele două cauze au formulat apel incident, prin intermediul căruia au susținut că în mod greșit instanța de fond a soluționat excepțiile invocate prin întâmpinare. 15. Învestit
DECIZIE nr. 39 din 7 noiembrie 2016 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991 , republicată, cu modificările şi completările ulterioare. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/278500_a_279829]