7,894 matches
-
azi, până și televiziunea publică are o altă atitudine față de monarhie, după ce fusese solist în corul de vituperare a dinastiei românești ; sunt, iată, peste o sută de emisiuni dedicate regelui ; „Ora Regelui“ se difu‑ zează pe programul I, sâmbăta la prânz. A.M.P. : Deci monarhia a ajuns parte din establishment. Dar atunci s-a făcut acest lucru extraordinar de drastic : ca în Constituția din 1991 să se creeze un mecanism care, practic, îți interzice să revizuiești Constituția în ceea ce privește forma de guvernământ
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
că prietenii lui Blaga se adună și citesc din lucrările acestuia, "pătrunse de un puternic spirit reacționar și discută probleme dușmănoase" fapte, nu-i așa (?) extrem de periculoase pentru statul comunist. Agentul "Sanda Predescu" semnalează că Lucian Blaga "ia masa de prînz la o pensiune pe strada Iokai 12, împreună cu prietenii săi cei mai apropiați, Dr. Iubu Mihai, Dr. Perian Sorin (arestați), Dr. Secarea etc., cu care ocazie (iată, cu groază și stupefacție aflăm ce fapte periculoase pentru siguranța statului se desfășurau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
în junețe: "În contradicție cu starea de spirit generală a unui mediu mic-burghez, cînd la 16 ani, la sunetul sirenei, vedeam că alți oameni intră în fabrică la ora 6 dimineața, iar eu eram liber să mă plimb, iar la prînz aveam mîncare ca și ei și poate și mai bună. "Cum se face aceasta? mă întrebam. Cine a muncit pentru pîinea aceasta pe care o mănînc?" Fiindcă îmi dădeam seama, totul în jurul meu îmi arăta aceasta, că nu poate fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
mine. Și tot așa. Cînd ne aduceau terciul, ne băgau sub pat. Stăteam cu terciul în față cît aveau ei chef. Apoi comandau: "Mîncați!" Trebuia să mănînci și să speli gamela cu limba. Cine nu isprăvea la vreme bătaie! La prînz, trebuia să mîncăm, iarăși la comandă și iarăși repede, pîinea. N-aveam salivă, nu puteam înghiți. Luam bătaie. Vrejul de spanac luneca anevoie, din gît spre stomac, iar din gamelă nu se mai termina! Aceste chinuri, ce ni s-au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
coșmaruri și sentimente de vinovăție, care nu știa exact dacă erau de la alcool sau de la faptul că nu luase încă o decizie. Măcar amețeala și durerea de cap se mai domoliseră, încât să se poată ridica din pat. Așa că după prânz s-a dus să înfulece ceva. Observă că după seara de pomină buzunarul lui nu mai era așa găurit, făcuse într-o noapte atâția bani câți obișnuia să drămuiască într-o lună, poate și mai mult. A putut astfel să
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
când i-a auzit cerințele și s-a și văzut cu banii într-un plic gros, dar n-a comentat. Și-a dat seama că e ceva cu adevărat important, numai din privirea sa. Câteva ore mai târziu, puțin după prânz, la o cafea, le împachetau împreună în niște pungi de cadouri. — Trebuie să fie cu adevărat specială fata asta... — Ei, e chiar mai mult de atât, tanti Apostolescu. — Domnule Vasile, să nu-mi spuneți că în sfârșit vă căsătoriți... ? — Eu
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
cu chitara în carlingă, cu care te uitai la noi de sus, ca și acum, și probabil te amuzai la fel de tare ca acum, spunând că arătăm ca niște furnici nebune. Capitolul 12 Jazz & sânge La Caru’ cu bere, Cristi lua prânzul împreună cu câțiva directori și impresari de la Columbia. Mult spus prânz, pentru că, deși pe masă se aduseseră atâtea bunătățuri, nimeni nu avea chef să le deguste, fiind prinși într-o discuție foarte tensionată. — Domnule Vasile, vânzările scad de la lună la lună
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
de sus, ca și acum, și probabil te amuzai la fel de tare ca acum, spunând că arătăm ca niște furnici nebune. Capitolul 12 Jazz & sânge La Caru’ cu bere, Cristi lua prânzul împreună cu câțiva directori și impresari de la Columbia. Mult spus prânz, pentru că, deși pe masă se aduseseră atâtea bunătățuri, nimeni nu avea chef să le deguste, fiind prinși într-o discuție foarte tensionată. — Domnule Vasile, vânzările scad de la lună la lună, încercăm să vă propunem această schimbare înainte să fie prea
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
-l pe frate-său, pe domnul Virgiliu, și rezolvă cu dânsul. Sigur e o neînțelegere. Acum ! și țiganul o și ia la fugă în toiul nopții, cu vioara și arcușul în mână, pe Ștefan cel Mare. Vin eu mâine la prânz și vă spun tot ce aflu. — Mâine-dimineață, mă, Mariane, unde te duci la ora asta ? Lumea doarme. — Acum trebuie să afle, cine știe în ce încurcătură s-a băgat maestrul, țipă el, deja în depărtare. — N-am întâlnit asemenea circ
