8,329 matches
-
plimba cînd o mînă, cînd alta peste față, oprindu-și-le mai mult în dreptul ochilor. A izbucnit o singură dată, atunci cînd i s-au adus telegramele de la „Tribuna” și de la regizorul Petru Valter: „Citește-le, Mișule!” Pe hol cu pălăria pe cap, sta doctorul evreu. În birou, pe marginea canapelei, erau hainele cu care Mișu fusese îmbrăcat în seara precendentă. Stăteau răvășite, așa cum le lepădase. Sergiu a vrut să copieze poezia rămasă în mașina de scris, în care se vorbea
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
pustnic: nu m am hrănit rău, am mai cinstit un pahar de vin pe la oameni. Sînt mîndru, dle profesor, că am putut să mă păstrez curat!” V.P. are ochii mici, dantură și veșminte de om care se neglijează, poartă o pălărie cu boruri largi, mai neagră decît sutana și o geantă veche, burdușită cu pîine și cărți. M-am despărțit de el cu un sentiment contradictoriu: de compătimire pentru inima sa îndărătnică, opacă, de admirație pentru cinstea sa sufletească, rară și
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
și mai dotat pentru această artă decît mulți dintre ei. Ce să mai lungesc vorba: un histrion! îmi amintesc că la promovarea în funcția de secretar cu propaganda la județ, prin săltarea de la Onești, cîțiva comentaseră că „îi prea mare pălăria pentru capul lui”, convinși că „n-are să reziste”. S au înșelat. A rezistat, „n-a căzut”, ba s-a consolidat. „știe cum să ia omul”, admit chiar unii dintre criticii săi. Nu înjură, nu amenință, primește pe oricine îi cere
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
jumătate de oră înaintea decesului, privea, ca de obicei, de la geamul camerei sale trecerea oamenilor pe drum. Știu foarte puține lucruri despre el. Mi-amintesc că avea o figură de „om vechi”, parcă scoasă dintr-un tablou de Băeșu: purta pălărie cu boruri largi, mustață bogată, albă, și cîrjă. Mergea cel puțin o dată pe zi La Vale, dar nu se oprea pe la noi, iar cînd noi mergeam la mătușa Aneta, trecînd pe lîngă casa lui, nu ne opream la el. Îl
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
se înființează pe la toate manifestările literare și artistice. Eram în librărie, la o „lansare”. M-am prefăcut că nu i-am auzit întrebarea. După o nouă privire în jur, a schimbat chestionarul: „Cine-i domnul cărunt de lîngă doamna cu pălărie?” (Doamna cu pălărie era Carmen.) „E un milițian”, i-am răspuns. „și ce caută aici?” De teamă să nu aibă o reacție nepotrivită, am mințit-o că... scrie. „și ce grad are?”, s-a interesat. „Maior, nu-i așa?” „Nu
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
toate manifestările literare și artistice. Eram în librărie, la o „lansare”. M-am prefăcut că nu i-am auzit întrebarea. După o nouă privire în jur, a schimbat chestionarul: „Cine-i domnul cărunt de lîngă doamna cu pălărie?” (Doamna cu pălărie era Carmen.) „E un milițian”, i-am răspuns. „și ce caută aici?” De teamă să nu aibă o reacție nepotrivită, am mințit-o că... scrie. „și ce grad are?”, s-a interesat. „Maior, nu-i așa?” „Nu știu, ăștia nu
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
care locuia alături de casa D-lui Ciurea. Tot altădată plecam cu Dl. Comino și Aurel Băeșu, În trăsurica D-lui Comino, ca să pictăm toți trei priveliști de pe malul Moldovei. Aurel Băeșu mi-a făcut portretul după natură, eu cu o pălărie mare albă pe cap. Nu mai știu de soarta lui. În fața tuturor ofertelor, eu rămâneam indiferentă, dar cu gândul la... Dl. Roman 138. De Costescu Însă n-am putut scăpa, mă amenința că ne va suprima, pe mine și pe
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
la Iași, unde, În urma calităților lui excepționale, a ajuns la o treaptă mare. Cuvintele lui la plecare au fost: „Dacă știam că va lua pe Costescu, mai bine Îndrăzneam să o cer eu!”. După câteva zile, zăresc pe Dragoslav - cu pălăria În mână -, plecând spre iaz, prin fundul grădinii noastre, foarte amărât. La Întrebarea mea, Îmi răspunde: „Mă duc să mă Înec, sunt foarte amărât de soartă!”. și bietul Dragoslav, În ce modestie a murit! Noroc de nepoata lui! Tot Dl.
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
ce ne-ați făcut Împreună cu colectivul de la Iași201 s-a terminat curând, dar cu dorința de a mai reveni. Când se va Întâmpla aceasta, nu se știe. Deocamdată, te rugăm dă un telefon la Iași și liniștește pe păgubaș că pălăria despre a cărui soartă nu se va fi știind se află În bună stare - cu grijă păstrată, la noi. După plecarea Dv., spre seară am găsit-o uitată pe un scaun În sufragerie. Cu sănătate, M. Niculăiasa P.S. Rugămintea e
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
periplul nostru la Rădășeni, l-am prelungit până În Lămășeni, unde ne-a mai Împărtășit unele date Învățătorul Mihai Niculăiasa. În casa acestuia, deosebit de primitoare, ieșenii „s-au documentat” (eu a trebuit să le țin de urât...), până au uitat și pălăria la plecare... Obiectul cu pricina aparținea lui Ion Arhip. 648 M. Niculăiasa * P ă l ă r i a La data de 11 iunie, anul 1977, Într-o sâmbătă, era o zi liniștită de vară. Trandafirii Înfloriți răspândeau parfum Îmbătător
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
oaspeți necunoscuți 202 și unul cunoscut (de la Suceava)203. Când s-a Înserat, am intrat În sufragerie, să urmăresc emisiunile micului ecran. Fiind semiîntuneric, dau să mă așez pe un scaun. Pipăi și descopăr prezența unui obiect pufos. Era o pălărie străină. Am dat alarma. La fața locului a venit și soția - Întrebându-ne a cui va fi fiind pălăria - numită clop dincolo de munți. Am pus obiectul În legătură cu locurile ce ocupaseră oaspeții. Apoi, câți și care dintre ei avuseseră pălărie. Unul
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
emisiunile micului ecran. Fiind semiîntuneric, dau să mă așez pe un scaun. Pipăi și descopăr prezența unui obiect pufos. Era o pălărie străină. Am dat alarma. La fața locului a venit și soția - Întrebându-ne a cui va fi fiind pălăria - numită clop dincolo de munți. Am pus obiectul În legătură cu locurile ce ocupaseră oaspeții. Apoi, câți și care dintre ei avuseseră pălărie. Unul singur: prof. I.A.204 - Iași. Cum Îi aflăm adresa? Căci TÎrgul Iașilor e mare... Ne-am convocat În
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
o pălărie străină. Am dat alarma. La fața locului a venit și soția - Întrebându-ne a cui va fi fiind pălăria - numită clop dincolo de munți. Am pus obiectul În legătură cu locurile ce ocupaseră oaspeții. Apoi, câți și care dintre ei avuseseră pălărie. Unul singur: prof. I.A.204 - Iași. Cum Îi aflăm adresa? Căci TÎrgul Iașilor e mare... Ne-am convocat În ședință operativă pentru a doua zi dimineața, orele 8 precis. După oarecare dezbatere, În unanimitate, fără nici o abținere, s-a
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
cum se gândește, ci cum se nimerește. Săptămâna trecută, poșta ne-a adus plicul cu fotografiile - pentru care mulțumim și rămânem Îndatorați, iar un alt plic - răspuns de la Suceava. Ambii expeditori ne-au dat adresa către care să fie Îndrumată... pălăria: Iași. 202 Pe lângă prof. Ion Arhip, muzeograful Constantin-Liviu Rusu, trebuie amintit și șoferul muzeului ieșean. 203 E vorba de subsemnatul, care i-am călăuzit. 204 Ion Arhip. 649 Am luat hotărârea - tot În unanimitate, ca obiectul să fie bine Împachetat
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
bune proiecte. Nimic nu a plăcut familiei vremelnic domnitoare! Ea s-ar fi vrut înfățișată într-un fel oarecare, cam în genul în care se preconizase să apară în stațiile de metro din București. Dar nu s-a putut. Acum, pălăria lui Caragiale, care n-a mai plăcut și care acoperea cupola sălii, a fost tăiată și din borsalină a devenit bască! Clădirea a fost înconjurată cu stâlpi care vor susține o suprastructură de câteva etaje (se pare trei, la ora
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
urmă, au știut totuși de ele și nu există aproape nici unul, care să nu fi schingiuit sau bătut până la un pas de moarte pe cei care intrau pe mâna lor. Cum au condamnat judecătorii, dau un caz. Un om cu pălărie de vânător, cere unei femei să i vândă un kilogram de mere: „îți dau 459 maică, cum să nu-ți dau, chiar îmi trebuie niște lei să-mi cumpăr gaz, nu vrei mai multe?” A fost condamnată la patru ani
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