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
s se traducea ca beție în pagina șase din The New York Post. Cina la Canal Bar cu Judd Nelson și Robert Downey Jr., starurile din ecranizarea romanului Puțin sub zero, desemna „comportament dubios“ (corect, dar totuși). O întâlnire nevinovată în timpul prânzului la Palio cu Ally Sheedy pentru a discuta un scenariu era decodată ca relație intimă. Însă eu eram cel care mă expuneam - nu căutasem să m-ascund - așa că la ce altceva să mă aștept? Acceptasem să fac reclamă pentru Rayban
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Seattle (tehnic vorbind, am fost mort preț de trei minute în The Sorrento). Și atunci a început să se instaleze frica adevărată. Dacă un număr tot mai mare de supraveghetori plătiți în fiecare oraș nu mă puteau găsi până la ora prânzului, aceștia erau instruiți de editorii mei să-l contacteze pe detectivul hotelului în care eram cazat și să descuie ușa de la camera mea - iar dacă lanțul era pus sau dacă proptisem speteaza unui scaun de clanța ușii, erau sfătuiți să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
13: „Berkeley; dealer de droguri furios găsit strângându-l de gât pe scriitor din pentru că nu-și primise banii într-o alee din spatele librăriei Barnes & Noble.“ e-mail raport #18: „Cleveland; scriitorul adormit până la 3PM, ratând interviurile de dimineață și de la prânz; găsit apoi «îndopându-se cu fast-food» până ce a trebuit să «vomite». De asemenea remarcat în fața unei oglinzi de hotel, spunând printre lacrimi: «Doamne, ce-am îmbătrânit».“ e-mail raport #27: „Santa Fe; alegație conform căreia scriitorul a încurajat un doberman pinscher
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
de la 8.15 până la 3.15 și diversele activități postșcolare le amânau elevilor plecarea până la 5.15, așa că de regulă existau nouă ore de pace. Însă am realizat imediat că în noaptea asta veneau cu ne-dați-ori-nu-ne-dați și că la ora prânzului trebuia să fiu la facultate (zi de consiliere, dar mai ales un pretext s-o văd pe Aimee Light) după care eram programat la psihiatru, dr. Kim, și undeva pe parcursul acestui calvar urma să ingerez o droaie de Xanax și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
editorilor - propunându-mi o narațiune elegant-depravată împănată cu viniete joviale ale umorului meu laconic binecunoscut. Urma să conțină cel puțin o sută de scene de sexe („Vreau să spun, Iisuse, de ce nu?“ i-am spus râzând editorului meu în timpul unui prânz în barul de la Patroon în timp ce el își verifica concentrația de zahăr în sânge) și romanul putea fi citit fie ca o satiră a „noii excentricități sexuale“, fie ca o poveste simpla a unui tip mediocru satisfăcându-și poftele trupești terfelind
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
familiei. M-am uitat în oglindă înainte de a coborî - fără cearcăne, pielea curată - și am realizat, foarte șocant, că îmi era foame și că de-abia așteptam să mănânc ceva. Prima masă de duminică, clasicul brunch, combinând micul dejun cu prânzul, era singura masă din săptămână când nu existau restricții dietetice: chifle cu susan și cu brânză, omletă cu costiță și cârnăciori, gogoși Krispy Kreme și pâine înmuiată în lapte și ou, prăjită în stil franțuzesc, pentru Robby (care iarăși s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
numele unor copii de nouă ani programați pentru ședințele de acupunctură ale doctorului Wolper. Am aflat că un copil din clasa lui Robby băuse o sticluță de Clorox. Apoi mai erau alte subiecte ca: eliminarea pastelor făinoase din meniul de prânz de la școală, nutriționistul care se ocupa de catering pentru bar mitzvah, eleva de clasa a șasea care trebuia să poarte sutien, băiatul care trage de fusta mamei într-un supermarket de lux, întrebând: „Asta conține carbohidrați?“ S-a stârnit o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
afla expusă colecția lui de urși Steuben. Am lărgit ecranul pentru a surprinde mai multe detalii. Pe rafturile de cărți se găsea o serie de fotografii înrămate care nu fuseseră acolo ultima oară când îl vizitasem în casa aceea: un prânz foarte scurt în ziua de Crăciun, 1991. Erau atât de multe fotografii încât ochii mei nu reușeau să se focalizeze. În majoritatea fotografiilor apăream eu. Nu m-am putut stăpâni să nu mă gândesc că ele serviseră ca un fel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