Păcat! — Îmi pare rău, dar... — Nu-i nimic. Te conduc la lift. Coridoarele sunt foarte întortocheate și nu cred că te descurci singur. — S-ar putea să ai dreptate. A luat de pe birou ceva care semăna cu o cutie pentru pălării și mi-a întins-o. I-am apreciat greutatea dintr-o ochire. Pentru cât era de mare, nu părea deloc grea. Dacă era într-adevăr pentru pălării, atunci chiar că se afla înăuntru una mare. Ambalajul era prins cu scotch
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ai dreptate. A luat de pe birou ceva care semăna cu o cutie pentru pălării și mi-a întins-o. I-am apreciat greutatea dintr-o ochire. Pentru cât era de mare, nu părea deloc grea. Dacă era într-adevăr pentru pălării, atunci chiar că se afla înăuntru una mare. Ambalajul era prins cu scotch de jur împrejur, așa că nu se deschidea prea ușor. — Ce-i asta? Un cadou de la bunicul meu. Deschide-o când ajungi acasă. Am scuturat-o ușor în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
cu 3-1. Alergătorul se împiedicase și pierduse prostește punctele. Comentatorul era de-a dreptul contrariat. La fel și eu. Când am ajuns acasă, scorul era de 4 la 1. I-am dat banii taximetristului. Am apucat cu grijă cutia „pentru pălării“ și am coborât. Nu mai ploua. Nu era nimic în cutia poștală și nici pe robot n-am găsit mesaje. Nu interesa pe nimeni existența mea. Foarte bine. Nici eu n-aveam treabă cu nimeni. Am scos niște gheață din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
mi-am amintit de cadoul misterios primit de la bătrân. I-am lăsat imediat jos, m-am șters pe mâini și m-am dus țintă la cutia din dormitor. Era mult prea ușoară pentru dimensiunile ei. Mai ușoară chiar decât o pălărie. Aveam o senzație foarte ciudată din pricina asta. Mult, mult prea ușoară. Începuse să-mi dea târcoale intuiția mea de specialist, cu toate că n-aș fi avut motive. Mi-am rotit privirile prin cameră. Liniștea care mă învăluia mi se părea chiar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
cum puteam. Ca să-mi omor și mai bine timpul, am început să analizez afișul turistic de pe perete. Era Frankfurt, într-o zi de toamnă. Frunzele copacilor ce se întindeau pe malul râului erau minunate. Un bătrân cu haină neagră și pălărie țuguiată hrănea lebedele. Se vedea și un pod splendid, cu piatră cubică, iar pe fundal, turla unei catedrale. Pe ambele maluri, la intrarea pe pod, erau niște cămăruțe și geamuri mici. La ce naiba foloseau? Cerul era albastru, norii albi. Băncile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
improvizat! — Bineînțeles, spuse ea. Nu ți-a plăcut. — Vreau să aud continuarea, am zis. — Ia, ascultă! Într-o dimineață de aprilie, În rozul care-mi vine bine. Celelalte culori Nu mi se potrivesc. Bicicleta de-abia cumpărată, Și pantofii, Și pălăria, Toate erau roz. Și pantalonii, și chiloții Tot roz. — Bine, bine, am înțeles că-ți place grozav rozul. Dar vreau să aud povestea mai departe. — Asta a fost cea mai importantă parte. Ce părere ai, există și ochelari de soare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
o simfonie de Bruckner. Nu știu a câta era, dar oricum, a fost prima oară când auzeam așa ceva într-o berărie. Mai erau ocupate doar două mese. La una, o pereche de tineri, la cealaltă, un bătrân mărunțel. Bătrânul, cu pălăria pe cap, sorbea din când în când câte o înghițitură. Tinerii stăteau de vorbă în șoaptă, fără să se atingă de bere. Berăriile sunt aproape întotdeauna goale în după-amiezele ploioase. Mi-am stors lămâie peste cele cinci stridii și am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
timpul, pe rând. — Și eu vreau să știu o mulțime de lucruri despre tine. Puțin câte puțin... — M-am născut aproape de mare. A doua zi după taifun mergeam întotdeauna pe plajă și scotoceam printre lucrurile aduse de valuri: sticle, saboți, pălării, cutii de ochelari, până și mese și scaune... o varietate de lucruri greu de imaginat. Nu înțelegeam cum de ajungeau la mal. Probabil purtate de valuri, dar pentru că-mi plăcea să cotrobăi prin ele, așteptam cu nerăbdare următorul taifun. Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
într-o parte și-a zis: — Eu mă duc. Mi se pare ciudat că n-o să ne mai întâlnim niciodată. Nici nu știu ce s-ar cuveni să-ți spun la despărțire. Nu-mi amintesc nici un cuvânt potrivit... Mi-am scos iar pălăria, am scuturat-o de zăpadă și am pus-o la loc pe cap. Mă rog pentru fericirea ta, zise Umbra. Să știi că te-am iubit. — Îți mulțumesc pentru tot. N-am să te uit niciodată. După ce lacul mi-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]