nu casa e sursa...care e sursa bântuirii? Finalmente, Miller a spus-o. - Tu ești. 2 7 b â n t u i ț i Lumea se micise, o insulă superficială de lumină plutind în vastul întuneric, deși era ora prânzului și noi eram în drum spre casa din Elsinore Lane și eu stăteam în spatele unui microbuz convertit având în față doi asistenți (din câte am aflat erau doisprezece de toți și ai fi putut să-i iei drept niște computeriști
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
intense despre disecții, iar acum nu fac nimic, vegetez în biroul meu, cu o durere cumplită de cap și un walkman din care mă alină un Kenny G, dar lumina orbitoare a soarelui îmi inundă biroul la această oră dinainte de prânz, îmi străpunge craniul îmi ațâță mahmureala și din pricina asta nu voi mai exersa astăzi. Ascultând muzica văd cea de-a doua luminiță pâlpâind intermitent pe telefonul meu ceea ce înseamnă că mă sună Jean. Oftez și foarte atent îmi dau jos
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Ascultăm o interpretare egală, armonioasă, rutinată aș zice, cu o mențiune specială pentru virtuozitatea expresivă a violonistului chinez, care este și conducătorul grupului. Observ comportamentul scriitorilor așezați pe scaune în fața mea. E greu să asculți un concert simfonic după un prânz atât de copios. Doi scriitori slovaci, Albert Marencin și Jan Lenco, cei mai vârstnici dintre participanții la Trenul Literaturii, născuți în 1922 și, respectiv, 1933 (cerințele de participare la proiect, îmi amintesc, indicau o vârstă maximă de până la 55 de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
fericire nu i-au susținut prea mulți... Oricum, e un moment ușor hazliu, pe care îl observ cu discreție, așa cum probabil o fac și alții. Poate că o soluție mai fericită ar fi fost să ascultăm concertul până la masa de prânz, pe stomacul gol, așa simt însă că asist la un... diafan sacrilegiu. După concert, încerc să schimb câteva cuvinte cu violonistul chinez, care s-a retras împreună cu ceilalți muzicieni într-o cameră alăturată, dar pronunția lui în engleză este absolut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
ne salute, și dna Cathiard - o femeie între două vârste, zâmbindu-ne încurajator -, ne cere scuze că nu a fost din prima clipă alături de noi, deoarece a avut de dat ultimele dispoziții bucătarilor care ne prepară ceva pentru masa de prânz. O întârziere perfect justificată. Căci despre masa îmbelșugată ce a urmat vizitării beciurilor este indecent să povestesc (aș face-o poate doar într-o proză, la persoana a III-a!). Rețin însă discuția pe care am avut-o pe durata
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
O întârziere perfect justificată. Căci despre masa îmbelșugată ce a urmat vizitării beciurilor este indecent să povestesc (aș face-o poate doar într-o proză, la persoana a III-a!). Rețin însă discuția pe care am avut-o pe durata prânzului cu scriitoarea Dubravka Ugrešic, o doamnă corpolentă, care ne-a ținut companie, grupului de români, pe tema situației minorităților etnice în diverse țări din Europa, despre prejudecăți „pozitive” și „negative” susținute pe seama lor. Dubravka, cred că am mai notat undeva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
destul de sobru, auster, mobilier de țară. Fotografii de familie, gravuri, bibelouri, farfurii pictate, împletituri de trestii aduse de Mauriac în urma unei călătorii în munții Pirinei. În centrul sufrageriei se află o masă rotundă și câteva scaune, la care familia lua prânzul și cina. Un rit imuabil fixa locul fiecărui membru al familiei. Cei doi soți, François și Jeanne Mauriac, stăteau față în față, fiicele, Claire și Luce, pe partea tatălui, feciorii, Claude și Jean, pe partea mamei. O etajeră pentru veselă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
însumi pe acele largi trotuare îmi dă senzația de teleportare... televizată - sunt unul dintre nenumărații omuleți negri ce mișună pe micul ecran, figurant anonim într-o emisiune de actualități la care privește, undeva, departe, o familie reunită la masa de prânz. Magazine de lux, cinematografe, mari restaurante, sedii ale unor cunoscute companii aeriene și, un amănunt important pentru noi, birouri de schimb valutar cu cel mai avantajos curs al dolarului din câte am întâlnit până acum la Paris. VASILE GÂRNEȚ: Piațeta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]